Provisional fiscal security measures: passive procedural capacity of the issuing agency and mandatory removal upon legal expiration

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice Pentru Contribuabili Mijlocii, a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtelor de a ridica măsurile asigurătorii instituite prin Decizia nr. x/07.12.2015 emisă de către ANAF - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală ca urmare a încetării de drept a acestora şi, pe cale de consecinţă, să se dispună obligarea pârâtelor să dispună ridicarea de urgenţă a acestor măsuri asigurătorii, sub sancţiunea amenzii, prevăzută de dispoziţiile art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004; să se dispună repararea prejudiciului material suferit de reclamantă, evaluat provizoriu la suma de 1.506.688 RON, ca urmare a emiterii abuzive a Deciziei nr. x/07.12.2015 şi omisiunea de a ridica aceste măsuri la momentul încetării de drept a acestora, respectiv ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de valorificare a bunurilor perisabile sechestrate şi a altor obligaţii prevăzute în sarcina organului fiscal; să se dispună obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 194 din data de 30.06.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de majorare a onorariului de expert, a obligat reclamanta să achite suplimentar expertului B. suma de 3000 RON, a admis excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a paratei ANAF - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală în capătul 1 al acţiunii şi a respins acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta ANAF-Direcţia Generală Antifraudă Fiscală ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Totodată, a respins restul pretenţiilor formulate de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Antifrauda Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti-Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, ca neîntemeiate.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 194 din data de 30.06.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinţei recurate, cu consecinţa admiterii acţiunii în anulare astfel cum a fost precizată precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a precizat în esenţă faptul că soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive s-a efectuat cu încălcarea regulilor de procedură din perspectiva stabilirii consorţiului procesual (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.) în speţă, măsurile asigurătorii (popriri şi sechestre) fiind instituite de DGAF prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, astfel că emitentul actului trebuia să facă parte din consorţiul procesual.

Practic, prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a DGAF, instanţa de fond a golit de obiect acţiunea, pe de-o parte, pentru că în accepţiunea acesteia, nu DGRFP Bucureşti trebuia să dispună ridicarea măsurilor instituite prin DIMA II, iar pe de altă parte, pentru că a scos din peisaj pe chiar emitentul deciziei, singurul actor care ar mai fi putut fi obligat la ridicarea acelor măsuri.

Pe lângă eroarea gravă de procedură, din perspectiva stabilirii consorţiului procesual pasiv, soluţia instanţei de fond denotă şi o interpretare vădit eronată a dispoziţiilor art. 213 alin. (7) din Codul de procedură fiscală 2015, conform cărora:

"în situaţia în care măsurile asigurătorii au fost luate înainte de emiterea titlului de creanţă acestea încetează dacă titlul de creanţă nu a fost emis şi comunicat în termen de cel mult 6 luni de la data la care au fost dispuse măsurile asigurătorii. în cazuri excepţionale, acest termen poate fi prelungit până la un an, de organul fiscal competent, prin decizie. Organul fiscal are obligaţia să emită decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii în termen de cel mult două zile de la împlinirea termenului de 6 luni sau un an, după caz, iar în cazul popririi asigurătorii să elibereze garanţia".

Deşi organul fiscal a refuzat să emită decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii şi să o pună în aplicare vreme de aproape 5 ani, instanţa de fond, în mod nelegal, justifică această situaţie prin invocarea art. 213 alin. (8) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Or, pe de-o parte, dispoziţiile art. 213 alin. (8) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală nu erau aplicabile speţei, potrivit art. 352 Codul de procedură fiscală text ce prevede expres situaţiile în care legea nouă retroactivează; în cazul de faţă doar alin. (7) al art. 213 Codul de procedură fiscală 2015 se aplică şi procedurilor iniţiate anterior.

Pe de altă parte, la data la care au avut loc dezbaterile şi, ulterior, deliberările, Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 581/2019, privind dispoziţiile art. 213, alin. (8) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală era cunoscută instanţei de fond, referitor la neconstituţionalitatea acelor dispoziţii.

Potrivit art. 147 din Constituţia României, de la data publicării, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii.

Prin urmare, în ciuda acestui fapt, instanţa de fond, în considerentele sentinţei recurate, susţine inexistenţa vreunei culpe a intimatei DGRFP Bucureşti, motivată de existenţa unui răspuns al acesteia întemeiat pe un articol declarat neconstituţional.

O astfel de dezlegare dată unei anumite pricini încalcă, în mod vădit, dispoziţiile art. 7 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora "Judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părţilor din proces.".

