Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4634/2021 AI generated

Daughter wins full disclosure of father’s death-report medical data after Ministry refusal quashed.

Case Number Decizia nr. 4634/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Administrative and Fiscal Litigation Section) allowed the claimant’s appeal, overturned the first-instance judgment, and, on retrial, granted the action, ordering the defendant Ministry of Health to disclose to the claimant all information regarding the in-hospital death of her father contained in the control report drawn up after the Ministry’s verification of her petition. The dispute arose from the Ministry’s refusal to communicate the full control report to the claimant, who sought it after the report was approved by the Minister. Rejecting the procedural challenges (panel composition, procedural irregularities, and inadequate reasoning), the court found the appeal well-founded on the substantive ground of misapplication of law. It reasoned that, although medical data are generally confidential under patient-rights legislation (Law No. 46/2003, art. 24 and art. 22; Law No. 95/2006, art. 39(2); art. 8 ECHR), the confidentiality principle applies only against third parties, not heirs; as the deceased patient had not designated another person for disclosure, the daughter had a legitimate interest and right of access to the medical information about her father’s death, and the refusal violated her rights to private and family life and the State’s positive obligation under art. 2 ECHR to establish an effective system for determining causes of death. The court ordered the Ministry to communicate all information regarding the death, rather than the full report as an administrative act.

Legislator headnote

AI generated

art. 53 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 20 C. proc. civ, art. 13 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ; Daughter wins full disclosure of father’s death-report medical data after Ministry refusal quashed: The dispute arose from the Ministry’s refusal to communicate the full control report to the claimant, who sought it after the report was approved by the Minister. Rejecting the procedural challenges (panel composition, procedural irregularities, and inadequate reasoning), the court found the appeal well-founded on the substantive ground of misapplication of law. It reasoned that, although medical data are generally confidential under patient-rights legislation (Law No. 46/2003, art. 24 and art. 22; Law No. 95/2006, art. 39(2); art. 8 ECHR), the confidentiality principle applies only against third parties, not heirs; as the deceased patient had not designated another person for disclosure, the daughter had a legitimate interest and right of access to the medical information about her father’s death, and the refusal violated her rights to private and family life and the State’s positive obligation under art. 2 ECHR to establish an effective system for determining causes of death. The court ordered the Ministry to communicate all information regarding the death, rather than the full report as an administrative act.

Keywords

AI generated
heir's right to information medical report disclosure of information deceased medical reasons right to life

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis for the ruling on the appeal (admitting the appeal and quashing the lower court's decision).

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea formulată la data de 6 noiembrie 2018 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu - Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, a solicitat obligarea pârâtului la comunicarea raportului de control întocmit în urma controlului efectuat de pârât pentru verificarea sesizării reclamantei cuprinse în petiţia nr. x/06.03.2018, referitoare la decesul intra-spitalicesc al tatălui său (raport de control aprobat de Ministrul Sănătăţii), solicitând comunicarea integrală a acestuia, cu toate anexele sale, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 7 din 21 ianuarie 2019, Curtea de Apel Târgu - Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate în punctul I.2, a formulat, la data 1 martie 2019, recurs reclamanta A., prin care, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 1, 2, 4, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea integrală a sentinţei recurate şi, în rejudecarea în fond a cauzei, admiterea cererii sale de chemare în judecată, în sensul obligării pârâtului la comunicarea raportului de control întocmit în urma controlului efectuat de pârât (în baza OMS nr. 473/11.04.2018) pentru verificarea sesizării reclamantei cuprinse în petiţia nr. x/06.03.2018, referitoare la decesul intra spitalicesc al tatălui său (raport de control aprobat de Ministrul Sănătăţii la DATA DE 03.07.2018) - integral, cu toate anexele sale, precum şi obligarea intimatului - pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Susţine recurenta că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale şi hotărârea a fost pronunţată de un alt complet de judecatădecât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 1-2 C. proc. civ.)

Hotărârea recurată a fost pronunţată de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei, deoarece completul "Cl FCA" nu a fost stabilit aleatoriu, prin tragere la sorţi publică a componenţei sale, la începutul anului judiciar, ci în mod subiectiv, prin hotărâre a colegiului de conducere al instanţei (doar o parte a judecătorilor secţiei fiind numiţi în completele de primă instanţă, fără a fi traşi la sorţi), urmată apoi, în plus, de o repartizare a cauzei în sistem informatic fără criterii şi garanţii reglementate concret de lege pentru asigurarea caracterului aleatoriu verificabil de către justiţiabil, invocându-se art. 52 alin. (1) şi art. 53 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, care sunt însă neconstituţionale.

