Application of public sector wage cap to seconded private employees under special salary law

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ministerul Economiei a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, suspendarea executării măsurii II.6 din Decizia nr. 7/27.06.2019 a Curţii de Conturi, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea măsurii, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, anularea măsurii II.6 din Decizia nr. 7/27.06.2019 a Curtii de Conturi şi anularea încheierii nr. 49/21.08.2019 a Curţii de Conturi - Departamentul IV.I.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 783 din 13 noiembrie 2019, a admis acţiunea formulată de reclamant şi, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea executării măsurii II.6 din Decizia nr. 7/27.06.2019 a Curţii de Conturi, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea măsurii.

Totodată, a anulat măsura II.6 din Decizia nr. 7/27.06.2019 a Curtii de Conturi şi încheierea nr. 49/21.08.2019 a Curtii de Conturi-Departamentul IV.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta pârâtă a arătat în esenţă următoarele:

Instanţa de fond în mod greşit a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004, republicată, fără a ţine cont de temeiul de drept în baza căruia au fost dispuse măsurile din decizia atacată, respectiv art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că, sunt întrunite cumulativ cele două condiţii obligatorii prevăzute de lege şi a încuviinţat cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse la pct. II.6 din Decizia nr. 7/2019, cu toate că, aceasta nu era motivată în raport de prevederile art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004, nedemonstrându-se în niciun fel întrunirea, cumulativă, a celor două condiţii, prevăzute în mod expres de lege, respectiv atât existenţa "cazul bine justificat", cât şi "o pagubă iminentă".

De altfel, nu au fost aduse în cauză dovezi care să susţină nelegalitatea evidentă a actului administrativ a cărui suspendare a fost încuviinţată de către instanţa de fond.

Instanţa în cazul de faţă a reţinut faptul că textele de lege incidente pot fi aplicate simultan fără a intra în conflict, deşi era vorba despre un cadru normativ cu caracter general, care era înlăturat de la aplicare de dispoziţiile legislaţiei speciale aplicabile salarizării personalului bugetar.

Existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra legalităţii actelor administrative.

În timpul acţiunii de control, echipa de audit a constatat abaterea de la legalitate şi doar a estimat întinderea prejudiciului, măsurile de la pct. II. 6 din Decizia nr. 7/2019, fiind dispuse în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, precum şi ale A. Astfel, s-a stabilit în sarcina conducerii Ministerului Economiei obligaţia de a determina întinderea exactă a prejudiciilor cauzate de abaterile constatate, extinderea verificărilor în vederea indentificării cazurilor similare, precum şi de a întreprinde dermersurile necesare în vederea recuperării acestora.

Din verificarea documentelor prezentate de entitate în timpul acţiunii de audit s-a constatat nerespectarea prevederilor legale sus menţionate în ceea ce priveşte acordarea de drepturi de natură salarială în alte condiţii decât cele prevăzute de Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru personalul detaşat în cadrul Ministerului Economiei.

În ceea ce priveşte legalitatea actelor atacate instanţa nu a efectuat analiza din perspectiva respectării actelor normative care reglementează activitatea Curţii de Conturi a României. În condiţiile în care misiunea de audit s-a desfăşurat la Ministerul Economiei în temeiul şi cu respectarea prevederilor A., act normativ care a fost dat în aplicare şi cu respectarea competenţei Curţii de Conturi a României şi în exercitarea atribuţiilor sale constituţionale şi legale, astfel cum sunt stabilite prin art. 140 din Constituţia României şi art. 11 alin. (2) - (3) coroborate cu art. 21 - 22 şi art. 33, art. 62 - 65 din Legea nr. 94/1992, republicată.

În lumina celor de mai sus, cu privire la actele atacate se poate constata că au fost emise în conformitate cu ansamblul de reguli, de fond şi formă, prevăzute de A., pentru desfăşurarea activităţii Curţii de Conturi şi valorificarea rezultatelor acţiunilor de control, cu respectarea procedurii de comunicare şi contestare, în baza competenţei şi atribuţiilor specifice stabilite prin art. 22 - 24 din Legea nr. 94/1992, republicată.

Cât priveşte noţiunea de "pagubă iminentă", în mod greşit instanţa de fond a apreciat că şi această condiţie este îndeplinită întrucât reclamantul nu a demonstrat iminenţa producerii unei pagube importante, în sensul art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Instanţa de fond a reţinut faptul că, activitatea reclamantului ar fi perturbată dacă ar duce la îndeplinire măsurile dispuse, în condiţiile în care prin măsura dispusă la pct. II.6 din decizia atacată, acesta avea obligaţia legală de a determina întinderea exactă a prejudiciilor generate de abaterile de la legalitate şi regularitate constatate şi de a întreprinde ulterior demersurile necesare recuperării acestora, conform dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată.

Or, aşa cum reclamantul a arătat prin cererea sa acesta a revizuit salariile personalului detaşat, începând cu calculul drepturilor salariale aferente lunii martie 2019, în aceste condiţii nu se justifică concluzia la care instanţa de fond a ajuns cu privire la o aşa zisă perturbare a activităţii ministerului.

