Judicial council appointment methodology challenged; lack of private legitimate interest bars administrative action by social organization

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.06.2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat următoarele:

1. Suspendarea executării Hotărârii secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 49/17.01.2019 referitoare la Metodologia privind numirea în funcţia de judecător în condiţiile art. 331 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numirea în funcţia de magistrat-asistent în condiţiile art. 67 alin. (5), precum şi reîncadrarea în funcţia de judecător ori magistrat-asistent în condiţiile art. 83 alin. (3) din aceeaşi lege, până la soluţionarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 raportat la art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004;

2. Anularea Hotărârii secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 49/17.01.2019;

3. Sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitatea art. 331 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în raport de dispoziţiile art. 11 şi art. 148 alin. (2) şi (4), respectiv art. 147 alin. (4) din Constituţia României şi a dispoziţiilor art. 23 alin. (1), art. 40 alin. (1) lit. c) şi art. 43 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în raport de dispoziţiile art. 125 alin. (2), art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1), (2) şi (4) din Constituţia României;

4. Sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în temeiul art. 267 TFUE, cu următoarele întrebări preliminare:

Prima întrebare:

Mecanismul de cooperare şi de verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, trebuie considerat un act adoptat de o instituţie a Uniunii Europene, în sensul art. 267 TFUE, care poate fi supus interpretării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene?

A doua întrebare:

Conţinutul, caracterul şi întinderea temporală a Mecanismului de cooperare şi verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, se circumscriu Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005? Cerinţele formulate în rapoartele întocmite în cadrul acestui Mecanism au caracter obligatoriu pentru statul român?

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea din 20 septembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii şi a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamanta A..

Prin sentinţa nr. 341 din 27 septembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a CJUE şi cererea de anulare a Hotărârii secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 49/17.01.2019, formulate de reclamanta A..

1.3. Căile de atac exercitate în cauză

1.3.1. Recursul declarat de reclamanta A.

Împotriva sentinţei nr. 341 din 27 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii atacate şi admiterea cererii de anulare a Hotărârii secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 49/17.01.2019.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a artătat că instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate de reclamantă.

În esenţă, a susţinut că, cererea de decizie preliminară formulată nu tindea în realitate să obţină din partea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene o "decizie de îndrumare", dimpotrivă, scopul său era acela de stabili în ce măsură instanţa de judecată putea aplica direct dreptul Uniunii Europene, în speţă Decizia 2006/928, care este, în temeiul articolului 288 al patrulea paragraf TFUE, obligatorie pentru statele membre destinatare, dar mai ales Rapoartele MCV emise în baza acestei decizii, care vizează atingerea obiectivelor de referinţă.

A considerat că îndeplinirea acestor obiective de referinţă reprezintă o obligaţie de rezultat din partea României, iar Rapoartele MCV sunt construite în jurul acestor obiective pe care România trebuie să le atingă conform Deciziei 2006/928, motiv pentru care acestea au caracter obligatoriu.

A arătat că astfel de întrebări preliminare nu au nicio legătură cu "emiterea unei opinii consultative asupra unor modificări şi completări aduse legilor naţionale de organizare a justiţiei, cu referire specială la separarea competentelor decizionale ale Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul carierei magistraţilor judecători şi procurori", aşa cum absolut straniu şi străin de cauză a motivat Curtea de Apel Craiova, necitind nici măcar textul întrebărilor propuse.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susţinut încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în sensul că prima instanţă trebuia fie să suspende judecata cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fie să efectueze o trimitere preliminară la CJUE.

Prin urmare, Curtea de Apel Craiova a nesocotit dispoziţiile art. 148 din Constituţia României, nu a făcut aplicarea în cauză a dreptului Uniunii Europene, şi nu a constatat nulitatea Hotărârii secţiei pentru Judecători a CSM nr. 49/17.01.2019, în raport de raportul tehnic al Comisiei Europene în cadrul MCV dat publicităţii la data de 18.07.2012 de însoţire a documentului Raportul Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele realizate în România în cadrul Mecanismului de cooperare şi de verificare, care a reţinut următoarele:

În perioada 2007-2008, 164 de magistraţi au fost numiţi fără un concurs riguros. Legea în vigoare la acea vreme le permitea profesioniştilor din domeniul juridic care au acumulat 10 ani de experienţă să intre direct în magistratură, sub rezerva unui interviu simplu înaintea Consiliului Superior al Magistraturii. În urma preocupărilor exprimate de Comisie, această posibilitate a fost eliminată. În locul acesteia, s-a utilizat în mare măsură o alternativă, metoda admiterii directe în magistratură prin examen, pentru profesioniştii din domeniul juridic care au acumulat cinci ani de experienţă. Din anul 2007, un număr de 708 noi magistraţi au fost recrutaţi prin această metodă. Cu toate acestea, deoarece aceste persoane recrutate au susţinut până acum examinări mai puţin cuprinzătoare decât candidaţii institutului (care, ulterior, ar trebui, de asemenea, să susţină o serie de examene suplimentare) şi au beneficiat doar de o scurtă perioadă de formare post-recrutare, au rămas întrebări în ceea ce priveşte nivelul echivalent de pregătire pentru sarcinile lor. În urma preocupărilor exprimate de Comisie, în luna aprilie a anului 2012, Consiliul Superior al Magistraturii a adoptat modificări la regulamentele interne pentru instituirea unor examene echivalente de intrare la institut şi de intrare directă în magistratură, precum şi pentru extinderea perioadei de formare a persoanelor intrate direct, de la o lună Ia două luni."

De asemenea, a precizat că Raportul Intermediar al Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu din 04.02.2008 privind progresele realizate în România în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare a constatat că "aproximativ jumătate din recrutările în sistemul judiciar au urmat o procedură ad hoc, pentru a asigura ocuparea rapidă a posturilor vacante existente. În aceste cazuri, posturile vacante au fost ocupate pe bază de interviuri şi de experienţă de muncă, fără a controla calificările sau pregătirea noului magistrat."

România a renunţat la această formă de admitere în magistratură în anul 2008, ca efect al Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 46/2008, emisă tocmai pentru aplicarea MCV, aşa cum rezultă din Nota sa de fundamentare.

1.3.2. Recursul incident declarat de pârâtul Consiliului Superior al Magistraturii

Împotriva sentinţei nr. 341 din 27 septembrie 2019 şi a încheierii din 20 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs incident pârâtul, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului incident, casarea în parte a încheierii din 20 septembrie 2019, cu consecinţa admiterii excepţiei lipsei de interes şi a respingerii cererii ca lipsită de interes, considerând că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 32, art. 33 şi art. 40 din C. proc. civ.

A apreciat că reclamanta nu justifică un interes în ceea ce priveşte solicitarea de revocare a Hotărârii nr. 49 din 17.01.2019 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, instanţa de fond făcând o eronată interpretare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. (2) alin. (1) lit. a) şi s) şi art. 8 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrative, cu modificările ulterioare.

A reiterat că, în ceea ce priveşte condiţiile speciale de exercitare a acţiunii în contencios administrativ, justificarea unui interes este imperios legată de afirmarea unui drept subiectiv, iar revocarea/anularea şi implicit suspendarea unui act administrativ poate fi dispusă numai dacă acesta a produs petentului o vătămare într-un drept ori interes legitim privat, constând în posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil prefigurat.

Totodată, a arătat că deşi reclamanta face trimitere la încălcarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim privat, în fapt invocă doar un interes legitim public definit prin art. 2 lit. r) din Legea nr. 554/2004.

De altfel, având în vedere şi principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanelor juridice fără scop lucrativ, preluat în cuprinsul dispoziţiilor art. 206 alin. (2) din C. civ., potrivit căruia acestea pot avea doar acele drepturi şi obligaţii care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut, a apreciat că, în speţă, reclamanta Asociaţia "A." nu a dovedit că a suferit vreo vătămare prin emiterea hotărârii a cărei suspendare o solicită.

În dovedirea interesului în promovarea cererii reclamanta a făcut trimitere în mod generic la scopul constitutiv al asociaţiei ce rezultă din Statutul acesteia, respectiv asigurarea progresului societăţii prin realizarea unei justiţii independente, imparţiale şi performante, afirmarea si apărarea independentei puterii judecătoreşti faţă de celelalte puteri ale statului, iniţierea, organizarea, sprijinirea, coordonarea şi realizarea de proiecte privind îmbunătăţirea, modernizarea şi reformarea sistemului de administrare a justiţiei.

În raport de această situaţie, a invocat prevederile art. 8 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot invoca apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat, şi nu invers, cum s-ar putea pretinde în cauza de faţă. Cu alte cuvinte, aşa cum în mod constant s-a decis în jurisprudenţa, nu poate fi sancţionată o nelegalitate obiectivă a actului administrativ decât cu condiţia existenţei unei vătămări produse reclamantului într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim privat.

