Scope of administrative review in discrimination cases: causation between prohibited criteria and workplace harassment

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 5 octombrie 2015, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării ("CNCD"), B. S.R.L., C., D., E., F. şi G., a solicitat:

- anularea Hotărârii nr. 363/19.08.2015, emisa de CNCD, prin care s-a respins plângerea reclamantei pe motive de discriminare;

- constatarea faptelor de discriminare şi hărţuire în sensul art. 2 din O.G. nr. 137/2000 şi art. 5 din Codul muncii, fapte la care reclamanta a fost supusă de către angajator şi persoanele reclamate;

- obligarea pârâtului CNCD la emiterea unei noi hotărâri, prin care sa fie înlăturate consecinţele faptelor discriminatorii - concedierea şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării;

- restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, respectiv concedierea;

- obligarea pârâtei B. S.R.L. şi a celorlalţi reclamanţi la plata în solidar a unor despăgubiri civile în cuantumul a 20 salarii pe care reclamanta le obţinea în calitate de salariat al B. S.R.L.;

- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 1069 din 18 februarie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 8 aprilie 2016.

1.4. Prin încheierea din 7 martie 2017, instanţa de fond a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a lui H..

2. Hotărârile instanţei de fond

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 970 din 21 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, B. S.R.L., C., D., E., H., F. şi G.;

(ii) a anulat Hotărârea CNCD nr. 363/19.08.2015;

(iii) a obligat pârâtul CNCD să procedeze la o nouă analiză a petiţiei nr. 1938 din data de 13.03.2015, formulată de reclamanta A., cu luarea în considerare a tuturor aspectelor legate de faptele de discriminare invocate în cuprinsul petiţiei şi a ansamblului probator administrat, potrivit considerentelor sentinţei;

(iii) a respins capetele de cerere privind restabilirea situaţiei anterioare, ca rămase fără obiect;

(iv) a respins capătul de cerere privind constatarea faptelor de discriminare şi hărţuire, ca inadmisibil;

(v) a obligat pârâţii la plata, în solidar, către reclamantă a sumei de 4000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 4560 din 8 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de completare a sentinţei civile nr. 970/21.03.2017, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, B. S.R.L., C., D., E., H., F. şi G., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 970 din 21 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii B. S.R.L. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, iar reclamanta A. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 4560 din 8 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., B. S.R.L. a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta-pârâtă critică încălcarea, prin sentinţa recurată, a prevederilor art. 22 alin. (2), art. 211 şi art. 237 C. proc. civ., a art. 2 din O.G. nr. 137/2000 şi a art. 5 din Codul muncii, susţinând că instanţa de fond nu a valorificat împrejurarea că, prin hotărârea CNCD contestată, au fost analizate şi aspectele referitoare la hărţuire, în raport de care s-a constatat că nu există dovezi sau elemente de natură să o confirme. Instanţa de fond a valorificat doar aspectele circumstanţiale expuse de reclamantă în cuprinsul acţiunii, fără a analiza actele care au stat la baza emiterii hotărârii contestate.

Susţine recurenta-pârâtă că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a invocat aspecte de fapt care nu au format obiectul sesizării şi analizei CNCD. Astfel, prin sesizarea adresată CNCD, reclamanta a sesizat fapte de discriminare, pe motiv de naţionalitate, etnie, cetăţenie şi a invocat doar generic fapte de hărţuire, pentru că i s-a solicitat să accepte un alt post. Pârâtul CNCD a examinat posibila discriminare inclusiv din perspectiva unor acte de hărţuire, instanţa de fond reţinând în mod greşit că hotărârea CNCD nu este motivată sub acest aspect, întrucât se limitează la trimiterea la unele acte normative sau regulamente.

Arată recurenta că instanţa de fond a constatat, similar CNCD, că faptele sesizate de reclamantă nu intră sub incidenţa art. 2 alin. (1) şi art. 5 din O.G. nr. 137/2000, neconstituind fapte discriminatorii, dar a reţinut că pârâtul CNCD ar fi omis împrejurarea că petiţia viza fapte care se circumscriu noţiunii de hărţuire, cercetând doar aspectele de discriminare pe criterii de cetăţenie, vechime în muncă şi apartenenţă etnică. Pentru a concluziona în acest sens, instanţa a apreciat că nu a fost analizată hărţuirea morală a pârâtei realizată prin intimidare, subminarea autorităţii personale, tratament diferenţiat şi supraveghere excesivă, astfel că actul administrativ contestat este nemotivat, deşi, din probele administrate rezultă că reclamanta nu a fost izolată şi că mutarea sa în alt birou s-a datorat rearanjării birourilor tuturor angajaţilor care funcţionau la etajul 3 al clădirii.

Susţine recurenta-pârâtă că faptele pretins discriminatorii, expuse în cadrul petiţiei adresate CNCD, au fost analizate integral de autoritatea pârâtă din perspectiva art. 2 alin. (1) şi art. 5 din O.G. nr. 137/2000, aceasta reţinând în mod corect că nu au existat acte de hărţuire în sensul celor sesizate. Reclamanta a sesizat o serie de fapte pretins discriminatorii, deşi, prin această petiţie, reclamanta este cea care comite acte discriminatorii pe criterii de naţionalitate, cetăţenie şi apartenenţă etnică în raport de angajaţii de altă naţionalitate/cetăţenie.

