Judicial inspectors' appointment challenged by judges' association: lack of legitimate standing for public interest claims

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2021

Deliberând contestaţiei de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin contestaţia înregistrată la data de 5 iulie 2019 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, contestatoarele Asociaţia "Forumul Judecătorilor din România" şi A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 82/15.05.2019 prin care au fost validate rezultatele finale ale concursului pentru ocuparea postului de inspector şef al Inspecţiei Judiciare, desfăşurat la data de 27 martie 2019 şi numirea domnului judecător B. în această funcţie, pentru un mandat de 3 ani, începând cu data de 15.05.2019.

În motivarea contestaţiei s-a arătat, în esenţă, că, potrivit scopului rezultat din prevederile art. 4 alin. (1) din Statuturile acestora, ambele asociaţii contestatoare îşi propun să contribuie la progresul societăţii prin acţiuni ce au drept scop realizarea unei justiţii independente, imparţiale şi performante, afirmarea şi apărarea independenţei justiţiei faţă de celelalte puteri ale statului, precum şi iniţierea, organizarea, sprijinirea, coordonarea şi realizarea de proiecte privind îmbunătăţirea, modernizarea şi reformarea sistemului de administrare a justiţiei.

Astfel, contestatoarele au menţionat că, prin prisma dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. s) şi art. 8 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004 şi având în vedere atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii în privinţa sistemului judiciar, rolul constituţional de garant al independenţei justiţiei, potrivit art. 133 alin. (1) din Constituţie, se justifică interesul legitim privat pe care acestea îl au, potrivit scopului constitutiv, în ceea ce priveşte cariera magistraţilor, pretinzând respectarea strictă a competenţelor ce revin acestei instituţii, drept condiţie necesară pentru garantarea independenţei justiţiei şi a statutului magistratului.

Contestatoarele consideră că procedura de numire a inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, persoană care exercită atribuţii care pot afecta cariera magistraţilor, este una de importanţă deosebită care terbuie să respecte dispoziţiile legale, în caz contrar existând un risc major ca independenţa justiţiei să nu fie asigurată.

Din perspectiva motivelor de nelegalitate ale hotărârii atacate, s-a făcut referire la incompatibilitatea membrilor comisiei de concurs C., D. şi E., membrii ai Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi la refuzul acestora de a se abţine în procedura validării concursului, întrucât problema pusă în discuţie era legalitatea actelor comisiei de concurs din care au făcut parte, contrar principiului fundamental de drept sintetizat de adagiul latin nemo debet esse judex in propria causa, aplicabil în temeiul art. 1 alin. (2) din C. civ.

De asemenea, contestatoarele au precizat că şi un alt membru al CSM, respectiv doamna judecător F., al cărui soţ a fost numit în funcţia de inspector judiciar de către inspectorul şef interimar B., fiind subordonatul acestuia, ar fi trebuit să se abţină de la vot pe parcursul întregii proceduri de numire ca inspectorul şef a unicului candidat B..

Cu privire la refuzul Plenului CSM de a analiza legalitatea actelor comisiei de concurs, contestatoarele au arătat că pârâtul şi-a refuzat această competenţă, contrar prevederilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 şi art. 133 alin. (1) din Constituţie, având în vedere că a fost organizatorul concursului şi are rolul de garant al independenţei justiţiei.

În ceea ce priveşte fondul hotărârii contestate, s-a menţionat în contestaţie că nici Legea nr. 317/2004 şi nici Regulamentul de organizare a concursului nu prevăd subcriterii de notare a candidaţiilor, punctajul minim ce trebuie acordat acestora, posibilitatea anulării de către comisie a fişelor de notare ale unora dintre membrii acesteia cu consecinţa neluării în calcul la stabilirea punctajului final şi nici atribuţia comisiei de a stabili asemenea reguli.

