Extinction of *intuitu personae* medical compensation claim upon plaintiff's death and resulting lack of procedural capacity

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 02.05.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Agenţia Naţională a Medicamentelor şi a Dispozitivelor Medicale şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa a solicitat obligarea pârâţilor să asigure acordarea pe bază de prescripţie medicală cu compensare 100% fără contribuţie personală a medicamentelor TAFINLAR (Dabrafenib) 75mg/cps şi MEKINIST (Trametinibum) 2mg/cps.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 198/CA din 16 octombrie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor ca nefondate;

- a admis cererea promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa;

- a obligat pârâţii să asigure acordul pe bază de prescripţie medicală cu compensare 100% fără contribuţie personală a următoarelor medicamente: TAFINLAR (Dabrafenib) 75 mg/cps şi MEKINIST (Trametinibum) 2 mg/cps.

1.3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva acestei sentinţei au declarat recurs pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România.

1.3.1. Recursul formulat de Guvernul României

Recurentul-pârât Guvernul României a formulat recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, a arătat că motivele analizate şi reţinute de prima instanţă în formarea convingerii de admitere a acţiunii faţă de Guvernul României sunt nelegale deoarece pretenţia intimatei-reclamante privind acordarea imediată a medicamentelor prescrise nu poate fi valorificată în contradictoriu cu Guvernul României, care nu are patrimoniu şi nici buget propriu.

În plus, raportat la competenţa legală în domeniul medicamentelor, Guvernul României nu are, în speţă, nici calitate procesuală pasivă.

1.3.2. Recursul formulat de Ministerul Sănătăţii

Recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a sa, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată, apreciind că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, a criticat soluţia primei instanţe cu privire la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a sa, arătând că Ministerul Sănătăţii nu are atribuţii în gestionarea FNUASS, fond din care se derulează şi se finanţează programul naţional de oncologie. În conformitate cu prevederile art. 276 lit. d) din Legea nr. 95/2006 Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, instituţie publică, autonomă, de interes naţional, cu personalitate juridică, este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, care administrează şi gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, iar potrivit art. 56 lit. d) din aceeaşi lege, asigură finanţarea programelor naţionale de sănătate curativă.

Pe fondul cererii, raportat la dreptul reclamantei de a i se deconta un medicament, consideră că trebuie să se verifice dacă medicamentul se găseşte în Lista de decontare şi dacă are protocol terapeutic aprobat, protocolul terapeutic fiind obligatoriu pentru medicii aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate. În speţă, medicul prescriptor al schemei de tratament pentru reclamantă este din Turcia şi nu se află în relaţie contractuală CNAS prin casele teritoriale. Susţinerea reclamantei potrivit căreia medicaţia recomandată de clinica din Turcia a fost acceptată şi prescrisă şi de medicul curant din România nu este dovedită.

În concluzie, a arătat că protocolul terapeutic pentru schema de tratament combinată Dabrafenib + Trametinibum conţine o excludere conformă cu Rezumatul caracteristicilor produsului aflat pe pagina web a Agenţiei Europene a Medicamentului.

1.3.3. Recursul formulat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate

Recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiată, apreciind că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A criticat motivarea instanţei de fond referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a CNAS arătând că, potrivit domeniului său de competenţă, în mod expres stabilit prin dispoziţiile Titlului VIII din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările st completările ulterioare nu are competenţa şi temeiul legal pentru acordarea şi decontarea unui medicament, în condiţiile în care de tratamentul cu "DABRAFENIBUM + TRAMETINIBUM" pot beneficia numai pacienţii care îndeplinesc criteriile de includere în tratament, potrivit protocolului terapeutic de administrare, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii si al preşedintelui CNAS nr. 1301/500/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, consideră că prima instanţă a eludat dispoziţiile Ordinul MS/CNAS nr. 1301/500/2008, cu modificările si completările ulterioare, potrivit cărora prescrierea DCI: combinaţii DABRAFENIBUM + TRAMETINIBUM se face restrictiv, doar la pacienţii care se încadrează în criteriile de eligibilitate, prevăzut în protocolul terapeutic.

A arătat faptul că medicul poate prescrie în cadrul sistemului public de asigurări de sănătate numai medicamente ce pot fi acordate şi suportate de sistemul de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii, având în vedere incidenţa dispoziţiilor art. 241 alin. (4) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 3 alin. (1) si (2) din Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 1301/500/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, tratamentul cu Dabrafenib administrat în asociere cu Trametinib, este indicat în tratamentul pacienţilor adulţi cu melanom inoperabil sau metastatic, cu mutaţia B. prezentă, nu şi pacienţilor care că au urmat tratament anterior cu alţi inhibitori B..

