Judicial disciplinary inspection's refusal to investigate alleged procedural violations upheld; appeal dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. şi B. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei nr. 112/07.02.2019, înregistrată de către Direcţia de inspecţie pentru judecători sub nr. x, comunicată în data de 13.03.2019, prin care inspectorul judiciar C. a dispus clasarea sesizării formulate de reclamantă, şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin

Sentinţa nr. 882 din 29 noiembrie 2019, a respins acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. şi B. S.R.L., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

3.1. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a susţinut, în esenţă, faptul că hotărârea atacată este nemotivată, în sensul că, în cauză, au fost invocate susţinerile părţilor însă fără a fi trecute prin propriul filtru şi fără a se indica raţionamentul magistratului care a pronunţat respectiva hotărâre.

3.2. În ceea ce priveşte motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susţinut că sesizat autorităţii intimate faptul că i s-a eliberat o copie a unei încheieri de şedinţă cu un alt conţinut decât cel aflat la dosar, însă nu a primit răspuns la acest aspect de la respectiva autoritate, dar nici de la instanţă, care nu a oferit o dezlegare acestei chestiuni.

Totodată, o altă critică se referă la cele reţinute de Curtea de apel, în sensul că intimata nu se poate substitui ipso facto unei instanţe de control judiciar, singura în măsură să analizeze pe fond dacă o soluţie este corectă sau nu, şi faptul că este obligatorie doar respectarea deciziilor Curţii Constituţionale şi a deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în soluţionarea recursurilor în interesul legii.

Potrivit recurentei, intimata-pârâtă are competenţa de a analiza pe fond soluţiile pronunţate de către magistraţi pentru a elucida dacă acestea încalcă sau nu prevederile art. 99 din Legea nr. 303/2004, făcând trimitere, în acest sens, la rezoluţia din lucrarea nr. 19-3940, în care aceeaşi autoritate a reţinut că are competenţe de a declanşa verificări pe fond ale soluţiei pronunţate.

Referitor cele reţinute de prima instanţă, cu referire la obligativitatea respectării doar a deciziilor Curţii Constituţionale şi a deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în soluţionarea recursurilor în interesul legii, a apreciat, din motivarea hotărârii, că se poate trage concluzia că magistraţii nu sunt obligaţi să respecte legea atunci când pronunţă o hotărârea judecătorească, ci doar anumite legi.

În concluzie, recurenta a opinat că prima instanţă a interpretat eronat prevederile art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 în raport cu conţinutul art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., pentru că obligativitatea instanţelor de a aplica şi hotărârile date în dezlegarea unor chestiuni de drept este astfel instituită de lege.

3. Apărarea intimatei-pârâte

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate, fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând contestaţia formulată împotriva Rezoluţiei de clasare nr. 112 din 7 februarie 2019, emisă de pârâtă.

Curtea de apel a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

1.1. Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt nefondate.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a susţinut, în esenţă, că nu a primit răspuns la aspectele semnalate, nici de la intimată şi nici de la instanţa de judecată, care s-a limitat la preluarea susţinerilor părţilor, însă fără ca acestea să fie trecute prin propriul filtru şi fără a se indica raţionamentul avut în vedere la soluţia pronunţată.

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, aşa încât respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, hotărârea atacată conţine motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei şi au fost examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, motivarea fiind clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar.

Contrar susţinerilor recurentei, prima instanţă a explicitat aspectele analizate din perspectiva dispoziţiilor incidente prevăzute de art. 45 din Legea nr. 317/2004 şi art. 99 din Legea nr. 303/2004, îndeplinindu-şi, prin considerentele sale punctuale şi concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate şi de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.

Judecătorul fondului a demonstrat astfel analiza criticilor şi apărărilor invocate, motivarea nefiind o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aşa cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa instanţei supreme.

Faptul că recurenta nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare invocat.

1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, de asemenea, este nefondat.

Se reţine că, prin sesizarea adresată autorităţii pârâte, reclamanta a solicitat cercetarea disciplinară a magistraţilor care au compus completurile care au soluţionat recursul, respectiv contestaţia în anulare, în cele două dosare aflate pe rolul

Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă (dosarul nr. x/2016 şi dosarul nr. x/2018), pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ş) şi t) din Legea nr. 303/2004.

Astfel, cu privire la completul care a soluţionat recursul, prin decizia civilă nr. 22/20.02.2018, reclamanta a arătat că deşi partea introductivă conţine numele tuturor membrilor completului, în partea finală încheierea din data de 13 februarie 2018 conţine doar numele a doi membri din completul de judecată, alături de numele grefierului, nu şi numele celui de-al treilea membru.

Totodată, fiind nesemnată această încheiere a apreciat că este nulă, dar în plus nici măcar nu conţine în mod fizic pe cel de-al treilea membru al completului în partea finală, lucru ce atrage cu atât mai mult nulitatea ei. Pe cale de consecinţă, făcând corp comun cu decizia, atrage astfel nulitatea acesteia în totalitate.

A mai arătat reclamanta că instanţa de recurs nu a aplicat Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 9/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care era obligatorie faţă de data publicării în Monitorul Oficial, astfel, prin decizia pronunţată, completul din recurs a încălcat prevederile art. 99 lit. ş) şi t) din Legea nr. 303/2004.

Referitor la completul care a soluţionat contestaţia în anulare, prin decizia civilă nr. 141/23.11.2018, reclamanta a arătat că deşi a învederat motivele nulităţii deciziei de recurs nr. 22 din 20 februarie 2018 şi cele ale nerespectării prevederilor deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 9/2016, la care s-a adăugat şi decizia nr. 19/2018, aceasta din urmă cu aplicare la data la care acest al doilea complet s-a pronunţat, instanţa a respins şi contestaţia în anulare, încălcându-se astfel prevederile art. 99 lit. ş) şi t) din Legea nr. 303/2004.