Unicul organ abilitat prin lege să stabilească reguli cu privire la aceste aspecte este Plenul CSM, în baza rolului său constituţional, au precizat contestatoarele, iar comisia de concurs s-a substituit acestuia, dând eficienţă unor asemenea reguli desemnându-se legiuitor terţiar, în temeiul unei greşite autonomii de decizie, astfel încât concursul ar fi trebuit să fie invalidat, fiind afectat de acest viciu de legalitate.

Astfel, regulile stabilite de comisia de concurs desemnată pentru numirea în funcţie a inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare nu îndeplinesc condiţiile: de a fi stabilite de organul competent, prin actul stabilit de lege; de a fi stabilite înainte de anunţarea concursului; de a fi fost publicate în Monitorul Oficial; de a fi fost afişate pe site cu ocazia anunţării concursului; de a nu fi fost elaborate intuitu personae; de a avea aptitudinea de a fi valabile pentru mai multe concursuri.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat, în temeiul art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004, excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Piteşti în soluţionarea litigiului, în considerarea faptului că hotărârile Plenului CSM privind drepturile şi cariera judecătorilor şi procurorilor pot fi atacate de orice persoană interesată la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi excepţia lipsei de interes, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 C. proc. civ., dat fiind faptul că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia referitoare la justificarea unui interes legitim privat, lipsa acesteia neputând fi acoperită de interesul public invocat întrucât acesta din urmă nu poate avea decât caracter subsidiar, iar reclamantele nu dovedesc existenţa unor acte administrative individuale care să le producă o vătămare prin încălcarea vreunui drept prevăzut de lege sau a vreunui interes legitim.

Cu privire la fondul cererii de chemare în judecată, intimatul a menţionat că aceasta este lipsită de fundament juridic, hotărârea atacată fiind emisă în concordanţă cu dispoziţiile legale incidente, concursul de numire în funcţia de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare desfăşurându-se cu respectarea dispoziţiilor art. 65-67 din Legea nr. 317/2004 şi cele ale Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea acestuia, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1074/03.12.2018.

În ceea ce priveşte critica referitoare la o pretinsă incompatibilitate a membrilor comisiei de concurs, prin întâmpinare s-a arătat că nu poate fi reţinută deoarece Plenul Consiliului nu analizează activitatea comisiei de concurs, ci doar activitatea comisiei de organizare a concursului care, potrivit prevederilor art. 5 şi 6 din Regulament, nu este compusă din membrii Consiliului.

Intimatul a făcut trimitere astfel la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în privinţa acţiunilor care urmăresc invalidarea rezultatelor unui concurs, invocând astfel considerentele Deciziei nr. 480/20.04.2010, potrivit cărora posibilitatea de a ataca rezultatele unui examen sau ale unui concurs nu constituie un drept de sine stătător, reglementat ca atare prin lege, ci un mijloc de realizare a dretului de a ocupa funcţia pentru care s-a organizat examenul sau concursul, prin intermediul procedurilor de examen sau de concurs pe care legea le reglementează iar evaluările judecătorilor în acest sens exced în mod evident atribuţiilor instanţelor judecătoreşti, dispoziţiile art. 21 din Constituţie fiind aplicabile doar în ceea ce priveşte legalitatea procedurii de desfăşurare a examenului sau concursului respectiv.

În acelaşi sens a fost invocată şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu referire la hotărârea pronunţată în cauza Van Marle şi alţii contra Belgiei şi decizia de inadmisibilitate pronunţată în cauza San Juan contra Franţei, conform cărora garanţiile instituite de art. 6 din Convenţie nu sunt de natură să se aplice litigiilor ce ar apărea în această materie.

În fine, în ceea ce priveşte incompatibilitatea doamnei judecător F., intimatul a precizat că aceasta nu poate fi reţinută câtă vreme nu este analizată validarea rezultatelor concursului de numire în funcţia de inspector judiciar a soţului său.

