Disciplinary liability of a judicial bailiff for erroneous calculation of enforcement costs: professional oversight competence versus exclusive judicial review of enforcement titles

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 28 februarie 2018, pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România ("UNEJ"), a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 5/02.02.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017, emisă de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul UNEJ, solicitând anularea sancţiunii disciplinare care i-a fost aplicată prin această hotărâre.

1.2. Prin încheierea din 18 iunie 2018, instanţa de fond a dispus citarea, în calitate de pârât, a Ministerului Justiţiei.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 156 din 8 noiembrie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 156 din 8 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

Recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile C. proc. civ. potrivit cărora încheierile de stabilire a cheltuielilor de executare silită se întocmesc de către executorul judecătoresc, sunt titluri executorii şi pot fi atacate doar prin formularea unei contestaţii la executare, competenţa exclusivă a analizării legalităţii acestora aparţinând instanţei de executare. Totodată, instanţa de fond a efectuat o analiză şi calculaţie proprie a cheltuielilor de executare silită, deşi această competenţă aparţine exclusiv instanţei de executare.

Consideră recurentul-reclamant, totodată, că motivele reţinute în actul administrativ contestat şi în sesizarea Ministerului Justiţiei, în vederea sancţionării sale, nu se circumscriu dispoziţiilor art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, faptele sale neputând fi catalogate drept întârziere sistematică şi neglijenţă în efectuarea lucrărilor.

Detaliind criticile sale de nelegalitate, recurentul-reclamant arată că instanţa de executare are competenţa exclusivă de a soluţiona contestaţiile la executare sub aspectul cuantumului cheltuielilor de executare, conform art. 670, art. 651 şi art. 657 C. proc. civ., iar întrucât Comisia Superioară de Disciplină şi Ministerul Justiţiei s-au subrogat în competenţele instanţei de executare, hotărârea atacată este nulă.

Antrenarea răspunderii disciplinare presupune mai multe condiţii: existenţa unei valori sociale lezate, constând în obligaţiile de serviciu şi normele de conduită stabilite prin legi şi regulamente, existenţa unui subiect al abaterii disciplinare şi a unei fapte prin care sunt nerespectate una sau mai multe obligaţii de serviciu, existenţa unei legături de cauzalitate între fapta comisă şi rezultatul produs şi vinovăţia persoanei care comite abaterea disciplinară. În cauză nu sunt îndeplinite aceste condiţii, întrucât încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nu a fost desfiinţată prin modalităţile prevăzute de lege, astfel încât, în lipsa constatării de către instanţa de executare a stabilirii nelegale a cheltuielilor de executare, nu există o faptă care să atragă sancţiunea disciplinară, iar lipsa faptei are ca efect inexistenţa raportului de cauzalitate şi exclude vinovăţia recurentului.

În ceea ce priveşte încadrarea abaterii disciplinare în prevederile art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, susţine recurentul-reclamant că întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor se poate realiza numai în cazul mai multor astfel de întârzieri, situaţie care nu a fost constatată în cauză. Exercitarea defectuoasă a obligaţiilor profesionale, a doua modalitate prevăzută de acest text de lege, trebuie analizată prin raportare la celelalte dispoziţii legale ce reglementează activitatea executorilor judecătoreşti şi permite analiza sub aspectul respectării formalismului întocmirii lucrărilor, nu şi al conţinutului lor.

Mai susţine recurentul-reclamant că instanţa de fond nu a prezentat motivele pentru care a înlăturat argumentele sale, preluând susţinerile Ministerului Justiţiei.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei şi intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, UNEJ reiterând şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, faţă de care Înalta Curte a reţinut inadmisibilitatea invocării în calea de atac declarată de reclamant, în lipsa unui recurs propriu.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Principala critică formulată în calea de atac priveşte încălcarea competenţei exclusive a instanţei de executare în analiza de legalitate a încheierilor de stabilire a cheltuielilor de executare, întocmite de executorii judecătoreşti, recurentul-reclamant apreciind că nici pârâta UNEJ (prin Comisia Superioară de Disciplină) şi nici instanţa de fond nu au atributul legal al cenzurării cuantumului cheltuielilor stabilite prin încheierile nr. 2/63/2016 din 30.06.2016 şi nr. 3/63/2016 din 27.07.2016.

Înalta Curte va respinge aceste critici, ca nefondate, reţinând că, potrivit art. 60 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/2000 şi art. 100 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, aprobat prin Ordinul ministrului Justiţiei nr. 210/2001, legiuitorul a făcut o distincţie între actele executorilor judecătoreşti care sunt supuse, în condiţiile legii, controlului instanţelor judecătoreşti competente şi activitatea executorilor judecătoreşti, care este supusă controlului profesional, în condiţiile Legii nr. 188/2000.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000 şi art. 101 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, activitatea executorului judecătoresc poate face obiectul atât al controlului profesional exercitat de către ministrul justiţiei, cât şi al controlului exercitat de UNEJ, prin consiliul de conducere, în ceea ce priveşte:

"calitatea actelor si lucrărilor efectuate de executorii judecătoreşti", "respectarea legii în activitatea profesionala a executorilor judecătoreşti", şi "conduita executorului judecătoresc în îndeplinirea atribuţiilor sale, în raport cu autorităţile publice, precum si cu persoanele fizice si juridice".

