Inadmissibility of suspending a preliminary administrative table in lieu of the final administrative act validating a promotion competition
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the incident appeal of the Supreme Council of Magistracy, cassated the first-instance decision, and dismissed the claimant's action as inadmissible, thereby granting relief to the administrative authority and ordering the claimant to pay 100 RON in judicial costs. The dispute concerned the claimant's attempt to suspend the legal effects of a "Table" listing prosecutors who met the legal conditions for a promotion competition, which the claimant argued illegally rejected her application based on the two-year effective service requirement under Article 462 of Law No. 303/2004. The Court held that the challenged "Table" was a preliminary administrative operation and not an individual administrative act capable of producing independent legal consequences, as the only valid administrative act susceptible to suspension was the final resolution validating the competition results under Article 44 of the Regulation approved by Supreme Council of Magistracy Decision No. 681/2019; consequently, in accordance with Article 2(1)(c) and Article 18(2) of Law No. 554/2004, a request to suspend a preliminary operation without linking it to the final binding act is inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 462 din Legea nr. 303/2004, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 14 din Legea nr. 554/2004; Inadmissibility of suspending a preliminary administrative table in lieu of the final administrative act validating a promotion competition: Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată, apreciind că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2021
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.04.2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunţa să se dispună suspendarea în ceea ce o priveşte a tuturor efectelor produse prin actul administrativ unilateral cu caracter individual intitulat "Tabel privind candidaţii procurori care îndeplinesc condiţiile legale de participare la concursul de promovare efectivă în funcţii de execuţie din perioada februarie - iunie 2021" emis de pârât la data de 06.04.2021, act prin care i-a fost respinsă înscrierea la respectivul concurs, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
1.2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 824 din 27 mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- a respins cererea de suspendare a judecăţii, formulată de pârât, ca neîntemeiată;
- a respins excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârât, ca neîntemeiată;
- a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată;
- a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
1.3. Căile de atac exercitate în cauză
1.3.1. Recursul principal formulat de reclamanta A.
Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată, apreciind că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În primul rând a arătat că, din conţinutul paginilor 15 şi 16 ale sentinţei, rezultă că instanţa nu a luat în considerare "împrejurările legate de starea de drept", mărginindu-se să aprecieze că prevederile de la art. 462 din Legea nr. 303/2004, mai precis condiţia legală a celor doi ani sunt "elemente de fapt care ar trebui dovedite în cadrul acţiunii în anulare". Temeiul de drept al art. 462 din Legea nr. 303/2004 este indicat de pârât prin actele atacate, deci acesta trebuia apreciat de instanţă ca o "împrejurare legată de starea de drept" aspect asupra căruia instanţa de fond avea toată competenţa să judece, căci ţine de acţiunea în suspendare şi nu de acţiunea în anulare. Acest motiv de casare se circumscrie prevederilor de la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. în ipoteza "motive contradictorii", dar şi celor de la art. 448 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, deoarece definiţia de la art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, aceea care conţine "împrejurările legate de starea de drept", reprezintă o norma de drept material.
În al doilea rând, a susţinut că nu i se poate imputa reclamantei faptul că tabelul atacat este sumar formulat, ci pârâtului, modul în care se motivează sau nu actul administrativ fiind un motiv de anulare în sine. Iar dacă actul administrativ nu este motivat sau este motivat într-o manieră atât de concisă încât nu se înţelege ce a determinat autoritatea să-1 emită atunci trebuie sancţionat cu nulitatea. Faţă de un astfel de act instanţa sesizată cu acţiunea în suspendare trebuie să fie circumspectă, căci brevitatea motivării poate ascunde o ilegalitate. Instanţa de fond a preferat să considere tabelul atacat ca fiind "structurat", "sintetic", când corect ar fi fost să-l considere că îndeplineşte condiţia legală a serioasei îndoieli. Dacă pârâtul nu avea nimic de ascuns ar fi trebuit să-şi motiveze complet soluţia actului atacat şi nu să-l întocmească "sintetic". Deoarece instanţa de fond a avut suficiente informaţii în ceea ce priveşte deopotrivă temeiul de drept al refuzului candidaturii sale, dar şi cel al acţiunii în suspendare, a considerat că problema conciziunii actului atacat se circumscrie prevederilor de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. în ipoteza "motive străine de natura cauzei".
