Bucharest venue upheld for ministry dispute; jurisdictional conflict resolved.

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, la data de 30.03.2021, sub nr. x/2021, reclamanţii Municipiul Timişoara prin Primar şi Primarul Municipiului Timişoara au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării şi Administraţiei - Direcţia Generala - Programul Operaţional Regional, anularea notei de neconformitate nr. x/24.07.2020, cât şi a deciziei nr. 389/22.09.2020, privind constatarea neconformităţilor faţă de prevederile legislaţiei privind achiziţiile publice, aplicabilă la data desfăşurării procedurii.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 508 din 6 mai 2021, Tribunalul Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Timiş a reţinut, în esenţă, că în determinarea instanţei competente să judece cauza sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora,,(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului. ". Dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, forma în vigoare la momentul introducerii acţiunii, competenţa teritorială fiind una exclusivă şi ea aparţine instanţei în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului, în speţă reclamantul fiind o autoritate publică.

Ca atare, Tribunalul Timiş a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Bucureşti, în a cărui rază teritorială are sediul pârâtul, în condiţiile în care O.U.G. nr. 66/2011 nu conţine dispoziţii speciale referitoare la competenţa de soluţionare a contestaţiilor împotriva deciziilor emise în soluţionarea contestaţiilor împotriva notelor de constatare a neregulilor.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 4377 din 25 iunie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestui conflict.

În motivarea hotărârii, Tribunalul Bucureşti a reţinut, în esenţă, că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, având în vedere că reclamant nu este autoritatea emitentă a actului administrativ contestat, pentru a se depune acţiunea la instanţa de la sediul destinatarului actului.

Astfel, calitate de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, de organ care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public are în această cauză numai pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării şi Administraţiei - Direcţia Generală - Programul Operaţional Regional, în timp ce reclamantul este un simplu beneficiar al măsurilor dispuse de autoritatea publică.

În conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 66/2011, prin beneficiar se întelege orice persoană fizică sau juridică de drept public ori privat, aşa cum este aceasta definită pentru fiecare program în reglementările europene incidente şi documentele programului respectiv şi care este fie direct sau indirect parte în contractul/acordul/decizia/ordinul de finanţare finanţat integral sau parţial din fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora ori, după caz, din fonduri provenite de la alţi donatori publici internaţionali, fie persoană fizică sau juridică îndreptăţită să primească, numai pe baza unei cereri de plată, subvenţii ori ajutoare care sunt finanţate din instrumentele de finanţare a politicii agricole comune, în conformitate cu prevederile legale naţionale şi/sau comunitare în vigoare.

Aşadar litigiul dedus judecăţii nu se poartă între două autorităţi publice, ci între o autoritate publică, emitent al actului administrativ considerat nelegal, şi o persoană pretins vătămată - reclamantul, persoană juridică de drept public, aceasta din urmă neacţionînd în regim de putere publică, ci adresîndu-se instanţei de contencios administrativ ca orice persoană vătămată, conform art. 2 alin. (1) lit. (a) din Legea nr. 554/2004.

Cum autoritatea publică din prezenta cauză are calitatea de pârât, acţiunea nu poate fi introdusă la instanţa de la sediul pârâtului, fiind competentă instanţa de la sediul reclamantului, potrivit art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanţii Municipiul Timişoara prin Primar şi Primarul Municipiului Timişoara au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării şi Administraţiei - Direcţia Generala - Programul Operaţional Regional, anularea notei de neconformitate nr. x/24.07.2020, cât şi a deciziei nr. 389/22.09.2020, privind constatarea neconformităţilor faţă de prevederile legislaţiei privind achiziţiile publice, aplicabilă la data desfăşurării procedurii.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă vizează aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, instanţele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce priveşte consecinţele pe care le atrage calitatea reclamantului instituţie publică de persoană vătămată prin actul administrativ contestat, asupra instanţei competente să judece cauza.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamanţii Municipiul Timişoara prin Primar şi Primarul Municipiului Timişoara au calitatea de instituţii publice, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care include în această sintagmă comunele, oraşele, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul Bucureşti, instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competenţă teritorială exclusivă, stabilind că, în situaţia în care reclamantul din cauză are calitatea de instituţie publică, acesta se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speţă pârâtul având sediul în municipiul Bucureşti. Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincţie în funcţie de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esenţial în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituţie publică.

Deşi în prezenta cauză reclamanţii acţionează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincţii în textul de lege care reglementează competenţa, în situaţia în care o instituţie publică are calitatea de reclamantă într-o acţiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanţei de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competenţă teritorială exclusivă în favoarea acestei instanţe.

Interpretarea pe care Tribunalul Bucureşti o dă dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia aceasta nu reglementează situaţia în care atât pârâtul, cât şi reclamantul au calitatea de autorităţi publice, este speculativă, fiind bazată pe o presupusă intenţie a legiuitorului de a distinge între situaţiile în care instituţia publică acţionează în calitate de parte vătămată şi cele în care acţionează ca emitent al actelor atacate. Cum aplicarea tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situaţia reclamanţilor persoane fizice sau juridice, competenţa trebuie tranşată în raport de dispoziţiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din acelaşi act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantului instituţie publică, fără a face distincţiile reţinute de Tribunalul Bucureşti.

Prin urmare, în considerarea calităţii de instituţie publică a reclamanţilor Municipiul Timişoara prin Primar şi Primarul Municipiului Timişoara şi a locului situării sediului pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză, în fond, este tribunalul aflat în circumscripţia teritorială a Municipiului Bucureşti.

Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii Primarul Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara prin primar în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării şi Administraţiei - Direcţia Generală - Programul Operaţional Regional, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 octombrie 2021.