Scope of mandatory co-owner consent for renewable energy heating subsidies: exclusion of applicant from notarial declaration requirement under Order No. 1817/2016

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 22 septembrie 2017, pe rolul Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, a solicitat:

(i) admiterea cererii şi beneficierea de Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire - B., cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din această soluţie;

(ii) anularea în parte a Anexei 2/AB - Comisia de analiză în cadrul "Programului privind instalarea sistemelor de încălzire regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire", sesiunea 2016, constituită prin Dispoziţia Preşedintelui AFM nr. 23/2017 nr. crt. 5, privind-o pe reclamantă şi a contestaţiei respinse, publicată pe site-ul www.x.ro, în data de 17.07.2017, conform anexei 2, nr. crt. l7, cu privire la Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire - B. şi a plângerii prealabile 1759/29.08.2017;

(iii) obligarea pârâtei să modifice actele respinse şi sa elibereze acte din care să rezulte că reclamanta beneficiază de Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire - B., cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din această soluţie;

(iv) obligarea pârâtei la plata unor daune morale în cuantum de 1.000 euro sau echivalentul în RON la cursul de la data plăţii;

(v) obligarea pârâtei la plata unor daune moratorii de 180 RON/zi de întârziere, de la data la care trebuia semnat contractul de finanţare şi anume 01.08.2017, până în momentul plăţii;

(vi) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 175/CAF/2018 din 2 februarie 2018, Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 14 februarie 2018.

1.4. Prin cererea depusă în dosarul instanţei de fond la data de 24 aprilie 2018, reclamanta a precizat acţiunea, în sensul că solicită:

(i) anularea în parte a pct. 4 din Procesul-verbal al şedinţei Comitetului Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu, încheiat la 28.03.2017, inclusiv a anexei 4 la acest proces-verbal;

(ii) anularea măsurii de la pct. 5 din Anexa 2/Alba privind centralizatorul proiectelor propuse spre respingere în programul B., sesiunea 2016, în ceea ce o priveşte pe reclamantă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 137 din 20 iunie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 137 din 20 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În motivarea recursului, reclamanta susţine că, potrivit art. 13 alin. (1) lit. i) din Ordinul nr. 1817/2016, obligaţia de depunere a unei declaraţii notariale, semnată de toţi coproprietarii, din care să reiasă că pentru imobilul respectiv se va depune o singură cerere de finanţare, precum şi persoana solicitantă, este incidentă doar în cazul în care imobilul în discuţie este deţinut în proprietatea comună pe cote-părţi reglementată de art. 634 C. civ., iar nu în devălmăşie, conform art. 667 C. civ.

Recurenta-reclamantă consideră că nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 13 alin. (1) lit. i) din Ordinul nr. 1817/2016, întrucât imobilul pentru care s-a depus dosarul de finanţare este deţinut de aceasta împreună cu soţul său, în devălmăşie, astfel încât nu era necesară depunerea unei astfel de declaraţii. Totuşi, recurenta-reclamantă arată că a depus în dosarul de finanţare o declaraţie autentică, dată de celălalt coproprietar, din care rezultă că doar ea va depune cererea de finanţare privind Programul B. - Sesiunea 2016.

În susţinerea acestui motiv de recurs, reclamanta prezintă şi aspecte teoretice referitoare la diferenţa de regim juridic între proprietatea comună pe cote părţi şi proprietatea devălmaşă.

Mai solicită recurenta a se avea în vedere că, potrivit art. 15 din acelaşi ordin, agenţia judeţeană pentru protecţia mediului verifică conformitatea documentelor depuse în dosarul de finanţare, iar în speţă, Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului Alba a constatat că această documentaţie este completă şi a înregistrat cererea de finanţare în registrul special, sub nr. x.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata-pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Consideră intimata că agenţia judeţeană pentru protecţia mediului verifică exclusiv conformitatea administrativă a dosarului, iar nu corectitudinea documentelor din dosarul de finanţare, potrivit art. 14 alin. (1) din Ordinul nr. 1817/2016.

Totodată, consideră a fi corectă soluţia instanţei de fond, în condiţiile în care reclamanta nu a depus în dosarul de finanţare declaraţia notarială semnată de toţi coproprietarii imobilului unde urma să fie implementat proiectul. Din cuprinsul art. 14 din Ordinul nr. 1817/2016, rezultă că un solicitant poate depune o singură cerere de finanţare pentru un singur tip de proiect aferent unui singur imobil, iar dacă sunt mai mulţi coproprietari, poate fi depusă o singură cerere de finanţare, astfel încât finalitatea depunerii declaraţiei autentice prevăzut de art. 13 lit. i) din acelaşi ordin este aceea de a împiedica formularea mai multor cereri de finanţare pentru acelaşi imobil.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, prin raportare la motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi reclamanta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 din Noul C. proc. civ., indicarea art. 304 reprezintă o eroare, întrucât acest articol corespunde vechiul C. proc. civ. (de la 1865), inaplicabil prezentei cauze, care se judecă sub imperiul C. proc. civ. probat prin Legea nr. 134/2010. Or, potrivit acestui din urmă act normativ, motivele pentru care se poate solicita casarea unei hotărâri sunt reglementate de art. 488, iar nu de art. 304, regăsit în vechea reglementare.