Referitor la soluţia de admitere a cererii de anulare a încheierii nr. 49/2019 şi a măsurilor dispuse la pct. II.6 din Decizia nr. 7/2019, consideră, de asemenea, că instanţa de fond a făcut în mod greşit aplicarea dispoziţiilor art. 47 alin. (1) şi (2) Codul muncii, în condiţiile în care erau incidente în cauză dispoziţiile legii speciale respectiv art. 1 alin. (3), art. 6 lit. b) şi c), art. 34 alin. (2) - (3) din Legea nr. 153/2017, fără a avea în vedere dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată. Pe cale de consecinţă solicită admiterea recursului casarea în tot a hotărârii şi rejudecând procesul pe fond solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, pentru argumentele dezvoltate în cele ce succed.

Instanţa de fond nu a analizat legalitatea măsurilor dispuse din perspectiva actelor normative cu caracter special care reglementează atribuţiile şi competenţa Curţii de Conturi a României.

Prin Decizia nr. 7/2019 i s-a comunicat conducerii Ministerului Economiei existenţa unei abateri de la legalitate (pct. 6 din decizie), pentru înlăturarea căreia, la pct. II 6 din aceeaşi decizie, s-au dispus măsuri în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată şi ale pct. 174 din A., respectiv de intrare în legalitate, stabilirea întinderii prejudiciului şi recuperarea acestuia, şi nicidecum măsuri în conformitate cu dispoziţiile art. 43 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 94/1992, aşa cum în mod eronat reclamantul invocă.

Intimatul - reclamant a susţinut prin acţiunea introductivă de instanţă faptul că, în lipsa unor constatări cu referire la încălcarea dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte ocuparea posturilor vacante, măsura dispusă la pct. II.6 cu referire la intrarea în legalitate privind ocuparea posturilor vacante, nu se justifică.

Potrivit dispoziţiilor pct. 176 din A., Curtea de Conturi a României "(...)emite decizie şi în cazul în care, în timpul controlului, conducerea entităţii verificate a luat măsuri de stabilire a întinderii prejudiciului şi de recuperare a acestuia, întrucât nu există certitudinea că s-a efectuat extinderea verificărilor la nivelul întregii categorii de operaţiuni economice la care s-a constatat abaterea cauzatoare de prejudicii ori că s-a stabilit integral cuantumul prejudiciului".

În Procesul-verbal de constatare (pag. 22-23), auditorii publici externi au consemnat faptul că, în anul 2018, ocuparea posturilor vacante s-a efectuat cu persoane detaşate de la alte entităţi în condiţiile în care:

- potrivit dispoziţiilor art. 45 din Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, republicată, detaşarea reprezintă o situaţie de excepţie referitoare la modificarea contractului individual de muncă, prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă la un alt angajator, în vederea executării unor lucrări în interesul acestuia, iar numai în mod excepţional se poate modifica şi felul muncii;

- potrivit dispoziţiilor art. 30 din Codul muncii "încadrarea salariaţilor la instituţiile şi autorităţile publice şi la alte unităţi bugetare se face numai prin concurs sau examen, după caz".

Auditorii publici externi au analizat drepturile acordate personalului detaşat (20 persoane), la Ministerul Economiei, în anul 2018, din mediul privat (societăţi comerciale), constatând faptul că, celor 20 de persoane detaşate li s-au acordat salarii mai mari decât salariul de bază stabilit pentru personalul plătit din fonduri publice, în Anexa la Legea-cadru nr. 153/2017, corespunzător funcţiei pe care au ocupat-o, reclamantul revizuind salariile acestora în timpul misiunii de audit.

Având în vedere faptul că verificările s-au efectuat pe bază de eşantion, prin măsurile dispuse la pct. II.6 din Decizia nr. 7/2019, s-a stabilit şi obligaţia conducerii Ministerului Economiei de a proceda la extinderea verificărilor "la nivelul întregii categorii de operaţiuni economice la care s-a constatat abaterea".

Mai exact, extinderea verificărilor asupra cheltuielilor salariale efectuate în anul 2018, în vederea identificării şi a altor cazuri în care au fost acordate drepturi salariale ce exced prevederilor Legii cadru nr. 153/2017, iar pentru cazurile constatate (inclusiv pentru cazurile prezentate în procesul-verbal de constatare), intimatul - reclamant are obligaţia de a dispune măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului ca urmare a plăţilor efectuate, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite şi recuperarea acestora în condiţiile legii.

Faptul că intimatul - reclamant a revizuit salariile personalului detaşat, începând cu calculul drepturilor salariale aferente lunii martie 2019, nu exclude dispunerea de măsuri de intrare în legalitate privind ocuparea posturilor vacante şi acordarea de drepturi salariale în condiţiile stabilite prin legislaţia în vigoare, răspunderea pentru extinderea verificărilor în cazul tuturor persoanelor detaşate la Ministerul Economiei, în anul 2018, revenind conducerii acestui minister, inclusiv pentru stabilirea consecinţelor economico-financiare şi remedierea lor prin viramente la bugetul de stat.