În concluzie, soluţia instanţei de fond este rezultatul unui interpretări şi aplicări eronate a dispoziţiilor din O.G. nr. 92/2003 (Codul de procedură fiscală 2003) respectiv a Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, dar şi rezultatul unei încălcări evidente a deciziilor Curţii Constituţionale a României, generale şi obligatorii.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimaţii-pârâţi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Antifrauda Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti-Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii au formulat întâmpinări faţă de recursul recurentei-reclamante, solicitând respingerea acestuia şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat răspuns la aceste întâmpinări, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor formulate prin întâmpinări de către intimaţii-pârâţi, precum şi prin răspunsul la întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta A. S.R.L. a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu acţiunea având ca obiect să se constate refuzul nejustificat al pârâtelor de a ridica măsurile asigurătorii instituite prin Decizia nr. x/07.12.2015 emisă de către ANAF - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală ca urmare a încetării de drept a acestora şi, pe cale de consecinţă, să se dispună obligarea pârâtelor să dispună ridicarea de urgenţă a acestor măsuri asigurătorii, sub sancţiunea amenzii, prevăzută de dispoziţiile art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi repararea prejudiciului material suferit de reclamantă, evaluat provizoriu la suma de 1.506.688 RON, ca urmare a emiterii abuzive a Deciziei nr. x/07.12.2015 şi omisiunea de a ridica aceste măsuri la momentul încetării de drept a acestora, respectiv ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de valorificare a bunurilor perisabile sechestrate şi a altor obligaţii prevăzute în sarcina organului fiscal.

Soluţionând cauza, prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANAF Direcţia Generală Antifraudă Fiscală în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, reţinând în esenţă că raportul juridic de drept administrativ s-a născut între reclamantă şi DGRFP Bucureşti Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, şi a respins restul pretenţiilor, ca nefondate, reţinând că măsurile asigurătorii nu au fost instituite de pârâta DGRFP Bucureşti Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii ci de ANAF Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, obligaţia de a ridica măsurile asigurătorii aparţinând organului care a luat această măsură.

Recurenta reclamanta critică hotărârea instanţei de fond prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., susţinând că soluţia asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură din perspectiva stabilirii consorţiului procesual iar soluţia asupra fondului litigiului este rezultatul interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor legale invocate .

Analizând cu prioritate motivele de recurs încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., formulate de recurenta reclamantă, Înalta Curte constată că sunt fondate.

Prin decizia nr. x/07.12.2915 de instituire a masurilor asiguratorii emisă de ANAF Direcţia Generală Antifraudă Fiscală s-au estimat obligaţii fiscale în valoare de 1.865.568 RON şi s-au indisponibilizat mărfuri aflate în spatiile de depozitare nr. 43-47 din complexul comercial în valoare de 473.847,37 RON.

Prin cererea adresată Direcţiei Generale Finanţelor Publice Bucureşti, la data de 05.05.2017, reclamanta a solicitat ridicarea masurilor asiguratorii dispuse prin decizia nr. x/07.12.2015, şi repararea prejudiciului evaluat la suma de 1.506.688 RON, produs prin instituirea măsurilor asigurătorii şi omisiunea de a ridica aceste măsuri la momentul încetării de drept a acestora şi ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de valorificare a bunurilor perisabile.

Prin răspunsul emis Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti a comunicat reclamantei că se află sub incidenţa prevederilor art. 213 alin. (8) Codul de procedură fiscală, în sensul că măsurile asigurătorii dispuse şi actele subsecvente lor vor subzista până când se dispun măsuri asigurătorii potrivit C. proc. pen.. Totodată, se precizează că măsurile asiguratorii (inclusiv dispunerea eliberării garanţiilor) se face motivat numai de către organul fiscal care le-a instituit, cu excepţia situaţiei în care instanţa judecătorească competentă se pronunţă prin decizie definitivă şi anulează măsura de instituire a măsurilor asiguratorii.

Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa identităţii între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii, conform art. 36 din C. proc. civ. potrivit căruia "calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond."

În speţă, legitimarea procesuală pasivă este clară din perspectiva calităţii pârâtei ANAF Direcţia Generală Antifraudă Fiscală de emitentă a deciziei nr. x/07.12.2015 prin care s-au instituit măsurile asigurătorii, această calitate conferind acestei părţi şi obligaţia de a dispune ridicarea acestora, în temeiul pct. 5.22 din Anexa 1 din Ordinul preşedintelui ANAF nr. 2605/21.10.2010 conform cărora "Măsurile asigurătorii dispuse vor fi ridicate de către organul de executare, în tot sau în parte, în baza deciziei motivate ori a înscrisurilor emise de instanţă sau de alte organe competente prin care se dispune aceasta, comunicate tuturor celor cărora le-au fost comunicate "Decizia de dispunere a măsurilor asigurătorii" sau celelalte acte de executare în legătură cu acestea."

Prin urmare, participarea procesuală a pârâtei ANAF Direcţia Generală Antifraudă Fiscală este justificată de către reclamantă în raportul juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

În acest sens, Înalta Curte constată că măsurile asigurătorii instituite prin decizia nr. x/07.12.2015 au fost ridicate prin decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii C. nr. x/09.03.2020 emisă chiar de către organul care le-a instituit ANAF Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, aspect ce nu a fost analizat de instanţa de fond, deşi la momentul soluţionării cauzei măsura era deja dispusă.

În raport de motivele arătate anterior, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea soluţionării cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu toate părţile chemate în judecată, instanţa de fond urmând a reanaliza cauza şi din perspectiva îndeplinirii obligaţiei de ridicare a măsurilor asigurătorii şi a momentului la care a intervenit.

Găsind fondat motivul de recurs prevăzut dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., criticile recurentei-reclamante întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu vor mai fi analizate, urmând a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, constatând că sunt întemeiate criticile formulate sub aspectul motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu cele ale art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

6. Temeiul de drept al soluţiei ponunţate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 194 din 30 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 194 din 30 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2021.