Totodată, în raport de criticile de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la pronunţarea unei hotărâri cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, urmând a fi analizate din această perspectivă.

Problema litigioasă în speţă este reprezentată de modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. i) din Ordinul nr. 1817/20.09.2016 emis de Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, potrivit cărora:

"(1) Dosarul de finanţare va cuprinde: (...) i) pentru imobilele deţinute în coproprietate se va depune o declaraţie notarială, semnată de toţi coproprietarii, din care să reiasă că pentru imobilul respectiv se va depune o singură cerere de finanţare, precum şi persoana solicitantă, în original.", raportat la dispoziţiile art. 632 din C. civ., care reglementează formele proprietăţii comune ca fiind următoarele: a) proprietatea pe cote - părţi (coproprietatea); b) proprietatea în devălmăşie (devălmăşia).

Înalta Curte reţine că imobilul la care se implementează proiectul ce se doreşte a fi finanţat prin Programul B. este deţinut în devălmăşie de soţii A. şi C., cererea de finanţare fiind formulată de A..

Pârâta AFM a respins cererea de finanţare depusă de reclamantă, reţinând nerespectarea criteriului de eligibilitate prevăzut de dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. i) din Ordinul nr. 1817/2016, respectiv faptul că este depusă declaraţie pe proprie răspundere în formă notarială doar de către coproprietarul care nu a depus cererea de finanţare (respectiv soţul recurentei-reclamante, C.).

În cursul soluţionării cauzei, atât în faza administrativă, cât şi în faza judiciară, părţile au prezentat opinii diferite cu privire la înţelesul noţiunii de imobile deţinute în "coproprietate" din cuprinsul art. 13 alin. (1) lit. i) din Ordinul nr. 1817/2016, respectiv cu privire la obligaţia depunerii unei declaraţii notariale de către "toţi coproprietarii". Pârâta a susţinut că noţiunea de "coproprietate" priveşte toate formele proprietăţii comune prevăzute de art. 632 C. civ., astfel încât este necesară depunerea unei declaraţii notariale de către ambii D., în calitate de proprietari devălmaşi, nu doar de coproprietarul care nu a depus cererea de finanţare, opinie împărtăşită şi de instanţa de fond, pe când reclamanta a susţinut că legiuitorul a avut în vedere doar proprietatea pe cote-părţi, nu şi forma de proprietate devălmaşă exercitată de soţi.

Înalta Curte consideră că, în pentru a lămuri obligaţia reglementată de art. 13 alin. (1) lit. i) din Ordinul nr. 1817/2016, trebuie avut în vedere scopul urmărit de legiuitor la edictarea textului normativ, în raport de conţinutul declaraţiei reglementate de acest text de lege. În opinia instanţei de recurs, în ipoteza unui bun imobil pentru care se solicită finanţare nerambursabilă prin programul "B." şi faţă de care mai multe persoane exercită concomitent dreptul de proprietate, depunerea declaraţiei notariale are menirea de a confirma că toţi coproprietarii îşi exprimă acordul în sensul depunerii unei cereri de finanţare unice şi a indicării persoanei solicitante. Depunerea declaraţiei preîntâmpină ivirea unor situaţii litigioase determinate de depunerea cererii de finanţare de mai mulţi coproprietari ori, după acordarea finanţării, de opoziţia celorlalţi coproprietari la implementarea proiectului.

În speţă, oricum s-ar interpreta noţiunea de coproprietate uzitată de art. 13 alin. (1) lit. i) din Ordinul nr. 1817/2016, ca făcând trimitere la ambele forme de proprietate comună sau doar la proprietatea pe cote-părţi, Înalta Curte constată că scopul reglementării este atins prin depunerea unei declaraţii notariale de către coproprietarul C., conform textului normativ amintit, dublată de declaraţia pe proprie răspundere depusă de reclamanta A., potrivit art. 13 alin. (1) lit. c) din acelaşi ordin.