Cu privire la punctul de vedere nr. 58395/RG/2858/DM/4682/DPS/29.11.2018 emis de Ministerul Muncii, invocat de intimatul - reclamant cu referire la problematica salarizării personalului contractual, se reţine faptul că nu rezultă în ce măsură au fost respectate dispoziţiile pct. 98 din Regulament, Comisia pentru aplicarea unitară a prevederilor legale aplicabile în activitatea Curţii de Conturi analizează punctul de vedere emis de către entitatea care are în responsabilitate aplicarea unitară a legii şi se pronunţă.

În Procesul-verbal de constatare (pag. 31) s-a consemnat că, în data de 30.05.2019 a avut loc şedinţa de conciliere între echipa de audit şi reprezentanţii entităţii auditate, iar rezultatele concilierii au fost consemnate în Nota de conciliere înregistrată la entitatea verificată sub nr. x/30.05.2019, abaterea constatată rămânând în divergenţă, pentru care entitatea a prezentat un punct de vedere, fiind astfel respectate dispoziţiile pct. 98 din A.

În mod greşit, instanţa de fond a primit ca întemeiate susţinerile reclamantului potrivit cărora măsura dispusă la pct. II.6 din decizia este "rezultatul unei interpretări eronate a cadrului legal incident", inclusiv a dispoziţiilor Legii cadru nr. 153/2017, care nu dispune în materia stabilirii drepturilor salariale pentru personalul detaşat, prevederi legale incidente detaşării personalului contractual sunt cuprinse în Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Măsura de la pct. II.6 din Decizia nr. 7/2019, a fost dispusă în temeiul art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, pentru înlăturarea abaterii prezentate la pct. 6 din aceeaşi decizie, abatere constând în nerespectarea prevederilor legale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin acordarea de drepturi de natură salarială în alte condiţii decât cele stabilite de Legea cadru nr. 153/2017, pentru care au fost efectuate plăţi în sumă de 94.414 RON.

Situaţia a fost constatată în cazul a 20 persoane detaşate de la diverse societăţi comerciale, care au beneficiat de drepturi salariale peste nivelul salariului de bază stabilit conform prevederilor Legii cadru nr. 153/2017, aferent funcţiei pentru care au fost detaşaţi.

Instanţa de fond a apreciat că, dispoziţiile invocate de către Curtea de Conturi, respectiv OMFP nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, au caracter general şi nu vizează chestiunea oportunităţii angajărilor prin detaşare efectuate de către Ministerul Economiei.

Se reţine că, abaterile au fost constatate şi în raport de dispoziţiile Anexa 1 pct. l "Angajarea cheltuielilor" -"înainte de a angaja şi a utiliza creditele bugetare, respectiv înainte de a lua orice măsura care ar produce o cheltuială, ordonatorii de credite trebuie să se asigure că măsura luată respectă principiile unei bune gestiuni financiare, ale unui management financiar sănătos, în special ale economiei şi eficientei cheltuielilor" din Normele metodologice aprobate prin OMFP nr. 1792/2002, întrucât angajaţii detaşaţi din cadrul societăţilor comerciale, erau angajaţi de doar 1 zi, 2 zile sau 4 zile, iar pe perioada detaşării la Ministerul Economiei, le-a fost majorat salariul de către societatea comercială de unde proveneau (prin act adiţional la CIM).

Intimatul - reclamant, prin modul cum a procedat, nu a avut în vedere faptul că personalul detaşat este plătit din fonduri publice, deci face parte din categoria de personal bugetar şi că potrivit principiului egalităţii şi al principiului nediscriminării din Legea cadru nr. 153/2017, personalul din sectorul bugetar trebuie să beneficieze de salarii de bază egale pentru munca cu valoare egală, eliminând orice formă de discriminare între personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă si în funcţie.

Contrar celor reţinute în considerentele hotărârii recurate, ocuparea posturilor vacante, prin detaşare în sectorul bugetar, constituie o excepţie şi nu regula generală, fapt ce conduce la obligativitatea respectării art. 30 din Codul Muncii, pentru a înlătura inechităţile în acest domeniu.

Instanţa de fond face o analiză teoretică a prevederilor legale incidente detaşării personalului contractual, respectiv dispoziţiile Legii nr. 53/2003 Codul muncii, însă, concluzia nelegalităţii măsurii dispuse din decizia atacată din această perspectivă este neîntemeiată, întrucât aceste prevederi trebuie coroborate cu dispoziţiile Legii cadru nr. 153/2017, care limitează acordarea drepturilor de natură salarială la nivelul stabilit pentru personalul plătit din fonduri publice.

În ceea ce priveşte faptul că la stabilirea şi acordarea drepturilor de natură salarială Ministerul Economiei s-a încadrat în sumele aprobate în bugetul propriu, cu destinaţia cheltuieli de persona, susţinerile nu prezită relevanţă, pentru următoarele considerente:

Drepturi de natură salarială plătite personalului bugetar al intimatului - reclamant nu pot fi altele decât cele stabilite prin Anexa 8 la Legea-cadru nr. 153/2017. Acordarea unor drepturi de natură salarială mai mari decât cele stabilite de acest act normativ, nu este justificată prin dorinţa de a accepta personal detaşat cu salarii peste cele stabilite în grila de salarizare, în condiţiile în care, dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, prevăd în mod expres, că începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege.

