Suspension of contractual claims against insolvent debtor under Article 36 of Law No. 85/2006

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi parcursul dosarului

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 18 decembrie 2013 sub nr. x/2013, reclamantul Oraşul Voluntari, prin Primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L.:

1. rezilierea contractului nr. x/12.05.2008 pentru neexecutarea parţială a obligaţiilor de către pârâtă

2. obligarea pârâtei la remedierea, pe cheltuiala proprie, a lucrărilor executate defectuos

3. obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale cauzate prin executarea defectuoasă a contractului

4. obligarea pârâtei la plata de penalităţi de întârziere zilnice de 0,1% din preţul contractului.

1.2. Prin cererea reconvenţională formulată la data de 23 ianuarie 2014 pârâta - reclamantă A. S.R.L. a solicitat obligarea reclamantului-pârât Oraşul Voluntari la plata următoarelor sume: 12.682.273 RON, scadentă la 15.12.2013, reprezentând lucrări executate şi contravaloarea costurilor asociate conform Transei 25 din Anexa 2 la Actul Adiţional nr. 2/12.06.2009 la contractul de lucrări din 12.05.2008; a sumei de 13.589.758 RON, cu scadenţă la data de 14.03.2014, reprezentând lucrări executate şi contravaloarea costurilor asociate conform Tranşei 26; a sumei de 13.013.124 RON, reprezentând lucrări executate şi costuri asociate, datorate conform contractului, nescadente la data introducerii cererii reconvenţionale; obligarea reclamantului-pârât la restituirea garanţiei de bună execuţie, în cuantum de 9.806.644 RON, reţinută în mod ilegal şi la plata sumei de 1.623.142 RON, reprezentând penalităţi de întârziere aferente. Prin ultima precizare scrisă, depusă în şedinţa publică din data de 23 martie 2017, executantul a solicitat obligarea achizitorului la plata sumelor de: 332.667.519,34 RON reprezentând debit principal, 67.917.163,11 RON reprezentând penalităţi şi 10.432.045,97 RON reprezentând garanţie de bună execuţie.

1.3. La termenul de judecata din 16 iunie 2014, Tribunalul Ilfov a fost încuviinţat, în principiu, cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta B. S.A în favoarea pârâtei A. S.R.L..

1.4. Prin sentinţa civilă nr. 1101 din 20 aprilie 2017, Tribunalul Ilfov a admis în parte acţiunea principală, a dispus rezilierea contractului de execuţie de lucrări nr. x/12.05.2008 din culpa executantului - pârâta A. S.R.L., a anulat capetele 2, 3 şi 4 din acţiunea principală, a admis, în parte, cererea reconvenţională precizată şi cererea de intervenţie accesorie în favoarea pârâtei, a obligat reclamanta Oraşul Voluntari prin Primar să plătească pârâtei suma de 49.716.701,18 RON reprezentând soldul neachitat în baza contractului, evidenţiat în fişa analitică pe furnizor a reclamantei, a respins în rest cererea reconvenţională precizată şi cererea de intervenţie accesorie ca neîntemeiate, a respins, ca neîntemeiate, cererile pârâtei reconveniente şi intervenientei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată şi a luat act că reclamantul şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

1.5. Împotriva sentinţei civile menţionate în punctul I.1.2. anterior, dar şi a încheierii de şedinţă din 27 octombrie 2014 pronunţate de Tribunalul Ilfov, au formulat recurs recurentul-reclamant-pârât Oraşul Voluntari prin Primar, recurenta-pârâtă-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar C. şi recurenta-intervenienta B. S.A..

1.6. Prin decizia civilă nr. 1123 din 28 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia nulităţii recursului, a respins recursurile declarate de A. S.R.L., prin administrator judiciar C. şi D. şi de recurenta-intervenientă B. S.A., ca nefondate, a admis recursul declarat de recurentul - reclamant Oraşul Voluntari, prin Primar, a casat, în parte, sentinţa şi încheierea de şedinţă din 27 octombrie 2014, în ceea ce priveşte soluţia dată petitelor 2, 3 şi 4 ale cererii introductive şi a acordat termen pentru judecarea pe fond a acestor petite la data de 28 martie 2018, cu citarea părţilor.

