Road Accident Partial Damages Affirmed; Higher Claims and At-Fault Father’s Award Rejected

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 14 februarie 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA", "Fondul"), au formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 12365/11.02.2018, emisă de pârât, solicitând modificarea în parte a deciziei, în sensul:

- majorării daunelor morale acordate către A. şi B. pentru decesul fiicei, respectiv surorii D., în sensul acordării acestora în cuantumul solicitat prin cererile de despăgubire;

- admiterii cererilor formulate de către reclamanţii A. şi B. privind acordarea daunelor morale pentru prejudiciul personal şi direct suferit ca urmare a traumatismelor provocate de evenimentului rutier, în limita sumelor solicitate prin cererea de despăgubire;

- admiterii cererii formulate de către reclamantul C. cu privire la acordarea de daune morale pentru decesul fiicei D..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4476 din 5 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanţii A., B., prin reprezentant legal A. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

(ii) a anulat parţial Decizia nr. 12365/11.01.2018;

(iii) a obligat pârâtul la plata către reclamanta A. a sumei de 2000 RON cu titlu de daune morale pentru prejudiciul personal;

(iv) a obligat pârâtul la plata către reclamantul B. a sumei de 1000 RON cu titlu de daune morale pentru prejudiciul personal;

(v) a respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4476 din 5 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât reclamanţii C., A. şi B., cât şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanţii au solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea în întregime a acţiunii.

În motivarea recursului, reclamanţii susţin nelegalitatea hotărârii de fond pentru neacordarea daunelor morale aferente prejudiciului personal suferit de A. şi B. pentru decesul fiicei, respectiv surorii, în cuantumul solicitat prin cerere.

Astfel, recurenţii-reclamanţi susţin aprecierea eronată, de către instanţa de fond, a înscrisurilor prezentate şi greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale ce guvernează prejudiciul, cuprinse în C. civ. şi în legislaţia specială. Prevederile art. 998-999 şi art. 1391 C. civ. nu disting după cum prejudiciul este de natură morală sau materială şi nicio altă lege nu prevede criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale. Pe de altă parte, Ghidul Fondului de Protecţie al Victimelor Străzii ("Ghidul") este lipsit de forţă juridică, nefiind recunoscut de vreun act normativ. Consideră că instanţa de fond nu a exercitat un control efectiv asupra deciziei atacate, încălcând dispoziţiile legale care prevăd repararea integrală a prejudiciului, luând în considerare doar prevederile Ghidului de stabilire a prejudiciului elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii.

Arată recurenţii-reclamanţi că în cauză a fost relevată o traumă psihică de excepţie, suferită de mama şi fratele victimei, determinată de evenimentul rutier care a dus la decesul acesteia, iar daunele solicitate sunt menite să compenseze prejudiciul afectiv cauzat membrilor familiei, sens în care recurenţii solicită a fi avute în vedere dispoziţiile art. 41 din Convenţia EDO, în temeiul cărora instanţa cuantifică prejudiciile suferite, potrivit principiului echităţii (cauza Ernestina Zullo din noiembrie 2004 şi cauza Comingesrol împotriva Portugaliei).

Prin urmare, arată recurenţii, sumele solicitate de A. şi B. sunt justificate de relaţiile de familie şi gradul de afecţiune existent între membrii acesteia, iar cuantumul despăgubirilor solicitate respectă limita maximă legală.

Totodată, recurenţii-reclamanţi prezintă argumente referitoare la criteriile şi modul de cuantificare a prejudiciului moral, stabilite în jurisprudenţa instanţelor de judecată, în raport de care apreciază că prima instanţă a stabilit în mod injust valoarea daunelor morale, fără a avea în vedere gravitatea şi întinderea prejudiciului efectiv produs.

Recurenţii-reclamanţi susţin că este nelegală şi soluţia instanţei de fond cu privire la admiterea în parte a daunelor morale solicitate de A. şi B. pentru prejudiciul corporal suferit în mod direct şi personal prin producerea accidentului rutier. În opinia recurenţilor, instanţa de fond nu a aplicat principiul reparaţiei integrale a prejudiciului, în condiţiile în care înscrisurile medicale depuse confirmă existenţa unui prejudiciu corporal direct, dovedit conform art. 26 alin. (1) din Norma ASF nr. 23/2014, a cărui întindere nu a fost avut în vedere la pronunţarea sentinţei recurate.

