Precautionary tax measures against individual associate: failure to prove concrete risk of asset dissipation under Fiscal Procedure Code art. 213

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, în temeiul art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 213 alin. (13) Codul de procedură fiscală, precum şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 18497/20.02.2020 de instituire a măsurilor asigurătorii emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, sens în care a solicitat:

- suspendarea executării Deciziei nr. 18497/20.02.2020 de instituire a măsurilor asigurătorii până la soluţionarea definitivă a cauzei;

- anularea Deciziei nr. 18497/20.02.2020 de instituire a măsurilor asigurătorii şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 72/CA din 17 iunie 2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.

A dispus anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/20.02.2020.

A obligat pârâta la plata sumei de 6020 RON cheltuieli de judecată reprezentând 70 RON taxă de timbru şi 5950 RON onorariu avocat.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, cu consecinţa respingerii acţiunii.

În subsidiar, în ipoteza respingerii recursului, a solicitat reducerea cuantumului onorariului de avocat în recurs raportat la complexitatea cauzei şi caracterul rezonabil.

Prin criticile subsumate primului motiv de recurs, reclamanta-pârâtă a considerat că instanţa de fond în mod eronat a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei cazului excepţional sau a pericolului ca debitorul să se sustragă de la plata obligaţiilor către bugetul general consolidat al statului.

Instanţa de fond nu a analizat legalitatea actului administrativ fiscal din perspectiva materialului probator administrat în cauză şi nu a avut în vedere faptul că suma stabilită suplimentar în urma inspecţiei fiscale în cuantum aşa de ridicat şi formularea sesizării penale întrucât există indicii de săvârşire a unor fapte penale denotă un comportament fiscal inadevcat al agentului economic şi al reprezentanţilor/asociaţilor acestuia.

După redarea normelor fiscale în temeiul cărora a fost dispusă măsura asiguratorie (art. 213 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 207/2015 şi Ordinul Preşedintelui A.N.A.F nr. 2546/2016), recurenta-pârâtă a susţinut că, în prezenta speţă, pericolul nu poate fi considerat intrinsec faptelor controlate întrucât la data emiterii actului atacat nu se aflau în sfera colectării, ci în sfera stabilirii obligaţiilor fiscale.

Pentru protecţia eventualului său drept creditorul este îndreptăţit să ia măsuri de conservare a patrimoniului debitorului său, în speţă prin luarea măsurii asiguratorii pentru creanţa în cuantum de 3.357.440 RON, fapt ce probează temeinicia solicitării de instituire a măsurilor asiguratorii.

Prin urmare, este suficient pentru luarea măsurilor asiguratorii numai să se constate pericolul sustragerii/ascunderii/risipirii patrimoniului debitoarei, cu consecinţa îngreunării procedurii de colectare, nefiind necesară producerea vreunuia dintre aceste evenimentele.

Prin emiterea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, organul fiscal a urmărit protejarea creanţei pe care debitorul o datorează bugetului de stat general consolidat, reclamantul nefiind prejudiciat în niciun fel.

Criticile subsumate celui de-al doilea motiv de recurs privesc obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6020 RON, din care 70 RON taxa de timbru şi 5950 RON onorariu avocat.

În acest sens, a considerat că suma acordată cu titlu de onorariu de avocat nu este rezonabilă raportat la complexitatea cauzei.

1.4. Apărările formulate în cauză

În cauză, intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea ca nefondat şi, în temeiul art. 453 C. proc. civ., obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 1 octombrie 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 27 ianuarie 2022, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Cu titlu preliminar, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimatul - reclamant.

Intimatul-reclamant a susţinut că, în speţă, contestaţia împotriva deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii a fost formulată în contradictoriu cu emitentul acesteia, respectiv Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, iar hotărârea recurată a fost pronunţată, de asemenea, în contradictoriu cu Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa. A arătat că Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi nu a fost parte în proces, iar Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa nu există ca subiect de drept.

Înalta Curte, analizând Decizia nr. 18497/20.02.2020 de instituire a măsurilor asiguratorii, aflată la dosarul de fond, constată că aceasta a fost emisă, astfel cum reiese din antetul actului, de către Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa - Serviciul Colectare Executare Silită Persoane Juridice.

Totodată, recursul declarat în cauză, a fost formulat de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, astfel cum reiese din antetul actului, fiind semnat de către conducătorul AJFP Constanţa.