1.7. Prin cererea formulată la data de 27 martie 2018, recurenta pârâtă reclamantă A. S.R.L. a solicitat suspendarea judecării cauzei referitor la soluţionarea, în fond, a petitelor 2, 3 şi 4 formulate de Oraşul Voluntari, iar prin notele de şedinţă depuse la data de 18 aprilie 2018, recurenta intervenientă B. S.A. a invocat excepţia de inadmisibilitate a formulării, de către Oraşul Voluntari, a capetelor de cerere nr. x, 3 şi 4 împotriva A. S.R.L., societate supusă prevederilor Legii nr. 85/2006.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din 25 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii şi a suspendat cauza formulată de recurentul-reclamant-pârât Oraşul Voluntari prin Primar, recurenta-pârâta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar C. şi recurenta-intervenientă B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1101 din 20 aprilie 2017 şi încheierii de şedinţă din 27 octombrie 2014, pronunţate de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2013, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierea de şedinţă din 25 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, recurentul-reclamant-pârât Oraşul Voluntari prin Primar a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate, în sensul respingerii cererii de suspendare şi al dispunerii continuării judecării pe fond a petitelor 2, 3 şi 4 ale cererii introductive, formulată de către recurentul-reclamant-pârât Oraşul Voluntari prin Primar, precum şi obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a susţinut, dintr-o primă perspectivă, că nelegalitatea soluţiei de suspendare ar deriva dintr-o aplicare greşită a dispoziţiilor Legii insolvenţei nr. 85/2006, respectiv a prevederilor art. 36 dintr-un astfel de act normativ, în contextul în care cererea de chemare în judecată formulată de recurent a avut ca obiect principal rezilierea contractului de executare de lucrări din culpa executantului (capătul 1 al cererii), precum şi remedierea lucrărilor defectuos executate, repararea pagubei create şi plata de despăgubiri, ca urmare a rezilierii contractului (capetele 2,3 şi 4 ale cererii), acestea din urmă fiind creanţe subsecvente intervenirii rezilierii, sens în care au natura juridică a unor creanţe ulterioare deschiderii procedurii insolvenţei, aşa cum, cu autoritate de lucru judecat, a reţinut Curtea de Apel prin aceeaşi încheiere.

Or, apreciază recurentul, prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 vizează exclusiv acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, ce privesc creanţe născute anterior deschiderii procedurii insolvenţei, considerând, pentru aceleaşi argumente, eronat şi raţionamentul judecătorului fondului potrivit căreia prevederile sus indicatului text de lege ar fi aplicabile indiferent dacă acţiunile sunt introduse anterior sau ulterior deschiderii procedurii insolvenţei.

A făcut trimitere recurentul şi la maniera de aplicare a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora atribuţiile judecătorului sindic sunt limitate la soluţionarea cererilor întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006, apreciind că obiectul petitelor a căror suspendare a fost dispusă de Curtea de Apel Bucureşti nu se încadrează în categoria cererile aferente procedurii insolventei, judecătorul sindic neputând fi învestit să soluţioneze orice tip de cerere. De asemenea, a apreciat că, în determinarea limitelor incidenţei prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, era necesară o raportare concretă la atribuţiile judecătorului sindic, astfel cum sunt acestea stabilite prin art. 11 alin. (1) şi alin. (2) din legea insolvenţei în vigoare la momentul deschiderii procedurii faţă de intimata - pârâtă A. S.R.L..

Pe de altă parte, susţine recurentul - pârât că, având în vedere dispoziţiile art. 30 alin. (4) C. proc. civ., petitele 2, 3 şi 4 ale cererii de chemare în judecată, reprezintă cereri accesorii, iar potrivit dispoziţiilor art. 123 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., cererile accesorii se judecă de instanţa competentă să soluţioneze cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti.

O altă critică distinctă în recursul declarat în cauză, vizează incidenţa prevederilor art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/19.04.2006, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 77/2012, apreciind recurentul că din contextul normativ al unui astfel de text de lege rezultă, fără nici un dubiu, că astfel de cereri sunt date de legiuitor în competenţa exclusivă a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, sens în care excedă acţiunilor care pot fi soluţionate de judecătorul sindic, potrivit art. 11 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosarul instanţei de recurs, intimata- pârâtă A. S.R.L., prin administrator judiciar C. şi D. a invocat nulitatea recursului, iar din perspectiva aspectelor de fond ale cauzei a solicitat respingerea căii de atac exercitate de recurentul -reclamant, ca fiind nefondată.

În cauză a formulat întâmpinare şi intimata - intervenientă B. S.A., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 494, art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 8 aprilie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 13 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi încheierea recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Oraşul Voluntari prin Primar este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Referitor la criticile evocate de recurentul - reclamant, ce pot fi subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curtea observă că, prin intermediul acestora, ceea ce clamează, în fapt, recurentul este o încălcare, de către prima instanţa, prin pronunţarea soluţiei de suspendare a judecării capetelor nr. 2, 3 şi 4 ale cererii sale de chemare în judecată, a prevederilor art. 123 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., respectiv art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, ce reprezintă, în esenţă, norme procedurale prin care legiuitorul tranşează aspecte legate de mecanismele aferente stabilirii competenţei instanţelor de judecată.