Mai mult decât atât, instanţa de fond a apreciat în mod eronat că, cele constatate şi valorificate prin măsurile dispuse ţin de oportunitatea şi nu de legalitate detaşărilor, în condiţiile în care prin modul cum a procedat, reclamantul nu a urmărit realizarea unei bune gestiuni financiare în administrarea patrimoniului, cu încălcarea prevederilor O.G. nr. 119/1999, întrucât Ministerul Economiei nu a prezentat echipei de audit documente care să justifice necesitatea preluării prin detaşare a personalui respectiv, în raport de experienţa şi expertiza acestora.

Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 10 din O.G. nr. 119/1999, conducătorii compartimentelor de specialitate răspund pentru realitatea, regularitatea şi legalitatea operaţiunilor ale căror documente justificative le-au certificat, obţinerea vizei de control financiar preventiv propriu pe documente care cuprind date nereale sau inexacte si/sau care se dovedesc ulterior nelegale nu exonerează de răspundere pe şefii compartimentelor de specialitate care le-au întocmit.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 şi urm. din C. proc. civ., art. 14 - 15 şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, art. 21- 24, art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României, republicată, Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 155/2014 a Plenului Curţii de Conturi a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 24 iulie 2014, precum şi celelalte dispoziţii legale invocate în recurs.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citat, intimatul Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, în prezent Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a Romanici ca nefondat şi menţinerea ca legala şi temeinica a hotărârii instanţei de fond având in vedere următoarele:

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării măsurii II.6 formulată de instituţia intimată şi admisă prin sentinţa civila nr. 783/13.11.2019 instanţa de fond, în mod legal a arătat că, pârâta Curtea de Conturi nu a contestat raportarea Ministerului Economiei/Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri la prevederile art. 47 alin. (2) din Codul Muncii, ci susţine doar faptul ca acestea trebuiau sa fie inlaturate de la aplicare, având prioritate prevederile Legii nr. 153/2017. Astfel, Curtea de Apel Bucureşti a arătat că, nu se poate susţine ca prin respectarea unor prevederi legale (art. 47 alin. (2) din Codul Muncii) se pot încalcă alte prevederi legale. Astfel recurenta - parata intenta un proces de intenţie subscrisei privind respectarea unor dispoziţii legale in vigoare, care cumva veneau in contradicţie cu dispoziţiile Legii nr. 153/2017.

În mod corect si legal instanţa a reţinut ca atât timp cat Ministerul Economiei (Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri) a respectat dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Codul Muncii, cel puţin aparent măsura II.6 din decizia Curţii de Conturi este nelegală.

În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de recurenta-pârâtă privind anularea încheierii nr. 49/21.08.2019 a Curţii de Conturi, Departamentul IV, si admiterea contestaţiei formulata de Ministerul Economiei împotriva măsurii nr. II.6 din Decizia nr. 7/27.06.2019, solicită instanţei respingerea acestuia ca nefondat întrucât dispoziţiile art. 47 din Codul muncii au fost aplicate în mod corect de către Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri. În fapt recurenta pârâtă persista în eroarea aprecierii asupra reglementarilor privind detaşarea personalului pe care le confunda cu reglementările privind acordarea drepturilor salariale.

Aşa cum a arătat si instanţei de fond, măsura stabilită la pct. II.6 din Decizia contestata impune în sarcina conducerii ministerului, doar cu titlu de generalitate, "intrarea în legalitate privind ocuparea posturilor vacante şi acordarea drepturilor salariale in condiţiile stabilite prin legislaţia in vigoare".

Astfel, se poate constata cu uşurinţa că, măsura de remediere a abaterii constatate prin actul de control are caracter subsidiar, prin decizie fiind dispusă, în principal, intrarea în legalitate privind ocuparea posturilor, în lipsa existentei unei abateri constatate în acest sens, detaşările efectuate de către Ministerul Economiei (Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri) fiind efectuate în conformitate cu dispoziţiile legale in materie.

În ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. II.6 din Decizia nr. 7/27.06.2019, privind acordarea drepturilor salariale, subliniază faptul că, aceasta este rezultatul unei interpretări eronate a cadrului legal incident, inclusiv a dispoziţiilor Legii - cadru nr. 153/2017, care nu dispune în materia stabilirii drepturilor salariale pentru personalul detaşat.

În acest sens, potrivit art. 45-47 din Codul Muncii, detaşarea constă în schimbarea temporară a locului muncii, din dispoziţia angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări in interesul acestuia. în mod excepţional, prin detaşare se poate modifica şi felul muncii, dar numai cu consimţământul scris al salariatului.

Detaşarea poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult un an. În mod excepţional, perioada detaşării poate fi prelungită pentru motive obiective ce impun prezenţa salariatului Ia angajatorul la care s-a dispus detaşarea, cu acordul ambelor părţi, din 6 in 6 luni.

Salariatul poate refuza detaşarea dispusă de angajatorul său numai în mod excepţional şi pentru motive personale temeinice.

