Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4532/2021 AI generated

Nature of sports federation competition ranking as an administrative act for administrative judicial review purposes

Case Number Decizia nr. 4532/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, upholding the appellate court’s earlier ruling that the action was inadmissible, thereby leaving the initial dismissal of the claim in force. The dispute arose from a request to annul the ranking list for a 60 km endurance equestrian competition stage, with the plaintiff arguing that the list constituted an administrative act issued by a public authority, specifically the national equestrian federation, which should be subject to administrative judicial review. The court held that the ranking list did not meet the legal definition of an administrative act under Article 2(1)(c) of Law No. 554/2004, as it was a unilateral document issued by a private legal person of public utility that merely ascertained factual circumstances regarding competition results rather than taking binding measures to organize or execute the law. Consequently, the decision clarified that while certain resolutions of the federation’s governing bodies may be challengeable, competition rankings are not administrative acts capable of producing independent legal effects, rendering the challenge inadmissible in administrative court.

Legislator headnote

AI generated

art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 35 din Legea nr. 69/2000, art. 37 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 69/2000; Nature of sports federation competition ranking as an administrative act for administrative judicial review purposes: , recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţinând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. (2) alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi fiscal.

Keywords

AI generated
sports law action for annulment judicial law administrative competition administrative authority definition of competition

Cited Legislation

AI generated
art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004
şi art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, raportate la dispoziţiile art.
art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu, în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţinând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art.
art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004
- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu, în temeiul art. 28 alin.
art. 35 din Legea nr. 69/2000
Totodată, potrivit art. 35 din Legea nr.
art. 37 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 69/2000
În contextul enunţării dispoziţiilor art. 37 alin.
art. 18 din Legea nr. 554/2004
Prin urmare, instanţa de fond face o greşită interpretare a legii atunci când constată că actul atacat, respectiv Clasamentul, nu ar fi un act administrativ, printr-o interpretare per a contrario a art. 18 din Legea nr. 554/2004.
art. 493 C. proc. civ
106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Federaţia Ecvestră Română şi Romsilva prin Direcţia de Creştere, Exploatare şi Ameliorare a Cabalinelor - RNP Romsilva Herghelia Mangalia, în temeiul art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1), art. 10 alin. (1) teza I. şi art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, raportate la dispoziţiile art. 18 din acelaşi act normativ, a solicitat instanţei să dispună:

- în principal, anularea în tot a Clasamentului din 20.10.2018 corespunzător probei de anduranţă de 60 km desfăşurată în cadrul Etapei zonale a Concursului de anduranţă călare şi cu atelaje, Ediţie jubiliară - 90 de ani de la întemeiere, 19.10.2018 - 20.10.2018, Mangalia şi, pe cale de consecinţă obligarea pârâtelor la recalificarea cuplului A. şi la refacerea corespunzătoare a Clasamentului pentru proba de 60 km;

- în subsidiar, în măsura în care, în mod justificat, nu mai este posibilă luarea măsurii de recalificare a cuplului şi de refacere a Clasamentului, anularea în tot a probei de 60 km, cu consecinţa directă a anulării Clasamentului întocmit pentru proba de 60 km;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu, în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 451 şi 453 C. proc. civ.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1025 din 20 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Federaţia Ecvestră Română şi Romsilva prin Direcţia de Creştere, Exploatare şi Ameliorare a Cabalinelor - RNP Romsilva Herghelia Mangalia, ca inadmisibilă.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţei a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea, casarea sentinţei atacate, respingerea excepţiei inadmisibilităţii şi, în consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţinând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. (2) alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi fiscal.

În esenţă, a susţinut că instanţa de fond face o aplicare greşită şi trunchiată a dispoziţiilor legale incidente, atunci când, în analiza excepţiei inadmisibilităţii acţiunii se raportează exclusiv la noţiunea de act administrativ, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fără a analiza în ce măsură emitentul actului atacat este autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ. Totodată, potrivit art. 35 din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului rezultă că intimata Federaţia Ecvestră Română face parte din categoria autorităţilor asimilate autorităţilor publice, din moment ce constituie o persoană juridică de drept privat, al cărei statut de utilitate publică este recunoscut prin lege.

În continuare, a arătat că actul contestat, respectiv Clasamentul din 20.10.2018 îndeplineşte criteriile legale pentru a avea natura juridică a unui act administrativ, în principal pentru următoarele argumente: a fost emis de autoritatea publică în regim de putere publică, fiind adoptat de o persoana juridică asimilată autorităţii publice; caracterul unilateral este independent de vreun consimţământ al destinatarului actului; măsura adoptată a avut un scop de interes public, ca element esenţial al unui act administrativ de autoritate.

În contextul enunţării dispoziţiilor art. 37 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 69/2000, care reglementează atribuţiile federaţiilor sportive, cum este şi Federaţia Ecvestră Română, a menţionat că Etapa zonală a Concursului de anduranţă călare şi cu atelaje, Ediţie Jubiliară - 90 de ani de la întemeiere, 19.10.2018 - 20.10.2018, Mangalia a fost organizată ţinându-se seama şi de dispoziţiile Legii nr. 60/2000, în baza căreia FER funcţionează, rezultând aşadar, că toate actele derivate din organizarea, conducerea, controlul şi supravegherea competiţiilor naţionale sunt, prin natura lor, prerogative de putere publică.