Reclamanta Asociaţia "Formulu Judecătorilor" a depus răspuns la întâmpinare, prin intermediul căruia a solicitat respingerea excepţiei lipsei de interes, ca neîntemeiată, având în vedere împrejurarea că cerinţa interesului este îndeplinită în cazul său, prin raportare la scopul acesteia astfel cum a fost stabilit prin statutul care îi configurează organizarea, respectiv asigurarea progresului societăţii prin realizarea unei justiţii independente, imparţiale şi performante, afirmarea şi apărarea independenţei puterii judecătoreşti faţă de celelalte puteri ale statului, iniţierea, organizarea, sprijinirea, coordonarea şi realizarea de proiecte privind îmbunătăţirea, modernizarea şi reformarea sistemului de administrare a justiţiei, asigurarea respectării drepturilor judecătorilor, a independenţei în exercitarea atribuţiilor şi funcţiilor ce le revin şi apărarea statutului acestora în statul de drept şi a independenţei justiţiei, promovarea libertăţii şi a demnităţii profesiei.

Aparţine unui interes public şi general urmărirea ca desemnarea în funcţia de inaspector şef al Inspecţiei Judiciare să fie efectuată printr-o procedură legală şi neviciată. Interesul legitim colectiv al asociaţiei constă în asigurarea unei desemnări constituţionale, pentru o funcţie care, din punct de vedere disciplinar, exercită controlul asupra tuturor magistraţilor, inclusiv membrii ai asociaţiei, a precizat reclamanta, nefiind necesar ca, individual, să justifice un prejudiciu material în propriul patrimoniu.

În plus, s-a învederat că nu poate fi acceptată teza potrivit căreia doar un judecător care s-ar fi înscris în procedura de desemnare a inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare ar putea să atace hotărârea Plenului CSM, pentru că astfel s-ar ajunge la restrângerea efectelor acestei funcţii doar la un element care ţine de cariera unui singur judecător, ceea ce ar determina anihilareas componentei de reprezentare a unei instituţii esenţiale pentru sistemul judiciar, având competenţă în materie disciplinară, cu privire la toţi procurorii şi judecătorii din România.

Desemnarea în funcţia de inspector şef al Inspecţiei Judiciare, a mai precizat reclamanta, este o procedură de interes public care priveşte întregul sistem judiciar, iar nu o promovare individuală ce aparţine exclusiv carierei unui judecător solitar, numit inspector judiciar, în prealabil.

Prin sentinţa nr. 128/F-CONT din 27 septembrie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de contestatoarele Asociaţia "Forumul Judecătorilor din România" şi A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în favoarea Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

La data de 6 februarie 2021, după înregistrarea cauzei pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi, reclamanta Asociaţia "Forumul Judecătorilor din România" a invocat necompetenţa materială a acestei instanţe, prin raportare la dispoziţiile art. 97, art. 129 alin. (2) pct. 2 şi art. 132 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) şi (7) şi art. 71 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, astfel că, în temeiul art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, a solicitat trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

La data de 8 februarie 2021, la dosarul cauzei a fost înregistrată cererea de intervenţie accesorie formulată de B., în sprijinul apărărilor formulate de pârât, în temeiul art. 61 alin. (1) şi (3), raportat la art. 63 din C. proc. civ., prin care s-a solicitat ca, după admiterea în principiu a cererii, să se dispună, în principal, respingerea contestaţie ca lipsită de interes, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

Excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă prin încheierea pronunţată la termenul de judecată din 10.02.2021, secţia de contencios administrativ şi fiscal a acestei instanţe declarându-se astfel competentă material să soluţioneze cauza, prin aplicarea simetrică a prevederilor art. 67 alin. (6) din Legea nr. 317/2004.

Cererea de intervenţie a fost încuviinţată în principiu prin încheierea pronunţată la acelaşi termen.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Deliberând cu prioritate asupra excepţiei lipse de interes, ca o condiţie de fond în promovarea contestaţiei, preliminar, Înalta Curte consideră necesare câteva scurte consideraţii asupra modului în care prevederile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004 reglementează subiectele de sesizare a instanţei de contencios administrativ.