Prin Rezoluţia nr. 112/07.02.2019, Inspecţia Judiciară, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, modificată şi republicată, a dispus clasarea sesizării, reţinând că, din verificările efectuate, nu s-au conturat indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată.

Împotriva măsurii de clasare dispuse, reclamanta a formulat plângere, în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată şi modificată, care a fost respinsă prin Rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C19-1076.

Instanţa de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentei care, în esenţă, sunt centrate pe faptul că, în opinia părţii, intimata are competenţa de a analiza pe fond soluţiile pronunţate de către instanţele de judecată pentru a elucida dacă acestea încalcă sau nu prevederile art. 99 din Legea nr. 303/2004, invocând, totodată, că nu a primit răspuns la aspectul sesizat cu referire la împrejurarea că i s-a eliberat o copie a unei încheieri de şedinţă cu un alt conţinut decât cel aflat la dosar, dar şi interpretarea eronată a prevederilor art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 în raport cu conţinutul art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.

Referitor la critica părţii potrivit căreia nu ar fi primit răspuns cu privire la faptul că i s-a eliberat o copie a unei încheieri de şedinţă cu un alt conţinut decât cel aflat la dosar, instanţa de control judiciar constată, contrar afirmaţiilor părţii, că respectiva susţinere a fost analizată, judecătorul fondului reţinând că instanţa învestită cu contestaţia în anulare a fost sesizată cu acest aspect şi a observat că încheierea de amânare a pronunţării din data de 13.02.2018, practicaua şi decizia nr. 22/20.02.2018 poartă trei semnături aparţinând celor trei judecători ce au participat la soluţionarea cauzei, apreciind că au fost respectate prevederile art. 266 din C. proc. civ. de la 1865 şi cele ale art. 84 din Regulamentul de organizare interioară a instanţelor.

Totodată, a concluzionat în mod corect că o eventuală neconcordanţă între copia comunicată reclamantei şi originalul încheierii din dosar nu face dovada existenţei unor indicii în sensul săvârşirii unei abateri disciplinare de către judecătorii care au participat în completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei, ci poate fi vorba despre o eroare care s-a produs eventual cu ocazia eliberării respectivului exemplar al încheierii.

Cât priveşte critica referitoare la interpretarea eronată a prevederilor art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 în raport cu conţinutul art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., de asemenea, nu poate fi reţinută.

Dispoziţiile art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 prevăd că reprezintă abatere disciplinară, "nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii ".

În cauză, reclamanta invocă interpretarea greşită a art. 99 lit. ş) Legea 303/2004 în legătură cu nerespectarea Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 9/2016, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, constând în interpretarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Noul C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 517 alin. (4) din Noul C. proc. civ., această decizie este obligatorie în privinţa interpretării art. 84 alin. (1) din acelaşi cod, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Prin urmare, această decizie nu este obligatorie pentru instanţe în privinţa interpretării altui text de lege, respectiv a dispoziţiilor cuprinse în C. proc. civ. de la 1865.

Or, în aceste condiţii, în mod corect s-a reţinut că respectiva decizie, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu este aplicabilă întrucât cauzele care au format obiectul Dosarului nr. x/2016 şi Dosarului nr. x/2018 s-au judecat sub imperiul C. proc. civ. de la 1865, aşa încât nu poate fi incidentă o decizie care interpretat prevederi din Noul C. proc. civ.

De asemenea, se observă că în mod corect prima instanţă a reţinut că în art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 abaterea disciplinară este prevăzută în cazul nerespectării deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii, nu şi a hotărârilor prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cum este cazul Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 9/2016.

Prin urmare, concluzia la care a ajuns partea în această privinţă nu are suport.

Legat de critica privind competenţa autorităţii intimatei de a analiza pe fond soluţiile pronunţate de către instanţele de judecată, Înalta Curte reţine că cercetarea disciplinară a magistraţilor se poate realiza doar în condiţiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată şi modificată, care reglementează atât competenţele Inspecţiei Judiciare şi atribuţiile inspectorilor judiciari, cât şi procedura cercetării disciplinare.

În raport cu reglementările prevăzute de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, analiza efectuată de Inspecţia Judiciară se raportează la faptele sesizate, şi nu la conţinutul abaterilor disciplinare la care se face referire in sesizare.

În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 14 alin. (2) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012, potrivit cărora, "Verificările prealabile efectuate de inspectorii judiciari, ca urmare a unei sesizări, sunt, de regulă, limitate la aspectele semnalate."

Totodată, faţă de limitele trasate de art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 şi ţinând cont de principiului independenţei judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că verificările administrative nu pot implica analiza unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural, o astfel de cenzură excedând competenţelor Inspecţiei judiciare.

Şi din perspectiva dispoziţiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 şi 991 din acelaşi act normativ, rezultă că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie sau gravă neglijenţă a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

În fine, aceleaşi prevederi conţine şi Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii a secţiei pentru judecători nr. 9J din 2015, pronunţată în materie disciplinară, din care reiese că practica judiciară în domeniul disciplinar este în sensul că în sfera răspunderii disciplinare poate intra adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori mari, pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună - credinţă) nu poate găsi o justificare.

Aşa fiind, examinarea sesizării reclamantei s-a efectuat în concordanţă cu atribuţiile şi competenţele în materie, autoritatea pârâtă neputând depăşi limitele marjei sale de apreciere conferite de lege, iar rezoluţia invocată de recurentă (19-3940) nu are relevanţă în cauză, aceasta priveşte alt petent şi alţi magistraţi.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. şi B. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 882 din 29 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.