Inadmissibility of appeal for annulment for failure to allege legal non-notification or material error in collaboration status determination
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania rejected the appeal for annulment as inadmissible, leaving the prior appellate decision in force. The underlying dispute concerned the legal status of an individual as a former collaborator of the secret police, which was initially determined by a first-instance court; the individual had sought to intervene in the proceedings via a request that was dismissed by the Court of Appeal as inadmissible. The individual subsequently appealed that dismissal, and the Supreme Court rejected the appeal as inadmissible in a final decision. The individual then filed an appeal for annulment against that final decision, arguing generally that it was illegal and unfounded. The Supreme Court held that the appeal for annulment is an extraordinary remedy limited to specific statutory grounds, such as the absence of a party from the trial due to lack of legal notification or material errors in the appellate judgment. The court found that the appellant failed to allege that they were not legally summoned to the hearing where the final decision was pronounced, nor did they identify any specific material error or other statutory defect in the composition or competence of the court, thereby failing to meet the mandatory conditions under Article 503 of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 169 C. proc. civ, art. 503 din C. proc. civ, art. 634 alin. (1) C. proc. civ, art. 503 alin. (1) C. proc. civ, art. 503 alin. (2) C. proc. civ, art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ; Inadmissibility of appeal for annulment for failure to allege legal non-notification or material error in collaboration status determination: The underlying dispute concerned the legal status of an individual as a former collaborator of the secret police, which was initially determined by a first-instance court; the individual had sought to intervene in the proceedings via a request that was dismissed by the Court of Appeal as inadmissible. The individual subsequently appealed that dismissal, and the Supreme Court rejected the appeal as inadmissible in a final decision. The individual then filed an appeal for annulment against that final decision, arguing generally that it was illegal and unfounded. The Supreme Court held that the appeal for annulment is an extraordinary remedy limited to specific statutory grounds, such as the absence of a party from the trial due to lack of legal notification or material errors in the appellate judgment. The court found that the appellant failed to allege that they were not legally summoned to the hearing where the final decision was pronounced, nor did they identify any specific material error or other statutory defect in the composition or competence of the court, thereby failing to meet the mandatory conditions under Article 503 of the Civil Procedure Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for rejecting the appeal for annulment as inadmissible due to non-fulfillment of statutory conditions.
Full text
Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2022
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate calitatea pârâtului de colaborator al securităţii.
Prin încheierea din 19 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
- a pus în vedere reclamantului şi intervenientei să depună un punct de vedere scris referitor la excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză;
- a pus în vedere părţilor, prin reprezentanţi, ca orice alte cereri sau înscrisuri care se vor mai depune la dosar să fie comunicate direct între acestea, potrivit art. 169 C. proc. civ., cu cel puţin 5 zile anterior termenului de judecată;
- a emis adresă către numitul B., cu menţiunea că cererea de intervenţie în interes propriu pe care a formulat-o în cauză a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea de la termenul anterior.
Împotriva încheierii din 19 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a formulat recurs B., solicitând, în esenţă, admiterea recursului, casarea încheierii atacate, admiterea cererii de intervenţie accesorie.
2. Hotărârea contestată
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 3371 din 03 iunie 2021, a respins recursul formulat de recurentul B. împotriva încheierii din 19 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
3. Contestaţia în anulare exercitată
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare petentul B., învederând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, reiterând, în esenţă, situaţia de fapt prezentată şi prin cererea de recurs ce a făcut obiectul dosarului soluţionat prin decizia contestată în cauză şi fără să indice un temei de drept.
II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.
Conform dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ.:
"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:
1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;
2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
4. instanta de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
(3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."
Deci, pentru a promova contestaţie în anulare se cere, pe de o parte, ca hotărârea care se contestă să fie definitivă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat prin căile ordinare de atac.
Potrivit art. 634 alin. (1) C. proc. civ. sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
Din interpretarea coroborată a prevederilor anterior citate, rezultă că obiect al unei contestaţii în anulare îl poate forma numai o hotărâre definitivă, prin care s-a soluţionat un recurs împotriva unei decizii date în apel, sau o hotărâre a instanţelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Înalta Curte constată că, în speţă, nu sunt incidente prevederile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., respectiv situaţia când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata, având în vedere că prin contestaţia formulată contestatorul nu critică faptul că nu a fost legal citat pentru termenul de judecată din data de 03 iunie 2021, când a fost pronunţată decizia contestată în cauză.
Referitor la dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte aminteşte că acestea reglementează exclusiv contestaţia în anulare specială. Se reţine, aşadar, că pe calea contestaţiei în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres şi limitativ prevăzute de lege (necompetenţa, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, situaţia în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, nepronunţarea asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză).
Înalta Curte constată, pe de o parte, că în cauza de faţă contestatorul nu invocă în concret incidenţa niciunuia dintre motivele prevăzute la art. 503 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, aspectele invocate de contestator nu se circumscriu noţiunii de "eroare materială" în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
Semnificaţia conceptului de "eroare materială" a fost dezvoltată doctrinar şi jurisprudenţial, păstrându-şi actualitatea şi în urma modificărilor survenite prin noul C. proc. civ., prin opoziţie cu eroarea de judecată, subliniindu-se că vizează greşeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, în principal cu caracter procedural.
Pentru a fi aplicabile în speţă aceste prevederi, ar fi trebuit ca hotărârea pronunţată de o instanţă de recurs să fie rezultatul unei erori materiale, or, în speţă, nu se relevă aspecte care să susţină această ipoteză, contestatorul neindicând în concret nicio critică referitoare la decizia contestată.
Dispoziţiile normelor menţionate au caracter imperativ, astfel că nerespectarea lor, prin formularea unor motive care nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, obligă la respingerea contestaţiei ca inadmisibilă.
Din analiza textelor legale anterior citate rezultă că un exerciţiu legal al contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, este condiţionat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1)şi respectiv art. 503 alin. (2) C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că, în pricina de faţă, contestaţia în anulare nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale care reglementează această cale extraordinară de atac.
Pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de B. împotriva deciziei nr. 3371 din 03 iunie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de B. împotriva deciziei nr. 3371 din 03 iunie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 27 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.