Competence over concession contract payments: administrative act under Law 554/2004 vs. civil jurisdiction

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, la data de 26.11.2020 sub nr. de dosar x/2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa şi cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să se dispună obligarea acestora din urmă la plata sumei de 10 000 de RON lunar începând cu data de 16.03.2020 aferent contractelor de concesiune încheiate, până la data de 24.07.2020, obligarea acestora la plata dobânzii legale penalizatoare, de la data introducerii cererii până la plata integrală a debitului principal, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 4520 din 19 aprilie 2021, Judecătoria Constanţa, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - ANSVSA.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Judecătoria Constanţa a apreciat în esenţă că atât din cuprinsul cererii de chemare în judecată reiese că obiectul cererii prezentei acţiuni este reprezentat de refuzul nejustificat al autorităţii de a soluţiona cererea reclamantului, respectiv de a achita suma de bani în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 4 alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

În speţă, având în vedere că reclamantul a introdus prezenta acţiune considerându-se vătămat de refuzul nejustificat de soluţionare a cererii sale de către o autoritate centrală, iar refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim se asimilează actelor administrative, instanţa apreciază că competenţa materială să soluţioneze prezenta cauză în revine curţii de apel.

Astfel, faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 s-a reţinut că îi revine Curţii de Apel Constanţa în a cărei rază teritorială se află sediul reclamantului, competenţa de soluţionare a prezentei acţiuni.

2.2. Prin sentinţa nr. 135/CA din 30 iunie 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - ANSVSA., în favoarea Judecătoriei Constanţa.

A constatat intervenit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Constanţa şi Judecătoria Constanţa şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

În motivarea acestei hotărâri Curtea de Apel Constanţa a reţinut în esenţă că:

În cazul de faţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (2) din legea nr. 554/2004 care asimilează actelor administrative unilaterale şi "refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal" întrucât executarea unor obligaţii asumate prin contractul administrativ, chiar dacă obligaţiile respective fac obiectul unei reglementări legale, nu se poate încadra în ipoteza refuzului nejustificat de a soluţiona o cerere referitoare la un drept sau interes legitim în condiţiile în care în mod expres legea prevede o situaţie de excepţie în cazul litigiilor în sfera executării unui contract administrativ asimilat actului administrativ. Refuzul de a efectua o plată asumată în baza unui contract administrativ chiar dacă, în esenţă, reprezintă atitudinea nejustificată a autorităţii de a nu executa obligaţiile asumate prin contractul respectiv, nu poate face obiectul învestirii instanţei de contencios administrativ astfel cum aceasta este definită la art. 2 alin. (1) pct. pct. g din Legea nr. 554/2004 întrucât ar lăsa fără efect dispoziţiile art. I pct. 9 din Legea nr. 312/2018 prin care legiuitorul a instituit expres competenţa instanţelor de drept comun.

În plus, s-a reţinut că reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1270, art. 1272 şi art. 1359 C. civ. şi că prin cererea de chemare în judecată susţine argumentul litigiului derivat din raporturile de drept născute din contractul de concesiune ce priveşte executarea contractului sesizând Judecătoria Constanţa ca instanţă de drept comun competentă material în raport de prevederile art. 94 lit. k) C. proc. civ. şi art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, reclamantul nu a înţeles să invoce dispoziţiile Legii nr. x în referire la refuzul nejustificat, iar instanţa de judecată în exercitarea rolului activ, având în vedere şi prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., nu ar putea schimba cauza cererii de chemare în judecată.

Având în vedere că la data înregistrării cererii de chemare în judecată se aplică dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în forma modificată prin Legea nr. 212/2018, litigiul de faţă este în competenţa instanţelor de drept comun care se determină din punct de vedere material potrivit regulilor comune prevăzute de C. proc. civ.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Constanţa, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, la data de 26.11.2020 sub nr. de dosar x/2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor obligarea acestora din urmă la plata 10.000 de RON lunar, începând cu data de 16.03.2020 (data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019) şi până la data de 24.07.2020 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 117/2020), precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare, precum şi a cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. IV din Legea 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative, care constituie temeiul cererii de chemare în judecată care a învestit instanţele a căror competenţă este în dispută, "beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată reiese că obiectul acţiunii este reprezentat de pretinsul refuz de executare a unei clauze de reglementare, respectiv plata contravalorii decontului activităţilor sanitar - veterinare convenite prin contractul de concesiune încheiat între reclamantă şi Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, care este un act administrativ asimilat conform art. 26 din Ordonanţa nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor raportat la art. 2 alin. (1) lit. c)1) din Legea nr. 554/2004.

În considerarea celor anterior menţionate, litigiul cu care au fost învestite cele două instanţe în conflict este de contencios administrativ, astfel că pentru determinarea instanţei competenţei sunt incidente dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, în concret cele referitoare la rangul autorităţii din raportul de drept administrativ dedus judecăţii.

Având în vedere că legiutorul a stabilit că sumele pretinse prin cererea de chemare în judecată se plătesc din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, autoritate publică centrală în accepţiunea art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, se reţine că îi revine Curţii de Apel Constanţa în a cărei rază teritorială se află sediul reclamantului, competenţa de soluţionare a prezentei acţiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. A. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 octombrie 2021.