În esenţă, prin normele cuprinse de art. 1 alin. (1) şi alin. (2), precum şi de art. 8 alin. (1), legea contenciosului administrativ oferă subiecţilor de drept privat un mecanism de contencios administrativ subiectiv, denumire care se bazează pe noţiunea de drept subiectiv, în cadrul căruia sancţiunea juridică a anulării actului administrativ nelegal poate fi aplicată numai dacă actul respectiv are efecte vătămătoare asupra dreptului subiectiv sau interesului legitim afirmat de reclamant.

Articolul 1 alin. (1) din lege stabileşte că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul poate fi atât privat cât şi public.

Reglementarea este nuanţată de norma regăsită în cuprinsul art. 8 alin. (1)1 din lege, în sensul că persoanele fizice şi juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

Dispoziţiile art. 8 alin. (1) au fost cuprinse în Legea contenciosului administrativ în aplicarea normei constituţionale regăsită în cuprinsul art. 52 din legea fundamentală care configurează obiectul acţiunii în contencios administrativ, referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei, condiţiile şi limitele exercitării acestui drept fiind stabilite prin legea organică, conform prevederilor alin. (2) al aceleiaşi norme constituţionale.

Interesul legitim privat este definit în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004 ca fiind posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat, în timp ce noţiunea de interes legitim public este definită în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. r) ca fiind interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţelor autorităţilor publice.

Înalta Curte relevă că principiul legalităţii este elementul central al activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice, însă reclamantele, organizaţii profesionale de judecători şi procurori din România, în calitate de persoane juridice de drept privat care se pretind a fi vătămate printr-un act administrativ nelegal, a învestit instanţa cu o acţiune în contencios subiectiv, în cadrul căreia nu poate fi sancţionată o nelegalitate obiectivă a actului administrativ, sancţiunea nulităţii urmând a fi aplicată numai cu condiţia existenţei unei vătămări produse acestora într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim privat.

În ceea ce priveşte chestiunea lipsei interesului în formularea acţiunii, trebuie făcute unele nuanţări care marchează distincţia dintre interes, ca o condiţie de exercitare a acţiunii civile şi interesul legitim din materia contenciosului administrativ care justifică însăşi legitimarea procesuală activă a reclamantelor.

Din acest unghi de vedere, Înalta Curte menţionează că, dacă în cadrul unei acţiuni civile de drept comun reclamantul trebuie să dovedească folosul practic urmărit prin recurgerea la procedura judiciară, acesta fiind o condiţie esenţială pentru exercitarea dreptului la acţiune, în litigiul de contencios administrativ interesul legitim pe care partea îl invocă nu se confundă cu folosul practic, ci reprezintă, astfel cum rezultă din definiţia dată de art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor, previzibil şi prefigurat.

Din dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 rezultă că partea se poate considera persoană vătămată şi se poate adresa instanţei de contencios administrativ doar în situaţia în care justifică un drept subiectiv sau interes legitim propriu, deoarece doar prin încălcarea acestora de către autoritatea publică se naşte un raport de drept administrativ.

Este adevărat, nu se poate face abstracţie de împrejurarea că, chiar şi în litigiile de contencios administrativ, admisibilitatea acţiunii este condiţionată de interesul procesual, adică de folosul material sau moral pe care reclamantul îl urmăreşte prin exercitarea acţiunii, cu excepţia cazului în care legea instituie o anumită acţiune pentru apărarea unui interes general, când interesul procesual nu mai necesită a fi personal, precum şi de vătămarea, prin actul atacat, a unui interes legitim ocrotit expres de lege prin instituirea unei acţiuni în justiţie.

În acest sens, se impune precizarea că, din redactarea art. 52 din Constituţie, rezultă aşezarea pe acelaşi plan a interesului legitim şi a dreptului subiectiv, cu consecinţa că şi în cazul unei acţiuni întemeiate pe vătămarea unui interes legitim, reclamantul poate cere despăgubiri, obligarea administraţiei la emiterea unui act sau la efectuarea unei prestaţii.

