Appeal admitted; building-permit requirement of architect registration upheld as lawful implementation.

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a solicitat anularea dispoziţiilor literei f) din Formularul F8 (pag. 2) din Anexa 1 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii din 12.10.2009, aprobate prin Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, care impun condiţia ca, la cererea pentru eliberarea autorizaţiei de construire, să fie anexată "dovada înregistrării documentaţiei la Ordinul Arhitecţilor din România (1 exemplar copie)", precum şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 17/F-CONT din data de 31.01.2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a reclamantului în promovarea cererii, invocate de pârât prin întâmpinare şi a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, anulând dispoziţiile literei f) din Formularul F8 (pag. 2) din Anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii din 12.10.2009, aprobate prin Ordinul nr. 839/12.10.2009, emis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 17/F-CONT din data de 31.01.2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate, iar în rejudecare, respingerea acţiunii formulată de reclamantul A..

În susţinerea motivelor de recurs, recurentul-pârât a susţinut în esenţă că instanţa de fond a ignorat dispoziţiile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 932/2010 care reglementează obligaţia autorităţii publice de a verifica în cadrul procesului de emitere a autorizaţiei de construire, dreptul de semnătură al arhitectului în baza unui document furnizat de filiala teritorială a Ordinului Arhitecţilor din România.

În opinia recurentului-pârât, absenţa confirmării prin dovada de luare în evidenţă expune atât beneficiarul/investitorul, cât şi autoritatea emitentă a autorizaţiei de construire riscului de a fi înşelată de o persoană care îşi asumă titlul profesional în mod nelegal, fie de o persoană care nu este de specialitate, dar falsifică o parafă profesionala, fie de un arhitect care, fără drept de semnătură, coordonează, elaborează şi semnează documentaţii tehnice cu încălcarea legii, de către un conductor arhitect care are dreptul să întocmească şi să semneze doar proiecte pentru lucrări de importanţă redusă sau de un arhitect cu dreptul de semnătură suspendat conform Legii nr. 184/2001 de către organizaţia mandatată de legiuitor să gestioneze dreptul de semnătură, Ordinul Arhitecţilor din România.

Prin urmare, verificarea de către autorităţile publice centrale sau locale a existenţei dovezii de luare în evidenţă a proiectelor la Ordinul Arhitecţilor din România este reglementată prin H.G. nr. 932/2010 si nu prin formularul F8 din normele metodologice la Legea nr. 50/1991.

În acest context, a arătat că nu se poate invoca nerespectarea normelor de tehnică legislativă instituite de Legea nr. 24/2000, în această situaţie fiind vorba de oportunitatea integrării unor aspecte din cadrul normativ complex aferent autorizării construcţiilor. Mai mult, simpla eliminare din formularul F8 a dispoziţiilor criticate nu va elimina obligaţia legală stabilită de legiuitor prin H.G. nr. 932/2010.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât A. nu a formulat întâmpinare, ci a depus concluzii scrise în şedinţa publică de la 29.09.2021 prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 30 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 31 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

În şedinţa publică de la 31.03.2021, s-a depus de către Ordinul Arhitecţilor din România cerere de intervenţie în interesul recurentului-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, solicitându-se admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată-

În motivarea interesului intervenientului, în esenţă, s-a arătat că intervenientul este singurul organism abilitat să verifice dreptul de semnătură al arhitecţilor, iar o eventuală anulare a lit. f) din formularul F8 din Anexa 1 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 care impune ca, la cererea pentru eliberarea autorizaţiei de construire/desfiinţare, să fie ataşată dovada înregistrării documentaţiei la Ordinul Arhitecţilor din România, ar avea efecte directe asupra modului de îndeplinire a atribuţiilor intervenientului.

Or, în opinia intervenientului, această activitate are ca scop tocmai protejarea activităţii arhitecţilor din România, deoarece prin limitarea posibilităţii intervenientului de a controla exercitarea în mod legal a dreptului de semnătură s-ar crea posibilitatea ca terţe persoane, care nu beneficiază de un drept de semnătură valabil, si efectueze acte privind eliberarea autorizaţiilor de construire sau să realizeze acte care nu intră în competenţa legală a acestora.

