Tax authorities lose cost appeal after partial annulment moots tax challenge; cassation on fee proportionality rejected.

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07 mai 2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a solicitat anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoanele juridice nr. x/31.08.2017 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 31.08.2017 şi a contestat refuzul soluţionării contestaţiei formulate în temeiul art. 268 şi următoarele din Codul de procedură fiscală de către structurile specializate de soluţionare a contestaţiilor (conform art. 272 Codul de procedură fiscală), asimilat unei refuz nejustificat/act administrativ de către Legea nr. 554/2004.

Prin cererea modificatoare şi completatoare din data de 17 octombrie 2018, reclamanta a solicitat şi anularea Deciziei nr. 194/02.05.2018, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, acesta fiind actul administrativ în baza căruia a fost soluţionată contestaţia sa împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferentă diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoanele juridice, având număr de înregistrare F-TR 221 şi datată 31/08/2017.

Prin cererea conexă înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a solicitat anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoanele juridice nr. x/31.08.2017 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 31.08.2017 şi a contestat refuzul soluţionării contestaţiei formulate în temeiul art. 268 şi următoarele din Codul de procedură fiscală de către structurile specializate de soluţionare a contestaţiilor (conform art. 272 Codul de procedură fiscală), asimilat unei refuz nejustificat/act administrativ de către Legea nr. 554/2004.

La termenul din data de 22 februarie 2019, a fost admisă excepţia litispendenţei, constatându-se că există identitate de părţi, obiect şi cauză între dosarul nr. x/2018 şi dosarul nr. x/2018 şi, în consecinţă dosarul nr. x/2018 a fost ataşat la dosarul nr. x/2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 669 din 22 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia rămânerii cauzei fără obiect, privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Finanţelor Publice Teleorman, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a respins cererea ca rămasă fără obiect şi a obligat pe pârât la plata sumei de 5.554,56 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

3. Recursurile declarate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 669 din 22 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

3.1. Pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi schimbarea în parte a sentinţei atacate, în principal, în sensul de a fi exonerată de la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, iar în subsidiar, reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţial.

În motivare, a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ., având în vedere că în cauză nu sunt întrunite condiţiile privind acordarea cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că datorează cheltuieli de judecată, consideră că cele reprezentând onorariul avocaţial trebuiau reduse de către instanţa de fond, deoarece sunt vădit disproporţionate în raport cu valoarea, complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat, în raport de circumstanţele cauzei şi de dispoziţiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

3.2. Pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi schimbarea în parte a sentinţei atacate, în principal, în sensul de a fi exonerată de la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, iar în subsidiar, reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţial.

În motivare, a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ., având în vedere că în cauză nu sunt întrunite condiţiile privind acordarea cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că datorează cheltuieli de judecată, consideră că cele reprezentând onorariul avocaţial trebuiau reduse de către instanţa de fond, deoarece sunt vădit disproporţionate în raport cu valoarea, complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat, în raport de circumstanţele cauzei şi de dispoziţiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

3.3. Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi schimbarea în parte a sentinţei atacate, în principal, în sensul de a fi exonerată de la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, iar în subsidiar, reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţial.

În motivare, a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ., având în vedere că în cauză nu sunt întrunite condiţiile privind acordarea cheltuielilor de judecată, iar la data încetării motivului care a determinat suspendarea soluţionării contestaţiei administrative nu mai deţinea calitatea de organ de soluţionare a contestaţiei.

În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că datorează cheltuieli de judecată, consideră că cele reprezentând onorariul avocaţial trebuiau reduse de către instanţa de fond, deoarece sunt vădit disproporţionate în raport cu valoarea, complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat, în raport de circumstanţele cauzei şi de dispoziţiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 31 mai 2019, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, apreciind soluţia instanţei de fond, de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâte sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că motivele de casare, circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt comune recursurilor promovate în cauză, motiv pentru care vor fi analizate împreună.

Criticile de nelegalitate ce se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulate de recurentele-pârâte privesc exclusiv chestiunea litigioasă a interpretării şi aplicării de către instanţa de fond a prevederilor art. 453 alin. (1) şi ale art. 454 din C. proc. civ., sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată.

Conform prevederilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", iar potrivit dispoziţiilor art. 454 din acelaşi act normativ, "Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau de afla de drept în întârziere (…)".

Având în vedere că la data de 17 ianuarie 2019, după ce în prealabil reclamanta a formulat contestaţie pe cale administrativă şi a sesizat ulterior şi instanţa de contencios administrativ, a fost emisă Decizia nr. 23/17.01.2019, prin care s-a decis desfiinţarea în parte a Deciziei de impunere fiscală nr. x/31.08.2017, emisă de AJFP Teleorman, privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale, în mod corect a reţinut instanţa de fond că se impune aplicarea dispoziţiilor art. 453 şi art. 454 din C. proc. civ., ca urmare a satisfacerii pretenţiilor reclamantei după data introducerii cererii.

Este adevărat că pe parcursul procesului, ca urmare a emiterii Deciziei nr. 23/17.01.2019, prin care s-a decis desfiinţarea în parte a Deciziei de impunere fiscală nr. x/31.08.2017, emisă de AJFP Teleorman, privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale, cererile reclamantei au rămas fără obiect sub ambele capete de cerere, atât a deciziei de suspendare, care în prezent a fost revocată, cât şi împotriva raportului de inspecţie fiscală şi deciziei de impunere emisă în baza RIF, dar, relevant în speţă, raportat la capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, este faptul că la momentul sesizării instanţei de judecată, actele administrative atacate erau în fiinţă, iar satisfacerea pretenţiilor reclamantei după data introducerii cererii, a determinat, din partea reclamantei, un efort procesual constând în efectuarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocaţial.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că este indiscutabilă culpa procesuală a tuturor autorităţilor pârâte care au determinat introducerea cererii de chemare în judecată şi efectuarea cheltuielilor de judecată cu privire la care au fost obligate să le achite în cauză.

Nu în ultimul rând, instanţa de control judiciar respinge criticile recurentelor-pârâte referitoare la proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţial, în raport de complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat, având în vedere că reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, astfel cum s-a statuat şi prin Decizia nr. 3/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, potrivit căreia "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că soluţia atacată, prin care s-a dispus obligarea pârâtelor la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor 453 alin. (1) şi ale art. 454 din C. proc. civ., neimpunându-se reformarea sentinţei sub acest aspect.

În consecinţă, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva sentinţei civile nr. 669 din 22 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2021.