Taxpayer wins annulment of tax authority's suspension of administrative challenge; appeals dismissed, correction motion denied.

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 27 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele D.G.R.F.P. Bucureşti, Administraţia Fiscală Contribuabili Mijlocii - D.G.R.F.P. Bucureşti din cadrul A.N.A.F., Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F., a formulat acţiune în anulare împotriva Deciziei nr. 6878/06.11.2018, emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, privind suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de contribuabilul A. împotriva Deciziei nr. x/30.07.2018 de angajare a răspunderii solidare a persoanei fizice A., cu debitoarea insolvabilă societeatea B. S.R.L.

Reclamantul a solicitat admiterea acţiunii şi desfiinţarea în tot a Deciziei nr. x/30.07.2018 de angajare a răspunderii solidare şi să se dispună soluţionarea de către pârâţi în procedura administrativă, a contestaţiei formulate de persoana fizică A. împotriva Deciziei nr. x/30.07.2018 de angajare a răspunderii solidare şi implicit de a fi reverificate obligaţiilor fiscale stabilite prin Decizia de Impunere nr. x/16.02.2017, având în vedere că documentele puse la dispoziţie nu au fost avute în vedere de organul de control.

Prin sentinţa civilă nr. 2555 din 10 aprilie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 07 iunie 2019, sub acelaşi număr.

2. Hotărârea primei instanţe

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1004 pronunţată la 18 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte acţiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele D.G.R.F.P. Bucureşti, Administraţia Fiscală Contribuabili Mijlocii - D.G.R.F.P. Bucureşti din cadrul A.N.A.F., Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F.;

- a anulat Decizia de soluţionare nr. 6876/06.11.2018 şi a obligat pârâta să soluţioneze pe fond contestaţia reclamantului formulată împotriva Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. x/30.07.2018 şi a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

2.2. Prin încheierea pronunţată la 01 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu privire la sentinţa civilă nr. 1004/18.12.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimatul A., ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs declarate în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 1004 din 18 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală Contribuabili Mijlocii, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi schimbarea în tot a sentinţei recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esenţă, că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. a) şi ale art. 279 alin. (5) din Legea nr. 207/2015, având în vedere că a procedat la suspendarea soluţionării contestaţiei administrative formulate de intimatul-reclamant împotriva Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. x/30.07.2018, în condiţiile în care organele de inspecţie fiscală au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sesizarea nr. 38650/15.02.2017, în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi f) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Totodată a arătat că potrivit art. 28 alin. (1) din C. proc. pen. decizia privind suspendarea cauzei se impune a fi luată ori de câte ori este vădit că soluţia laturii penale a cauzei are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii, suspendarea soluţionării având natura de a preîntâmpina emiterea unor hotărâri contradictorii.

3.2. Împotriva încheierii din 01 iulie 2020, pronunţată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de îndreptare eroare materială, astfel cum a fost formulată.

Recurenta-pârâtă a apreciat că încheierea recurată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 9 alin. (1) din H.G. nr. 520/2013, potrivit cărora Agenţia este formată din aparat propriu şi structuri subordonate, structura organizatorică a aparatului propriu fiind prevăzută în anexa nr. 1, anexă în care Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor figurează ca structură în cadrul aparatului propriu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

A învederat, de asemenea, că reclamantul a chemat în judecată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi nicidecum Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, aspect care rezultă inclusiv din faptul că sediul indicat în dispozitivul sentinţei civile nr. 1004/18.12.2019 în ceea ce o priveşte pe Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor este în sector 5, Bucureşti, str. x, adică sediul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Mai mult decât atât, prin sentinţa civilă nr. 1004/18.12.2019, Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a obligat "pârata" să soluţioneze contestaţia, deci o singură pârâtă, respectiv Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, singura instituţie căreia îi aparţinea competenţa de soluţionare a contestaţiei formulată de reclamantul A..

De altfel, competenţa de soluţionare a unei contestaţii nu poate avea decât o singură instituţie, respectiv, în prezenta cauză, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, instituţie care nu a contestat calitatea sa procesuală pasivă.

Totodată, a mai arătat că în speţă nu au fost citate separat, ca pârâte distincte, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ci Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Directia Generală a Contestaţiilor, la sediul din Bucureşti, str. x, sediul A.N.A.F. potrivit dispoziţiei legale menţionate anterior.