Astfel de critici nu pot fi, însă, apreciate drept fondate de către instanţa de control judiciar, în contextul în care, din analiza prevederilor art. 414 C. proc. civ., cu care prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 se completează şi care reglementează procedura de soluţionare a incidentului procedural al suspendării, rezultă că prin încheierea de suspendare a judecăţii, instanţa nu se dezînvesteşte de soluţionarea pricinii, procesul rămânând doar în nelucrare din cauza existenţei unor împrejurări independente de voinţa părţilor litigante, precum deschiderea procedurii insolvenţei faţă de una dintre acestea.

Or, într-un astfel de context nu se poate reţine teza încălcării normelor de procedură sus indicate (art. 123 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., respectiv art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006) în maniera evocată de recurent, în contextul în care, prin măsura dispusă, judecătorul nu a procedat la o desesizare a instanţei, în sensul scoaterii cauzei de pe rol şi trimiterii acesteia către o altă instanţa apreciată drept competentă (spre a putea fi pusă în discuţie o potenţială încălcare a normelor ce reglementează materia determinării competenţei), ci a apreciat că, în considerarea stării de insolvenţă în care se regăseşte intimata - pârâtă A. S.R.L., raportat la obiectul celor trei petite în discuţie, este incident cazului legal de suspendare reglementat de art. 36 din Legea nr. 85/2006, respectiv există un impediment legal ce determină sistarea temporară a activităţii procesuale.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută nerespectarea de către Curtea de Apel Bucureşri a norme de procedură a căror încălcare ar atrage sancţiunea nulităţii, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., raţiune pentru care apreciază nefondate susţinerile recurentului privind incidenţa unui astfel de motiv de nelegalitate.

2. Nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat, în cauză instanţa de fond realizând o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora:

"De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia acţiunilor exercitate în cadrul unui proces penal."

Reţine instanţa de control judiciar, în acord cu jurisprudenţa sa constantă în materie, că prin sus indicatele prevederi speciale, derogatorii de la dreptul comun, legiuitorul a avut în vedere ca toate acţiunile prin care creditorii debitorului aflat în procedura insolvenţei urmăresc realizarea creanţelor împotriva acestuia să fie suspendate ope legis, dreptul creditorilor de urmărire individuală fiind înlocuit cu disciplina caracterului colectiv al procedurii, în care diversele categorii de creditori au poziţii diferite în ordinea de preferinţă.

Astfel, contrar susţinerii recurentului-reclamant, măsura stabilită prin textul de lege prevăzut la art. 36 se justifică prin natura specială a procedurii stabilite de Legea nr. 85/2006, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual şi egalitar, în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă.

Din formularea redacţională a articolul de lege sus-menţionat, prin care legiuitorul nu distinge, prin evocarea unui criteriu temporal, rezultă că acesta se referă atât la acţiunile judiciare începute înainte de deschiderea procedurii, cât şi la cele începute după deschiderea procedurii, precum şi la toate creanţele care s-ar putea pretinde contra debitorului aflat în procedura insolventei, sens în care este irelevant faptul că acţiunea ce face obiectul dosarului pendinte a fost deferită soluţionării contencioase ulterior datei deschiderii procedurii insolvenţei faţă de debitoarea A. S.R.L., în dosarul nr. x/2012 aflat pe rolul Tribunalului Ilfov (respectiv 10.12.2012).

De asemenea, Înalta Curte reţine că, deşi în plan procesual capetele de cerere nr. x, 3 şi 4 ale cererii de chemare în judecată au natura juridică a unor cererii accesorii, întrucât dezlegarea acestora a fost subordonată soluţiei pronunţate de instanţele de judecată asupra petitului privind rezilierea Contractului de execuţie lucrări nr. 10526/DII 624/12.05.2008 ("Contractul de Execuţie"), în planul dreptului material aceste capete de cerere au natura juridică a unor acţiuni prin care reclamantul tinde la realizarea unor creanţe asupra averii intimatei - pârâte A. S.R.L., aflată în insolvenţă. Or, panul relevant, din perspectiva prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, este cel al dreptului material.