Atât în materie penală, cât şi extrapenală, sancţiunea compunerii nelegale a completului de judecată este nulitatea necondiţionată şi, prin urmare, absolută a actelor îndeplinite de un astfel de complet (Decizia Curţii Constituţionale nr. 685/2018).

Ulterior acestui moment, repartizarea informatizată nu este reglementată de lege, sub aspectul criteriilor, garanţiilor şi accesului justiţiabilului din dosar la verificarea concretă a realităţii caracterului aleatoriu. Repartizarea se face de un grefier delegat (care nu este organ judiciar) printr-o rezoluţie administrativă, nefiind realizată printr-o încheiere jurisdicţională, susceptibilă de a fi verificată şi contestată printr-o cale legală de atac de justiţiabilii din dosarul cauzei.

Susţine de asemenea recurenta că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti (art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.)

Instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, încălcând dispoziţiile art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1) şi art. 124 alin. (1) din Constituţie, deoarece pe cale pretoriană a instituit o regulă de drept (neprevăzută de nicun text de lege adoptat de puterea legiuitoare) conform căreia Rapoartele de control întocmite de un minister în baza unui ordin de ministru şi aprobate de ministrul de resort, la cererea cetăţeanului pe calea exercitării drepturilor fundamentale la petiţionare şi la informare al acestuia asupra problemelor de interes personal, nu pot fi comunicate cetăţeanului petiţionar în cauză.

De asemenea, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.) deoarece a respins acţiunea sub pretextul că legea nu prevede comunicarea Rapoartelor de control întocmite de un minister în baza unui ordin de ministru şi aprobate de ministrul de resort, la cererea cetăţeanului pe calea exercitării drepturilor fundamentale la petiţionare şi la informare al acestuia asupra problemelor de interes personal.

Prin hotărârea dată, prima instanţă a încălcat regulile de procedură cuprinse în art. 22 alin. (6) raportat la art. 20 C. proc. civ. deoarece a încălcat obligaţia legală de a se "pronunţa asupra a tot ce s-a cerut", întrucât a cercetat doar o pretenţie privind "comunicarea Raportului de control", iar nu cea integrală privind "comunicarea Raportului de control întocmit în baza OMS nr. 473/11.04.2018 şi aprobat de ministrul sănătăţii la data de 3.07.2018" astfel cum a solicitat prin acţiune.

Prin hotărârea dată, prima instanţă a încălcat regulile de procedură cuprinse în art. 13 alin. (1) şi (3), art. 14 alin. (5)-(6), art. 20 C. proc. civ., deoarece nu a pus în dezbaterea contradictorie a părţilor mijloacele de probă şi motivele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat hotărârea, acestea fiind invocate din oficiu direct în faza deliberării:

- excepţia inadmisibilităţii acţiunii (motivul decisiv din ultimul alineat al considerentelor);

- dovada existentei mai multor sesizări la mai multe instituţii ale statului (nu există la dosar);

- prevederile "art. 2 lit. c)" şi ale art. 13 alin. (2) din Legea nr. 554/2004;

- "OMF nr. 581 din 20.05.2018" din practicaua sentinţei (nu există la dosar);

- dovada cercetării şi analizei detaliate de către pârât a tuturor aspectelor sesizate (nu există la dosar);

- dovada că unităţii sanitare controlate i s-au aplicat sancţiuni contravenţionale (nu există la dosar- reclamanta a depus proba contrară, adresa nr. Rp 12/10268/25.10.2018 a DSP Mureş).

Prin hotărârea dată, prima instanţă a încălcat regulile de procedură cuprinse în art. 13 alin. (1) şi (3), art. 14 alin. (5)-(6), art. 20, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., deoarece nu a pus în dezbaterea contradictorie a părţilor şi nu s-a pronunţat asupra mijloacelor de probă pe care le-a solicitat prin pct. 5 alin. final din acţiune.

Judecătorul fondului a încălcat regulile de procedură cuprinse în art. 5 alin. (2)-(3), art. 14 alin. (4) şi art. 22 alin. (2) şi (4) C. proc. civ. deoarece acţiunea a fost respinsă sub pretextul că nu a fost indicat temeiul legal al acesteia. Or, conform textelor legale menţionate anterior, instanţa era obligată să facă încadrarea legală corectă şi să o pună în discuţia părţilor.

Prin hotărârea dată, prima instanţă a încălcat regulile de procedură cuprinse în art. 205 alin. (2) lit. d) raportat la art. 206 alin. (2) şi art. 254 alin. (2), art. 86 teza I, art. 84 alin. (1), art. 85 alin. (3) C. proc. civ., deoarece a respins în mod nelegal excepţia nulităţii întâmpinării.