A făcut referire la considerentele Deciziei nr. 66/2009 a Curţii Constituţionale, la practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - decizia nr. 1266/2009 şi la cauza Plauman c. Comisiei CEE - hotărârea din 15 iulie 1963.

A mai arătat că reclamanta nu a dovedit existenţa unor acte administrative individuale (emise în temeiul celor normative criticate) care să îi producă o vătămare prin încălcarea vreunui drept prevăzut de lege sau a vreunui interes legitim.

Or, practica instanţei supreme este constantă în sensul că în cadrul contenciosului administrativ subiectiv (ce are ca scop protejarea drepturilor subiective ce aparţin unei persoane fizice sau juridice determinate, individualizate) nu poate fi sancţionată o nelegalitate obiectivă a actului administrativ, sancţiunea anulării/nulităţii şi implicit suspendarea efectelor actului atacat urmând a fi aplicată numai cu condiţia existenţei unei vătămări produse persoanei fizice sau juridice într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim privat.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care, în prealabil, a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, apreciind că argumentele prezentate în recurs nu pot fi încadrate motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În şedinţa publică din data de 07.10.2021, intimatul-pârât a calificat această excepţie ca fiind excepţia nulităţii recursului, pentru aceleaşi considerente prezentate anterior.

1.5. Procedura de soluţionare a recursurilor

Prin rezoluţia din 7 mai 2020 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursurilor în şedinţă publică, la data de 7 octombrie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursurilor, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanta A. a investit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Hotărârii secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 49/17.01.2019 referitoare la Metodologia privind numirea în funcţia de judecător în condiţiile art. 331 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numirea în funcţia de magistrat-asistent în condiţiile art. 67 alin. (5), precum şi reîncadrarea în funcţia de judecător ori magistrat-asistent în condiţiile art. 83 alin. (3) din aceeaşi lege.

Totodată, a solicitat Sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 331 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a dispoziţiilor art. 23 alin. (1), art. 40 alin. (1) lit. c) şi art. 43 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în temeiul art. 267 TFUE, cu două întrebări preliminare.

Prima instanţă a respins excepţia lipsei de interes invocată de pârât, a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi cererea de anulare a Hotărârii secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 49/17.01.2019 formulate de reclamantă.

În acest context, reclamanta A. a criticat soluţia primei instanţe de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi de respingere a cererii de anulare a Hotărârii secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 49/17.01.2019, iar pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs incident prin care a criticat soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes.

2.1.1. Recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul incident declarat de pârât este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Regulile de drept aplicabile în speţa de faţă, care prezintă relevanţă cu privire la modul de soluţionare a excepţiei lipsei de interes sunt dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), p), r) şi s) şi art. 8 alin. (11) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum şi Decizia nr. 8/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Prevederile art. 2 lit. a) din Legea nr. 554/2004 definesc "persoana vătămată" ca fiind orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate şi grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum şi organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate.

Art. 2 lit. p) din lege defineşte interesul legitim privat ca fiind posibilitatea de a o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat, iar interesul legitim public este, potrivit art. 2 lit. r), interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice.

Totodată, Legea nr. 554/2004 defineşte în cuprinsul art. 2 lit. s) şi organismele sociale interesate, ca fiind acele structuri neguvernamentale, sindicate, asociaţii, fundaţii şi altele asemenea, care au ca obiect de activitate protecţia drepturilor diferitelor categorii de cetăţeni sau, după caz, buna funcţionare a serviciilor publice administrative.

Conform art. 8 alin. (11) din aceeaşi lege, persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

În motivarea soluţiei de respingere ca neîntemeiată a excepţiei lipsei de interes, instanţa de fond a reţinut că prin promovarea acţiunii care face obiectul dosarului se urmăreşte asigurarea legalităţii în activitatea de reglementare exercitată de Consiliul Superior al Magistraturii, în ceeea ce priveşte cariera şi statutul magistraţilor, fiind astfel justificat interesul legitim, ce se circumscrie atât scopului Asociaţiei, cât şi noţiunii de persoană vătămată prin actul administrativ, în accepţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Or, în speţă este adevărat că reclamanta A. se înscrie, potrivit statutului, în categoria organismelor sociale prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 şi că este asimilată persoanei vătămate astfel cum a fost definită la art. 2 lit. a) din aceeaşi lege, însă în situaţia acţiunii promovate în contencios administrativ de către organismele sociale interesate, legiuitorul a avut în vedere reglementarea unui contencios subiectiv, în care invocarea interesului legitim public este subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate şi scopul direct, obiectivele organismului social, potrivit statutului acestuia.