Cu privire la faptul că în ultimul paragraf al paginii 15 a sentinţei s-a reţinut că probatoriul din cauză nu ar corespunde celui necesar acţiunii în suspendare arată că, pe acest raţionament instanţa de fond nu ar fi trebuit decât să verifice aparenţa de legalitate în raport de prevederile de la art. 462 din Legea nr. 303/2004, adică cele menţionate în actul atacat, dar cum le-a considerat prea "sintetice" pentru a observa o ilegalitate, a decis să omită şi acest aspect. Totodată, precizează că la al treilea paragraf din pagina 16 a sentinţei, instanţa de fond s-a răzgândit şi a reconsiderat "documentaţia existenta la dosarul cauzei" - înscrisurile pe care iniţial nu le considerase probe în favoarea sa, aici, în această parte a sentinţei, atribuindu-le valoare contra reclamantei. Adică ceea ce într-o parte a sentinţei este "sintetic" şi legal, în cealaltă parte este o probă mai mult decât suficientă pentru chestiunea aparenţei de legalitate. Acest motiv de casare se circumscrie prevederilor de la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. în ipoteza "motive contradictorii".
În ultimul rând, a considerat că din paginile 15 şi 16 ale sentinţei denotă aplicarea greşită în cauză de instanţa de fond a criteriului legal "cazuri bine justificate", criteriu prevăzut de art. 14 alin. (1) cu trimitere la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, normă de drept material, care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
1.3.2. Recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii
În susţinerea recursului incident s-a invocat nelegalitatea hotărârii din perspectiva motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Astfel, sub aspectul cererii de suspendare a executării actului atacat, a apreciat că instanţa de fond a dispus în mod netemeinic şi nelegal cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
A arătat că inadmisibilitatea este determinată de faptul că cererea de suspendare nu priveşte un act administrativ cu caracter individual a cărui executare să poată fi suspendată în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
În contextul enunţării prevederilor art. 14 alin. (1) teza I, art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ a susţinut că tabelul privind candidaţii procurori care îndeplinesc condiţiile legale de participare la concursul de promovare efectivă în funcţii de execuţie, publicat pe site-ul instituţiei la data de 06.04.2021 reprezintă o operaţiune administrativă, actul producător de efecte juridice fiind hotărârea de validare a rezultatelor concursului de promovare în funcţii de execuţie, potrivit prevederilor art. 44 alin. (1) şi (3) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea secţiei pentru procurori nr. 681/2019. Practic, după finalizarea tuturor etapelor concursului, secţia pentru procurori validează rezultatele finale ale concursului printr-o hotărâre care reprezintă actul administrativ producător de efecte juridice.
A solicitat să se observe că, prin cererea de faţă, nu se solicită suspendarea executării unui act administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci a unei operaţiuni administrative premergătoare adoptării actului de validare a concursului, nesusceptibil de a produce efecte juridice prin ea însăşi. În cazul de faţă, actul administrativ care se va emite în urma verificării respectării prevederilor legale şi regulamentare de desfăşurare a concursului de promovare efectivă în funcţii de execuţie este hotărârea de validare a concursului ce se va adopta de secţia pentru procurori, acesta fiind actul administrativ care poate face obiectul unei căi de atac în condiţiile Legii nr. 554/2004.
În lipsa unei hotărâri de validare a concursului de promovare efectivă în funcţii de execuţie, ce ar putea constitui un act administrativ vătămător, sau a contestării unui asemenea act, o cerere care să vizeze suspendarea executării unei operaţiuni premergătoare, aşa cum este actul atacat, apare ca fiind inadmisibilă, dacă nu se solicită suspendarea executării acestei operaţiuni împreună cu actul administrativ producător de consecinţe juridice, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
A exemplificat şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal: decizia nr. 1184/13.04.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, decizia nr. 1140/11.04.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, decizia nr. 3125/10.11.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016 şi decizia nr. 1972/13.05.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2013.
A mai menţionat că Tabelul privind candidaţii procurori care îndeplinesc condiţiile legale de participare la concursul de promovare efectivă în funcţii de execuţie a cărui suspendare se solicită, nu este apt de punere în executare, întrucât o verificare care constată neîndeplinirea cerinţelor legale de participare la concurs nu reprezintă o măsură aptă de punere în executare, neputând fi analizată din punct de vedere al posibilităţii de suspendare.
De asemenea, a făcut trimitere şi la prevederile art. 33 raportat la art. 14 alin. (3) şi (4) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a procurorilor în funcţii de execuţie, aprobat prin Hotărârea secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 681/2019 şi, întrucât în prezenta cauză reclamanta nu a atacat şi Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 308 din 15.04.2021, a apreciat că acţiunea este inadmisibilă şi din această perspectivă.
1.4. Apărările formulate în cauză
În cauză, atât recurenta-reclamantă A. cât şi recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii au formulat întâmpinări şi răspunsuri la întâmpinări.
1.5. Procedura de soluţionare a recursurilor
Prin rezoluţia din 7 august 2021 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursurilor în şedinţă publică, la data de 7 octombrie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursurilor, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursului, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului principal, invocată în şedinţă publică de către recurentul-pârât, Înalta Curte constată că excepţia este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, pentru considerentele arătate în continuare.
Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.
Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.