Toate aceste prevederi legale au fost ignorate în totalitate de către auditorii Curţii de Conturi, aceştia ignorând faptul ca instituţia publică la care s-a efectuat detaşarea nu va achita salariul pe care 1-a stabilit conform Legii nr. 153/2017, ci un alt salariu, repectiv cel pe care l-ar fi achitat angajatorul privat de la care provine persoana detaşată, situaţie reţinuta in mod correct de către instanţa de fond, aceasta arătând ca legislaţia in vigoare permite acest tip de inechitate, resursele bugetare nefiind impartîte in mod egal intre persoanele care ocupa aceeaşi functiein cadrul instituţiei/ministerului.

În mod correct instanţa de fond retine ca aceasta problema a inechităţii "este o problema legislativa care trebuie reglementata de de autoritatea legislativa si nit de instanţele judecătoreşti".

Având în vedere că legiuitorul a reglementat faptul că drepturile salariale ale salariatului detaşat se plătesc de către angajatorul la care s-a realizat detaşarea, a stabilit practic cesiunea contractului individual de muncă la care manifestarea de voinţă a salariatului nu este necesară decât după primul an în care salariatul a prestat activitatea la noul angajator. Această cesiune a contractului individual de muncă fără acordul salariatului este încă o dovadă a faptului că în ceea ce priveşte contractul individual de muncă nu are caracter intuitu personae, ci caracter intuitu profesionale, din moment ce contractul individual de muncă poate fi cesionat pe perioade scurte de timp, fără să fie necesar consimţământul salariatului.

Contrar celor susţinute de recurenta pârâtă Curtea de Conturi a României, prevederile art. 34 alin. (2) si 3 din Legea nr. 153/2017, permiteau şi permit în continuare apariţia unor situaţii similare şi în cazul detaşării unor personae dintr-un minister la alta autoritate/instituţie publica, în sensul că, aceste persoane ar fi urmat să beneficieze de drepturile salariale mai favorabile, adică de drepturi potenţial mai mari decât cele de care beneficiau persoanele angajate pe funcţii identice în autoritatea/instituţia publică la care erau detaşate

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205-206, 490 alin. (2) C. proc. civ., Lg. 554/2004, Codul Muncii, Legea-cadru nr. 153/2017 si celelalte dispoziţii legale menţionate in text.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele expuse în continuare.

Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta pârâtă şi-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte criticile recurentei referitoare la faptul că, instanţa de fond în mod greşit a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004, republicată, fără a ţine cont de temeiul de drept în baza căruia au fost dispuse măsurile din decizia atacată, respectiv art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, Înalta Curte reţine că, sunt întemeiate, urmând a fi admise.

Actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executoriu din oficiu.

Din dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 rezultă că, suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege - suspendarea de drept - ori când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege - suspendarea la cererea persoanei vătămate -.

În soluţionarea cererii de suspendare, instanţa trebuie să realizeze o analiză sumară a împrejurărilor legate de starea de fapt şi de drept şi în urma acestei analize să rezulte o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Nu orice îndoială este suficientă pentru a răsturna prezumţia de legalitate a actului administrativ, ci o îndoială serioasă. De asemenea, în examinarea acestor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, instanţa nu trebuie să prejudece fondul cauzei.

Instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Totodată, motivele de nelegalitate trebuie să apară de la prima vedere ca fiind temeinice, să creeze de la început o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ contestat.

Or, instanţa de fond, în cazul de faţă a reţinut faptul că, textele de lege incidente pot fi aplicate simultan fără a intra în conflict, deşi era vorba despre un cadru normativ cu caracter general, care era înlăturat de la aplicare de dispoziţiile legislaţiei speciale aplicabile salarizării personalului bugetar.

Existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra legalităţii actelor administrative.

În timpul acţiunii de control, echipa de audit a constatat abaterea de la legalitate şi doar a estimat întinderea prejudiciului, măsurile de la pct. II. 6 din Decizia nr. 7/2019, fiind dispuse în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, precum şi ale A. Astfel, s-a stabilit în sarcina conducerii Ministerului Economiei obligaţia de a determina întinderea exactă a prejudiciilor cauzate de abaterile constatate, extinderea verificărilor în vederea indentificării cazurilor similare, precum şi de a întreprinde dermersurile necesare în vederea recuperării acestora.

Intimata reclamantă a invocat drept caz bine justificat împrejurarea că, detaşarea ca modalitate de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant a fost dispusă ca măsură de excepţie, inclusiv în considerarea interesului instituţional de a ocupa posturile vacante printr-o modalitate rapidă şi eficientă, astfel încât atribuţiile instituţiei să fie exercitate într-o manieră optimă, aptă să nu genereze disfuncţionalităţi în cadrul ministerului, aspect care nu a fost analizat de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor, respectiv nu a fost motivată respingerea contestaţiei pe acest aspect de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor.

Înalta Curte reţine că, aceste aspecte, invocate de către intimata reclamantă în susţinerea cererii de suspendare executare act administrativ, nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ, necesitând o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii.

Cât priveşte noţiunea de "pagubă iminentă", în mod greşit instanţa de fond a apreciat că şi această condiţie este îndeplinită întrucât intimata reclamantă nu a demonstrat iminenţa producerii unei pagube importante, în sensul art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Instanţa de fond a reţinut faptul că, activitatea reclamantului ar fi perturbată dacă ar duce la îndeplinire măsurile dispuse, în condiţiile în care prin măsura dispusă la pct. II.6 din decizia atacată, acesta avea obligaţia legală de a determina întinderea exactă a prejudiciilor generate de abaterile de la legalitate şi regularitate constatate şi de a întreprinde ulterior demersurile necesare recuperării acestora, conform dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată.