Aşadar, prin textul constituţional se instituie un contencios administrativ de plină jurisdicţie, întemeiat nu numai pe dreptul subiectiv, ci şi pe interesul legitim.

Prin urmare, consecinţa firească este că la introducerea unei acţiuni de contencios administrativ, cum este şi cea care formează obiectul litigiului pendinte, reclamantul trebuie, pentru început, să demonstreze că are interes procesual, cu excepţia cazului în care legea consacră în mod expres o acţiune care poate fi exercitată de anumite persoane determinate, când interesul procesual nu mai trebuie afirmat.

Această regulă se aplică atât în cazul acţiunilor întemeiate pe interes legitim, cât şi a celor întemeiate pe drept subiectiv.

În consecinţă, deşi interesul procesual se distinge de interesul legitim în temeiul căreia se exercită acţiunea în contencios administrativ, prin aceea că el relevă un aspect procesual, în timp ce interesul legitim ţine de dreptul material, motiv pentru care chiar şi în prezenţa unui interes legitim lezat, interesul procesual s-ar putea să lipsească, ţinând seama de specificitatea pe care o prezintă litigiile judecate în această materie, reclamantul trebuie să justifice interesul de a acţiona, prin raportare la dispoziţiile art. 32 şi 33 C. proc. civ. care nu pot fi eludate nici în contenciosul administrativ.

Aprecierea existenţei interesului legitim se face, aşadar, la emiterea actului vătămător, pe când existenţa interesului procesual se face la introducerea acţiunii.

Din punct de vedere al caracteristicilor interesului legitim, privit ca fiind orice interes care nu este contrar legii, Curtea menţionează că, prin raportare la conţinutul normelor procesuale evocate, doctrina procedurală civilă a reţinut că interesul procesual trebuie să fie legitim, determinat, real, personal, născut, actual şi direct, însă, deoarece interesul legitim este pus pe aceeaşi poziţie cu dreptul subiectiv şi nu se confundă cu interesul procesual, aceste caracteristici nu pot fi efectiv considerate ca fiind aplicabile în totalitate şi interesului legitim.

Cu toate acestea, Înalta Curte învederează că, prin definiţie, interesul legitim nu este în măsură să confere persoanei care se prevalează de el calitatea de parte a unui raport juridic şi, prin urmare, nici obligaţii în sarcina administraţiei, aceasta fiind chiar situaţia în litigul pendinte.

Ca o concluzie, instanţa apreciază că interesul legitim trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici: personal sau colectiv, actual sau viitor, direct sau indirect, fiind necesar ca fiecare dintre acestea să existe corelativ şi în interdependenţă unele cu altele, în cazul iniţierii unui demers judiciar în contencios administrativ.

Astfel, raportând datele din speţă la coordonatele anterior reţinute, Înalta Curte constată că asociaţiile reclamante nu au dovedit existenţa vreunei vătămări aduse de hotărârea Plenului CSM contestată, nici în privinţa drepturilor lor subiective, nici în privinţa interesului lor legitim, ambele prin raportare la pretinsele nelegalităţi ale actului administrativ atacat.

Prin urmare, în situaţia acţiunii promovate în contencios administrativ de către organismele sociale interesate, în definiţia legală dată acestora prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 încadrându-se şi asociaţiile reclamante, legiuitorul a avut în vedere reglementarea unui contencios subiectiv în care invocare interesului legitim public este subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând însă din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate şi scopul direct şi obiectivele asociaţiei, potrivit statutului acesteia, iar verificare existenţei acestei legături se face prin raportare la elementele raportului juridic dedus judecăţii, nefiind suficientă menţionarea în cuprinsul statutului a activităţii de "apărare a interesului public", ca scop principal al organismului social interesat, astfel cum şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a statuat prin Decizia nr. 8/02.03.2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 580/02.07.2020, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), r) şi s) şi art. 8 alin. (1)1 şi alin. (1)2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În această cheie de interpretare a interesului necesar pentru promovarea contestaţiei, în ceea ce o priveşte pe reclamanta-contestatoare A., deşi, prin încheierea de şedinţă pronunţată în cauză la termenul de judecată din data de 2 iunie 2021, în vederea efectuării examenului existenţei sau lipsei interesului legitim privat, instanţa i-a pus în vedere într-o manieră expresă să depună la dosar copia certificată de pe statutul său, partea menţionată nu a înţeles să dea curs solicitării, neîndeplinindu-şi astfel această obligaţie procesuală.