Observă Înalta Curte că scopul asociaţiei reclamante, definit în art. 4 din Statut, astfel cum a fost depus în faţa instanţei de fond este următorul:

"progresul societăţii prin realizarea unei justiţii independente, imparţiale şi performante, afirmarea si apărarea independentei puterii judecătoreşti faţă de celelalte puteri ale statului, iniţierea, organizarea, sprijinirea, coordonarea şi realizarea de proiecte privind îmbunătăţirea, modernizarea şi reformarea sistemului de administrare a justiţiei. Asociaţia îşi propune să asigure respectarea drepturilor judecătorilor, a independentei acestora in exercitarea atribuţiilor si funcţiilor ce le revin, în conformitate cu principiile fundamentale privind independenta puterii judecătoreşti, în raporturile cu celelalte subiecte de drept pe plan intern, al Uniunii Europene si internaţional, promovarea libertăţii şi a demnităţii profesiei, apărarea statutului judecătorilor în statul de drept şi a independenţei justiţiei faţă de celelalte puteri ale statului. în întreaga activitate, A. va respecta Constituţia şi toate legile ţării, va milita pentru protejarea valorilor fundamentale ale democraţiei, ale statului de drept şi ale respectării drepturilor omului."

Chiar dacă, la dosarul de recurs reclamanta a depus Statutul actualizat al Asociaţiei prin care a adus modificări articolului 4, cu referire la scopul Asociaţiei, Înalta Curte reţine că verificarea legăturii directe dintre actul administrativ supus controlului de legalitate, în speţă Hotărârea secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 49/17.01.2019, şi scopul direct ale organismului social (al Asociaţiei), potrivit statutului acestuia se face de instanţa de judecată, de la caz la caz, prin raportare la elementele raportului juridic dedus judecăţii, nefiind suficientă menţionarea în statut, astfel cum a fost modificat, a faptului că "scopul asociaţiei este reprezentat, de asemenea, de satisfacerea interesului public, reprezentat de independenţa justiţiei..."

Aşadar, deşi reclamanta a susţinut că interesul legitim privat care a fost încălcat rezultă din conţinutul art. 4 alin. (1) din Statulul Asociaţiei, în realitate, în cadrul cererii în anulare formulate, prin motivele de nelegalitate ale actului administrativ atacat care au fost invocate, se conturează un contencios obiectiv care are ca principal scop asigurarea legalităţii şi promovarea intereselor generale, astfel că, reclamanta urmăreşte, de fapt, să apere un interes legitim public.

În plus, simpla calitate de organism social interesat - asociaţie nu este suficientă pentru dovedirea interesului legitim privat, în susţinerea acţiunii în contencios administrativ, întrucât acest interes trebuie să rezulte din elemente ale raportului juridic dedus judecăţii, respectiv din realizarea interesului concret al acelui organism social.

Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită în cauză condiţia referitoare la justificarea unui interes legitim privat, în sensul prevăzut de art. 2 lit. p) din Legea nr. 554/2004, lipsa acesteia neputând fi acoperită de interesul public invocat de către reclamantă, întrucât acesta nu poate avea decât un caracter subsidiar.

Prin urmare, în pofida acestor dispoziţii legale, pe care le-a ignorat, instanţa de fond a respins excepţia lipsei de interes, fără ca din probele cauzei să fi rezultat că reclamanta ar fi suferit vreo vătămare, în sensul celor expuse mai sus, motiv pentru care se impune admiterea recursului incident formulat de pârât.

2.1.2. Recursul formulat de reclamanta A.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, constatând că recurenta-reclamantă a formulat argumente de ordin critic care se cirmcumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. (6) şi (8) C. proc. civ.

Ca urmare a admiterii recursului incident, cu consecinţa respingerii ca lipsită de interes a acţiunii formulată de reclamantă, Înalta Curte constată că nu se mai impune analiza criticilor din recursul principal, care au vizat soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a cererii în anularea actului administrativ contestat, acesta urmând a fi respins.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că recursul incident este fondat şi, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea 544/2004 şi art. 497 C. proc. civ., se va dispune admiterea acestuia, se va casa în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare, se va respinge acţiunea ca lipsită de interes.

Se va respinge recursul formulat de reclamantă şi, în temeiul art. 453 C. proc. civ., va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către recurentul-pârât în cuantum de 100 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de recurentul-pârât.

Admite recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva încheierii din 20.09.2019 şi sentinţei nr. 341 din 27 septembrie 2019 ale Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea ca lipsită de interes.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 341 din 27 septembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată către recurentul-pârât în cuantum de 100 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.