Or, aşa cum intimatul reclamant a arătat prin cererea sa, acesta a revizuit salariile personalului detaşat, începând cu calculul drepturilor salariale aferente lunii martie 2019, astfel că, în aceste condiţii nu se justifică concluzia la care a ajuns instanţa de fond cu privire la o aşa zisă perturbare a activităţii ministerului.

Referitor la criticile recurentei vizând cererea de anulare a încheierii nr. 49/2019 şi a măsurilor dispuse la pct. II.6 din Decizia nr. 7/2019, Înalta Curte reţine că, sunt întemeiate, urmând a fi admise, avându-se în vedere următoarele considerente:

Instanţa de fond, în mod eronat a apreciat ca fiind incidente în cauză, dispoziţiile art. 47 alin. (1) şi (2) Codul muncii, în condiţiile în care erau aplicabile dispoziţiile legii speciale respectiv, prevederile art. 1 alin. (3), art. 6 lit. b) şi c), art. 34 alin. (2) - (3) din Legea nr. 153/2017, fără a avea în vedere dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată.

Prin urmare, instanţa de fond nu a analizat legalitatea măsurilor dispuse din perspectiva actelor normative cu caracter special care reglementează atribuţiile şi competenţa Curţii de Conturi a României, astfel:

Conform dispoziţiilor pct. 171 din A., pentru valorificarea constatărilor, Curtea de Conturi poate dispune/solicita:

"a) potrivit prevederilor art. 43 din lege:

al) suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor legale din domeniul financiar, contabil şi fiscal;

a2) blocarea fondurilor bugetare sau speciale, atunci când se constată utilizarea nelegală ori ineficientă a acestora;

a3) înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă sau fiscală controlată;

b) potrivit prevederilor art. 33 alin. (3) şi (4) din lege:

bl) comunicarea către conducerea entităţii controlate a existenţei unor erori/abateri de la legalitate şi regularitate care au determinat producerea unor prejudicii şi dispunerea către aceasta să stabilească întinderea prejudiciului şi să ia măsuri pentru recuperarea acestuia".

Înalta Curte constată că, pentru înlăturarea abaterilor consemnate la pct. III.2, pag. 22-38 din Procesul-verbal de constatare nr. x/RNC/31.05.2019, Curtea de Conturi a dispus măsuri potrivit prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată.

Prin Decizia nr. 7/2019 s-a comunicat conducerii intimatului Ministerului Economiei existenţa unei abateri de la legalitate (pct. 6 din decizie), pentru înlăturarea căreia, la pct. II 6 din aceeaşi decizie, s-au dispus măsuri în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată şi ale pct. 174 din A., respectiv de intrare în legalitate, stabilirea întinderii prejudiciului şi recuperarea acestuia, şi nicidecum măsuri în conformitate cu dispoziţiile art. 43 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 94/1992, aşa cum eronat a invocat intimatul.

Intimatul - reclamant a susţinut prin acţiunea introductivă de instanţă faptul că, în lipsa unor constatări cu referire la încălcarea dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte ocuparea posturilor vacante, măsura dispusă la pct. II.6 cu referire la intrarea în legalitate privind ocuparea posturilor vacante, nu se justifică.

Înalta Curte reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor pct. 176 din A., care prevăd următoarele: Curtea de Conturi a României "(...)emite decizie şi în cazul în care, în timpul controlului, conducerea entităţii verificate a luat măsuri de stabilire a întinderii prejudiciului şi de recuperare a acestuia, întrucât nu există certitudinea că s-a efectuat extinderea verificărilor la nivelul întregii categorii de operaţiuni economice la care s-a constatat abaterea cauzatoare de prejudicii ori că s-a stabilit integral cuantumul prejudiciului".

În Procesul-verbal de constatare (pag 22-23), auditorii publici externi au consemnat faptul că, în anul 2018, ocuparea posturilor vacante s-a efectuat cu persoane detaşate de la alte entităţi în condiţiile în care:

- potrivit dispoziţiilor art. 45 din Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, republicată, detaşarea reprezintă o situaţie de excepţie referitoare la modificarea contractului individual de muncă, prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă la un alt angajator, în vederea executării unor lucrări în interesul acestuia, iar numai în mod excepţional se poate modifica şi felul muncii;

- potrivit dispoziţiilor art. 30 din Codul muncii "încadrarea salariaţilor la instituţiile şi autorităţile publice şi la alte unităţi bugetare se face numai prin concurs sau examen, după caz".

Auditorii publici externi au analizat drepturile acordate personalului detaşat (20 persoane), la Ministerul Economiei, în anul 2018, din mediul privat (societăţi comerciale), constatând faptul că, celor 20 de persoane detaşate li s-au acordat salarii mai mari decât salariul de bază stabilit pentru personalul plătit din fonduri publice, în Anexa la Legea-cadru nr. 153/2017, corespunzător funcţiei pe care au ocupat-o, reclamantul revizuind salariile acestora în timpul misiunii de audit.

