Imperative nature of the 45-day VAT refund deadline and entitlement to interest for administrative delay despite ongoing tax inspections

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 septembrie 2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi Administraţia Sectorului 1 a Finanţelor Publice, a solicitat:

- în principal, anularea Adresei nr. x/28.04.2014, emisă de Administraţia Sectorului 1 a Finanţelor Publice, prin care i s-a respins cererea de dobânzi înregistrată la organul fiscal sub nr. x/26.03.2014; recunoaşterea dreptului la dobânda pentru nerambursare în termen legal a sumei aprobate la rambursare, dobânda fiind evaluată de reclamantă la valoarea de 3.216.304 RON ce urmează a fi calculată în funcţie de data expirării termenului legal de soluţionare a deconturilor de T.V.A. cu opţiune de rambursare nr. x/25.01.2011, nr. x/25.10.2011 şi nr. x/19.01.2012 şi data rambursării efective a sumei de 14.103.406 RON, reprezentând T.V.A. admisă la rambursare, respectiv 11.03.2013; obligarea pârâtelor la achitarea efectivă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, în temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, a sumei datorate cu titlu de dobândă pentru nerambursarea în termen a T.V.A., actualizată cu rata inflaţiei până la data plăţii efective; obligarea pârâtelor, în temeiul art. 18 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004 la plata de penalităţi către reclamantă în cuantum de 1.000 de RON pentru fiecare zi de întârziere, în situaţia neîndeplinirii în termen a obligaţiilor stabilite de instanţă în urma admiterii primelor capete de cerere; obligarea conducătorilor pârâtelor, în baza art. 18 alin. (6) şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în situaţia în care termenul de executare a hotărârii nu este respectat, la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere;

- în subsidiar, în temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtelor la soluţionarea în termen de 15 zile de la pronunţarea hotărârii, a contestaţiei administrative nr. x/06.06.2014 formulată împotriva Adresei nr. x/28.04.2014; în temeiul art. 18 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtelor la plata de penalităţi către reclamantă în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere în situaţia neîndeplinirii în termen a obligaţiilor stabilite de instanţă conform capătului de cerere II lit. a); în baza art. 18 alin. (6) şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, obligarea conducătorilor pârâtelor la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, în situaţia în care termenul de 15 zile pentru executarea hotărârii nu este respectat; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

Prin încheierea de şedinţă din data de 19 decembrie 2014 instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, a constatat că această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă şi a dispus scoaterea acestei părţi din citativ.

2. Hotărârea instanţei de fond în primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 502 din 24 februarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Sectorului 1 a Finanţelor Publice, a anulat adresa x/28.04.2014 a Administraţiei Sectorului 1 Bucureşti, a obligat pârâta să plătească reclamantei dobânzi în cuantum de 3.216.304 RON pentru rambursarea cu întârziere a deconturilor de T.V.A. x/25.01.2011, x/25.10.2011 şi x/19.01.2012 şi a respins în rest acţiunea.

3. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în primul ciclu procesual

Împotriva sentinţei civile nr. 502 din 24 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice.

Prin decizia nr. 1256 din 29 martie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul pârâtei, a casat sentinţa civilă nr. 502 din 24 februarie 2015 şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014*.

4. Hotărârea instanţei de fond în cel de-al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 2864 din 19 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, în reprezentarea pârâtei Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice;

- a anulat adresa nr. x/28.04.2014 a Administraţiei Sectorului 1 Bucureşti;

- a obligat pe pârâta Administraţia Sectorului 1 Bucureşti să plătească reclamantei dobânzi în cuantum de 3.199.650 RON pentru rambursarea cu întârziere a deconturilor de TVA x/25.01.2011, x/25.10.2011 şi x/19.01.2012, respingând în rest cererea, ca neîntemeiată.

5. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2864 din 19 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esenţă, că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor pct. 6 Capitolul I şi pct. 1.2 Capitolul II din OMFP 2360/2010, ale art. 70 alin. (1) şi ale art. 104 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Astfel, recurenta-pârâtă a arătat că termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală este un termen de recomandare pentru soluţionarea cererilor depuse de contribuabili şi nu unul de decădere.

Totodată, a susţinut că deconturile de TVA înregistrate cu nr. x/25.01.2011, y/25.10.2011 şi x/19.01.2012, au fost soluţionate cu respectarea prevederilor legale şi a dispoziţiilor stabilite privind efectuarea inspecţiilor fiscale, respectiv cu respectarea ordinii cronologice şi a prevederilor art. 100 alin. (1) şi (2) şi ale art. 104 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 14 iunie 2019, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat având în vedere că hotărârea recurată a fost pronunţată cu luarea în considerare atât a legislaţiei interne, cât şi a practicii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentinţa recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Înalta Curte apreciază că prima instanţă a dezlegat corect problema de drept în discuţie, vizând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 124 cu referire la art. 70 şi art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu prevederile cuprinse în Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1899/2004 privind aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal (Capitolul I, pct. 4 alin. (3) şi Capitolul II, pct. 2-3).

