Inadmissibility of appeal for annulment against procedural recusal ruling despite public information exemption

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi parcursul cauzei în fazele procesuale

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, reclamantul A. a formulat o plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 544/2011, motivată prin vătămarea produsă de către pârâtul Spitalul Orăşenesc Găeşti, pe de o parte prin lipsa răspunsului la cererea sa de comunicare informaţii publice transmisă pe email în data de 06.04.2019, iar pe de altă parte prin lipsa răspunsului la reclamaţia administrativă formulată pentru nesoluţionarea cererii de comunicare informaţii publice, reclamaţie transmisă tot pe email, la data de 19.04.2019, înregistrată la pârât sub nr. x/19.04.2019.

1.2 Prin sentinţa nr. 896 din 10 septembrie 2019, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A..

1.3 Împotriva sentinţei nr. 896 din 10 septembrie 2019 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa a declarat recurs reclamantul A..

1.4 Prin Decizia nr. 397 din 17 iunie 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de reclamantul A. ca nefondat.

1.5 Împotriva Deciziei nr. 397 din 17 iunie 2020 recurentul A. a formulat contestaţie în anulare.

1.6 La data de 10 septembrie 2020, contestatorul A. a formulat cerere de recuzare a membrilor completului de judecată învestit cu soluţionarea contestaţiei în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 397 din 17 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal .

1.7 Prin Decizia nr. 663 din 9 septembrie 2020, Curtea de Apel Ploieşti a respins contestaţia în anulare ca nefondată.

1.8 Prin încheierea din data de 16 septembrie 2020, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca inadmisibilă cererea de recuzare formulată de contestatorul A. împotriva membrilor completului de judecată învestit cu soluţionarea contestaţiei în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 397 din 17 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

1.9 Împotriva încheierii din data de 16 septembrie 2020 a declarat recurs A..

2. Hotărârea atacată cu contestaţie în anulare

Prin Decizia nr. 801 din 11 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a anulat recursul formulat de A. împotriva încheierii din 16 septembrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

3. Contestaţia în anulare formulată în cauză

Împotriva deciziei indicate în punctul I.2 anterior a formulat, la data de 24 martie 2021, contestaţie în anulare recurentul A., prin care a solicitat, în temeiul art. 31 din Constituţia României, anularea hotărârii atacate, întrucât aceasta nesocoteşte prevederile constituţionale, îngrădind liberul acces al contestatorului la informaţii publice, cu ignorarea obligaţiilor ce revin autorităţilor publice, de a asigura o informarea corecta a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Spitalul Orăşenesc Găeşti a solicitat respingerea cererii formulate de A..

5. Procedura de soluţionare a contestaţiei în anulare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestaţiei în anulare şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 503 - 508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194 - 200 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 1 aprilie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 13 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Analizând cu prioritate excepţia de netimbrare a contestaţiei în anulare, potrivit art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 197 C. proc. civ.:

"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.

În cauză sunt incidente şi dispoziţiile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora pentru formularea contestaţiei în anulare se datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.

Cât priveşte existenţa unei excepţii de la o astfel de regulă, invocată de contestator, Înalta Curte apreciază astfel de susţineri drept nefondate, reţinând că, deşi acţiunea în contencios administrativ (plângerea) şi calea de atac a recursului, ce sunt guvernate de prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (ce reglementează, printre altele şi parametrii asigurării respectării dreptului reglementat de art. 31 din Constituţia României) sunt, potrivit art. 22 alin. (5) din sus indicatul act normativ, scutite de taxă de timbru, cadrul contencios al litigiului pendinte vizează un context diferit, ce se plasează în afara scopului protecţiei reglementate prin Legea nr. 544/2001. Astfel, Înalta Curte observă că prezenta cale extraordinară de atac (contestaţie în anulare) este îndreptată împotriva hotărârii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019 (Decizia nr. 801 din 11 februarie 2021), prin care instanţa supremă a anulat recursul formulat de A. împotriva încheierii din 16 septembrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Pe de altă parte, prin această din urmă hotărâre, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca inadmisibilă cererea de recuzare formulată de contestatorul A. împotriva membrilor completului de judecată învestit cu soluţionarea contestaţiei în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 397 din 17 iunie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal. În acest context, reţine Înalta Curte că incidentul procedural al recuzării nu intră în sfera de scutire reglementată de Legea nr. 544/2001, acesta având o cu totul altă finalitate decât cererile şi căile de atac vizate de art. 22 alin. (5) din acest act normativ, demersul judiciar aferent litigiului pendinte îndepărtându-se de scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea sus indicată. Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine că, în prezenta cauză, este incidentă excepţia de la regula obligaţiei achitării taxei judiciare de timbru, exhibată de contestator prin trimiterea la prevederile art. 31 din Constituţia României.

În acest context, observă Înalta Curte că prin adresa comunicată contestatorului la data de 16 aprilie 2021, conform înscrisurilor şi procesului-verbal aflate la dosar, instanţa a adus la cunoştinţa părţii obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, aferentă contestaţiei în anulare ce face obiectul cauzei pendinte, însă contestatorul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de instanţă. Mai mult, Înalta Curte ia act şi de poziţia procesuală a contestatorului, exprimată în şedinţă publică, ce evidenţiază, în fapt, un refuz al acestuia de a achita taxa judiciară de timbru.

Contrar celor evocate de contestator prin concluziile orale formulate, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut constant faptul că accesul la justiţie nu presupune gratuitatea actului de justiţie şi, implicit, nici realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. În cadrul mecanismului statului, funcţia de restabilire a ordinii de drept, ce se realizează de către autoritatea judecătorească, este, de fapt, un serviciu public ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat. În consecinţă, legiuitorul este îndreptăţit să instituie taxe judiciare de timbru pentru a nu afecta bugetul de stat prin costurile procedurilor judiciare deschise de părţile aflate în litigiu (Decizia nr. 348 din 23 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 22 noiembrie 2019, paragraful 35).

Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferente contestaţiei în anulare este prevăzută de dispoziţiile art. 197 din C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea căii extraordinare de atac netimbrate, tot instanţa de contencios constituţional arătând că plata taxelor judiciare de timbru, fiind o condiţie legală pentru începerea proceselor civile, obligaţia la plata anticipată a acestor taxe (în unele cazuri până la un termen ulterior, stabilit de instanţa judecătorească) este justificată, ca şi sancţiunea anulării acţiunii sau cererii, în caz de neplată a acestora (Decizia nr. 155 din 17 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 9 mai 2005).

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 197, coroborat cu art. 508 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrată, a contestaţiei în anulare formulate de A. împotriva deciziei civile nr. 801 din 11 februarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 801 din 11 februarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, ca netimbrată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2021.