Nullity of cassation appeal for failure to frame grounds within statutory illegality requirements
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the exception of late filing and annulled the extraordinary appeal, leaving in force the lower court’s decision that had rejected the municipality's suit to annul an arbitral award. The dispute concerned a challenge to an arbitral award issued by a commercial arbitration court, which had ordered the municipality to repay a performance bond, associated interest, and arbitration costs, while partially accepting a counterclaim for delay penalties against the contractor; the appeal was lodged after the Court of Appeals had already rejected the annulment action. The decisive legal basis for the outcome was the procedural requirement under the Civil Procedure Code that an extraordinary appeal must contain specific, developed grounds of illegality strictly falling within the enumerated statutory grounds for cassation (Article 488), and the Court determined that the appellant’s mere reiteration of the original action’s facts and arguments without confronting the specific legal errors in the appealed judgment constituted a nullity of the appeal (Article 489(2)).
Legislator headnote
AI generatedart. 248 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to frame grounds within statutory illegality requirements: The dispute concerned a challenge to an arbitral award issued by a commercial arbitration court, which had ordered the municipality to repay a performance bond, associated interest, and arbitration costs, while partially accepting a counterclaim for delay penalties against the contractor; the appeal was lodged after the Court of Appeals had already rejected the annulment action. The decisive legal basis for the outcome was the procedural requirement under the Civil Procedure Code that an extraordinary appeal must contain specific, developed grounds of illegality strictly falling within the enumerated statutory grounds for cassation (Article 488), and the Court determined that the appellant’s mere reiteration of the original action’s facts and arguments without confronting the specific legal errors in the appealed judgment constituted a nullity of the appeal (Article 489(2)).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for annulling the appeal because the grounds did not fit the exclusive statutory cases for cassation.
Provision establishing the sanction of nullity for appeals where the cited grounds do not correspond to the legal grounds for cassation.
Full text
Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta Comuna Luna a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. S.A. ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Hotărârii arbitrale nr. 14/28.06.2018 prin care, pe de o parte a fost admisă acţiunea formulată de către pârâtă cu privire la: obligarea reclamantei la restituirea către aceasta a sumei de 306.462,40 RON reprezentând 70% garanţie de bună execuţie constituită conform sub-clauzei 4.4 din Anexa la Acordul contractual nr. x/28.06.2010; obligarea reclamantei la restituirea sumei de 2.602,19 RON reprezentând dobânda bancară; obligarea reclamantei la reconstituirea garanţiei de bună execuţie în procent de 30%, conform prevederilor contractuale, respectiv a sumei de 132.341,02 RON; obligarea reclamantei la plata dobânzii legale în cuantum de 26.851,14 RON calculate de la data 08.04.2016 până la data de 02.03.2017 şi în continuare până la restituirea efectivă; obligarea reclamantei la plata sumei de 17.188,15 RON cheltuieli de arbitraj, fiind admisă în parte şi acţiunea reconvenţională a reclamantei cu privire la: obligarea pârâtei-reconvenţională la plata sumei de 241.016,10 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 17.03.2015-28.03.2016; obligarea pârâtei-reconvenţională la plata sumei de 6.568,9 RON.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 23/2019 din 28 ianuarie 2019 Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:
Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anulare invocate de pârâta A. S.A.. "Respinge ca nefondată acţiunea în anulare formulată de reclamanta Comuna Luna cu sediul în comuna Luna, sat Luna, nr. 192, jud. Cluj, având CUI x, cont x deschis la Trezoreria Turda, împotriva hotărârii arbitrale nr. 14/28.06.2018 pronunţate de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Cluj în dosarul nr. x/2017, acţiune formulată în contradictoriu cu pârâta A. S.A., cont bancar x deschis la B. S.A.
Obligă reclamanta Comuna Luna la plata sumei de 5000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârâta A. S.A..".
3. Recursul exercitat în cauză şi apărările formulate de intimaţii pârâţi
Împotriva sentinţei civile nr. 23/2019 din 28 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Comuna Luna criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intimata-pârâtă A. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat.
4. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii prezentei căi de atac invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte reţine următoarele:
Prealabil, Înalta Curte va respinge excepţia tardivităţii recursului declarat de reclamanta Comuna Luna reţinând dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004, potrivit cărora "Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare" şi faptul că hotărârea instanţei de fond a fost comunicată la data de 19 februarie 2019, aspecte în raport de care recursul a fost declarat cu respectarea termenului prevăzut de lege.
Totodată, Înalta Curte arată că recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Această normă imperativă instituie în sarcina recurentei obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului.
În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca, criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
În speţă, se constată că recursul nu conţine critici care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu s-a formulat nicio critică (de nelegalitate) sentinţei atacate, dimpotrivă, se reiau, aspecte în ce priveşte fondul cauzei, aşa cum au fost redate în acţiunea introductivă de instanţă.
Astfel, recurenta-reclamantă reiterează, în calea extraordinară de atac, integral, acţiunea cu care a învestit instanţa de judecată, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc sentinţa atacată şi să se raporteze la considerentele acesteia.
Faţă de criticile deduse judecăţii în calea de atac a recursului, cât şi prin raportare la considerentele instanţei de fond, Înalta Curte constată, astfel, că, printr-o preluare integrală a faptelor şi motivelor invocate şi dezvoltate în cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă readuce spre analiză instanţei de control judiciar probleme asupra cărora instanţa anterioară a răspuns prin hotărârea atacată, fără a combate, însă, dezlegările punctuale cuprinse în sentinţă, ceea ce pune problema imposibilităţii încadrării susţinerilor acesteia în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., câtă vreme nu se poate cenzura, în absenţa unor critici împotriva dezlegărilor sentinţei de fond, soluţia acestei instanţe.
Astfel, prezentarea, din nou, a argumentelor şi susţinerilor expuse în cererea de chemare în judecată nu răspunde exigenţelor cerute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., ce impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii atacate.
Deopotrivă, reproducerea, prin cererea de recurs a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinţei, dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.
Recurenta reclamantă Comuna Luna nu a adus critici punctuale, prin care să demonstreze în mod concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate, din perspectiva cazului de casare prevăzut de lege şi prin raportare la prevederile legale reţinute de instanţă în motivarea soluţiei.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia tardivităţii recursului declarat de reclamanta Comuna Luna.
Anulează recursul declarat de reclamanta Comuna Luna împotriva sentinţei civile nr. 23/2019 din 28 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 octombrie 2021.