Învederează recurenţii-reclamanţi că A. a suferit un prejudiciu relevat de actele medicale, care a pus-o în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea profesională curentă, precum şi activitatea cotidiană, generându-i o durere semnificativă, pe o perioadă lungă de timp. Această situaţie necesita stabilirea unui cuantum al daunelor morale superior celui stabilit de prima instanţă, apt să asigure o reparaţie corespunzătoare, iar o soluţie similară ar fi trebuit dispusă şi în privinţa minorului B..

Mai susţin recurenţii-reclamanţi şi nelegalitatea soluţiei de respingere a cererii de despăgubire formulată de C. cu privire la daunele morale produse de decesul fiicei sale în urma accidentului rutier. Consideră recurenţii că pretenţiile sunt întemeiate, prin raportare la natura şi gravitatea prejudiciul suferit, în raport de dispoziţiile legale invocate în cazul celorlalţi reclamanţi.

3.2. Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în tot a acţiunii.

Recurentul-pârât susţine existenţa unei contradicţii între considerentele sentinţei atacate, întrucât, deşi instanţa de fond a reţinut că au relevanţă certificatele medico-legale şi că reclamanţii au refuzat depunerea acestor înscrisuri, totuşi a admis cererea de obligare a FGA la plata daunelor morale suferite de A. şi B. pentru prejudiciul corporal. Necesitatea existenţei unui certificat medico-legal în dosarul de daună este prevăzută de procedura FGA de soluţionare a pretenţiilor izvorând din vătămări corporale sau decese, în lipsa acestui înscris neputând fi cuantificate despăgubirile cuvenite solicitantului, astfel cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa instanţelor naţionale. Certificatul medico-legal stabileşte cu valoare probatorie clară toate elementele necesare stabilirii gravităţii şi întinderii vătămării suferite, astfel încât pârâtul FGA să se raporteze la un criteriu obiectiv de cuantificare a daunelor morale acordate în caz de vătămare corporală.

Arată recurentul-pârât că reclamanţii nu au solicitat nici efectuarea unui raport de expertiză medico-legal, pentru a dovedi vătămările suferite şi nici nu au depus vreo opinie medico-legală, emisă de un medic expert.

Deşi prima instanţă s-a raportat la procedura de acordare a daunelor morale de către FGA, stabilită prin Deciziile nr. 142/2016 şi nr. 258/2016, care prevăd că dosarul trebuie să conţină copia certificatului medico-legal, totuşi a considerat că se impune acordarea daunelor solicitate chiar şi în lipsa acestui certificat, ceea ce face ca întreaga motivare să fie contradictorie.

Recurentul-pârât prezintă şi argumente referitoare la atribuţiile FGA, stabilite conform Legii nr. 213/2015 şi Normei nr. 16/2015 şi la obligaţiile contractuale ale asigurătorului, pe care Fondul nu le preia în urma intervenirii falimentului acestuia. În acest context, consideră că recurgerea la o procedură standardizată de stabilire a daunelor morale, prin raportare la Ghidul de stabilire a prejudiciului elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, este legală şi nu lezează dreptul persoanei îndreptăţite la primirea daunelor morale.

4. Apărările formulate în cauză

În dosarul instanţei de recurs au fost depuse întâmpinări atât de către recurenţii-reclamanţi, cât şi de recurentul-pârât, fiecare parte solicitând respingerea recursului declarat de partea adversă, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, prin raportare la motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 50 pct. 1 lit. f) şi pct. 2 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 (în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată), daunele morale se acordă "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România". În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului (sau de persoanele care au suferit o vătămare de ordin moral ca urmare a evenimentului rutier), importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori gradul în care a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională a solicitantului despăgubirilor.

Aşadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanţele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste şi echitabile, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei, în aşa fel încât să nu fie derizorii, dar nici să se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească despăgubirea.

Aplicând aceste considerente de ordin legislativ şi teoretic la speţa de faţă, Înalta Curte reţine că, prin cererea de recurs, pârâtul FGA nu a contestat urmările negative suferite de reclamanţi, astfel cum au fost constatate de instanţa de fond, ci a invocat existenţa, conform procedurii interne, a unui singur criteriu pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, şi anume numărul de zile de îngrijiri medicale stabilit printr-un certificat medico-legal sau un raport de expertiză medicală.