În ceea ce o priveşte pe contestatoarea Asociaţia "Forumul Judecătorilor din România", Înalta Curte reţine că, la data de 3 septembrie 2020, aceasta a depus la dosar o copie a statutului său actualizat, cuprinzând inclusiv modificările intervenite prin Hotărârea Adunării generale din 17.08.2020 în ceea ce priveşte cuprinsul art. 4 din statut prin care se reglementează scopul şi obiectul său de activitate, modificări înscrise în statut şi actul constitutiv în temeiul încheierii din data de 3 septembrie 2020 pronunţate de Judecătoria Slatina în dosar nr. x/2020, urmare a cererii formulate în acest sens de către asociaţie.

După cum rezultă din cuprinsul art. 4 alin. (1) din Statutul asociaţiei contestatoare, forma modificată şi completată prin Hotărârea Adunării generale din 17.08.2020, aceasta are ca scop progresul societăţii prin realizarea unei justiţii independente, imparţiale şi performante, afirmarea şi apărarea independenţei puterii judecătoreşti, prin iniţierea, organizarea, sprijinirea, coordonarea şi relizarea de proiecte privind îmbunătăţirea, modernizarea şi reformarea sistemului de administrare a justiţiei, propunându-şi să apere drepturile judecătorilor, a independenţei acestora în exercitarea funcţiilor şi atribuţiilor ce le revin, în conformitate cu principiile fundamentale privind independenţa puterii judecătoreşti, în raport cu celelalte subiecte de drept pe plan intern, al Uniunii Europene şi internaţional, promovarea libertăţii şi demnităţii profesiei, apărarea statutului judecătorilor în statul de drept şi a independenţei justiţiei faţă de celelalte puteri ale statului. Scopul asociaţiei este reprezentat, de asemenea, de satisfacerea interesului public reprezentat de independenţa justiţiei, înţeleasă atât autonom, drept premisă a statului de drept şi garanţie a unui proces echitabil, cât şi prin raportare la valorile conexe, proprii statului de drept.

Potrivit alin. (3) lit. n) din cadrul aceluiaşi articol din statut, cu incidenţă în economia soluţionării cauzei, pentru realizarea acestui scop, asociaţia şi-a propus contestarea numirii, detaşării sau delegării în funcţii de execuţie sau de conducere a magistraţilor, respectiv a alegerii în calitate de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, realizate cu încălcarea normelor legale, dacă funcţiile ocupate conferă persoanei numite/delegate/alese atribuţii în orice proces decizional care implică evaluarea, promovarea, transferu, detaşarea, delegarea, cercetarea disciplinară şi orice altă măsură cu implicaţii asupra carierei unui magistrat, indiferent dacă este membru al asociaţiei, magistrat învestit cu soluţionarea unei cereri a asociaţiei sau a unui membru al asociaţiei, etc.

Raportat la această formă a statutului, o primă observaţie de natură tehnică se impune a fi făcută, în opinia Înaltei Curţi.

Astfel, după cum s-a reţinut în precedent, aprecierea existenţei interesului legitim se face la emiterea actului vătămător, în speţă Hotărârea nr. 82 a Plenului CSM, prin care au fost validate rezultatele finale ale concursului pentru ocuparea postului de inspector şef al Inspecţiei Judiciare, desfăşurat la data de 27 martie 2019 şi numirea domnului judecător B. în această funcţie, pentru un mandat de 3 ani, act administrativ emis la data de 15 mai 2019.

