Late administrative complaint makes annulment action inadmissible; appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 24 iulie 2018, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat:

- repunerea în termenul de contestaţie a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din data de 29.03.2016, cu consecinţa restituirii sumei de 292461,161ei, sumă care reprezintă valoarea tranşei I de plată, aferentă Contractului de finanţare nr. x/19.02.2013;

- constatarea valabilităţii Contractului de finanţare nr. x/19.02.2013;

- anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din data de 29.03.2016, cu consecinţa restituirii sumei de 292.461,161ei, sumă care reprezintă valoarea tranşei I de plată, aferentă Contractului de finanţare nr. x/19.02.2013;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată .

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 184 din 27 noiembrie 2018, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins, ca neîntemeiată, cererea de repunere în termenul de formulare a contestaţiei administrative;

(ii) a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârât, prin întâmpinare;

(iii) a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată având ca obiect anulare act administrativ, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării - Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 184 din 27 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii.

În motivarea recursului, reclamanta susţine că a solicitat repunerea în termenul de formulare a contestaţiei, întrucât termenul prevăzut de art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 are natura unui termen de prescripţie, astfel încât sunt incidente prevederile art. 2522 C. civ.. Instanţa de fond a reţinut greşit că această cerere nu este întemeiată, în condiţiile în care contestaţia administrativă a fost depusă la data de 29.06.2018, în termenul de 30 de zile calculat de la data comunicării hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate în dosarul nr. x/2015, prin care instanţa a admis acţiunea reclamantei, a anulat decizia comisiei de soluţionare a contestaţiei şi a obligat pârâtul la plata sumei reprezentând tranşa a doua din suma finanţată, aferentă contractului semnat de părţi.

Recurenta-reclamantă susţine că nu a avut interesul exercitării dreptului la acţiune până la data de 20.07.2018, adică anterior comunicării hotărârii judecătoreşti amintite şi primirii adresei nr. x/06.07.2018, ca răspuns la cererea din 29.06.2018, prin care intimatul-pârât a respins cererea de restituire a primei tranşe aferente contractului de finanţare. Mai exact, câtă vreme, pe rolul instanţei de judecată, se afla în curs de judecată cauza având ca obiect respingerea contestaţiei formulată cu privire la obligaţia de restituire a tranşei a doua de finanţare, situaţia primei tranşe depindea de soluţia instanţei de judecată şi urma să aibă aceeaşi soartă juridică.

După comunicarea hotărârii definitive pronunţate în dosarul nr. x/2015, prin care s-a dispus anularea notificării şi deciziei de soluţionare a contestaţiei referitoare la cea de-a doua tranşă a sumei finanţate, recurenta-reclamantă a solicitat pârâtului anularea Procesului-verbal nr. x/29.03.2016, referitor la prima tranşă de finanţare, motivele acestui act fiind identice cu cele din actele administrative anulate de instanţă, iar la data de 16.07.2018 a primit răspunsul AFIR, comunicat prin adresa nr. x/06.07.2018.

Consideră recurenta-reclamantă că termenul de prescripţie prevăzut de art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, de formulare a acţiunii, a fost suspendat între data formulării primei contestaţii din 29.04.2016 şi data de 04.06.2018, când a fost comunicată hotărârea din dosarul nr. x/2015. Contestaţia menţionată este cuprinsă în adresa nr. x/29.04.2016, prin care recurenta-reclamantă a comunicat intimatului-pârât, ca răspuns la cererea acestuia de restituire a primei tranşe de finanţare, că nu îşi însuşeşte concluziile Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.03.2016, urmând ca aceste aspecte să fie tranşate după finalizarea litigiului având ca obiect tranşa a doua de finanţare.

Faţă de respingerea acţiunii ca inadmisibilă, raportat la lipsa plângerii prealabile, arată recurenta-reclamantă că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că adresa nr. x/29.04.2016 nu poate fi considerată contestaţie administrativă, deşi, prin acest act, reclamanta şi-a exprimat opoziţia faţă de procesul-verbal nr. x/29.03.2016. Această contestaţie a fost înregistrată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 47 din O.U.G. nr. 66/2011, iar pârâtul nu a comunicat un răspuns.