Înalta Curte constată că, deşi prin elaborarea procedurii interne, recurentul-pârât a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv şi rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, conform Ghidului de stabilire a prejudiciului elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, procedura internă trebuie corelată cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ., dar şi de jurisprudenţa instanţelor naţionale, care poate justifica depăşirea cerinţelor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA sau de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii. Durata îngrijirilor medicale, indicată printr-un certificat medico-legal sau un raport de expertiză, este pertinentă în stabilirea daunelor acordate pentru compensarea suferinţelor morale, însă nu reprezintă un criteriu unic, atât timp cât, fiind lezate valori fără conţinut economic, existenţa şi intensitatea suferinţelor resimţite trebuie privită în raport de circumstanţele particulare ale fiecărei cauze.

În speţă, recurentul-pârât FGA absolutizează valoarea probatorie a certificatului medico-legal, deşi reclamanţii A. şi B. au depus documente medicale din care rezultă atât existenţa vătămării corporale suferite în urma accidentului rutier, cât şi informaţiile necesare pentru a determina şi cuantifica prejudiciul moral generat de suferinţele fizice. În baza acestor înscrisuri, instanţa de fond a avut în vedere toate urmările produse de vătămarea corporală şi intensitatea acestor consecinţe, apreciind asupra valorii despăgubirilor datorate de Fond reclamanţilor A. şi B..

Nu poate fi primit argumentul recurentului-pârât în sensul că sentinţa recurată ar cuprinde considerente contradictorii, întrucât, pe de-o parte, are în vedere Ghidul amintit, iar pe de altă parte, admite cererea de despăgubire, deşi reclamanţii A. şi B. nu au depus un certificat medico-legal, astfel cum pretinde Ghidul. După cum s-a arătat anterior, Ghidul de stabilire a prejudiciului elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii poate fi avut în vedere de instanţa de judecată la stabilirea cuantumului despăgubirilor, dar nu în mod exclusiv. Prevederile acestui Ghid se aplică prin prisma dispoziţiilor legale incidente, a criteriilor de cuantificare a despăgubirii stabilite pe cale jurisprudenţială şi a trăsăturilor specifice fiecărei cauze. Constatarea instanţei în sensul că prejudiciul material suferit de reclamanţi în urma vătămării corporale se pretează la acordarea unei despăgubiri este o chestiune de apreciere, asupra căreia nu se va interveni în recurs.

Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în condiţiile art. 496 alin. (1) din acelaşi cod şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursului declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanţi, acesta s-a circumscris următoarelor critici:

a) neacordarea daunelor morale aferente prejudiciului personal suferit de A. şi B. pentru decesul fiicei, respectiv surorii, în cuantumul solicitat prin cerere;

b) admiterea în parte a pretenţiilor cu privire la daunele morale solicitate de A. şi B. pentru prejudiciul corporal suferit în mod direct şi personal prin producerea accidentului rutier;

c) nelegalitatea soluţiei de respingere a cererii de despăgubire formulată de C. cu privire la daunele morale produse de decesul fiicei sale în urma accidentului rutier.

În ceea ce priveşte criticile de la lit. a) şi b), argumentele recurenţilor-reclamanţi s-au circumscris, în esenţă, nerespectării principiului reparării integrale a prejudiciului, în condiţiile inaplicabilităţii în cauză a Ghidului utilizat de FGA în procedura de emitere a deciziei atacate.

Înalta Curte face trimitere la considerentele anterior prezentate, cu ocazia analizării recursului declarat de pârâtul FGA, în ceea ce priveşte raportul dintre acest Ghid şi legislaţia şi jurisprudenţa instanţelor de judecată, deopotrivă aplicabile şi în cazul recursului reclamanţilor şi care nu vor mai fi reluate.

