Admissibility of constitutional unconstitutionality exception for salary grid provisions applying to a different category of judicial staff

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. ş.a, prin cererea de chemare în judecată din data de 06.06.2018, în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al CA Iaşi şi CA Iaşi au solicitat:

- Anularea Hotărârii nr. 8/20 martie 2018 ("hotărârea atacată") emisă de Colegiul de Conducere al Curtea de Apel Iaşi, prin care s-a dispus respingerea contestaţiilor prin care au solicitat încadrarea în baza Legii 153/2017 şi, subsecvent, anularea Deciziei nr. 32 din 05 februarie 2018 emisă de preşedintele Curţii de Apel Iaşi, cu consecinţa încadrării reclamanţilor în grila de salarizare, prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017-Anexa V, în ceea ce priveşte salariul de bază şi a acordării drepturilor salariate conform acestei grile,

- Obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale dintre venitul efectiv acordat prin hotărârea, respectiv prin decizia atacată şi venitul care rezultă din încadrarea în grila de salarizare prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017 - Anexa V, pentru perioada 01.01.2018 şi până la data reîncadrării efective, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective,

- Obligarea pârâţilor la emiterea unei noi decizii de salarizare începând cu data de 01.01.2018, în care salariul de bază brut sa fie stabilit astfel încât să li se asigure în plată acelaşi venit net pe care l-ar fi încasat dacă nu ar fi fost transferată plata contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, prin majorarea salariului de bază cu sumele aferente contribuţiilor datorate de angajator şi transferate în sarcina angajatului începând cu 01.01.2018,

- Obligarea pârâţilor la acordarea sporurilor în cuantumul total prevăzut de Legea 153/2017, respectiv de 45 %, constând în sporul pentru condiţii grele şi vătămătoare şi periculoase, respectiv al celor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii,

- Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4761 din 20 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile invocate de către pârâta Curtea de Apel Iaşi şi a respins acţiunea promovată de reclamanţii A., B. şi C. şi pe pârâţii Curtea de Apel Iaşi şi Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Iaşi, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii A., B. şi C. criticând-o pentru nelegalitate şi în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Totodată, reclamanţii au invocat excepţia de neconstituţionalitate a a prevederilor art. 17 din Secţiunea a 4-a cuprinse în Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017 şi a prevederilor art. 22 din Secţiunea a 6-a cuprinse în Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin încheierea din 18 iunie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea formulată de recurenţii - reclamanţi A., B. şi C., privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 din Secţiunea a 4-a cuprinse în Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017 şi a respins cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 din Secţiunea a 6-a cuprinse în Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanţii A., B. şi C. întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., în motivarea căii de atac arătându-se că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a Curţii Constituţionale textele legale sunt în vigoare, Curtea Constituţională nu a pronunţat anterior o decizie de neconstituţionalitate a normelor legale şi există o strânsă legătură cu prezenta cauză.

Totodată, se arată că cele trei 3 condiţii de admisibilitate sunt unicele care se decelează din cuprinsul Legii nr. 47/1992 şi orice altă condiţie analizată de către instanţă depăşeşte voinţa legiutorului şi adaugă la lege.

Mai invocă, reclamanţii soluţiile pronunţate în dosarele nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie şi nr. y/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, în speţe similare.

Deşi a fost legal citat, intimaţii-pârâţi Curtea de Apel Iaşi şi Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Iaşi nu a depus întâmpinare şi nu a formulat apărări în cauză.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursule este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", este nefondat. Acesta vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care defineşte nulitatea ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public, şi relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

Raportat la motivele invocate de recurenţi, Înalta Curte constată că nu există neregularităţi de ordin procedural care să fie sancţionate cu nulitatea.

Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc. civ.:

"când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul încheierii atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamanţi în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea încheierii nu se regăsesc literal toate argumentele invocate de părţile reclamante în legătură cu îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în vederea sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 din Secţiunea a 6-a cuprinse în Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, încheierea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Înalta Curte constată că, în cauză, înainte de a sesiza Curtea Constituţională, instanţa trebuia să analizeze dacă excepţia îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, printre acestea regăsindu-se şi condiţia ca dispoziţia din lege criticată pe motiv de neconstituţionalitate, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

În acest sens, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa a arătat că partea care pretinde încălcarea legii fundamentale, trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispoziţiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenţei acestei legături, neconstituţionalitatea ar determina soluţia ce urmează a fi pronunţată de instanţa de judecată.

Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii în procesul principal.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Referitor la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 22 din Secţiunea a 6-a cuprinse în Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, se reţine că prin acţiune recurenţii-reclamanţi au contestat nivelul de salarizare stabilit de Legea nr. 153/2017 pentru categoria de personal din care aceştia fac parte - specialişti IT din cadrul Curţii de Apel Iaşi.

Înalta Curte constată că dispoziţiile anterior menţionate fac referire la o anumită categorie de personal, respectiv specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi ai altor parchete.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa în mod corect a apreciat că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 din Secţiunea a 6-a cuprinse în Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017 nu au legătură cu soluţionarea cauzei câtă vreme recurenţii-reclamanţi au calitatea de specialişti IT în cadrul Curţii de Apel Iaşi, iar art. 22 Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează nivelul de salarizare pentru o categorie distinctă de personal de specialitate, respectiv specialişti din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Pentru aceste considerente, constatând că încheierea recurată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată calea de atac promovată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva încheierii din 18 iunie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 octombrie 2021.