Defendant’s appeal rejected: snatching phone with force is aggravated robbery, 3-year sentence and Bucharest ban upheld.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Criminal Section) dismissed as unfounded the defendant's appeal against the appellate decision (no. 652 of 8 September 2004 of the Bucharest Court of Appeal), thereby confirming the conviction to 3 years' imprisonment for aggravated robbery (art. 211 para. 2 lit. b and c Criminal Code, with mitigating circumstances under arts. 74 and 76 lit. b) and the appellate court's addition of a safety measure under art. 116 Criminal Code (ban on entering/staying in Bucharest for 3 years after release). The defendant had challenged his conviction, arguing that taking the victim's mobile phone by snatching it from her hand, causing her to fall, constituted mere theft (art. 208) rather than robbery (art. 211), and sought a reduced sentence. The Court held that the force used in snatching the item from the victim's possession satisfies the violence element characteristic of robbery, that the trial and appellate courts had correctly dismissed the defendant's recantation as insincere since his initial confession was corroborated by the victim, witnesses, and scene evidence, and that the sentence was properly individualized given the heightened social danger of the act. The defendant was ordered to pay judicial expenses of 1,200,000 lei.
Legislator headnote
AI generatedart. 76 lit. b) C. pen, art. 64 C. pen, art. 72 C. pen, art. 74 lit. a) C. pen, art. 116 C. pen, art. 208 C. pen; Defendant’s appeal rejected: snatching phone with force is aggravated robbery, 3-year sentence and Bucharest ban upheld: La individualizarea pedepsei, tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social și modalitatea concretă de săvârșire a faptei, precum și persoana inculpatului care deși a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, este tânăr, necunoscut cu antecedente penale și încadrat în muncă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 759 din 3 iunie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul L.A.F. la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 16 noiembrie 2003.
A luat act că partea vătămată P.M.F. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A obligat pe inculpat la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:
În noaptea de 15noiembrie 2003, inculpatul în timp ce se afla în București, s-a apropiat în fugă de partea vătămată P.M.F., s-a năpustit asupra acesteia și a încercat să-i smulgă telefonul mobil din mână.
În aceste împrejurări partea vătămată a căzut datorită acțiunii violente a inculpatului care a reușit să smulgă telefonul din mâna acesteia și a părăsit în fugă zona. Întrucât partea vătămată a început să strige, martorii I.C. și S.R. Care se aflau în apropierea locului săvârșirii faptei l-au urmărit pe inculpat și au reușit prinderea acestuia.
În timp ce era urmărit de cei doi martori, inculpatul a abandonat telefonul sustras, care a fost recuperat și restituit părții vătămate.
La individualizarea pedepsei, tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social și modalitatea concretă de săvârșire a faptei, precum și persoana inculpatului care deși a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, este tânăr, necunoscut cu antecedente penale și încadrat în muncă.
Tribunalul a apreciat că în raport cu complexul de date care indică periculozitatea socială a faptei și situația personală a inculpatului, reeducarea și readaptarea socială se poate realiza prin aplicarea unei pedepse cu închisoare cu executare în regim de detenție sub minimul prevăzut de lege, reținând în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. și dând eficiență în mod corespunzător art. 76 lit. b) C. pen.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 652 din 8 septembrie 2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și a desființat sentința în sensul că a aplicat inculpatului măsura de siguranță prevăzută de art. 116 C. pen., fiindu-i interzisă intrarea și aflarea în municipiul București pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei.
Prin aceeași decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva acestor hotărâri inculpatul a declarat recurs susținând că fapta trebuia încadrată în infracțiunea de furt, întrucât a luat telefonul fără a exercita violențe asupra părții vătămate. În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei.
Asupra recursului de față;
Verificând actele și lucrările de la dosar se constată că situația de fapt reținută de prima instanță și confirmată de instanța de apel este corectă, în raport cu care și încadrarea juridică dată faptei comisă este legală, iar pedeapsa aplicată a fost just individualizată.
Astfel, în fața organelor de urmărire penală, inculpatul a mărturisit săvârșirea faptei, arătând detaliat modul în care a urmărit-o pe partea vătămată și i-a smuls acesteia telefonul din mână.
Declarațiile de recunoașterea faptei de către inculpat se coroborează cu declarațiile părții vătămate și cu cele ale martorilor I.C. și S.R.M., precum și cu procesul verbal de constatare încheiat la fața locului și planșa foto.
Înaintea instanței de fond inculpatul a revenit în parte asupra celor inițial declarate, susținând că nu a exercitat acte de violență asupra părții vătămate.
Această revenire a inculpatului asupra relatărilor făcute anterior a fost determinată evident de dorința lui de a diminua răspunderea penală prin reținerea unei infracțiuni pentru care legea prevede un tratament sancționator mai blând și în mod corect instanțele au înlăturat-o ca nesinceră, declarațiile inițiale ale inculpatului coroborându-se cu celelalte probe la care s-a făcut referire.
Față de probele administrate în cauză, corect instanțele de judecată au reținut că inculpatul a luat telefonul din mâna părții vătămate prin smulgere, împotriva voinței acesteia.
Cum prin smulgerea bunului din mâna posesorului, elementul violenței, caracteristic infracțiunii de tâlhărie, s-a realizat, fapta inculpatului de a-și fi însușit bunul luat în acest mod, se încadrează în art. 211, nu în art. 208 C. pen., și deci critica adusă hotărârilor sub acest aspect este nefondată.
Totodată, apare ca lipsită de temeinicie critica adusă hotărârilor cu privire la pedeapsa aplicată. Față de pericolul social accentuat al faptei săvârșite de inculpat, care a urmărit victima și a împins-o prin surprindere, pedeapsa aplicată inculpatului se apreciază ca fiind just individualizată, ea fiind necesară pentru reeducarea acestuia și asigurarea prevenției generale.
Verificându-se din oficiu cauza nu s-au constatat alte motive de casare în favoarea inculpatului, așa încât hotărârile fiind legale și temeinice, recursul acestuia urmează a fi respins, cu obligarea lui la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.A.F. împotriva deciziei penale nr. 652 din 8 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2005.