Pe fondul recursului, a reiterat apărările recurentului-pârât, în sensul aplicării eronate a dispoziţiilor art. 4, 77, 78 din Legea nr. 24/2000 şi ignorarea dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 932/2010.

Prin încheierea dată în şedinţa publică de la 29.09.2021, Înalta Curte a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie, reţinând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 61 alin. (3) coroborat cu art. 63 C. proc. civ.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Intimatul-reclamant A. a investit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea dispoziţiilor literei f) din Formularul F8 din Anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii din 12.10.2009, aprobate prin Ordinul nr. 839/12.10.2009, emis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, prin care este impusă condiţia ca la cererea pentru emiterea autorizaţiei de construire/desfiinţare să fie anexată "dovada înregistrării documentaţiei la Ordinul Arhitecţilor din România (1 exemplar copie)".

Soluţionând cauza, curtea de apel a găsit întemeiate criticile de nelegalitate invocate de intimatul-reclamant, reţinând, în esenţă că dispoziţiile criticate stabilesc o condiţie suplimentară pentru eliberarea autorizaţiei de construire/desfiinţare şi pentru exercitarea dreptului de semnătură al arhitectului, precum şi atribuţii de control şi evidenţă a lucrărilor arhitecţilor cu drept de semnătură, în favoarea Ordinului Arhitecţilor din România, în afara cadrului legal stabilit prin Legea nr. 50/1991, respectiv, prin Legea nr. 184/2001, contrar principiului ierarhiei actelor normative consacrat prin art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Efectuând propria evaluare a materialului probator administrat în cauză pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reţine că analizarea legalităţii actului administrativ cu caracter normativ trebuie să se realizeze cu respectarea principiului ierarhiei actelor normative, prevăzut de dispoziţiile art. 4 alin. (3), art. 77 şi art. 78 din Legea nr. 24/2000, care presupune obligativitatea conformităţii actului administrativ cu caracter normativ cu actul normativ cu forţă juridică superioară în executarea căruia a fost emis.

Astfel, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, "actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă".

În plus, art. 77 din Legea nr. 24/2000 mai stabileşte şi că "Ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului. În formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevăzute la art. 42 alin. (4)".

Art. 78 din Legea nr. 24/2000 prevede că "ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora".

Relevante pentru soluţionarea cererii de recurs sunt şi prevederile art. 25 din Legea nr. 184/2001 care reglementează atribuţia Ordinului Arhitecţilor din România de a controla dreptul de semnătură al arhitecţilor.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile criticate de intimatul-reclamant - lit. f) din Formularul F8 al Anexei nr. 1 la Norma metodologici de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii din 12.10.2009 au următorul conţinut "la cererea pentru eliberarea autorizaţiei de construcţie/desfiinţare, se anexează: dovada înregistrării documentaţiei la Ordinul Arhitecţilor din România (1 exemplar copie)".

Pentru analizarea legalităţii acestor dispoziţii prezintă relevanţă, atât dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, cât şi prevederile din Legea nr. 184/2001 care reglementează dreptul de semnătură al arhitecţilor, precum şi dispoziţiile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 932/2010 care instituie obligaţia autorităţilor publice centrale şi locale de verificare, în vederea emiterii autorizaţiilor de construire/desfiinţare, a dreptului de semnătură al arhitecţilor pentru proiectul respectiv.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 "Documentaţiile tehnice - D.T. şi proiectele tehnice se elaborează de colective tehnice de specialitate, se însuşesc şi se semnează de cadre tehnice cu pregătire superioară numai din domeniul arhitecturii, urbanismului, construcţiilor şi instalaţiilor pentru construcţii, astfel:

a) de arhitect cu diplomă recunoscută de statut român, pentru proiectarea părţii de arhitectură pentru obiective de investiţii cuprinse la toate categoriile de importanţă a construcţiilor supraterane şi a celor subterane;

b) de ingineri constructori şi de instalaţii, cu diplomă recunoscută de statul român, pentru părţile de inginerie în domeniile specifice, pentru obiective de investiţii cuprinse ta toate categoriile de importanţă a construcţiilor supraterane şi subterane, precum şi la instalaţiile aferente acestora;

c) de conductor arhitect, urbanist şi/sau de subinginer de construcţii, cu diplomă recunoscută de statul român, pentru clădiri de importanţă redusă şi aflate în afara zonelor protejate, stabilite conform legii".