In primul rând, instanţa a refuzat să pună în vedere pârâtului să depună în două exemplare înscrisurile anexate întâmpinării, şi să le comunice recalmantei, conform obligaţiilor prevăzute de lege.

În al doilea rând, prima instanţă a confundat nelegal un act administrativ (decizia de "delegarea de semnătură" pentru semnarea actelor administrative ale autorităţii publice) cu un act de procedură (mandatul judiciar de reprezentare) care trebuie să existe pentru întâmpinări, ce pot fi semnate numai de reprezentanţii legali sau convenţionali (cu mandat judiciar valid) ai persoanei juridice - parte în proces. Ca atare, întâmpinările persoanelor juridice care nu sunt semnate de persoane având calitatea impusă de C. proc. civ., sunt nule.

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, si cuprinde numai motive străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 6 coroborat cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.)

Hotărârea recurată nu cuprinde motivele de drept pe care se întemeiază soluţia de respingere a acţiunii privind comunicarea Raportului de control aprobat de ministrul sănătăţii la data de 3.07.2018, referitor la decesul intraspitalicesc al tatălui reclamantei.

Mai precis, prima instanţă nu a putut indica temeiurile reale în baza cărora acest Raport ar fi document clasificat sau ar exista o interdicţie legală de comunicare a acestuia, care să justifice soluţia de respingere a acţiunii având ca obiect doar comunicarea.

Hotărârea recurată cuprinde numai motive străine de natura cauzei:

- motivarea expresă a instanţei că recurenta şi-a întemeiat acţiunea doar pe O.G. nr. 27/2002 şi art. 11 alin. (1)-(2) din Constituţie coroborat cu art. 2 paragraful 1 din Convenţie, motivare care reprezintă un motiv vădit străin de natura cauzei, deoarece în pct. 4 din acţiune a precizat clar:

"în drept, invoc actele normative indicate în acţiune, precum şi O.G. nr. 27/2002, completată cu dreptul comun în materie de contencios administrativ (Legea nr. 554/2004),,

- motivarea expresă a instanţei că reclamana ar fi sesizat mai multe instituţii ale statului, motivare care însă nu este sprijinită pe absolut niciun înscris probator din dosar şi care reprezintă un motiv vădit străin de natura cauzei, care nu are ca obiect aceste sesizări inexistente privind alte instituţii, ci o petiţie (nu o sesizare) cu nr. x/4.09.2018 de comunicare a unui înscris, adresată autorităţii pârâte, nu altor instituţii;

- motivarea expresă a instanţei că reclamanta ar fi reclamat în petiţia sa (nr. x/6.03.2018) "chestiuni ce ţin exclusiv de actul medical", motivare nereală care însă nu este sprijinită pe absolut niciun înscris probator din dosar (această petiţie nici măcar nefiind la dosar) şi care reprezintă un motiv vădit străin de natura cauzei, care are ca obiect o cu totul altă petiţie (cea cu nr. x/4.09.2018).

- motivarea expresă a instanţei că reclamanta ar fi reclamat în petiţia sa (cu nr. x/4.09.2018) "chestiuni ... având ca rezultat, în opinia sa, decesul tatălui său", motivare care însă este nereală;

- motivarea expresă a instanţei că pârâtul şi-ar fi îndeplinit obligaţia (stabilită de art. 5 din O.G. nr. 27/2002) de cercetare şi analiză detaliată a tuturor aspectelor sesizate (prin petiţia nr. x/6.03.2018), motivare nereală care însă nu este sprijinită pe absolut niciun înscris probator din dosar;

- motivarea expresă a instanţei că reclamanta ar fi "nemulţumită" de răspunsul la petiţia nr. x/6.03.2018 şi că nemulţumirea ar fi irelevantă, motivare care reprezintă un motiv vădit străin de natura cauzei, deoarece acţiunea de faţă nu are ca obiect nemulţumirea faţă de răspunsul la petiţia nr. x/6.03.2018, ci dimpotrivă la petiţia nr. x/4.09.2018;

- motivarea expresă a instanţei că O.G. nr. 27/2002 nu obligă autoritatea publică pârâtă să îi comunice documentele care au stat la baza elaborării răspunsului la petiţia nr. x/6.03.2018

- motivarea expresă a instanţei că Raportul, a cărui comunicare a fost refuzată de pârât, că acest Raport nu este act administrativ şi nu i se aplică prevederile art. alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, motivare care reprezintă un motiv vădit străin de natura cauzei, întrucât obiectul acţiunii de faţă nu este o cerere de anulare a acestui Raport.