Arată recurenta-reclamantă, contrar susţinerilor intimatului-pârât, că între litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 şi litigiul de faţă există o legătură, actele contestate în ambele dosare izvorând din acelaşi contract de finanţare şi cuprinzând aceeaşi motivare sub aspectul neeligibilităţii. Atât timp cât o instanţă de judecată a constatat, printr-o hotărârea definitivă, că reclamanta este îndreptăţită la plata celei de-a doua tranşe aferentă contractului de finanţare, atunci se consideră că şi pe parcursul primei etape au fost îndeplinite condiţiile legale şi recurenta are dreptul la restituirea sumei aferente primei tranşe. În acest sens, recurenta-reclamantă învederează motivele pentru care, în dosarul nr. x/2015, instanţa a concluzionat cu privire la inexistenţa unor condiţii artificiale necesare obţinerii ajutorului nerambursabil.

Totodată, consideră recurenta-reclamantă că instanţa de fond a apreciat greşit că interesul reclamantei s-a născut la finalizarea dosarului nr. x/2015, contrar susţinerilor părţii, în sensul că acest interes s-a născut odată cu refuzul restituirii primei tranşe, aspect pe care instanţa de fond nu l-a analizat şi care impune soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare.

Mai mult, instanţa de fond nu s-a pronunţat pe capătul de cerere vizând constatarea valabilităţii contractului de finanţare, în condiţiile în care, prin procesul-verbal contestat s-a propus măsura rezilierii contractului, nerealizată. Ca atare, sentinţa recurată nu este motivată, fiind contrară art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanţa nu a analizat probele administrate, nu a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză şi nu a evocat normele incidente, soluţia din dispozitiv fiind pur formală.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimatul-pârât a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Alte aspecte procesuale

Excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare a fost respinsă, ca neîntemeiată, la termenul din 29 septembrie 2021, pentru motivele arătate în partea introductivă a prezentei decizii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte consideră necesar a sublinia că recurenta-reclamantă, contestând soluţia de respingere a cererii în anulare ca inadmisibilă, pentru neurmarea procedurii administrative prealabile de contestare a procesului-verbal de nereguli, prezintă argumente care susţin, pe de-o parte, respectarea acestui termen, iar pe de altă parte, respectarea termenului de formulare a acţiunii în faţa instanţei de contencios administrativ, deşi această din urmă chestiune nu a făcut obiectul analizei în fond.

Mai exact, instanţa de fond a respins cererea de repunere în termenul de formulare a contestaţiei administrative împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.03.2016 şi a respins acţiunea ca inadmisibilă, având în vedere prevederile art. 21 şi art. 47 din O.U.G. nr. 66/2011, care califică procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare ca fiind act administrativ şi impun obligaţia formulării contestaţiei administrative în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, termen stabilit de legiuitor a fi unul de decădere. Constatând că împotriva Procesului-verbal nr. x/29.03.2016 nu s-a formulat contestaţia administrativă obligatorie în termenul stabilit de lege şi că motivele invocate în susţinerea cererii de repunere în termen sunt neîntemeiate, instanţa de fond a dispus soluţia anterior indicată.

Aşadar, argumentele recurentei referitoare la formularea acţiunii la data de 20.07.2018, după primirea adresei nr. x/06.07.2018, emisă de pârât, se îndepărtează de la considerentele şi soluţia din sentinţa recurată, prin care s-a analizat îndeplinirea obligaţiei de formulare în termen a contestaţiei administrative, iar nu a acţiunii în contencios administrativ.

Confuzia dintre cele două termene procedurale (de depunere a contestaţiei administrative, respectiv de formulare a acţiunii) se regăseşte şi la nivelul temeiurilor de drept invocate în recurs. Astfel, prevederile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 (raportate la art. 2252 C. civ.), invocate de recurentă, privesc termenul de formulare a acţiunii în faţa instanţei de contencios administrativ, care este calificat drept termen de prescripţie, pe când termenul de formulare a contestaţiei administrative este prevăzut de art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 şi este considerat de legiuitor a fi un termen de decădere, conform alin. (4) al aceluiaşi articol.

În consecinţă, Înalta Curte constată că argumentele recurentei-reclamante, întemeiate pe data depunerii acţiunii, raportat la dispoziţiile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 (inclusiv cele referitoare la suspendarea termenului de prescripţie), nu pot fi avute în vedere din perspectiva termenului de formulare a contestaţiei administrative.

Revenind la termenul de formulare a contestaţiei administrative şi la caracterul admisibil al acţiunii, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă a susţinut critici care pot fi sumarizate astfel:

- lipsa interesului formulării contestaţiei administrative împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.03.2016 anterior comunicării deciziei nr. 626/19.02.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015 şi, respectiv, primirii adresei nr. x/06.07.2018, prin care pârâtul a refuzat anularea procesului-verbal şi plata primei tranşe de finanţare;

- formularea contestaţiei administrative la data de 29.06.2018, în termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei nr. 626/19.02.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015;

- calificarea adresei nr. x/29.04.2016 ca reprezentând o contestaţie administrativă împotriva procesului-verbal, în raport de conţinutul concret al acesteia.