De asemenea, conform art. 25 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect "Ordinul Arhitecţilor din România are următoarele atribuţii: ...(e) acordă arhitecţilor dreptul de semnătură şi gestionează Tabloul Naţional al Aritecţilor", iar conform alin. (2) "Atribuţiile Ordinului Arhitecţilor din România privind acordarea dreptului de semnătură nu poate fi exercitată de nicio altă instituţie sau asociaţie profesională".

Totodată, prin Norma metodologică 2010 de aplicare a Legii nr. 184/2001 aprobată prin H.G. nr. 932/2010 se statuează că "Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale au obligaţia să verifice, în vederea emiterii autorizaţiilor de construire/desfiinţare, în condiţiile legii, capacitatea exercitării dreptului de semnătură pe baza documentului prin care filiala teritorială a Ordinului Arhitecţilor din România din care face parte arhitectul/conductorul arhitect confirmă dreptul de semnătură al acestuia şi face dovada luării în evidenţă a proiectului de arhitectură aferent documentaţiei tehnice pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, documentaţiei tehnice pentru autorizarea lucrărilor de demolare, documentaţiei tehnice pentru autorizarea lucrărilor aferente organizării executării lucrărilor, după caz".

Analizând dispoziţia criticată în acest context normativ, rezultă că aceasta face parte dintr-o hotărâre de Guvern care stabileşte în mod expres că autoritatea publică are obligaţia de a verifica în cadrul procesului de emitere a autorizaţiei de construire dreptul de semnătură al arhitectului în baza unui document furnizat de filiala teritorială a Ordinul Arhitecţilor din România.

Înalta Curte reţine că prevederea a cărei legalitate este contestată în prezenta cauză reia obligaţia autorităţii publice de a solicita furnizarea unui document din care să rezulte dreptul de semnătură al arhitectului, obligaţie care este stabilită printr-o Hotărâre de Guvern.

Prin urmare, norma criticată este emisă în executarea legii şi a hotărârii de Guvern, în sensul punerii în aplicare a obligaţiei stabilită prin art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 932/2010.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că prevederea criticată nu adaugă o condiţie suplimentară pentru eliberarea autorizaţiei de construire/desfiinţare, de vreme ce respectiva condiţie este prevăzută într-o hotărâre de guvern, fiind respectat principiul ierarhiei actelor normative.

Nici susţinerile intimatului-reclamant în sensul că dispoziţia contestată restrânge în mod nejustificat dreptul de semnătură al arhitectului şi independenţa acestuia în luarea deciziilor nu pot fi primite, întrucât Legea nr. 50/1991 face distincţie între cadrele tehnice cu pregătire superioară din domeniul arhitecturii, Ordinul Arhitecţilor din România fiind singurul în măsură să verifice la momentul depunerii documentaţiei tehnice dacă arhitectul respectiv are drept de semnătură pentru categoria de lucrări supusă autorizării.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, dată fiind conformitatea prevederilor lit. f) din Formularul F8 din Anexa 1 la Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 50/1991 cu actele normative cu forţă juridică superioară, Înalta Curte va reţine legalitatea normei contestate.

7. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei împotriva sentinţei nr. 17/F-CONT din 31 ianuarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţie, ca neîntemeiată. Totodată, va admite cererea de intervenţie accesorie formulată de Ordinul Arhitecţilor din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei împotriva sentinţei nr. 17/F-CONT din 31 ianuarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţie, ca neîntemeiată.

Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de Ordinul Arhitecţilor din România.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2021.