Inadmissibility of action to compel total expropriation under special public utility expropriation law limiting judicial review to compensation disputes

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 05 septembrie 2018, cu nr. x/2018, ulterior precizată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului la exproprierea totală a imobilului înscris în CF nr. x Aiud, nr. top. x, teren intravilan în suprafaţă de 1400 mp de sub Al şi construcţiile de sub A1.1 şi A1.2, aflate în proprietatea reclamantului, în vederea realizării lucrării de utilitate publică "Autostrada Sebeş-Turda" - Lot x, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 32 din 18 februarie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea în contencios administrativ formulată şi precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 32 din 18 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Recurentul-reclamant a învederat, în esenţă, că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 şi ale art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, precum şi cele ale Legii nr. 255/2010, lege care nu interzice posibilitatea promovării unei acţiuni în condiţiile Legii contenciosului administrativ, având ca obiect obligaţia de a face, astfel cum a considerat în mod eronat instanţa de fond.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 14 iunie 2019, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Criticile privind soluţia instanţei de fond de respingere ca inadmisibilă a acţiunii, prin raportare la dispoziţiile art. 1 şi ale art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, precum şi cele ale Legii nr. 255/2010 sunt nefondate.

Prin Hotărârea nr. 224/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 356 din 24 aprilie 2108, Guvernul României a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Autostrada Sebeş - Turda" - lot x, aflate pe raza localităţilor Sântimbru, Galda de Jos, Aiud, Rădeşti şi Teiuş din judeţul Alba, stabilind în Anexa nr. 2 lista cu imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării, la poziţia nr. 281 regăsindu-se şi imobilul proprietatea recurentului-reclamant, în suprafaţă de 1400 mp, din care suprafaţa de expropriat de 241 mp.

Ulterior, a fost emisă Decizia de expropriere nr. 1121/18.06.2018 pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării, conform Anexei nr. 2 la H.G. nr. 224/2018 .

Prin acţiunea dedusă judecăţii, recurentul-reclamant a solicitat obligarea pârâtului să procedeze la exproprierea totală a imobilului proprietatea sa, respectiv a suprafeţei de 1400 mp teren şi a construcţiilor de 139 mp-locuinţă parter, respectiv 62 mp-garaj şi nu numai pentru suprafaţa de 241 mp stabilită prin anexele la H.G. nr. 224/2018, în vederea realizării lucrării de utilitate publică "Autostrada Sebeş Turda" - lot x, motivând, în esenţă, că solicitarea sa vizează refuzul nejustificat al pârâtului de a efectua operaţiunea administrativă de expropriere a întregului imobil şi nu doar a suprafeţei stabilită prin hotărârea de guvern anterior menţionată, sens în care a formulat cererea înregistrată sub nr. x/10.07.2018 la CNAIR S.A. - Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj, cerere nesoluţionată în termenul legal de 30 de zile prevăzut de lege, întrucât nu a primit niciun răspuns până la data sesizării instanţei, împrejurare care este asimilată actului administrativ unilateral, în termenii art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 255/2010, act normativ care stabileşte procedura de expropriere a imobilelor pentru cauză de utilitate publică, "Etapele procedurii de expropriere sunt: a) aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrării de interes naţional, judeţean sau local; b) consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele ce fac parte din coridorul de expropriere şi afişarea listei proprietarilor imobilelor; c) transferul dreptului de proprietate; d) finalizarea formalităţilor procedurii de expropriere".

Conform prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, în vederea realizării lucrărilor prevăzute la art. 1 şi 2, expropriatorul are obligaţia de a aproba prin hotărâre a guvernului, indicatorii tehnico-economici ai lucrărilor de interes naţional, judeţean şi local, pe baza documentaţiei tehnico-economice aferente, amplasamentul lucrărilor, conform variantei finale a studiului de prefezabilitate, respectiv a variantei finale a studiului de fezabilitate, după caz, sursa de finanţare, precum şi declanşarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, a listei proprietarilor aşa cum rezultă din evidenţele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici şi termenul în care acestea se virează într-un cont deschis pe numele expropriatorului la dispoziţia proprietarilor de imobile.