- motivarea expresă a instanţei că Raportul ar fi fost act administrativ preparator pentru actele prin care s-au aplicat sancţiuni contravenţionale unităţii sanitare controlate, motiv nereal;

- motivarea expresă a instanţei că în cauză nu ar fi aplicabile prevederile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care se referă la anularea de acte administrative

- motivarea expresă a instanţei (contadictorie) că reclamanta nu ar fi indicat niciun temei legal pentru comunicarea Raportului şi că temeiurile legale pe care (totuşi) le-a indicat ar fi cu caracter general;

- motivarea expresă a instanţei că temeiurile legale pe care le-a invocat ar fi corespunzătoare unui "proces de malpraxis", motivare care reprezintă un motiv vădit străin de natura cauzei,

- motivarea expresă a instanţei, din practicaua sentinţei, în care îşi întemeiază respingerea excepţiei nulităţii întâmpinării, pe un "OMF" care nu este depus la dosarul cauzei şi nu are legătură cu cauza.

Susţine recurenta şi că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.)

Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material cuprinse în: art. 11 alin. (1)-(2) din Constituţie coroborat cu art. 2 paragraful 1 din Convenţie, precum şi în jurisprudenta CEDO obligatorie pentru instanţele române. Aceste prevederi normative impun pentru Statul român, inclusiv pentru autoritatea publică pârâtă, obligaţii pozitive (astfel cum a statuat în mod constant CEDO, de exemplu, în cauzele Altug ş.a. împotriva Turciei, Eugenia Lazăr împotriva României, B. împotriva României, C.R.J. în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României, Elena Cojocaru împotriva României, Mihu împotriva României etc), inclusiv de a lua măsurile necesare pentru constatarea relelor practici din domeniul medical, precum şi instituirea unui sistem eficient care să permită stabilirea cauzei decesului unei persoane ce se afla sub răspunderea personalului medical.

Raportul de control întocmit în baza OMS nr. 473/11.04.2018 şi aprobat de ministrul sănătăţii la data de 3.07.2018, a cărui comunicare i se refuză nelegal, constituie tocmai actul de constatare a relelor practici şi de stabilire a cauzelor administrative ale decesului tatălui său.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material cuprinse în O.G. nr. 27/2002 şi în Legea nr. 554/2004.

Prima instanţă a arătat că acţiunea mea este "inadmisibilă" pentru că aceste două acte normative nu ar permite comunicarea rapoartelor de control întocmite în baza unui ordin de ministru şi aprobate de ministrul respectiv, la cererea cetăţeanului pe calea exercitării drepturilor fundamentale la petiţionare şi la informare al acestuia asupra problemelor de interes personal privind împrejurările decesului intraspitalicesc al rudei de gradul I al petiţionarului.

Însă, o asemenea prevedere prohibitivă şi cu fine de neprimire nu există în O.G. nr. 27/2002 şi în Legea nr. 554/2004.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material cuprinse în art. 31 alin. (2) teza finală din Constituţie.

Pârâtul, prin refuzul său nejustificat de rezolvare a cererii sale de comunicare, i-a încălcat dreptul de a i se asigura informarea asupra problemelor de interes personal pentru mine, constând în problemele privind cauzele administrative ale decesului intraspitalicesc al tatălui său, încălcările cadrului administrativ legate de acest caz şi remediile (măsurile) administrative luate ca autoritate de stat de pârât.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material cuprinse în: art. 33 raportat la art. 3 teza a II-a din Legea nr. 182/2002.

Pârâtul, prin refuzul său nejustificat de comunicare, i-a încălcat dreptul de a i se asigura informarea asupra problemelor de interes personal pentru reclamantă, constând în problema siguranţei sale ca cetăţean pacient asigurat medical în spitalul controlat.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material cuprinse în: art. 2 alin. (1) lit. i) şi lit. n), art. 2 alin. (2), art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Astfel, aceste prevederi legale asimilează actului administrativ refuzul nejustificat şi cu exces de putere al pârâtului de a rezolva cererea de comunicare a unui înscris, constând în Raportul de de control întocmit în baza OMS nr. 473/11.04.2018 şi aprobat de ministrul sănătăţii la data de 3.07.2018, la cererea mea ca cetăţean pe calea exercitării drepturilor mele fundamentale la petiţionare şi la informare asupra problemelor de interes personal privind împrejurările administrativ-organizatorice ale decesului intraspitalicesc al rudei mele de gradul I.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material cuprinse în: O.G. nr. 18/2011; art. 26 şi art. 27 din Legea nr. 95/2006; art. 2 alin. (5) şi alin. (7)-(8), art. 10 alin. (3), art. 11 lit. a), art. 164 alin. (1), art. 166, art. 167 alin. (1), art. 183 din Legea nr. 95/2006; art. 2 lit. d), art. 4 alin. (1) pct. 1, 2, 55 şi 58, art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 144/2010; art. din 1 şi art. 59 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 857/2011; art. 3 din Regulamentul aprobat prin Ordinul M.S. nr. 199/2014.