Prin urmare, instanţa de fond face o greşită interpretare a legii atunci când constată că actul atacat, respectiv Clasamentul, nu ar fi un act administrativ, printr-o interpretare per a contrario a art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, clasamentul constituie act administrativ în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 având în vedere că este singurul document de acest gen care emană de la pârâta Federaţia Ecvestră Română - referitor la competiţia în cadrul căreia a fost emis.

A mai arătat că soluţia primei instanţe este contrară şi practicii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a statuat în mod constant că actele emise de către Federaţiile sportive constituite potrivit legii, reprezintă acte administrative. În acest sens, a exemplificat decizia civilă nr. 1466/04.10.2017 şi decizia civilă nr. 1934/05.12.2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, precum şi sentinţa civilă nr. 797/05.02.2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva prin Direcţia de Creştere, Exploatare şi Ameliorare a Cabalinelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefodat.

A arătat că deşi Direcţia de Creştere, Exploatare şi Ameliorare a Cabalinelor figurează ca organizator al concursului alături de Federaţia Ecvestră Română, competenţa la întocmirea clasamentului o are doar federaţia, aceasta din urmă fiind singurul organ cu atribuţii în întocmirea clasamentelor şi acordarea punctajelor, motiv pentru care a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a sa.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a apreciat că sentinţa primei instanţe este temeinică şi legală, fiind reţinut în mod corect faptul că actul atacat nu are caracter administrativ, astfel cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 7 octombrie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamantul a investit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1), art. 10 alin. (1) teza I. şi art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, raportate la dispoziţiile art. 18 din acelaşi act normativ, cu o acţiune prin care a solicitat anularea în tot a Clasamentului din 20.10.2018 corespunzător probei de anduranţă de 60 km desfăşurată în cadrul Etapei zonale a Concursului de anduranţă călare şi cu atelaje, Ediţie jubiliară - 90 de ani de la întemeiere, 19.10.2018 - 20.10.2018, Mangalia şi, pe cale de consecinţă obligarea pârâtelor la recalificarea cuplului A. şi la refacerea corespunzătoare a Clasamentului pentru proba de 60 km;

Prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., ca inadmisibilă, reţinând, în esenţă că nu poate fi apreciat ca fiind un act administrativ clasamentul emis de Federaţia Ecvestră Română, a cărui anulare s-a solicitat.

Reclamantul A. a formulat recurs şi a invocat nelegalitatea hotărârii din perspectiva motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că instanţa de fond a dispus în mod netemeinic şi nelegal cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

În urma examinării dosarului de fond, Înalta Curte constată acest motiv de casare nu este incident, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale, fiind nefondate criticile la adresa legalităţii sentinţei civile recurate.

Cu referire la criticile reclamantului care vizează faptul că prima instanţă nu a analizat în ce măsură emitentul actului administrativ este autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, observă Înalta Curte că pârâta Federaţia Ecvestră Romană are calitatea de persoană juridică, de drept privat, fără scop patrimonial, legal constituită în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum, în mod corect, a reţinut şi instanţa de fond.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, pârâta Federaţia Ecvestra Română deţine calitatea de Federaţie Sportivă Naţională, structură sportivă de interes naţional, constituită prin asocierea cluburilor sportive şi asociaţiilor judeţene şi a Municipiului Bucureşti, pe ramura de sport, persoană juridică, de drept privat, de utilitate publică, autonomă, neguvernamentală, apolitică şi fără scop lucrativ, identificată în Registrul Sportiv organizat la Ministerul Tineretului şi Sportului la Poziţia B/C/00044/2002.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Aminteşte Înalta Curte că autorităţile publice, în activitatea lor de organizare a executării legii şi de aplicare în concret a legii, emit acte administrative producătoare de efecte juridice, dar realizează şi operaţiuni administrative şi/sau operaţiuni materiale care pregătesc, însoţesc sau desăvârşesc emiterea actelor administrative.

Contrar susţinerilor reclamantului, Clasamentul din 20.10.2018 corespunzător probei de anduranţă de 60 km desfăşurată în cadrul Etapei zonale a Concursului de anduranţă călare şi cu atelaje, Ediţie jubiliară - 90 de ani de la întemeiere, 19.10.2018 - 20.10.2018, Mangalia, emis de Federaţia Ecvestră Română, nu reprezintă un act administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât acesta nu dispune măsuri şi nu este apt, de sine stătător, să producă efecte juridice, ci doar constată o anumită situaţie de fapt.

În deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că hotârârile adoptate de Adunarea Generală a Federaţiei Ecvestre Române, precum şi hotărârile Consiliului de Administraţie, contrare legii, Actului constitutiv sau a dispoziţiilor cuprinse în Statut, pot fi atacate în justiţie, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 24 din Statutul Federaţiei, aceste hotărâri reprezentând acte administrative producătoare de efecte juridice.

Practica judiciară depusă la dosar de către reclamant nu este relevantă în raport cu obiectul litigiului, natura actului contestat urmând a fi analizată în funcţie de fiecare caz în parte. Aşadar, nu reprezintă acte administrative şi nu pot fi atacate în justiţie, de sine stătătoare, orice acte emise de către o autoritate asimilată autorităţilor publice, respectiv de către Federaţiile sportive constituite potrivit legii, în speţă, Federaţia Ecvestră Română, cum eronat susţine reclamantul.

În considerarea acestor aspecte, recursul apare ca fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

În temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1025 din 20 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.