În aceste condiţii, consideră că precizările reclamantului referitoare la cadrul procesual pasiv au vizat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi, că, deşi prin încheierea de şedinţă din data de 13 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F. a rămas fără obiect pentru că nu a fost chemată în calitate de pârâtă A.N.A.F., în dispozitivul sentinţei civile nr. 1004/18.12.2019, instanţa de fond, dintr-o eroare, a admis în parte acţiunea în contradictoriu şi cu Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F., cu sediul în sector 5, Bucureşti.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 16 septembrie 2020, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală Contribuabili Mijlocii împotriva sentinţei civile nr. 1004 din 18 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat şi, pe cale de consecinţă, menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii recurate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa şi încheierea recurate, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală Contribuabili Mijlocii şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu privire la recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală Contribuabili Mijlocii împotriva sentinţei atacate, criticile acesteia, subsumate motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate.

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Criticile de nelegalitate, ce se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulate de recurenta-pârâtă privesc chestiunea litigioasă a interpretării şi aplicării, de către instanţa de fond, a prevederilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, sub aspectul întrunirii condiţiilor prevăzute de acest text de lege pentru a se dispune suspendarea procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. x/30.07.2018 de angajare a răspunderii solidarea lui C. şi D. în calitate de foşti administratori/asociaţi unici, E. în calitate de administrator şi a reclamantului A. în calitate de manager al debitorului societatea B. S.R.L. în vederea realizării, în tot/parte a creanţelor fiscale, în limita sumei de 5.626.800 RON.

Conform art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Având în vedere că textul de lege instituie o facultate, iar nu o obligaţie a organului fiscal de a suspenda soluţionarea contestaţiei administrative în cazul formulării unei sesizări adresate organelor de cercetare penală, instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul textului de lege anterior indicat, poate evalua măsura administrativă, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale, prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprins în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 şi la principiul proporţionalităţii.

Raportând aceste consideraţii de ordin teoretic la criticile de nelegalitate formulate de pârâtă, precum şi la înscrisurile existente la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că părţile nu au contestat îndeplinirea primei cerinţe a textului de lege, organul fiscal competent înaintând Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sesizarea nr. 38650/15.02.2017 în care s-au înscris constatările din RIF nr. x/15.02.2017 care au stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/16.02.2017, ulterior întocmindu-se Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/30.07.2018, în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei elementelor constitutive al infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi f) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare. Prin urmare, în stabilirea caracterului legal al măsurii suspendării procedurii administrative este relevantă examinarea celei de-a doua condiţii prevăzute de art. 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, respectiv existenţa raportului de interdependenţă dintre obligaţiile bugetare stabilite prin actele administrativ fiscale contestate şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor imputate reprezentanţilor societăţii debitoare, legătură de care depinde soluţionarea contestaţiei administrative.

Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect a nu fi îndeplinită condiţia ca rezultatul sesizării penale să aibă o înrâurire hotărâtoare în soluţionarea contestaţiei administrative, apreciind, aşadar, că organul fiscal poate soluţiona contestaţia reclamantului, chiar în lipsa concluziilor organelor de cercetare penală, în contextul în care Decizia nr. 6876/06.11.2018, contestată în cauză, nu cuprinde o motivare din care să reiasă legătura dintre potenţialul caracter penal al faptei şi soluţia organului administrativ în procedura de soluţionare a contestaţiei, în special prin raportare la motivele de nelegalitate indicate de reclamant în cuprinsul contestaţiei nr. x/13.09.2018.

Fără a face aprecieri cu privire la forţa probantă a înscrisurilor prezentate de reclamant ori cu privire la argumentele de fapt şi de drept invocate în timpul controlului fiscal sau în timpul soluţionării prezentului litigiu, în vederea stabilirii vinovăţiei producerii prejudiciului, Înalta Curte constată că, în condiţiile în care controlul derulat de organul fiscal a stabilit anumite elemente factuale, apreciate ca fiind de natură a contura existenţa prejudiciului şi responsabilitatea producerii acestuia, respectiv a procedat la angajarea răspunderii solidare în sarcina reclamantului printr-un act administrativ fiscal ce constituie titlu de creanţă, nu se poate susţine că organul de soluţionare a contestaţiei ar fi în imposibilitate absolută să se pronunţe asupra contestaţiei administrative formulate de reclamant, cu argumentul că ar fi necesar ca, în prealabil, să se stabilească existenţa sau nu a unei infracţiuni.

