Negative conflict of jurisdiction over tax rectification order resolved in favor of appellate court based on value criterion

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea la data de 20 aprilie 2021, reclamanta S.C. A. S.R.L reprezentată de B., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. x din 07.04.2021 emisă de intimată în procedura prealabilă fiscală, precum şi împotriva dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x din 16.02.2021, prin care s-a dispus rectificarea declaraţiilor cod 112 pentru perioada ianuarie 2016 - septembrie 2020, prin includerea în acestea a impozitului pe veniturile din salarii şi a contribuţiilor sociale aferente diurnelor externe, primite pentru fiecare salariat în parte, care au fost reconsiderate de echipa de inspecţie fiscală şi materializate prin decizia de impunere nr. x/12.02.2021 şi raportul de inspecţie fiscală nr. x/12.02.2021, ambele emise de inspectori din cadrul AJFP Vâlcea.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 949/2021 din data de 31 mai 2021, Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Motivând hotărârea astfel dispusă, Tribunalul a reţinut, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, că actele administrative emise de pârâtă privesc impozite şi contribuţii mai mari de 3.000.000 de RON, astfel că revine curţii de apel competenţa de a soluţiona în primă instanţă litigiul. Textul citat nu reglementează, în vederea aplicării criteriului valoric, cerinţa restrictivă ca prin actele contestate să fie stabilite obligaţii fiscale mai mari de 3.000.000 RON, ci prevede ca actul sau actele administrative contestate să "privească" taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON. Or, câtă vreme prin dispoziţia contestată se impune reclamantei obligaţia de a declara impozite şi contribuţii cu o valoare peste pragul în discuţie, nu se poate contesta că actul atacat "priveşte" obligaţii fiscale cu o valoare ce atrage competenţa curţii de apel.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 143/F-C din data de 11 august 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Tribunalului Vălcea şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii astfel pronunţate, instanţa a reţinut că în aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în situaţia în care în discuţie este o dispoziţie privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală, pentru a se aplica criteriul valoric, trebuie ca prin dispoziţia respectivă să fie dispuse măsuri de stabilire şi/sau de plată a unor creanţe fiscale sau a unor sume cuvenite bugetului general consolidat (creanţă bugetară), întrucât doar într-o atare ipoteză se poate considera că dispoziţia, ca act administrativ fiscal, vizează în mod direct taxe şi impozite, contribuţii ori datorii vamale. În schimb, în ipoteza în care dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nu cuprinde măsuri de stabilire şi/sau de plată a unor creanţe fiscale sau bugetare, ci alte măsuri, instanţa de contencios administrativ competentă material să judece în fond litigiile având ca obiect astfel de dispoziţii urmează a fi determinată în funcţie de criteriul rangului autorităţii emitente.

Or, în speţa dedusă judecăţii, dispoziţia contestată nu cuprinde măsuri de stabilire şi/sau de plată a unor creanţe fiscale sau bugetare, ci cuprinde doar măsura de rectificare a Declaraţiilor cod 112, neputând astfel a fi confundată această dispoziţie cu o decizie de instituire a măsurilor asigurătorii care doar aceasta din urmă poate cuprinde măsuri de plată. Trebuie observat astfel că măsura dispusă prin dispoziţia contestată în speţă poate conduce cel mult la rectificarea Declaraţiilor cod 112, şi nicidecum la recuperarea creanţei fiscale arătate în raportul de inspecţie fiscală.

Ca atare, prezentul litigiu implică doar analiza legalităţii dispunerii măsurii de rectificare a declaraţiilor cod 112, şi nicidecum analiza legalităţii dispunerii, prin actul administrativ fiscal contestat, a măsurii de stabilire şi/sau de plată a unor taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi/sau accesorii ale acestora. Aşa fiind, Curtea de Apel Piteşti a apreciat că actele administrativ-fiscale care formează obiectul prezentului litigiului nu au caracter evaluabil, în cuprinsul acestora nefiind stabilită, în sarcina părţii reclamante, vreo creanţă fiscală şi nici vreo măsură de plată a vreunei creanţe fiscale, actul prin care s-a stabilit obligaţia fiscală fiind decizia de impunere care însă nu face obiectul litigiului dedus judecăţii.

Pe cale de consecinţă, în determinarea competenţei materiale a instanţei care trebuie să soluţioneze prezentul litigiu, trebuie aplicat criteriul rangului autorităţii emitente a actului administrativ contestat, şi nu criteriul valoric. Or, întrucât atât dispoziţia nr. x/16.02.2021, cât şi decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 2678-2021/07.04.2021 sunt emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, adică de o autoritate publică ce acţionează la nivel teritorial, şi nu la nivel central, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Vâlcea, potrivit normei de competenţă prevăzută de art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Conform dispoziţiilor art. 213 alin. (13) din Codul de procedură fiscală:

"Împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii, …, cel interesat poate face contestaţie la instanţa de contencios administrativ competentă", iar potrivit art. 278 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală:

"(1) Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. (2) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contestatorului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare ...", textele normative făcând trimitere, prin urmare, la dispoziţiile generale în materia stabilirii competenţei materiale a instanţelor de contencios administrativ, respectiv art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atât în privinţa acţiunii în anularea actului administrativ, cât şi în privinţa acţiunii vizând suspendarea executării actului administrativ.

Înalta Curte constată că, obiect al cererii de anulare şi suspendare, în acţiunea de faţă, îl reprezintă Decizia nr. 2678-2021/07.04.2021, prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă, şi dispoziţia nr. x/16.02.2021, privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală, emise de pârâtă. Chiar dacă obligaţia de plată a acestor creanţe nu a fost stabilită prin dispoziţia de măsuri contestată în speţă, ci prin decizia de impunere prin care au stabilite în sarcina reclamantei obligaţii suplimentare cuantum total de 9.694.630 RON complexitatea speţei de faţă este determinată de valoarea creanţelor fiscale cu privire la care s-a stabilit obligaţia reclamantei de a depune declaraţii rectificative.

În acest sens, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din legea nr. 554/2004 instituie două criterii de determinare a competenţei instanţei de fond, respectiv criteriul valoric şi criteriul rangului autorităţii emitente în cadrul sistemului administrativ.

Înalta Curte constată că problema stabilirii competenţei instanţelor judecătoreşti de a soluţiona acţiunile judiciare prin care se contestă măsurile instituie de organele fiscale vor fi judecate de instanţele competente în funcţie de valoarea creanţei pentru care s-au dispus aceste măsuri, şi nu în raport de organul fiscal emitent al deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii. Având în vedere că în aplicarea criteriului valoric, cerinţa restrictivă nu reglementează ca prin actele contestate să fie stabilite obligaţii fiscale mai mari de 3.000.000 RON, ci prevede ca actul sau actele administrative contestate să "privească" taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON şi câtă vreme prin dispoziţia contestată se impune reclamantei obligaţia de a declara impozite şi contribuţii cu o valoare peste pragul în discuţie, este evident faptul că actul atacat vizează obligaţii fiscale cu o valoare ce atrage competenţa curţii de apel.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. reprezentată de B. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 octombrie 2021.