Contrar susţinerilor recurentului-pârât în sensul că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada contestării Hotărârii nr. 628/01.07.2021, Înalta Curte, din verificările efectuate pe portalul instanţei de judecată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, constată că s-a înregistrat sub nr. x/2021 acţiunea reclamantei prin care s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 628/01.07.2021 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori, prin care au fost validate rezultatele concursului de promovare în funcţii de execuţie efectivă a procurorilor, desfăşurat în perioada 17 februarie - 23 iunie 2021, dosar care nu a fost încă soluţionat.
Prin urmare, având în vedere că, în prezenta cauză, se solicită suspendarea Tabelului în care s-a constatat îndeplinirea/neîndeplinirea condiţiilor de participare cu privire la acelaşi concurs menţionat mai sus, recurenta-reclamantă dovedeşte existenţa unui interes determinat, legitim, personal, născut şi actual, în sensul art. 33 C. proc. civ., rezultat din caracterul pretins nelegal al procedurii de verificare a condiţiilor legale de participare la concursul de promovare efectivă în funcţii de execuţie a procurorilor.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin Hotărârea nr. 55 din data de 06.04.2021 a Comisiei de organizare a concursului de promovare efectivă a procurorilor în funcţii de execuţie, organizat în perioada februarie - iunie 2021 a fost respinsă cererea reclamantei de înscriere la acest concurs, pentru neîndeplinirea condiţiei funcţionării efective de cel puţin 2 ani la parchetul ierarhic inferior, prevăzută de art. 462 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În urma hotărârii comisiei de organizare a concursului de promovare efectivă a fost publicat, la data de 06.04.2021 pe site-ul instituţiei, "Tabelul privind candidaţii procurori care îndeplinesc condiţiile legale de participare la concursul de promovare efectivă în funcţii de execuţie din perioada februarie- iunie 2021."
Reclamanta a investit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu o acţiune prin care a solicitat suspendarea în ceea ce o priveşte a tuturor efectelor produse prin actul administrativ unilateral cu caracter individual intitulat "Tabel privind candidaţii procurori care îndeplinesc condiţiile legale de participare la concursul de promovare efectivă în funcţii de execuţie din perioada februarie - iunie 2021, act prin care i-a fost respinsă înscrierea la respectivul concurs.
Prima instanţă a respins ca neîntemeiate: cererea de suspendare a judecăţii, formulată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi cererea de suspendare, formulată în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, de reclamanta A..
Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs incident şi a invocat nelegalitatea hotărârii din perspectiva motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că instanţa de fond a dispus în mod netemeinic şi nelegal cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Înalta Curte, contrar susţinerilor instanţei de fond, constată că cererea de suspendare a efectelor juridice produse de "Tabelul privind candidaţii procurori care îndeplinesc condiţiile legale de participare la concursul de promovare efectivă în funcţii de execuţie din perioada februarie - iunie 2021" nu poate fi analizată în cadrul procesual stabilit de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât acest Tabel nu reprezintă un act administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Astfel, autorităţile publice, în activitatea lor de organizare a executării legii şi de aplicare în concret a legii, emit acte administrative producătoare de efecte juridice, dar realizează şi operaţiuni administrative şi/sau operaţiuni materiale care pregătesc, însoţesc sau desăvârşesc emiterea actelor administrative.
În privinţa concursurilor organizate de către Consiliul Superior al Magistraturii, hotărârea de validare a concursului reprezintă actul administrativ producător de efecte juridice, potrivit prevederilor art. 44 alin. (1) şi (3) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea secţiei pentru procurori nr. 681/2019.
Tabelul privind candidaţii procurori care îndeplinesc condiţiile legale de participare la concursul de promovare efectivă în funcţii de execuţie din perioada februarie - iunie 2021, nu produce efecte juridice, deci nu modifică de sine stătător realitatea juridică.
Or, o cerere care vizeză suspendarea executării unei operaţiuni premergătoare, aşa cum este actul atacat în cauză, este inadmisibilă, dacă nu se solicită suspendarea executării acestei operaţiuni împreună cu actul administrativ producător de consecinţe juridice, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Ca urmare a admiterii recursului incident, cu consecinţa respingerii ca inadmisibilă a acţiunii de suspendare formulată de reclamantă, Înalta Curte constată că nu se mai impune analiza criticilor din recursul principal, acesta urmând a fi respins, ca nefondat.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că recursul incident este fondat şi, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea 544/2004 şi art. 497 C. proc. civ., se va dispune admiterea acestuia, se va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare se va respinge acţiunea ca inadmisibilă.
Se va respinge recursul formulat de A. şi, în temeiul art. 452 C. proc. civ., va fi obligată recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată către recurentul-pârât în cuantum de 100 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia lipsei de interes invocată de recurentul-pârât.
Admite recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 824 din 27 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:
Respinge acţiunea ca inadmisibilă.
Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 824 din 27 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată către recurentul-pârât în cuantum de 100 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în recurs.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 7 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.