În raport de dispoziţiile art. 10 din O.U.G. nr. 74/2013, Înalta Curte reţine că Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa a devenit Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa fiind absorbită de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, ca urmare a reorganizării activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Aşadar, având în vedere că actul administrativ fiscal a fost emis de un serviciu (Serviciul Colectare Executare Silită Persoane Juridice) din cadrul unei structuri teritoriale (Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa) a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi, nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi nu a fost parte în proces, iar Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa nu există ca subiect de drept.

Faptul că în faţa primei instanţe pârâta a fost conceptată în sistemul Ecris sub denumirea Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, astfel cum a indicat reclamantul prin cererea de chemare în judecată, iar hotărârea a fost pronunţată în contradictoriu cu pârâta sub această denumire, nu poate conduce la admiterea excepţiei inadmisibilităţii recursului astfel cum susţine intimatul-reclamant, deoarece, în speţă, este vorba despre aceeaşi autoritate publică care a emis actul administrativ fiscal atacat cu cea care a exercitat calea de atac.

2.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Prin decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/20.02.2020 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, în baza art. 213 alin. (2) şi (4) Codul de procedură fiscală, s-au dispus măsuri asiguratorii, în ceea ce-l priveşte pe reclamantul A., în calitate de asociat al societăţii S.C. B. S.R.L., constând în poprirea asiguratorie asupra disponibilităţilor băneşti din conturile bancare, până la concurenţa sumei de 3.357.440 RON, întrucât s-a constatat existenţa pericolului de a se sustrage de la urmărire, de ascundere sau risipire a patrimoniului sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Prima instanţă a reţinut nelegalitatea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii 18497/20.02.2020 şi a dispus anularea acesteia, apreciind că au fost încălcate prevederile art. 213 alin. (1) - (5) din Legea nr. 207/2015, că decizia nu a fost motivată adecvat, nefiind prezentate argumentele în raport de care să se poată aprecia dacă măsura dispusă este optimă şi absolut necesară pentru asigurarea colectării creanţelor fiscale.

Înalta Curte împărtăşeşte opinia primei instanţe şi apreciază că hotărârea recurată este legală, fiind dată cu respectarea dispoziţiile legale incidente speţei.

Potrivit dispoziţiilor art. 213 Codul de procedură fiscală:

"(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile

(3) Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare (...).

(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent...".

Rezultă din economia textului de lege, ce reprezintă sediul materiei, că măsurile asiguratorii trebuie luate în cazuri excepţionale, situaţie care este îndeplinită în 3 ipoteze: când există pericolul ca debitorul să se sustragă de la executare; când există pericolul ca debitorul să îşi ascundă patrimoniul; când există pericolul ca debitorul să îşi risipească patrimoniul.

Caracterul excepţional al măsurii este menţionat şi în Ordinul A.N.A.F. nr. 2546/2016 din 05 septembrie 2016 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale competente şi pentru aprobarea modelelor, modului de utilizare şi de păstrare a unor formulare, care statuează:

"16. Organul de control poate dispune măsuri asigurătorii, în mod excepţional, respectiv atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea (...). 17. În situaţia în care organul de control, în timpul acţiunii de control, efectuată după procedurile prealabile de documentare pentru control, şi în urma analizei dosarului fiscal, situaţiilor financiare, declaraţiilor fiscale sau a altor documente şi a informaţiilor pe care le deţine, constată că există suficiente informaţii că debitorul nu şi-a declarat materia impozabilă şi totodată apreciază că există pericolul iminent să se sustragă de la plata obligaţiilor la bugetul general consolidat sau să prejudicieze bugetul, prin ascunderea sau risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod deosebit colectarea, va dispune luarea măsurilor asigurătorii, iar organul de executare va proceda la ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii."

Observă Înalta Curte că pericolul la care face referire legea trebuie să fie unul concret şi obiectiv, iar pentru luarea acestei măsuri excepţionale trebuie să existe date certe, susţinute de probatoriu, care să conducă la concluzia existenţei pericolului ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipeacă patrimoniul.