Astfel, prin declaraţie pe propria răspundere, solicitanta A. a arătat că nu a mai aplicat pentru acelaşi imobil şi nu a mai depus o altă cerere de finanţare care să fi fost acceptată în cadrul sesiunii şi că nu a mai primit finanţare în cadrul aceluiaşi program pentru acelaşi imobil în sesiunile derulate anterior. Totodată, prin declaraţia notarială autentificată sub nr. x/07.10.2016, C., soţul recurentei-reclamante, a declarat că nu va depune cerere pentru Programul B. 2016, în calitate de coproprietar al imobilului situat în Municipiul Alba Iulia, str. x, jud. Alba.

Înalta Curte constată că interpretarea intimatei-pârâte, potrivit căreia declaraţia notarială trebuie depusă şi de persoana solicitantă, se caracterizează printr-un formalism excesiv, care se îndepărtează de la scopul instituirii acestei obligaţii. Acceptând această ipoteză, s-ar ajunge la situaţia în care solicitanta ar fi nevoit să depună atât declaraţia pe proprie răspundere prevăzută de art. 13 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 1817/2016, cât şi declaraţia notarială prevăzută de lit. i) a aceluiaşi articol, prin care ar arăta unul şi acelaşi aspect şi anume că pentru imobilul în discuţie nu s-a mai depus şi nu se va mai depune o altă cerere de finanţare. Cât priveşte indicarea persoanei solicitante, dacă menţionarea acesteia este o cerinţă rezonabilă în cazul declaraţiei notariale formulate de coproprietarii nedepunători ai cererii de finanţare, în cazul reclamantei înseşi o astfel de declaraţie este lipsită de orice utilitate practică, voinţa de a solicita finanţarea fiind exprimată prin însăşi depunerea cererii de finanţare şi a documentelor însoţitoare.

În speţa de faţă, scopul urmărit de legiuitor este atins prin depunerea declaraţiei notariale prevăzute de art. 13 alin. (1) lit. i) din Ordinul nr. 1817/2016 doar de către coproprietarul C., impunerea unei astfel de obligaţii în sarcina solicitantei fiind excesivă, datorându-se unei interpretări rigide şi greşite a textului normativ de către intimata-pârâtă, în disonanţă cu celelalte prevederi ale ordinului amintit.

Concluzionând, Înalta Curte consideră că, prin menţiunea depunerii declaraţiei de către "toţi coproprietarii", legiuitorul nu a intenţionat să îl includă în această sintagmă şi pe coproprietarul depunător al cererii de finanţare, obligaţia declarativă a acestuia fiind îndeplinită în raport de prevederile art. 13 alin. (1) lit. c), iar nu de prevederile lit. i) ale aceluiaşi articol din Ordinul nr. 1817/2016.

Faţă de această concluzie, Înalta Curte apreciază că nu mai este necesară analizarea criticilor referitoare la diferenţele dintre cele două forme de proprietate comună, întrucât, chiar în ipoteza în care s-ar aprecia că legiuitorul a vizat ambele forme de proprietate comună, instanţa de control judiciar a stabilit că obligaţia depunerii declaraţiei notariale nu incumbă şi coproprietarului solicitant al finanţării, ci doar celorlalţi coproprietari nedepunători ai cererii.

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A., va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite în parte cererea de chemare în judecată, anulând Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 1759/29.08.2017, emisă de pârâtă, precum şi decizia de respingere a dosarului de finanţare nr. x, cuprinsă în Anexa nr. 2/AB - Centralizatorul proiectelor propuse spre respingere în cadrul Programului B. Sesiunea 2016, nr. crt. 5, obligând pârâta să continue procedura de analiză şi selecţie cu privire la dosarul de finanţare depus de reclamanta A..

În ceea ce priveşte daunele morale şi a daunelor moratorii, respinse de instanţa de fond ca urmare a respingerii capătului principal de cerere, prin recurs nu s-au formulat critici cu privire la soluţia de respingere a acestor petite accesorii.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte pârâta Administraţia Fondului de Mediu la plata către reclamanta A. a cheltuielilor de judecată în sumă de 3450 RON, aferente ambelor faze procesuale, compuse din onorariu avocaţial în sumă de 3000 de RON, dovedit prin depunerea chitanţelor nr. 156/14.09.2017 şi nr. 193/21.12.2018, taxă judiciară de timbru în sumă de 150 RON achitată în recurs .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 137 din 20 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului de Mediu.

Anulează Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 1759/29.08.2017, emisă de pârâtă şi decizia de respingere a dosarului de finanţare nr. x.

Obligă pârâta să continue procedura de analiză şi selecţie cu privire la dosarul de finanţare depus de reclamanta A..

Respinge în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

Obligă pârâta Administraţia Fondului de Mediu la plata către reclamanta A. a cheltuielilor de judecată în sumă de 3450 RON, pentru fond şi recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2021.