Raportul de control întocmit în baza OMS nr. 473/11.04.2018 şi aprobat de ministrul sănătăţii la data de 3.07.2018, a cărui comunicare este refuzată nejustificat şi prin exces de putere de către pârât, constituie actul administrativ emis în baza cadrului normativ mai sus indicat.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material cuprinse în: art. 8 alin. (1) din Convenţie, art. 22 alin. (1) din Constituţie şi de art. 61 şi art. 252 din C. civ.. Pârâtul, prin refuzul său nejustificat de rezolvare a cererii de comunicare, i-a încălcat reclamantei dreptul la sănătate (integritate morală şi psihică), prin producerea de suferinţe sufleteşti.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material cuprinse în: art. 1 alin. (3) din Constituţie, art. 72 şi art. 252 din C. civ.

Pârâtul, prin refuzul său nejustificat de rezolvare a cererii de comunicare, i-a încălcat dreptul la demnitate. Acest drept este vătămat prin obstrucţionările nelegal impuse de pârât în faţa accesului la raportul de control privind decesul intraspitalicesc al tatălui său, care au transformat-o într-o "victimă pasivă", redusă la inutilitate şi neputinţă de un sistem abuziv ce ascunde cu orice preţ interese meschine şi se autoprotejează. Lipsa de "efect util" a raportului de control şi modalitatea eclatant nelegală de desfăşurare a acestuia.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material cuprinse în: art. 78-79 raportat la art. 256 C. civ.

Pârâtul, prin refuzul său nejustificat de rezolvare a cererii de comunicare, i-a încălcat dreptul la a cere respectul datorat memoriei persoanei decedate (fost judecător timp de 40 de ani, vicepreşedinte al Curţii de Apel Târgu-Mureş), rudă a sa de gradul I în linie dreaptă.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 18 aprilie 2019, intimatul - pârât Ministerul Sănătăţii a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta A., ca fiind neîntemeiat şi menţinerea sentinţei civile nr. 7 din 21 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Târgu - Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind temeinică şi legală.

5. Răspunsul la întâmpinare

La data de 12 mai 2019, recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care, pentru considerente similare celor expuse prin cererea de recurs, a solicitat respingerea argumentelor invocate de intimatul-pârât prin întâmpinare, ca fiind nefondate.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 14 mai 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 16 septembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

În vederea soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, astfel cum a fost aceasta formulată de recurentă, conform art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost creat dosarul asociat nr. x/2018

II. Soluţia instanţei de recurs

7. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Cauza dedusă judecăţii are ca obiect contestarea refuzului (apreciat ca nejustificat) pârâtului de soluţionare a unei cereri privind comunicarea unui act (raport), întocmit în urma controlului efectuat de Ministerul Sănătăţii pentru verificarea aspectelor cuprinse într-o sesizare vizând decesul intraspitalicesc al tatălui reclamantei A..

În fapt, reclamanta este fiica pacientului C., internat într-un spital public din reţeaua de spitale subordonate pârâtului Ministerul Sănătăţii (Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş) cu suspiciunea de mielită virală, pentru efectuarea unor investigaţii şi analize prealabile, disponibile în spital.

Întrucât, ulterior spitalizării, starea de sănătate a pacientului s-a înrăutăţit, s-a impus transferul acestuia la secţia ATI, cu toate acestea, intervenind decesul.

Certificatul constatator al decesului nr. 124/26.01.2016, emis în urma necropsiei, a consemnat la cauzele decesului:

"I. Boala sau afecţiunea care a provocat decesul:

a) Cauza directă (imediată): Insuficienţă cardio-circulatorie acută

b) Cauze antecedente: Şoc hemoragie, Bronhopneumonie confluentă bilaterală [nosocomială]

c) Starea morbidă iniţială: Ulcer duodenal hemoragie

II. Alte stări morbide importante care au contribuit la deces - [niciuna]".

Prin petiţia cu nr. x/6.03.2018, reclamanta a solicitat ministerului pârât ca, prin Inspecţia Sanitară de Stat şi Direcţia Control şi Integritate, să controleze fapte apreciate de aceasta ca fiind deosebit de grave, exclusiv de încălcare a actelor normative din domeniul sănătăţii publice, referitoare la decesul intraspitalicesc al tatălui ei, încălcări comise de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş şi de Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Mureş.