Înalta Curte constată că niciunul din aceste argumente nu este de natură a schimba soluţia instanţei de fond.

În ceea ce priveşte termenul formulării contestaţiei administrative împotriva Procesului-verbal nr. x/29.03.2016, dispoziţiile art. 47 din O.U.G. nr. 66/2011 impun formularea acestei contestaţii în 30 de zile de la comunicare, fără nicio diferenţiere, iar termenul este expres definit ca fiind unul de decădere, nefiind, prin urmare, susceptibil de suspendare sau întrerupere.

Recurenta-reclamantă a arătat că nu avea interes să conteste titlul de creanţă referitor la prima tranşă din suma finanţată prin raportare la situaţia litigioasă existentă (dosar nr. x/2015), având ca obiect contestarea Notificării nr. x/17.10.2014 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 36787/12.11.2014, emise de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin care s-a reţinut neeligibilitatea cererii de plată a tranşei a doua din Contractul de finanţare nr. x/19.02.2013.

Acest argument nu poate fi primit, întrucât situaţia litigioasă ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 nu este determinantă în stabilirea interesului formulării contestaţiei administrative împotriva Procesului-verbal nr. x/29.03.2016 şi nu reprezintă factor exonerator al îndeplinirii acestei obligaţii. Interesul de a contesta procesul-verbal de nereguli s-a născut de la data comunicării acestuia, iar nu la data soluţionării favorabile a litigiului referitor la plata tranşei a doua a finanţării.

Împrejurarea că atât notificarea nr. x/2014, cât şi procesul-verbal nr. x/2016 privesc sume acordate în temeiul aceluiaşi contract de finanţare şi ar viza aceleaşi pretinse nereguli nu reprezintă un argument care să poată fi valorificat în legătură cu admisibilitatea cererii, referindu-se la fondul chestiunilor litigioase, putând fi analizat doar în măsura în care reclamanta ar fi urmat procedura prevăzută de lege pentru contestarea administrativă a procesului-verbal de nereguli.

Orice susţinere a recurentei-reclamante referitoare la data naşterii interesului de a contesta procesul-verbal de nereguli este nefondată în lumina dispoziţiilor art. 47 din O.U.G. nr. 66/2011, care stabilesc termenul de decădere de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ.

În ceea ce priveşte calificarea ca reprezentând contestaţie administrativă a adresei nr. x/29.04.2016, Înalta Curte constată, similar instanţei de fond, că această adresă nu întruneşte cerinţele de fond sau de formă ale contestaţiei administrative prevăzute de art. 47 din O.U.G. nr. 66/2011, nefiind suficientă opoziţia exprimată de reclamantă faţă de procesul-verbal comunicat şi menţiunea că aspectele reţinute prin acest act administrativ vor fi tranşate ulterior, în funcţie de rezultatul dosarului nr. x/2015

Cererea expediată la data de 29.06.2018 îndeplineşte, într-adevăr, cerinţele unei contestaţii administrative, având ca obiect solicitarea de anulare a Procesului-verbal nr. x/2016 şi motivele pe care se întemeiază, însă data depunerii sale excede în mod evident termenului prevăzut de art. 47 din O.U.G. nr. 66/2011.

În concluzie, recurenta-reclamantă nu a dovedit motive întemeiate pentru admiterea cererii de repunere în termenul de formulare a contestaţiei administrative, lipsa interesului atacării actului administrativ de la data comunicării sale neconstituind un astfel de motiv, iar instanţa de fond a reţinut în mod corect că cererea nu este întemeiată, iar actele emanate de la reclamantă, invocate ca reprezentând contestaţie administrativă, ori nu au acest caracter (adresa nr. x/2016) ori au fost tardiv formulate (cererea din 29.06.2018). În consecinţă, câtă vreme reclamanta nu a formulat contestaţia administrativă în termenul prevăzut de lege, soluţia de inadmisibilitate pronunţată de instanţa de fond este legală şi va fi menţinută.

Nefondate sunt şi criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care se critică nepronunţarea instanţei pe capătul de cerere vizând constatarea valabilităţii contractului de finanţare. Înalta Curte constată că acest petit putea fi analizat pe fond numai în măsura admisibilităţii cererii de anulare a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.03.2016, act administrativ prin care s-a propus rezilierea contractului de finanţare.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 184 din 27 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2021.