În speţă, recurenţii-reclamanţi A. şi B. nu au dovedit, nici în procedura administrativă şi nici în procedura judiciară, circumstanţe extraordinare care să conducă spre concluzia că prejudiciul moral suferit prin decesul fiicei, respectiv surorii, excede valorii stabilite prin decizia contestată (75.097 RON, respectiv 29.912 RON). Aceste circumstanţe nu sunt relevate prin cererea de recurs nici în privinţa prejudiciului moral suportat ca urmare a vătămării corporale proprii, în raport de cuantumul stabilit prin sentinţa recurată (2000 RON, respectiv 1000 RON). Astfel, cum în mod corect a sesizat şi instanţa de fond, reclamanţii nu au prezentat nici argumente punctuale şi concrete, din care să rezulte că, într-o situaţie similară, au fost acordate despăgubiri mai mari.

Relaţiile de familie şi afecţiunea existentă între membrii acesteia, precum şi încadrarea despăgubirilor solicitate în limita maximă legală, invocate ca argumente în recurs în vederea majorării cuantumului despăgubirilor morale acordate pentru decesul membrului de familie, nu conduc automat la concluzia stabilirii acestor despăgubiri la cuantumul maxim permis de lege. Circumstanţele sunt analizate de instanţele de judecată de la caz la caz şi de la persoană la persoană; în caz contrar, s-ar putea considera că toţi membrii familiei unei victime decedate în urma accidentului rutier ar fi îndreptăţiţi de plano la obţinerea sumei maxime a despăgubirii, argument evident incorect şi nerezonabil, câtă vreme suferinţele morale au un pronunţat caracter personal şi intensitatea acestora diferă de la persoană la persoană.

Cât priveşte prejudiciul moral suportat ca urmare a vătămării corporale proprii a reclamanţilor A. şi B., Înalta Curte constată că întregul probatoriu administrat a fost analizat în mod adecvat de prima instanţă, care a concluzionat cu privire la evaluarea prejudiciului moral la suma de 2000 RON, respectiv 1000 RON, în raport de intensitatea moderată a prejudiciului. Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, în analiza sa prima instanţă a avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, dar această reparaţie nu înseamnă acordarea în întregime a sumei solicitate prin cererea de plată, dacă probele administrate (înscrisuri medicale) nu conduc spre această concluzie, consecinţele negative de ordin psihic suportate de reclamanţi fiind considerate acoperite prin plata sumei de 2000 RON, respectiv 1000 RON.

În recurs, recurenţii-reclamanţi nu au prezentat argumente care să infirme concluziile instanţei de fond, rezumându-se la susţineri cu caracter general referitoare la caracterul însemnat al suferinţelor resimţite, fără a contraargumenta, punctual, considerentele sentinţei recurate.

Prin urmare, nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond cât priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor A. şi B. pentru prejudiciul moral suferit, din ambele perspective invocate (decesul unui membru al familiei şi vătămarea corporală proprie), instanţa luând în considerare circumstanţele personale şi atenuând, astfel, aplicarea criteriilor utilizate de FGA la emiterea deciziei contestate, deduse din prevederile Ghidul de stabilire a prejudiciului elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii.

Referitor la criticile referitoare la respingerea cererii de despăgubire formulată de C. cu privire la daunele morale produse de decesul fiicei sale în urma accidentului rutier, Înalta Curte le apreciază a fi nefondate.

Argumentaţia recurentului-reclamant este succintă şi generală, acesta solicitând a fi aplicate, şi în cazul său, prevederile legale incidente avute în vedere la stabilirea despăgubirilor cuvenite celorlalţi recurenţi-reclamanţi. Instanţa de fond a reţinut că în speţă sunt incidente prevederile art. 1352 alin. (1) şi art. 1357 C. civ., precum şi cele ale art. 49 din Legea nr. 136/1995, din care rezultă că responsabilul de producerea faptei ilicite nu poate fi şi beneficiar al despăgubirii achitate de asigurător în conformitate cu contractul de asigurare. Acestui considerent, care face trimitere la o reglementare specială în cazul în care cel care pretinde despăgubirea este persoana vinovată de producerea accidentului, recurentul-reclamant nu i-a opus niciun alt text de lege, care să-i confere calitatea de persoană vătămată, îndreptăţită la despăgubire în condiţiile poliţei de asigurare RCA, astfel încât recursul va fi respins, ca nefondat.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţii C., A. şi B., prin reprezentant legal A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii C., A. şi B., prin reprezentant legal A., împotriva sentinţei civile nr. 4476 din 5 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 octombrie 2021.