Prin adresa nr. x/22235/26310/26327/33312/FB8553/805/SP2558/17616/15203/9.07.2018 i-a s-a adus la cunoştinţă părţii că raportul de control privind decesul intraspitalicesc al tatălui său a fost finalizat şi aprobat la data de 3.07.2018 de Ministrul Sănătăţii.

Nemulţumită de conţinutul acestei adrese, reclamanta a invocat necesitatea imperioasă şi justificată de a-i fi comunicat întreg raportul de control privind decesul intraspitalicesc al tatălui ei.

În consecinţă, prezenta cauză nu are ca obiect constatatea unei lipse a comunicării răspunsului la petiţia cu nr. x/06.03.2018 ci obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii de a-i comunca reclamantei raportul de control întocmit în urma controlului efectuat de pârât pentru verificarea sesizării sale cuprinse în petiţia nr. x/6.03.2018.

7.1. Recurenta critică sentinţa recurată din perspectiva art. 488 pct. 1,2 C. proc. civ., susţinând că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale şi hotărârea a fost pronunţată de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei, neexistând o tragere la sorţi publică a componenţei sale.

Se poate susţine că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale atunci când completul de judecată nu a fost constituit în mod legal, în sensul că nu au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată.

În susţinerea acestui motiv de casare, recurenta a invocat inclusiv excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) şi art. 53 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, analizată în cadrul dosarului asociat, creat sub nr. x/2018/a1.

Înalta Curte apreciază că dispoziţiile legale menţionate (în forma în vigoare la data sesizării instanţei) au fost respectate la repartizarea cauzei reclamantei, fiind satisfăcute exigenţele dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat de legislaţia internă precum şi de art. 6 din CEDO.

În acest sens Înalta Curte, având în vedere şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 71/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 539 din 25 mai 2021, apreciază că primul motiv de casare invocat de recurentă este neîntemeiat.

7.2. Susţine partea reclamantă că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Într-o încercare de definire a sintagmei "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti", s-a considerat că aceasta semnifică intruziunea autorităţii judecă­toreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat decât cea judecătorească.

Aceasta s-ar putea produce când instanţa săvârşeşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, când consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare, când se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.

Instanţa săvârşeşte un "exces de putere" când, fie pronunţă o hotărâre judecătorească fără nicio com­petenţă în acea problemă, fie chiar şi numai când ea săvârşeşte orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanţelor prin lege.

În practica instanţei supreme s-a statuat că prin exces de putere nu se pot înţelege decât acele atingeri aduse de judecători principiilor constituţionale care determină, în interesul general, limitele în care trebuie să se restrângă diferitele puteri, iar nu orice violare de lege sau abateri de la simple reguli de competenţă.

Conform doctrinei, "excesul de putere" derivă din trecerea abuzivă a "barierelor" între funcţiile ce revin autorităţilor publice şi el este un exces faţă de limitele fixate prin norme constituţionale.

Astfel spus, "excesul de putere" constă în încălcarea de către judecători a principiului separaţiei puterilor în stat, în imixtiunea lor în atribuţiile puterii legislative sau executive.

Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, nu ne aflăm în niciuna din ipotezele prezentate mai sus, aprecierea instanţei cu privire la faptul că rapoartele de control ale ministerelor nu pot fi comunicate particularilor trebuind analizată din perspectiva modalităţii de interpretare a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte calificarea raportului de control din perspectiva art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond şi-a motivat soluţia, neputându-se susţine că şi-a depăşit competenţele prin exces de putere.

Faptul că recurenta nu agreează punctul de vedere al instanţei nu constituie, sub nici un motiv, caz de casare prin raportare la pct. 4 al art. 488 C. proc. civ., putându-se discuta despre legalitatea soluţiei în contextul analizei pct. 8 al aceluiaşi articol.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că nu orice act emis de o autoritate publică este un act administrativ, ci doar acela care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice specifice.

De principiu, în cuprinsul unui raport de control sunt menţionate constatări ale echipei de audit, putând fi făcute propuneri sau dispuse măsuri în sarcina entităţii verificate sau a unor persoane fizice/juridice determinate, constatări ce pot sau nu fi de natură a produce efecte juridice în sensul definiţiei actului administrativ prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Tocmai de aceea, nu se poate afima, cu titlu de principiu, că un raport de control este sau nu un act administrativ, în lipsa analizei conţinutului şi a măsurilor dispuse prin acesta.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., fiind nefondat.

