Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4612/2021 AI generated

Appeal nullified for printed signature; lower ruling on inadmissible constitutionality referral stands

Case Number Decizia nr. 4612/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the plaintiff's appeal as void for lack of an original handwritten signature, thereby leaving the lower court's ruling intact; the plaintiff had sought to challenge a lower-court decision rejecting as inadmissible his referral to the Constitutional Court of an exception of unconstitutionality against provisions of Law No. 317/2004 and related regulations, in an administrative dispute over the Judicial Inspection's resolution dismissing his complaint against magistrates. The court held that, under Articles 148, 196, and 268 of the Code of Civil Procedure, a procedural request must bear the party's original handwritten signature, which cannot be replaced by a printed copy; because the appeal was filed by email with only a printed signature and the plaintiff failed to submit an original signed copy despite being notified, the appeal was null and void.

Legislator headnote

AI generated

art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, art. 451 din Legea nr. 317/2004, art. 148 C. proc. civ, art. 196 alin. (1) C. proc. civ, art. 268 C. proc. civ, art. 149 alin. (4) C. proc. civ; Appeal nullified for printed signature; lower ruling on inadmissible constitutionality referral stands: Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanţei de judecată, chiar şi în ipoteza depunerii cererilor prin mijloace de comunicare la distanţă, potrivit art. 148 alin. (2) şi art. 149 alin. (4) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
lack of signature standing to appeal notification of the decision civil annulment Civil Procedure Code judicial law

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.01.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând anularea rezoluţiei dată de inspectorul şef la data de 06.01.2020 în lucrarea nr. C19-4547 şi trimiterea cauzei la Inspecţia Judiciară pentru completarea verificărilor şi luarea măsurilor legale pentru sancţionarea magistraţilor cu excluderea lor din magistratură.

Contestaţia formulată împotriva rezoluţiei dată de inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Prin contestaţia introductivă s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44, art. 45 şi art. 451 din Legea nr. 317/2004, art. 1 şi 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare din data de 28.09.2012 în raport cu prevederile art. 1 alin. (3), (4) şi (5), art. 15, art. 133, art. 134 şi art. 73 lit. l) din Constituţie.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din 22 februarie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44, art. 45 şi art. 451 din Legea nr. 317/2004, precum şi a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 din Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 24/2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, ca fiind inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 22 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., fără a indica motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea, solicitând admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată.

4. Apărările formulate de intimat

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca inadmisibil.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii olografe, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor generale în materia depunerii cererilor adresate instanţelor de judecată, respectiv a dispoziţiilor art. 148 C. proc. civ.:

"Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă…, precum şi semnătura."

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condiţiile de formă aplicabile acţiunilor introductive, incidente în privinţa oricăror cereri adresate instanţelor, arată că:

"Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă."

Potrivit art. 268 C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia. Dacă semnătura aparţine unui funcţionar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condiţiile legii. (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condiţiile prevăzute de lege."

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanţei de judecată, chiar şi în ipoteza depunerii cererilor prin mijloace de comunicare la distanţă, potrivit art. 148 alin. (2) şi art. 149 alin. (4) C. proc. civ.

De asemenea, semnătura părţii trebuie să fie olografă, neputând fi dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că reclamantul A. a transmis cererea de recurs prin email, la data de 22 februarie 2021, fiind înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 23 februarie 2021, cererea de recurs poartă semnătura reclamantului, însă, aceasta se regăseşte în forma imprimată.

Întrucât la dosarul cauzei nu se regăsea un exemplar original al cererii de recurs care să cuprindă semnătura olografă a recurentului, faţă de dispoziţiile art. 196 şi art. 148 C. proc. civ., anterior citate, prin citaţia emisă la data de 18.06.2021 acestuia i-a fost comunicată obligaţia de a depune un astfel de exemplar al recursului formulat.

Citaţia purtând această menţiune a fost comunicată recurentului prin poştă la data de 26.06.2021, însă până la termenul din data de 12.10.2021 reclamantul A. nu a înaintat un exemplar original al cererii de recurs purtând semnătura olografă.

În aceste condiţii Înalta Curte constată ca nu sunt întrunite condiţiile de formă ale unei cereri adresate instanţei de judecată, cererea de recurs necuprinzând semnătura părţii, care trebuie aplicată în original pe actele procesuale depuse la instanţele de judecată, nefiind suficientă o copie imprimată a acesteia.

Pentru considerentele expuse şi temeiurile de drept indicate, Înalta Curte va anula cererea de recurs formulată de reclamantul A. împotriva încheierii din 22 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 22 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 octombrie 2021.