În opinia recurentei-pârâte, greşita aplicare a normelor de drept material de către instanţa de fond este evidenţiată şi prin aceea că, în cuprinsul sentinţei, au fost preluate integral susţinerile reclamantei, fără a fi analizată efectiv hotărârrea CNCD şi, de asemenea, instanţa de fond a reţinut în mod nereal împrejurarea că în hotărârea CNCD nu sunt expuse toate susţinerile reclamantei.

În fine, arată recurenta-pârâtă că reclamanta a susţinut încălcarea principiului egalităţii de tratament faţă de salariaţi, prin tratament diferenţiat faţă de colectiv şi supraveghere excesivă, dar aceste susţineri nu au fost dovedite prin probele administrate în cauză, instanţa limitându-se la enumerarea factorilor care constituie manifestări ale pretinsei hărţuiri.

3.2. Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea în tot a acţiunii.

În motivarea recursului, pârâtul CNCD arată că a analizat toate aspectele sesizate de reclamantă, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale discriminării şi/sau ale hărţuirii, în sensul art. 2 alin. (1) şi alin. (5) din O.G. nr. 137/2000.

În ceea ce priveşte "hărţuirea morală" reclamată, recurentul-pârât susţine că nu poate analiza aceste aspecte în cadrul prevăzut de art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, neavând competenţa legală de a analiza posibile "hărţuiri morale/mobbing/bullying". Hărţuirea definită de art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000 se diferenţiază de hărţuirea morală/mobbing/bullying, astfel cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa instanţei supreme. Sintagma "orice comportament" din cuprinsul acestui text de lege se bazează pe existenţa criteriilor prevăzute de lege, ceea ce presupune o legătură de cauzalitate între tratamentul diferit indus şi criteriul interzis de lege.

În acest context, arată recurentul-pârât că, din probele administrate în cursul soluţionării sesizării adresate de reclamantă, a rezultat că desfacerea contractului de muncă al acesteia nu a fost motivat de cetăţenie sau de apartenenţa etnică ori de vechimea în muncă, concedierea putând fi considerată abuzivă, dar în niciun caz discriminatorie sau hărţuitoare. Pentru constatarea unei fapte de discriminare, trebuie să existe un raport de cauzalitate între criteriul interzis şi tratamentul diferit, iar pentru constatarea faptei de hărţuire, trebuie să existe o legătură de cauzalitate între criteriul interzis şi crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv.

Aceste motive sunt prezentate şi în susţinerea caracterului motivat al actului administrativ, recurentul-pârât susţinând că, neputând analiza fapte de hărţuire morală/mobbing/bullying, nu putea nici să motiveze în acest sens.

3.3. Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., declarat împotriva sentinţei nr. 4560/2018, prin care a fost respinsă cererea de completare, reclamanta A. a solicitat admiterea căii de atac şi completarea sentinţei civile nr. 970/2017, în sensul disjungerii capătului de cerere privind constatarea faptelor de discriminare/hărţuire şi acordarea despăgubirilor civile cerute prin ultimul petit al cererii de chemare în judecată.

Susţine recurenta-reclamantă că instanţa de fond a confundat înlăturarea consecinţelor faptei de discriminare, respectiv plata drepturilor salariale acordate în cazul reintegrării pe post, petit care a rămas fără obiect, cu despăgubirile civile solicitate prin ultimul petit al cererii introductive - teza a II-a, întemeiat pe art. 27 din O.G. nr. 137/2000, aceste despăgubiri având caracterul unor daune morale.

Considerentele sentinţei recurate se raportează la despăgubirile salariale acordate prin sentinţa civilă nr. 2618/09.03.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă, pe când despăgubirile solicitate în prezenta cauză sunt o consecinţă a constatării faptelor de discriminare.

Prin urmare, arată recurenta-reclamantă, instanţa de fond, obligând CNCD la reanalizarea plângerii, trebuia să disjungă ultimul capăt al cererii şi să-l menţină pe rol până la emiterea unei alte hotărâri de către CNCD.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Recurenta-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare faţă de cererea de recurs formulată de reclamanta A., invocând excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare, iar în subsidiar, solicitând respingerea căii de atac, ca nefondată.

Recurenta-pârâtă consideră că este corectă soluţia de respingere a cererii de completare, având în vedere respingerea, ca neîntemeiat, a capătului de cerere referitor la restabilirea situaţiei anterioare, precum şi împrejurarea că despăgubirea reclamantei fusese deja realizată în baza unei alte hotărâri judecătoreşti. La data pronunţării sentinţei civile nr. 970/21.03.2017, reclamanta fusese deja reintegrată şi primise despăgubiri, deci fusese repusă în situaţia anterioară şi prejudiciul efectiv fusese reparat.

Mai susţine recurenta-pârâtă că, ulterior punerii în executare a sentinţei civile nr. 2618/09.03.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2015 şi achitării despăgubirilor, raportul de muncă al reclamantei a încetat prin demisie, caz în care cererea pretins nesoluţionată este lipsită de obiect.

