Recovery from insurance guarantee fund rejected for failure to prove third-party driver's fault in absence of police liability determination

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei F.G.A. nr. 20077/29.05.2019, prin care a fost respinsa cererea de plată nr. x/28.03.2017 pentru suma de 282 RON.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 45 din 17 ianuarie 2020, a respins acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Societatea de Transport Bucureşti STB S.A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material ce guvernează întocmirea şi administrarea dosarelor de daună de către Fond (art. 13 şi următoarele din Legea nr. 213/2015) şi a normelor de drept material referitoare la despăgubirea efectivă şi integrală a victimei faptei ilicite (art. 49 din Legea nr. 136/1995, art. 1357,1382 din C. civ.).

Potrivit recurentei, având în vedere obligativitatea Fondului de a instrumenta în mod obiectiv dosarul de daună, aceasta trebuia să analizeze vinovăţia şoferului terţ cu privire la producerea accidentului, ţinând cont de declaraţia şoferului autobuzului, din care rezultă cu claritate faptul că autoturismul vinovat de producerea accidentului a lovit autobuzul STB pe partea din spate stânga, situaţie în care vinovăţia nu poate aparţine vehiculului care a suferit această avarie, ci aceluia care a provocat-o.

În continuare, a apreciat drept exagerată cerinţa Fondului, la care prima instanţă a achiesat, ca societatea să prezinte un act de la poliţie prin care să se stabilească vinovăţia conducătorului autoturismului, fiind imposibil de realizat câtă vreme Poliţia rutieră nu a întocmit un proces-verbal de contravenţie cu privire la respectivul eveniment rutier, deşi s-au făcut demersuri în acest sens, în vederea prezentării respectivului act Fondului în scopul obţinerii despăgubirii cuvenite,

Totodată, a arătat că prima instanţă nu a precizat ce elemente trebuia să furnizeze societatea reclamantă din care să rezulte că vinovăţia pentru producerea accidentului revine asiguratului şi care este motivul pentru care declaraţia şoferului autobuzului STB nu constituie un astfel de element.

Or, a considerat că interpretarea corectă a art. 13 şi următoarele din Legea nr. 213/2015 este şi trebuie să fie aceea că Fondul are obligaţia de a analiza dosarele de daună sub toate aspectele, inclusiv cu privire la aspectul vinovăţiei (atunci când această vinovăţie nu a fost constatată de organele abilitate ale statului), cu menţionarea acestei analize în cadrul deciziilor ce le emite.

Aşa fiind, a apreciat că prima instanţă a aplicat în mod greşit normele de drept substanţial (art. 13 şi următoarele din Legea nr. 213/2015), cât şi normele de drept substanţial referitoare la repararea efectivă şi integrală a prejudiciului suferit de recurentă (art. 1357 şi următoarele din C. civ.).

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.

4. Apărarea intimatei-reclamante

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a normelor legale incidente şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 20077/29.05.2019, prin care pârâtul a respins cererea de plată nr. x/28.03.2017 pentru suma de 282 RON.

Curtea de apel a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Înalta Curte constată că nu poate primi criticile recurentei centrate pe greşita aplicare a legislaţiei specifice în materia acordării de despăgubiri de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Prin decizia atacată autoritatea pârâtă a respins cererea de acordare a despăgubirii solicitate de către reclamantă, reţinând faptul că nu s-a fost depus în cadrul dosarului de daună niciun document care să ateste vinovăţia şi identitatea conducătorului autoturismului asigurat de S.C. A. S.A., indicat drept autor al accidentului rutier produs.

Astfel, aşa cum corect a sesizat şi prima instanţă, se constată că în dosarul de daună au fost depuse: adresa nr. x/12.10.2017 emisă de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, din care rezultă că "nu s-a putut stabili vinovăţia, deoarece din verificările efectuate nu s-a putut identifica persoana care a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare x", şi declaraţia propriului angajat al societăţii recurente privind producerea unei acroşări în trafic însoţită de devizul de stabilire a contravalorii reparaţiei.

Or, în aceste condiţii în mod legal s-a reţinut că nu s-a făcut dovada vinovăţiei autorului accidentului reclamat, respectiv nu există un proces-verbal de constatare a contravenţiei, din care să reiasă că vinovăţia pentru producerea accidentului revine asiguratului A., întocmit potrivit art. 79-80 din O.U.G. nr. 195/2002.

Din această perspectivă, sunt relevante şi prevederile art. 45 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, potrivit cărora:

"Stabilirea despăgubirilor se poate face în cazurile în care, din documentele existente în dosarul de daună - constatare amiabilă de accident, acte eliberate de persoanele care au competenţe să constate accidentele de vehicule, înştiinţare, procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător sau alte mijloace de probă - rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit."

Or, în cauză nu s-a făcut dovada din care să rezulte vinovăţia conducătorului autovehiculului asigurat, fapt ce constituie un element esenţial care stă la baza acordării despăgubirii.

Altfel spus, stabilirea vinovăţiei persoanei este baza atragerii răspunderii asigurătorului de răspundere civila-obligatorie, aşa încât critica recurentei în sensul că Fondul are obligaţia de a analiza dosarele de daună inclusiv cu privire la aspectul vinovăţiei (atunci când această vinovăţie nu a fost constatată de organele abilitate ale statului) nu are suport.

Aşa fiind, criticile recurentei privind încălcarea dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 213/2015, care la alin. (3), dispun că, "În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă", nu pot fi primite şi, în consecinţă, nici cele referitoare la repararea efectivă şi integrală a prejudiciului suferit.

Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. împotriva sentinţei nr. 45 din 17 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.