Faţă de conţinutul lipsit de echivoc al textelor de lege mai sus enunţate, nu pot fi primite susţinerile recurentei-pârâte, prin care se acreditează lipsa culpei organului administrativ fiscal în soluţionarea cu întârziere a cererilor de rambursare TVA, depuse de reclamantă.

Astfel, termenul de 45 de zile stabilit pentru soluţionarea acestor cereri are un caracter imperativ, fără a se prevede posibilitatea prelungirii duratei de 45 de zile, care reprezintă durata maximă de soluţionare a solicitărilor de rambursare.

Dispoziţiile din dreptul naţional trebuie aplicate şi interpretate în concordanţă cu statuările Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materia dreptului contribuabililor de a obţine dobânzi ca urmare a restituirii cu întârziere a taxelor şi impozitelor, relevantă din această perspectivă fiind hotărârea pronunţată în cauza C-107/10 Enel Maritsa Iztok 3 AD, la care în mod judicios prima instanţă a făcut trimitere în considerentele sentinţei.

În ceea ce priveşte solicitarea de informaţii suplimentare, reglementată la art. 70 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, instanţa de control judiciar reţine că aceasta a fost realizată în cursul inspecţiei fiscale şi ca atare, nu poate fi considerată o cauză specială de amânare a momentului curgerii dobânzilor, ci este subsumată inspecţiei fiscale şi nu poate justifica prelungirea perioadei în care contribuabilul nu este îndreptăţit să solicite dobânzi de întârziere.

Totodată, instanţa de recurs constată durata excesivă a inspecţiei fiscale, aceasta durând mai mult de un an de la data declanşării. De asemenea, deşi numirea echipei fiscale s-a realizat la data de 27 ianuarie 2012, reclamantei i-au fost solicitate relaţii la data de 01 martie 2012, în luna februarie 2012 neefectuându-se verificări concrete. De asemenea, celelalte solicitări au fost efectuate la intervale nejustificat de lungi de timp, ulterior procedându-se la suspendarea inspecţiei pentru efectuarea unor controale încrucişate la mai multe societăţi, decizia de declanşare a controalelor încrucişate intervenind la aproape 6 luni de la declanşarea inspecţiei.

În contextul evidenţiat, faptul că deconturile de TVA se soluţionează în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, nu este de natură a înlătura culpa recurentei-pârâte în întârzierea soluţionării cererilor de rambursare TVA, intimata-reclamantă având dreptul, potrivit legii, la acordarea de dobânzi pentru sumele a căror rambursare a avut loc cu depăşirea termenului legal de soluţionare a solicitărilor de rambursare, indiferent de dificultăţile organizatorice cu care s-a confruntat organul fiscal în soluţionarea acestor cereri.

În consecinţă, soluţionarea cererilor de rambursare se face în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, însă tot în cadrul termenului de 45 de zile de la data înregistrării acestora.

Înalta Curte va înlătura şi critica recurentei-pârâte vizând faptul că inspecţia fiscală a fost suspendată, începând cu data de 31.08.2012.

Aceasta întrucât inspecţia fiscală a început la data de 27.01.2012 şi s-a încheiat la data de 24.01.2013, prin emiterea Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/15.06.2013, respectiv la mai mult de un an de la înregistrarea cererilor de restituire. Prin urmare, termenul pentru soluţionarea cererilor şi pentru restituirea efectivă, astfel cum a fost prelungit prin adăugarea perioadei cât s-a desfăşurat inspecţia fiscală, nu a fost respectat în cauză, fiind îndeplinite condiţiile legale pentru acordarea dobânzii legale.

Totodată, în cauză se observă că cel puţin pentru primele două deconturi autoritatea publică a luat măsuri de declanşare a inspecţiei fiscale cu mult după expirarea termenului de 45 de zile în care ar fi trebuit să procedeze la soluţionarea deconturilor. Pentru primul decont s-a scurs mai mult de un an până la data la care a fost numită echipa de control, iar pentru cel de al doilea decont mai mult de trei luni.

De asemenea, este necontestat că potrivit art. 100 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, selectarea contribuabililor ce urmează a fi supuşi inspecţiei fiscale este efectuată de către organul de inspecţie fiscală competent, în funcţie de nivelul riscului stabilit ca urmare a analizei de risc, aceasta din urmă reprezentând activitatea efectuată în scopul de a identifica riscurile de nedeclarare a creanţelor fiscale, de a le evalua, de a le gestiona, precum şi de a le utiliza în vederea selectării contribuabililor ce urmează a fi supuşi inspecţiei fiscale.

În dezacord cu susţinerile recurentei-pârâte, în lipsa unei prevederi legale contrare, aceste reglementări cu caracter general nu pot constitui excepţii de la dispoziţiile legale care stabilesc termenul de soluţionare a decontului cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 2864 din 19 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2021.