Astfel, a menţionat faptul că protocoalele terapeutice constituie baza de prescriere şi monitorizare a medicamentelor ce se acordă asiguraţilor pe baza de prescripţie medicală eliberată de medicii care sunt în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, iar respectarea schemelor_terapeutice conform protocoalelor este obligatorie în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru medicii care se află în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

1.3.3. Recursul formulat de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, apreciind că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În contextul prezentării dispoziţiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 134/2019 şi OMS nr. 861/2014, a concluzionat că ANDMR are atribuţii în verificarea, omologarea, evaluarea în vederea includerii/neincluderii unui medicament în lista medicamentelor compensate la solicitarea deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţa a unui medicament, respectiv o persoană juridică, aceasta neavând contact direct cu asiguraţii şi tratamentele acordate în funcţie de maladia de care suferă.

A mai arătat faptul că la punctul III din Ordinul 475/308/2017 sunt prevăzute cazurile de excludere, unul dintre acestea fiind ca pacientul să nu fi fost tratat anterior cu alţi inhibitori B., ceea ce în speţa de faţă s-a produs, intimata beneficiind anterior de acelaşi tratament. În consecinţă, este incident unul dintre cazurile de excludere, prima instanţă interpretând eronat prevederile acestui Ordin şi constatând contrariul.

1.4. Apărările formulate în cauză

Inimata-reclamantă A. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate în cauză.

1.5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 1 octombrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 27 ianuarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei-reclamante A., invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată.

Aminteşte Înalta Curte că excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă este o excepţie de fond (vizează încălcarea unei condiţii de exerciţiu a acţiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) şi peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluţionării fondului cererii), care poate fi ridicată de oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu, în tot cursul procesului, iar potrivit art. 56 alin. (3) teza I C. proc. civ., lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului.

Rezultă, astfel, că lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate să fie invocată atât în primă instanţă, cât şi direct în apel, ca motiv de apel sau ca excepţie procesuală, iar în recurs, în condiţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., "instanţa poate să invoce lipsa capacităţii procesuale de folosinţă din oficiu, oricând, pe cale de excepţie procesuală, în etapa judecăţii în primă instanţă, sau ca motiv de ordine publică, în etapa judecăţii în căile de atac".

Conform art. 56 alin. (1) C. proc. civ., poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului iar actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosinţă sunt lovite de nulitate absolută.

Totodată, pentru a fi parte în proces, potrivit dispoziţiilor art. 56 C. proc. civ., este necesară existenţa folosinţei drepturilor civile, respectiv a capacităţii de folosinţă.

Aşadar, capacitatea procesuală de folosinţă este acea condiţie de exerciţiu a acţiunii civile constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii procesuale civile, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 34 din C. civ.

În cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosinţă, aşa cum statuează art. 35 din C. civ., începe la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia, putând fi limitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai de către o persoană care deţine capacitate procesuală de folosinţă, sub sancţiunea nulităţii actului de procedură, dispoziţii aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât şi în cazul căilor de atac.

Înalta Curte constată, din analiza actelor depuse în dosarul de recurs, că intimata-reclamantă A. a decedat la data de 25 februarie 2021, conform copiei certificatului de deces seria x nr. x eliberat la data de 26 februarie 2021 de Primăria Municipiului Constanţa, aflat la fila x verso.

Prin urmare, la acest moment, intimata-reclamantă este lipsită de capacitate procesuală de folosinţă, respectiv de aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii, intrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 40 C. proc. civ.

De asemenea, având în vedere obiectul prezentei acţiuni, respectiv obligarea pârâţilor să asigure acordarea pe bază de prescripţie medicală cu compensare 100% fără contribuţie personală a medicamentelor TAFINLAR (Dabrafenib) 75mg/cps şi MEKINIST (Trametinibum) 2mg/cps, instanţa de control judiciar reţine că dreptul pretins de aceasta este un drept intuitu personae, care nu poate fi transmis pe cale succesorală către moştenitorii reclamantei defuncte, stingându-se odată cu încetarea capacităţii de folosinţă a titularei, respectiv la moartea acesteia.

În concluzie, având în vedere că una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii, prevăzute de art. 32 alin. (1) C. proc. civ., nu mai este îndeplinită, în considerarea intervenirii decesului intimatei-reclamante, Înalta Curte va admite recursurile formulate de pârâţi şi, în rejudecare, va anula acţiunea reclamantei A. ca fiind formulată de o persoană rămasă fără capacitate procesuală de folosinţă.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 56 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursurile formulate de pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentelor şi a Dispozitivelor Medicale, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei, invocată din oficiu şi, în consecinţă, va anula acţiunea reclamantei A. ca fiind formulată de o persoană rămasă fără capacitate procesuală de folosinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei A., invocată din oficiu.

Admite recursurile formulate de pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentelor şi a Dispozitivelor Medicale împotriva sentinţei civile nr. 198/CA din 16 octombrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând, anulează acţiunea reclamantei A. ca fiind formulată de o persoană rămasă fără capacitate procesuală de folosinţă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.