Prin criticile subsumate primului motiv de recurs, recurenta-pârâtă a considerat că instanţa de fond în mod eronat a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei cazului excepţional sau a pericolului ca debitorul să se sustragă de la plata obligaţiilor către bugetul general consolidat al statului, că nu a analizat legalitatea actului administrativ fiscal din perspectiva materialului probator administrat în cauză şi nu a avut în vedere faptul că suma stabilită suplimentar în urma inspecţiei fiscale în cuantum aşa de ridicat şi formularea sesizării penale denotă un comportament fiscal inadevcat al agentului economic şi al reprezentanţilor/asociaţilor acestuia.

Reanalizând conţinutul actului administrativ fiscal contestat în cauză, Înalta Curte constată că în motivarea acestuia organul fiscal a arătat că intimatul-reclamantul ar fi continuat un management defectuos, că nu a plătit obligaţiile către stat ceea ce presupune o intenţie directă, că a manifestat o stare de pasivitate prin neachitarea la scadenţă a obligaţiilor bugetare precum şi faţă de demersurile întreprinse de organul fiscal pentru recuperarea acestor sume, elemente care conduc la îndeplinirea condiţiilor răspunderii solidare în sarcina sa. Organul fiscal a mai motivat faptul că vechimea şi cuantumul obligaţiilor fiscale datorate de B. S.R.L., care exced posibilităţile de plată ale debitorului, determină pericolul semnificativ ca datoriile să nu fie achitate în perioada de la data declarării insolvabilităţii şi până în prezent.

Pentru a răspunde în concret criticilor formulate, instanţa de control judiciar reţine că sub aspectul analizei legalităţii deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, potrivit dispoziţiilor art. 213 Codul de procedură fiscală, se pot verifica aspecte ce ţin de îndeplinirea condiţiilor privind instituirea măsurii asiguratorii şi nu aspecte ce ţin de fondul creanţei fiscale, dacă se datorează sau nu de către intimatul-reclamant creanţa estimată de organul fiscal sau dacă i se poate atrage sau nu acestuia răspunderea solidară.

Cu referire la elementele subiective, în mod corect instanţa de fond a apreciat că nu se poate susţine o conduită ilicită a reclamantului, atât timp cât organul de control nu probează în niciun fel împrejurarea că se încearcă sustragerea de la achitarea creanţei datorate bugetului consolidat al statului reprezentând impozite şi taxe în valoare de 3.547.440 RON. Or, în materie fiscală, potrivit legislaţiei naţionale şi jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene contribuabilii beneficiază de prezumţia bunei credinţe, iar sarcina probei revine organului fiscal.

În ceea ce priveşte elementele obiective care fundamentează necesitatea instituirii acestor măsuri asiguratorii, Înalta Curtea reţine că acestea nu pot fi limitate strict la activitatea debitorului persoană juridică cât timp măsurile asiguratorii privesc patrimoniul persoanei fizice prin raportare la care ar fi trebuit motivată măsura asiguratorie şi cazul excepţional care impune luarea acesteia. Nici existenţa unor debite scadente de mai mult timp în sarcina societăţii al cărei asociat este intimatul-reclamantul nu reprezintă o justificare a necesităţii luării măsurilor asiguratorii faţă de persoana fizică.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că nu s-a probat temeinicia instituirii măsurilor asiguratorii, iar decizia contestată nu respectă dispoziţiile legale incidente.

Cât priveşte al doilea motivul de recurs referitor la cheltuielile de judecată, o dată constatată legalitatea soluţiei pronunţate de instanţa de fond, cu consecinţa anulării Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/20.02.2020, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, constatând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 C. proc. civ., potrivit căruia partea care a pierdut procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Referitor la subsidiarul acestei critici, în sensul neîndeplinirii condiţiei cuantumului rezonabil al cheltuielilor de judecată raportat la complexitatea cauzei, Înalta Curte reţine că asupra acestei chestiuni s-a pronunţat Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, prin decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

În motivarea soluţiei astfel dispuse, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a reţinut că:

"proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate".

Având în vedere obligativitatea dezlegărilor date instanţelor de judecată prin decizia anterior menţionată, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivul invocat de intimata-pârâtă, referitor la cenzurarea cheltuielilor de judecată, nu reprezintă o critică de nelegalitate, astfel încât nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

2.3. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga partea care a pierdut procesul la plata sumei de 2975 RON către intimatul-reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimatul - reclamant.

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 72/CA din 17 iunie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 2975 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.