Având în vedere faptul că verificările s-au efectuat pe bază de eşantion, prin măsurile dispuse la pct. II.6 din Decizia nr. 7/2019, s-a stabilit şi obligaţia conducerii Ministerului Economiei de a proceda la extinderea verificărilor "la nivelul întregii categorii de operaţiuni economice la care s-a constatat abaterea".

Contrar susţinerilor intimatului, extinderea verificărilor asupra cheltuielilor salariale efectuate în anul 2018, în vederea identificării şi a altor cazuri în care au fost acordate drepturi salariale ce exced prevederilor Legii cadru nr. 153/2017, iar pentru cazurile constatate - inclusiv pentru cazurile prezentate în procesul-verbal de constatare, intimatul reclamant are obligaţia de a dispune măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului ca urmare a plăţilor efectuate, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite şi recuperarea acestora în condiţiile legii.

În mod greşit, instanţa de fond a primit ca întemeiate susţinerile intimatului reclamant, în sensul că, măsura dispusă la pct. II.6 din decizia este "rezultatul unei interpretări eronate a cadrului legal incident", inclusiv a dispoziţiilor Legii cadru nr. 153/2017, care nu dispune în materia stabilirii drepturilor salariale pentru personalul detaşat, prevederi legale incidente detaşării personalului contractual sunt cuprinse în Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte constată că, măsura de la pct. II.6 din Decizia nr. 7/2019, a fost dispusă în temeiul art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, pentru înlăturarea abaterii prezentate la pct. 6 din aceeaşi decizie, abatere constând în nerespectarea prevederilor legale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin acordarea de drepturi de natură salarială în alte condiţii decât cele stabilite de Legea cadru nr. 153/2017, pentru care au fost efectuate plăţi în sumă de 94.414 RON.

Situaţia a fost constatată în cazul a 20 persoane detaşate de la diverse societăţi comerciale, care au beneficiat de drepturi salariale peste nivelul salariului de bază stabilit conform prevederilor Legii cadru nr. 153/2017, aferent funcţiei pentru care au fost detaşaţi. În cazul celor 20 persoane detaşate de la societăţi comerciale, drepturile salariale au fost stabilite în baza art. 47 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, cu păstrarea drepturilor mai avantajoase, stabilite de către angajatorul de drept.

Procedând astfel, prevalându-se de cadrul legal, intimatul reclamant a efectuat plata unor salarii mai mari decât cele reglementate de lege pentru personalul din sectorul bugetar, salariile de la angajatorii de unde provine personalul detaşat fiind mai mari decât cele din Ministerul Economiei. Or, potrivit dispoziţiilor art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi funcţie, trebuie să beneficieze de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală.

Aşa fiind, reiese că, instanţa de fond, deşi a reţinut în mod corect situaţia de fapt, nu a avut în vedere şi dispoziţiile legii speciale, care instituiau în sarcina Ministerului Economiei, obligaţii privind aplicarea pentru personalul cu care-şi desfăşoară activitatea -inclusiv cel detaşat, a sistemului de salarizare reglementat prin de Legea-cadru nr. 153/28.06.2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în raport de principiile instituite de această lege specială:

"a) principiul legalităţii, în sensul ca drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forţa legii, cu excepţia hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunţate de art. 120 din Constituţia României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime şi maxime prevăzute prin prezenta lege;

b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie;

c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egala; (...)

h) principiul sustenabilităţii financiare, în sensul stabilirii nivelului de salarizare pentru personalul bugetar, astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, stabilite în condiţiile legii".

Aşadar, principiul egalităţii de tratament în salarizare, implică recunoaşterea aceloraşi obiective şi elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situaţie comparabilă.

Urmare acestui principiu, toate persoanele care se află în aceeaşi situaţie, trebuie să li se recunoască, pentru unul şi acelaşi element faptic generator de drept salarial, acelaşi element salarial. Din moment ce persoanele detaşate sunt într-o situaţie identică cu restul personalului din Ministerul Economiei sub aspectul primirii unui salariu, rezultă că aceştia nu pot fi trataţi diferit, în mod discriminatoriu faţă de restul personalului.

Prevederile acestei legi dispun în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, indiferent că este personal detaşat sau personal angajat cu concurs, atâta timp cât personalul detaşat activează într-o instituţie publică şi este plătit din bugetul de stat, drepturile salariale se stabilesc în conformitate cu prevederile Legii cadru nr. 153/2017 - art. 2.

Totodată la art. 1 alin. (3) din legea sus menţionată, se prevede că, începând cu data intrării în vigoare a legii, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege.

Intimatul - reclamant, prin modul cum a procedat, nu a avut în vedere faptul că personalul detaşat este plătit din fonduri publice, deci face parte din categoria de personal bugetar şi că potrivit principiului egalităţii şi al principiului nediscriminării din Legea cadru nr. 153/2017, personalul din sectorul bugetar trebuie să beneficieze de salarii de bază egale pentru munca cu valoare egală, eliminând orice formă de discriminare între personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă si în funcţie.