Or, contestatoarea Asociaţia "Forumul Judecătorilor din România" a înţeles ca, în justificarea existenţei interesului său legitim, să depună la dosarul cauzei nu forma statutului de la epoca emiterii actului administrativ pretins vătămător, ci o formă ulterioară, prin care cuprinsul art. 4 care reglementează scopul asociaţiei a fost completat şi modificat prin Hotărârea Adunării generale din data de 17.08.2020.

Prin urmare, examenul existenţei interesului legitim privat, respectiv identificarea legăturii dintre actul administrativ contestat şi scopul direct şi obiectivele asociaţiei, potrivit statutului acesteia, prin raportare la elementele raportului juridic dedus judecăţii, nu poate fi efectuat, dat fiind faptul că reclamanta-contestatoare nu a înţeles să probeze acest interes prin reglementările statutare contemporane momentului emiterii actului administrativ contestat.

Pe de altă parte, chiar luând în considerare forma statutului existentă la dosarul cauzei, Înalta Curte nu identifică nicio legătură directă între actul administrativ pretins vătămător şi scopul/obiectivele asociaţiei.

Scopul acesteia, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 4 alin. (1) al statutului, este definit în termeni mult prea generali, având mai degrabă valoare de principii corelative sistemului judiciar, independenţei justiţiei sau statutului judecătorilor, nu este de natură a crea premisele naşterii unei eventuale astfel de legături cu Hotărârea Plenului CSM contestată, pentru ca în final să proiecteze vătămarea unui interes legitim privat, în contextul în care hotărârea priveşte concursul pentru ocuparea postului de inspector şef al Inspecţiei Judiciare şi numirea în funcţie a persoanei care a fost declarată câştigător al acestui concurs, iar eventuala lezare a unor asemenea principii, astfel cum este clamată de către asociaţie, nu este de natură a produce vătămări drepturilor sau intereselor sale legitime.

Practic, nu se poate identifica care este dreptul subiectiv sau interesul legitim propriu încălcat de Plenul CSM prin Hotărârea nr. 82/15.05.2019 pentru a da naştere unui raport de drept administrativ între părţi.

Cu privire la prevederile art. 4 alin. (3) lit. n) din statut, Înalta Curte reţine că propunerea asociaţiei de contestare a numirilor în funcţii de conducere a magistraţilor care conferă acestora atribuţii în orice proces decizional care implică, printre altele, cercetarea disciplinară, cum este cazul funcţiei de inspector şef al Inspecţiei Judiciare, nu reprezintă un scop în sine al asociaţiei, ci un mijloc de realizare al acestuia, după cum rezultă într-o manieră lipsită de echivoc din chiar termenii rezultaţi din cuprinsul prevederilor menţionate, astfel încât Asociaţia "Forumul Judecătorilor din România" nu poate fi considerată un veritabil subiect de sesizare a instanţei competente să verifice legalitatea actului administrativ contestat, doar în considerarea afirmării unui interes public dar fără a fi dovedită vătămarea vreunui drept subiectiv sau a vreunui interes legitim propriu.

În consecinţă, faţă de considerentele anterior expuse, constatând că excepţia lipsei interesului în promovarea contestaţiei este întemeiată, Înalta Curte va proceda la admiterea acesteia, iar în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004 va dispune respingerea contestaţiei formulate de Asociaţia "Forumul Judecătorilor din România" şi A. împotriva Hotărârii nr. 82 din 15 mai 2019 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată, iar în temeiual art. 67 C. proc. civ. va dispune admiterea cererii de intervenţie accesorie formulată de intervenientul B., dată fiind soluţia preconizată a fi acordată contestaţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei interesului.

Respinge contestaţia formulată de contestatoarele Asociaţia "Forumul Judecătorilor din România" şi A. împotriva Hotărârii nr. 82 din 15 mai 2019 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2021.