7.3. În continuare, recurenta face vorbire despre încălcarea art. 488 pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural însă, în măsura în care neregularitatea procedurală alegată de titularul căii de atac se subsumează altui motiv de casare, criticile formulate sunt încadrabile în cazurile care particularizează actul de procedură cu privire la care se susţine că a fost nelegal îndeplinit. De subliniat este faptul că motivul de nelegalitate prev. de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. nu vizează situaţia în care instanţa a apreciat fondate/nefondate apărări/critici asupra problemelor ce au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii.

Din analiza cererii de recurs se constată că recurenta-reclamantă nu aduce argumente care să conducă la reţinerea acestui motiv de casare, iar aspectele învederate de către acesta nu se circumscriu criticilor efective de casare a sentinţei, motiv pentru care Înalta Curte apreciază faptul că nici acest motiv de recurs nu este aplicabil în cauză.

7.4. Recurenta invocă de asemenea nerespectarea, de către instanţa de fond, a obligaţiei de motivare a hotărârii, susţinând astfel teza încălcării art. 488 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că, din analiza considerentelor hotărârii recurate, rezultă că motivarea primei instanţe răspunde la argumentele prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, ceea ce face ca respectivul motiv de casare să nu-şi găsească incidenţa în cauză.

Faptul că recurenta-reclamantă nu fost în acord cu raţionamentul judecătorului fondului nu poate echivala cu o nemotivare sau o motivare contradictorie.

În analiza sentinţei recurate se constată că instanţa de fond a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, conţinând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac. Din considerentele hotărârii recurate reiese faptul ca instanţa face o judecata de valoare, nemultumindu-se a reda argumentele generale, în hotărâre regasindu-se argumentele proprii, circumscrise spetei, cu formulări concrete, specifice, fiind respectate exigentele impuse de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, în condiţiile în care nu s-a demonstrat că există o nemotivare/motivare străină a hotărârii, criticile subsumate prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vor fi înlăturate.

7.5. Analizând actele şi lucrările dosarului precum şi sentinţa recurată, Înalta Curte constată însă că recursul declarat de recurenta-reclamantă este fondat din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Cu referire la incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, în doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greşit.

Din perspectiva situaţiei de fapt, se reţine că limitele învestirii instanţei, aşa cum au fost stabilite supra, vizează obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la comunicarea informaţiilor de natură medicală, referitoare la decesul intraspitalicesc al tatălui reclamantei, cuprinse în raportul întocmit în urma controlului efectuat de Ministerul Sănătăţii pentru verificarea sesizării cuprinse în petiţia nr. x/6.03.2018.

Se susţine de către intimatul pârât faptul că refuzul comunicării actului este unul justificat, raportul de control fiind un document intern, ce serveşte informării ministrului sănătăţii, documentele doveditoare ce au stat la baza întocmirii lui având preponderent un caracter de confidenţialitate.

De asemenea, afirmă Ministerul Sănătăţii că trebuie prioritizat interesul general în detrimentul celui individual şi că recurenta reclamantă nu aduce lămuriri relevante cu privire la modul în care a a fost prejudiciată prin necomunicarea documentului.

Nu se invocă aşadar faptul că documentele ar avea un caracter secret, cu regimul juridic specific documentelor clasificate consacrat în Legea nr. 182/2002, fapt ce a condus Înalta Curte la o soluţie diferită de cea stabilită de către instanţa de fond.

Este real faptul că informaţiile privind sănătatea persoanei intră în noţiunea de viaţă privată, fiind prin urmare un mod de a realiza protecţia drepturilor prevăzute de art. 26 din Constituţie, consacrate în egală măsură şi în art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, trebuind amintită inclsiv Hotărârea din 25 februarie 1997, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în speţa Z. contra Finlandei, în care s-a arătat că "protecţia datelor personale, nu în ultimul rând a datelor cu caracter medical, este de o importanţă fundamentală pentru ca o persoană să se poată bucura de dreptul său la respectarea vieţii private şi a vieţii de familie aşa cum este acesta garantat de art. 8 din Convenţie.,,

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 46/2003, "Pacientul are acces la datele medicale personale conform art. 11 din Normele de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003 aprobat prin Ordinul nr. 1.410/2016:

"(1) La internare sau pe parcursul furnizării serviciilor de sănătate, după caz, medicul curant are obligaţia să aducă la cunoştinţa pacientului faptul că are dreptul de a cere să nu fie informat în cazul în care informaţiile medicale prezentate i-ar cauza suferinţă, precum şi dreptul de a alege o altă persoană care să fie informată în locul său.

(2) Acordul pacientului privind desemnarea persoanelor care pot fi informate despre starea sa de sănătate, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale se exprimă în scris, prin completarea formularului "Acordul pacientului privind comunicarea datelor medicale personale ", prevăzut în anexa nr. 5 la prezentele norme.,,

Normele imperative care instituie confidenţialitatea datelor privind pacientul pot ridica însă, în anumite situaţii, probleme cu privire la posibilitatea unor persoane de a-şi realiza drepturile, în măsura în care acestea depind de informaţiile privind starea medicală a pacientului.