Contrar celor reţinute în considerentele sentinţei recurate, ocuparea posturilor vacante, prin detaşare în sectorul bugetar, constituie o excepţie şi nu regula generală, fapt ce conduce la obligativitatea respectării art. 30 din Codul Muncii, pentru a înlătura inechităţile în acest domeniu.

Pe de altă parte, legislaţia specială privind salarizarea unitară a personalului din instituţiile publice, prevede faptul că, începând cu data de 01 iulie 2017, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute de Legea nr. 153/2017, iar prin contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială în bani sau în natură care excede sau contravin acestei legi. Rolul acestui act normativ impune organizarea de concursuri şi implicit plata salariaţilor potrivit grilei de salarizare, aceasta pentru a asigura atât transparenţa în ocuparea funcţiilor publice, cât şi de a creşte gradul de profesionalism în sectorul public.

Referitor la cele reţinute de către instanţa de fond potrivit cărora, Legea cadru nr. 153/2017 nu dispune în materia stabilirii drepturilor salariale pentru personalul detaşat, Înalta Curte reţine că, aceasta este o intrepretare restrictivă şi eronată, întrucât prevederile legii dispun în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, indiferent că este personal detaşat sau personal angajat cu concurs.

Contrar apărărilor intimatului, atâta timp cât personalul detaşat activează într-o instituţie publică şi este plătit din bugetul de stat, drepturile salariale se stabilesc în conformitate cu prevederile art. 2 din Legea- cadru nr. 153/2017.

Persoanele în cauză fac parte din categoria de personal încadrat cu contract individual de muncă, care prestează muncă în România, indiferent la care angajator se află acest contract şi, ca urmare, fiind plătit din fonduri bugetare face parte din categoria personalului plătit din fonduri publice, a cărei salarizare este reglementată de dispoziţiile Legii- cadru nr. 153/2017.

Responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor de natură salarială revine ordonatorului de credite care, potrivit art. 3 alin. (1) şi alin. (4) din Legea -cadru nr. 153/2017, asigură gestiunea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice şi are obligaţia de a stabili salariile de bază, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie din bugetul propriu.

Ministerul Economiei, în temeiul dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, în calitate de ordonator principal de credite, răspunde potrivit legii de "(...) angajarea şi utilizarea cheltuielilor în limita creditelor de angajament şi creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare (...)".

În consecinţă, personalul detaşat la intimatul Ministerul Economiei face parte din categoria salariaţilor bugetari încadraţi cu contract individual de muncă, plătit din fonduri publice, iar salarizarea acestora este reglementată strict de Legea - cadru nr. 153/2017, lege specială.

Instanţa de fond face o analiză a prevederilor legale incidente detaşării personalului contractual, respectiv dispoziţiile Legii nr. 53/2003 Codul muncii, însă, concluzia nelegalităţii măsurii dispuse din decizia atacată din această perspectivă este neîntemeiată, întrucât aceste prevederi trebuie coroborate cu dispoziţiile Legii cadru nr. 153/2017, care limitează acordarea drepturilor de natură salarială la nivelul stabilit pentru personalul plătit din fonduri publice.

Legea nr. 53/2003 are caracter de normă generală în raport de Legea-cadru nr. 153/2017 care reglementează exclusiv salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor Codului muncii pe durata detaşării salariatul beneficiază de drepturile care îi sunt mai favorabile, fie de drepturile de la angajatorul care a dispus detaşarea, fie de drepturile de la angajatorul la care este detaşat, însă, potrivit dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, personalul din sectorul bugetar trebuie să beneficieze de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală în condiţii identice de vechime în muncă şi în funcţie, aceasta constituind singurul temei legal de stabilire a salarizării personalului plătit din fonduri publice.

Mai mult, conform art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege.

În ceea ce priveşte faptul că, la stabilirea şi acordarea drepturilor de natură salarială Ministerul Economiei s-a încadrat în sumele aprobate în bugetul propriu, cu destinaţia cheltuieli de persona, susţinerile intimatului nu prezită relevanţă, pentru următoarele considerente:

Drepturi de natură salarială plătite personalului bugetar al intimatului reclamant nu pot fi altele decât cele stabilite prin Anexa 8 la Legea-cadru nr. 153/2017. Acordarea unor drepturi de natură salarială mai mari decât cele stabilite de acest act normativ, nu este justificată de necesitatea de a accepta personal detaşat cu salarii peste cele stabilite în grila de salarizare, în condiţiile în care, dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, prevăd în mod expres, că începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege.

Instanţa de fond a apreciat în mod eronat că, cele constatate şi valorificate prin măsurile dispuse ţin de oportunitatea şi nu de legalitate detaşărilor, în condiţiile în care prin modul cum a procedat, reclamantul nu a urmărit realizarea unei bune gestiuni financiare în administrarea patrimoniului, cu încălcarea prevederilor O.G. nr. 119/1999, întrucât Ministerul Economiei nu a prezentat echipei de audit documente care să justifice necesitatea preluării prin detaşare a personalui respectiv, în raport de experienţa şi expertiza acestora.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care nu reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că, sentinţa recurată este afectată de motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul.

Va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare va respinge acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, în prezent Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei nr. 783 din 13 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, în prezent Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 octombrie, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.