Înalta Curte reţine că interpretarea prevederilor din legislaţia naţională trebuie făcută într-un mod care să concorde cu garanţiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în jurisprudenţa CEDO, cu precădere cu privire la termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative şi judiciare.

Raportând susţinerile recurentei-pârâte la aceste garanţii şi principii, Înalta Curte le apreciază a fi neîntemeiate, reţinând că suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative a avut drept consecinţă amânarea pe o perioadă consistentă de timp (aproape 3 ani) a dreptului contribuabilului de acces la justiţie. Aceasta în condiţiile în care, din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, nu rezultă că organele de urmărire penală ar fi întreprins vreun act de cercetare ori ar fi ajuns la o soluţie privind existenţa ori inexistenţa infracţiunilor ce fac obiectul plângerii formulate de organele fiscale.

Or, aceste împrejurări sunt de natură a afecta drepturile şi interesele legitime ale reclamantului, situaţie ce se impunea a fi remediată prin anularea deciziei atacate şi obligarea organului fiscal la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative cu care a fost învestit de reclamant, cu atât mai mult cu cât, Înalta Curte constată că nu există niciun impediment pentru organul fiscal de a valorifica rezultatul procesului penal într-o fază ulterioară a procesului civil.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile suspendării soluţionării contestaţiei administrative de către organul fiscal competent, reţine că hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală Contribuabili Mijlocii împotriva sentinţei civile nr. 1004 din 18 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Cu privire la recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva încheierii din 01 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, criticile acesteia, subsumate motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, în speţă, s-ar putea pune în discuţie doar greşita aplicare a dispoziţiilor art. 442 din C. proc. civ., care reglementează procedura îndreptării hotărârilor judecătoreşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 442 alin. (1) C. proc. civ., "erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere".

Astfel, aceste erori materiale pot viza numele, calitatea şi susţinerile părţilor ori pot fi erori de calcul sau orice alte erori materiale, enumerarea cuprinsă în text fiind una exemplificativă.

De asemenea, aşa cum s-a reţinut şi în doctrină, pe calea acestei proceduri nu pot fi îndreptate erori de judecată, finalitate posibilă numai prin intermediul exercitării căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, raportat la textul de lege incident, instanţa de fond avea obligaţia să verifice doar dacă cererea formulată de către recurenta-pârâtă întruneşte cerinţele de admitere a unei cereri de îndreptare a unor erori materiale strecurate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti.

Înalta Curte reţine că prin cererea de chemare în judecată reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F., D.G.R.F.P. Bucureşti, Administraţia Fiscală Contribuabili Mijlocii - D.G.R.F.P. Bucureşti din cadrul A.N.A.F., Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F., acţiune în anulare împotriva Deciziei nr. 6878/06.11.2018, emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Prin întâmpinarea formulată la data de 12 februarie 2019 (fila x din vol. I al dosarului de fond, înregistrat initial pe rolul Tribunalului Bucureşti) pârâta A.N.A.F. în nume propriu a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Prin cererea depusă la data de 04 aprilie 2019 (fila x din vol. IV al dosarului de fond, înregistrat iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti), cu privire la excepţia invocată, reclamantul a precizat că nu înţelege să se judece cu A.N.A.F., ci cu pârâtele D.G.R.F.P. Bucureşti, Administraţia Fiscală Contribuabili Mijlocii - D.G.R.F.P. Bucureşti din cadrul A.N.A.F., respective Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F.

Având în vedere că în şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2018, în raport de precizările formulate de reclamant cu privire la cadrul procesual pasiv, instanţa de fond a constatat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F. a rămas fără obiect pentru că această autoritate nu a fost chemată în judecată în cauză în nume propriu în calitate de pârâtă, iar cu privire la pârâta Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. nu a fost dispusă nicio măsură, respectiv nu a fost admisă excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, Înalta Curte apreciază ca fiind legală soluţia de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că, în cauză, nu este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva încheierii din 01 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, în raport de dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală Contribuabili Mijlocii împotriva sentinţei civile nr. 1004 din 18 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva încheierii din 01 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2021.