Acesta este motivul pentru care prevederile art. 22 din Legea nr. 46/2003 au permis legiuitorului să instituie excepţii de la regula prevăzută de art. 21 din aceeaşi lege.

În acest sens, art. 39 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, stabileşte că folosirea informaţiilor privind pacienţii este permisă în situaţia când: "a) există o dispoziţie legală în acest sens; b) există acordul persoanei în cauză; c) datele sunt necesare pentru prevenirea îmbolnăvirii unei persoane sau a comunităţii, după caz; d) datele sunt necesare pentru efectuarea urmăririi penale."

Cu referire la ipoteza prevăzută la lit. b), exceptând cazul în care pacientul decedat a avut posibilitatea de a desemna o altă persoană în acest sens (ceea ce, în speţă, nu s-a invocat de către pârât) acest principiu al confidenţialităţii, susţinut de către intimat, se aplică numai în raport cu terţii, nu şi cu privire la moştenitori.

Înalta Curte constată aşadar că reclamanta, în calitatea de fiică, are drept de acces la datele medicale personale ale pacientului defunct respectiv la toate informaţiile medicale care au legătură cu decesul intraspitalicesc al tatălui său, neexistând un acord cu privire la indicarea unei alte persoane către care să fie comunicate informaţiile despre starea sa de sănătate şi datele sale medicale, conform art. 11 din Normele de aplicare a Legii nr. 46/2003.

În caz contrar, refuzul autorităţii de a pune la dispoziţia acesteia informaţii ce ţin de împrejurările decesului unui membru de familie poate să fie considerat drept o încălcare a dispoziţiilor constituţionale cu privire la viaţa privată, intimă şi familială precum şi a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Aceasta deoarece, în acord cu Hotărârea din 30 iunie 2015 În Cauza Altug şi alţii împotriva Turciei (Cererea nr. 32086/07) a Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele părţi sunt obligate să ia măsurile legale şi de reglementare necesare pentru a institui un sistem judiciar eficient şi independent care să permită stabilirea cauzei decesului unei persoane care se află în grija cadrelor medicale, atât a celor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul public, cât şi a celor din structurile private.

Obligaţia statului în ceea ce priveşte art. 2 din Convenţie nu poate fi considerată îndeplinită dacă mecanismele de protecţie prevăzute în dreptul intern nu există decât în teorie.

Acestea trebuie să funcţioneze eficient, mai ales în practică iar sistemul judiciar eficient impus de art. 2 poate presupune inclusiv posibilitatea unei acţiuni în faţa instanţelor civile, cu scopul de a stabili răspunderea medicilor în cauză şi, dacă este cazul, de a obţine aplicarea oricărei sancţiuni civile corespunzătoare precum şi plata de despăgubiri.

Aşadar, rudele victimelor decedate în urma practici din domeniul medical pe care acestea le contestă au dreptul la instituirea unui sistem eficient care să permită stabilirea cauzelor şi responsbilităţilor pentru decesul persoanei, având la dispoziţie remedii administrative, civile sau penale, la alegere, fiecare dintre acestea trebuind să fie efective şi să funcţioneze real în practică.

Acestea sunt motivele pentru care Înalta Curte, independent de calificarea raportului de control ca fiind un act administrativ, consideră că informaţiile cuprinse în acesta, referitoare la situaţia medicală şi împrejurările care au condus la decesul intraspitalicesc al tatalui reclamantei, trebuie să fie furnizate părţii reclamante, aceasta justificând un interes legitim în cauză.

Dată fiind soluţia ce urmează a se pronunţa, celelalte critici ale recurentei nu se mai impun a fi analizate.

8. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 7 din 21 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite acţiunea, obligând pârâtul Ministerul Sănătăţii să comunice reclamantei toate informaţiile referitoare la decesul intraspitalicesc al tatălui reclamantei, cuprinse în raportul întocmit în urma controlului efectuat de Ministerul Sănătăţii pentru verificarea sesizării cuprinse în petiţia nr. x/6.03.2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 7 din 21 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite acţiunea reclamantei A. şi obligă pârâtul Ministerul Sănătăţii să comunice reclamantei toate informaţiile referitoare la decesul intraspitalicesc al tatălui reclamantei, cuprinse în raportul întocmit în urma controlului efectuat de Ministerul Sănătăţii pentru verificarea sesizării cuprinse în petiţia nr. x/6.03.2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2021.