În cadrul etapei a II-a, prevederile art. 7 stabilesc că, după aprobarea indicatorilor tehnico-economici, a documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului sau a documentaţiilor topo-cadastrale, după caz, expropriatorul are obligaţia consemnării sumelor individuale reprezentând plata despăgubirii la dispoziţia proprietarilor de imobile, individualizaţi conform listei proprietarilor, aşa cum rezultă din evidenţele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, afectaţi de prevederile prezentei legi, precum şi obligaţia afişării listei imobilelor ce urmează a fi expropriate şi care fac parte din coridorul de expropriere, anterior notificării proprietarilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 8, notificarea intenţiei de expropriere a imobilelor, precum şi lista imobilelor ce urmează a fi expropriate se transmit prin poştă către proprietari. Lista imobilelor se face publică prin afişarea acesteia la sediul consiliului local respectiv şi pe pagina proprie de internet a expropriatorului.

În termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării, proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligaţia prezentării la sediul expropriatorului, în vederea depunerii documentelor care să ateste dreptul de proprietate sau alt drept real pentru stabilirea unei juste despăgubiri.

Prevederile art. 9 din actul normativ care reglementează decizia de expropriere atestă că acest document se emite în cadrul etapei a treia privitoare la transferul dreptului de proprietate, legiuitorul prevăzând că expropriatorul are obligaţia emiterii deciziei de expropriere care constituie titlu executoriu pentru predarea bunului imobil, transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operând de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii.

Nu în ultimul rând, potrivit dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 255/2010, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii.

Prin urmare, din economia dispoziţiilor legale menţionate rezultă că Legea nr. 255/2010 instituie o cale specială de promovare a unei acţiuni judiciare, al cărei obiect este limitat la cuantumul despăgubirii cuvenite celui expropriat or, în cauză, instanţa nu a fost investită cu un petit de anulare a Deciziei de expropriere pe calea unei acţiuni de contencios administrativ, având în vedere că reclamantul nu contestă cuantumul despăgubirilor, ci doar suprafaţa de expropriat, solicitând instanţei de contencios administrativ a sancţiona refuzul nejustificat al pârâtului de a expropria o suprafaţă mai mare din imobilul proprietatea sa, motivat de imposibilitatea folosirii normale a locuinţei, datorită îngreunării accesului, a limitării intimităţii, precum şi a scăderii valorii proprietăţii.

În acest context, în acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte reţine că actul pretins vătămător în cazul reclamantului este chiar H.G. nr. 224/2018, întrucât acest act administrativ emis în etapa I a procedurii reglementate de Legea nr. 255/2010 stabilea deopotrivă în Anexa nr. 2 şi suprafaţa de expropriat din imobilul în cauză strict necesară realizării lucrărilor de utilitate publică.

Prin urmare, H.G. nr. 224/2018 este actul pretins vătămător care ar fi putut fi contestat în condiţiile Legii nr. 554/2004, întrucât legiuitorul nu a prevăzut o altă acţiune judiciară pusă la dispoziţia părţilor interesate pentru realizarea drepturilor sau intereselor lor legitime, iar recurentul-reclamant nu a procedat în această modalitate.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, legiuitorul a indicat expres care sunt părţile şi obiectul acţiunilor ce pot fi formulate în temeiul Legii nr. 255/2010, iar prevederile speciale cuprinse în acest act normativ se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004, în condiţiile în care reglementează procedura specială de expropriere a imobilelor pentru cauză de utilitate publică, cum este şi cazul în speţă.

În considerarea dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că, în mod corect a analizat instanţa de fond excepţia inadmisibilităţii, reţinând că recurentul-reclamant, contestând doar actul administrativ unilateral asimilat, în lipsa răspunsului în termenul legal, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în lipsa unei acţiuni de anulare parţială a actului administrativ de stabilire a suprafeţei de expropriat, a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune inadmisibilă.

Prin urmare, în mod legal şi temeinic a pronunţat instanţa de judecată soluţia de respingere a acţiunii ca inadmisibilă, prin aplicarea corectă a normelor de drept material şi fără a încălca reguli de procedură a căror nerespectare ar atrage sancţiunea nulităţii, cu expunerea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia dată.

Pentru argumentele expuse, constatând că sentinţa este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 32 din 18 februarie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2021.