Astfel, instanţa de control judiciar reţine că prin cel de-al doilea capăt de cerere, Oraşul Voluntari a solicitat obligarea A. S.R.L. la remedierea, pe cheltuiala proprie, a lucrărilor executate potrivit Contractului de execuţie, însă apreciate de recurent ca fiind defectuos realizate, valoarea estimată a unor astfel de lucrări ridicându-se, potrivit aspectelor învederate chiar de către Oraşul Voluntari, prin cererea de probe aflată la filele x ale dosarului Curţii de Apel Bucureşti, la suma de 51.117.725,09 RON. Deşi este adevărat că printr-un astfel de capăt de cerere recurentul - reclamant a învestit instanţa cu o acţiune având drept obiect obligaţia de a face, instanţa de control judiciar reţine că finalitatea acestuia vizează, în fapt, tot elemente ale activului patrimonial al debitorului aflat în insolvenţă, întrucât implică surse de finanţare pentru asigurarea, în timpul procedurii, a prestaţiei la care ar fi obligat debitorul, cu afectarea fluxului acestuia de numerar sau al resurselor patrimoniale (bunurilor de natura stocurilor aflate în patrimoniul debitorului), or, dat fiind impactul asupra averii debitorului în insolvenţă, existenţă unor astfel de acţiuni paralele procedurii concursuale prevăzute de Legea nr. 85/2006, ar produce incertitudine, fiind imposibilă evaluarea activului şi pasivului debitorului, în vederea distribuirii rezultatului valorificării patrimoniului acestuia, după cum a reţinut şi Curtea Constituţională în decizia nr. 169/19.03.2013.

De asemenea, Înalta Curte observă că prin cel de-al treilea capăt al cererii introductive de instanţă, recurentul - reclamant a solicitat obligarea intimatei - pârâte la plata contravalorii pagubelor materiale apreciate de acesta ca fiind cauzate prin executarea defectuoasă a Contractului de execuţie, în cuantum de 79.591.932 RON (conform precizărilor depuse la termenul de judecată din data de 28.03.2018), iar prin cel de-al patrulea capăt al cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei A. la plata penalităţilor de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi din preţul Contractului de execuţie, pentru intervalul 30.08.2012 şi până la data de 28.03.2018 în valoare de 660.863.220 RON. Or, natura unor astfel de petite de acţiuni judiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului este evidentă.

Totodată, aspectul privind caracterul unor creanţe ce s-ar naşte dintr-o ipotetică admitere a unor astfel de capete de cerere, de creanţe ulterioare deschiderii procedurii (cum definitiv a stabilit, după cum chiar recurentul aminteşte, Curtea de Apel Bucureşti), nu reprezintă un argument în defavoarea măsurii suspendării litigiilor ce se desfăşoară în afara procedurii insolvenţei, ci, din contră, unul în favoarea acesteia, câtă vreme, dat fiind momentul naşterii unor astfel de creanţe, acestea ar urma să fie, potrivit prevederilor art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală, însă supuse procedurii de verificare a acestora de către administratorul judiciar, conform art. 66 şi 67 din acelaşi act normativ.

Or, cum potrivit prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, atribuţiile judecătorului-sindic vizează, printre altele, controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei, nu pot fi reţinute alegaţiile recurentului potrivit cărora analiza existenţei sau inexistenţei unei creanţe născute ulterior deschiderii procedurii, prin care creditorul urmăreşte realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale ar fi excedentare atribuţiilor judecătorului sindic şi ar putea fi exercitată în afara procedurii insolvenţei, în contextul în care cererile ce vizează acoperirea pasivului debitorului sunt cereri aferente procedurii insolvenţei. În esenţă, scopul avut în vedere de legiuitor prin reglementarea art. 36 din Legea nr. 85/2006 a fost şi acela de concentrare a litigiilor având ca obiect averea debitorului insolvent sub controlul judecătorului-sindic desemnat în procedura insolvenţei debitorului conform art. 6 din sus indicatul act normativ.

În concluzie, Înalta Curte constată că încheierea recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, motivele invocate de reclamant, prin cererea de recurs, nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia, astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul Oraşul Voluntari prin Primar, ca nefondat.

De asemenea, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata - intervenientă B. S.A., instanţa de control judiciar, în temeiul art. 453 alin. (1), coroborat cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ., o va admite, în parte şi va dispune obligarea recurentului - reclamant Oraşul Voluntari prin Primar la plata către intimata - intervenientă a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial parţial în sumă de 1500 RON (dovedit prin înscrisurile depuse în dosarul de recurs la filele x), apreciind că, în raport de circumstanţele cauzei, aplicabile fazei de judecată a recursului, precum şi de gradul de complexitate a demersului dedus analizei, cuantumul onorariului avocaţial de 10.179,86 RON, solicitat de intimata - intervenientă, este vădit disproporţionat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Oraşul Voluntari prin Primar împotriva încheierii din 25 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata către intimata - intervenientă B. S.A. a sumei de 1500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale constând în onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2021.