În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 102 alin. (1) şi art. 103 alin. (1) din Regulamentul de punere in aplicare a Legii nr. 188/2000, precum şi cele ale art. 21 lit. k) din Statutul UNEJ, care permit controlul profesional exercitat de către Consiliul Uniunii, direct sau prin Colegiile directoare ale Camerelor, cu privire la "desfăşurarea activităţii executorilor judecătoreşti", "calitatea lucrărilor", "legalitatea lucrărilor executorilor judecătoreşti (...) si conduita executorilor judecătoreşti în îndeplinirea atribuţiilor profesionale", "calitatea actelor execuţionale".

Nu poate fi primită susţinerea recurentului-reclamant potrivit căreia aprecierea asupra legalităţii titlului executoriu sau a oricărui act de executare revine în mod exclusiv instanţei de executare, nu şi organismelor profesionale sau instanţei de contencios administrativ. În raport de textele de lege anterior amintite, Înalta Curte constată că, şi în condiţiile în care nelegala stabilire a cheltuielilor de executare se circumscrie motivelor de promovare a contestaţiei la executare, aceasta constituie, totodată, baza aprecierii calităţii activităţii profesionale a executorului, încheierile de stabilire a cheltuielilor de executare fiind emise în cadrul activităţii profesionale a acestuia.

Pe cale de consecinţă, nu poate constitui un motiv de nelegalitate al hotărârii emise în cadrul procedurii de cercetare disciplinară împrejurarea că partea interesată nu a sesizat instanţa de judecată cu o contestaţie la executare şi nici nu se poate considera că aspectele cercetate pot face exclusiv obiectul contestaţiei la executare, câtă vreme, potrivit art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000, controlul profesional poate avea ca obiect calitatea actelor şi lucrărilor efectuate de executorii judecătoreşti. Totodată, este de observat că dispoziţiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, referitoare la verificarea în cadrul procedurii judiciare a contestării executării silite a actelor de executare silită efectuate, nu instituie o condiţie pentru exercitarea controlului disciplinar prevăzut de art. 62 din Legea nr. 188/2000.

Nefondate sunt şi criticile referitoare la încadrarea abaterii disciplinare în prevederile art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000.

În prim rând, nici UNEJ, în procedura disciplinară, nici instanţa de fond nu au avut în vedere, în analiza abaterii disciplinare, prima teză a acestui articol, referitoare la întârzierea sistematică, ci teza a doua, referitoare la neglijenţa în efectuarea lucrărilor de către executorul judecătoresc.

În al doilea rând, recurentul-reclamant a susţinut în mod neîntemeiat că, în analiza exercitării defectuoase a obligaţiilor profesionale, legea permite o examinare doar sub aspectul respectării formalismului întocmirii lucrărilor, nu şi al conţinutului lor. O astfel de distincţie nu rezultă din conţinutul textelor de lege anterior menţionate, controlul exercitat de organele profesionale, în referire la activitatea profesională a executorului judecătoresc, nefiind limitat doar la aspecte de ordin formal ale actelor întocmite de acesta. În acest sens, art. 101 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 stipulează în mod expres obiectivele controlului efectuat de Consiliul Uniunii, între care se regăseşte "calitatea şi legalitatea lucrărilor", aspecte care nu pot fi circumscrise doar cerinţelor de ordin formal ale întocmirii actelor execuţionale.

Cât priveşte încadrarea faptelor reţinute în sarcina recurentului-reclamant în conţinutul abaterii disciplinare prevăzute de art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000, Înalta Curte constată că acesta, fără a contesta calculul cheltuielilor de executare realizat prin sentinţa recurată, a susţinut că prima instanţă nu avea competenţa de a face o calculaţie proprie, acest atribut aparţinând instanţei de executare (argument căruia i s-a răspuns anterior), precum şi că stabilirea într-un anumit mod a cheltuielilor de executare nu se încadrează în noţiunea de "neglijenţă în efectuarea lucrărilor". Acest din urmă argument nu este întemeiat, întrucât neglijenţa în activitatea profesională poate îmbrăca multiple forme, de la caz la caz, iar în speţa de faţă s-a manifestat sub forma întocmirii, în dosarul de executare, a unor încheieri prin care s-a calculat greşit cuantumul cheltuielilor de executare, fără a exista o justificare legală pentru includerea anumitor sume în această categorie.

În fine, în ceea ce priveşte critica recurentului-reclamant referitoare la nemotivarea corespunzătoare a sentinţei de fond (în sensul neprezentării motivelor pentru care au fost înlăturate argumentele reclamantului şi preluarea susţinerilor Ministerului Justiţiei), Înalta Curte, verificând conţinutul hotărârii judecătoreşti atacate, constată că nu se confirmă susţinerile recurentului.

Astfel, instanţa de fond a făcut o amplă analiză a chestiunilor de fapt şi de drept deduse judecăţii în prezenta cauză, prezentând raţionamentul logico-juridic pe baza căruia a ajuns la convingerea că reclamantul, în calitate de executor judecătoresc, a încălcat dispoziţiile privind obligaţiile profesionale ce-i revin conform Legii nr. 188/2000. Instanţa a răspuns tuturor argumentelor şi apărărilor reclamantului, fără a-şi limita analiza la susţinerilor pârâţilor, examinând în mod efectiv problemele esenţiale ale cauzei. Aşa cum s-a arătat în mod constant în doctrină şi în jurisprudenţă, instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor, ci să examineze problemele deduse judecăţii în mod real, să se pronunţe asupra chestiunilor decisive ale cauzei şi să expună în mod clar raţionamentul pe care şi-a fundamentat soluţia.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 156 din 8 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2021.