4.2. Prin întâmpinarea formulată faţă de recursul declarat de pârâta B. S.R.L., reclamanta A. a solicitat respingerea acestei căi de atac, ca nefondate.

Recurenta-reclamantă susţine că, din analiza considerentelor de la pct. 5.6 şi 5.9 din cuprinsul hotărârii CNCD, rezultă că, în analiza plângerii, s-au avut în vedere doar două criterii de discriminare, cetăţenia şi vechimea în muncă, fără a fi analizate celelalte aspecte sesizate, cu privire la hărţuire morală, marginalizare, supraveghere excesivă. În consecinţă, în mod corect instanţa de fond a reţinut că CNCD nu a analizat toate aspectele din petiţie, iar criticile din recurs sunt nefondate.

4.3. Recurenta-reclamantă A. a depus întâmpinare şi faţă de recursul declarat în cauză de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând respingerea acestei căi de atac, ca nefondată. În esenţă, reclamanta consideră că autoritatea pârâtă nu a analizat plângerea sub toate aspectele din petiţie, fiind omise cele referitoare la hărţuire morală, marginalizare, supraveghere excesivă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate în recursurile declarate în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Prin petiţia înregistrată la CNCD cu nr x/13.03.2015, reclamanta A. a solicitat constatarea şi sancţionarea faptelor de discriminare, hărţuire şi atingerea demnităţii, pretins comise de C., D., F., E., G., în calitate de reprezentanţi şi salariaţi ai B. S.R.L., pentru a o determina să renunţe la postul ocupat şi care au dus în final la încetarea contractului individual de muncă prin concediere.

Prin Hotărârea CNCD nr. 363/19.08.2015 a fost admisă excepţia de necompetenţă materială privind acele aspecte ce ţin de legislaţia muncii şi anume legalitatea restructurării societăţii şi modul în care au fost făcute angajări, legalitatea modului în care activităţile angajaţilor sunt evaluate, etc., conform art. 28-32 din Procedura de soluţionare a petiţiilor şi a sesizărilor şi s-a constatat că faptele reclamate de petentă nu reprezintă o discriminare în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000.

Contestând această hotărâre în faţa instanţei de contencios administrativ, reclamanta a susţinut, în esenţă, că faptele de discriminare şi hărţuire au fost dovedite, însă autoritatea pârâtă nu a avut în vedere toate înscrisurile probatorii depuse în susţinerea sesizării.

După administrarea probatoriului, instanţa de fond a conchis că aspectele invocate din perspectiva tratamentului discriminatoriu, cu privire la legalitatea restructurării societăţii aparţin şi se soluţionează potrivit dreptului muncii, fiind corectă soluţia de constatare a necompetenţei dispusă de pârâtul CNCD. Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut că pârâtul nu a examinat toate aspectele sesizate de reclamantă în petiţie, omiţând a analiza actele şi faptele de discriminare prin raportare la criteriile interzise, precum şi faptele de hărţuire morală comise prin intimidare, subminarea autorităţii personale, tratament diferenţiat, supraveghere efectivă şi "trecerea pe linie moartă", astfel încât actul administrativ este nemotivat. Pentru aceste motive, prima instanţă a dispus obligarea CNCD la o nouă analiză a petiţiei, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor legate de faptele de discriminare invocate în cuprinsul petiţiei şi a ansamblului probator administrat, potrivit considerentelor sentinţei.

Înalta Curte nu împărtăşeşte opinia primei instanţe, considerând, dimpotrivă, că actul administrativ este suficient şi adecvat motivat, faptele de discriminare şi de hărţuire circumscrise art. 2 alin. (1) şi (5) din O.G. nr. 137/2000 fiind analizate corespunzător de către pârâtul CNCD.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prin discriminare se înţelege "orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată precum şi orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Totodată, potrivit art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000:

"Constituie hărţuire şi se sancţionează contravenţional orice comportament pe criteriu de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenenţă la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv."

Din textele de lege precitate, rezultă că, pentru constatarea unei fapte de discriminare trebuie să existe un tratament diferit, bazat pe un criteriu interzis, iar pentru a fi în prezenţa hărţuirii reglementate de O.G. nr. 137/2000, crearea cadrului intimidant, ostil, degradant ori ofensiv trebuie să reprezinte o consecinţă a comportamentului bazat pe unul sau mai multe dintre criteriile interzise. După cum în mod corect a reţinut şi recurentul-pârât CNCD, în cazul hărţuirii trebuie să fie relevată o legătură de cauzalitate între criteriul interzis şi crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv, astfel încât nu orice comportament abuziv, care duce la crearea unui astfel de cadru, poate fi considerat hărţuire, atât timp cât nu are la bază un criteriu discriminatoriu.

Potrivit pct. II al petiţiei nr. 1938/13.03.2015, depuse la CNCD, reclamanta a susţinut că faptele de hărţuire s-au realizat prin intimidare, tratament diferenţiat şi supraveghere excesivă, izolare şi "tragerea pe linie moarta", pe criterii de naţionalitate, etnie şi vechime în postul ocupat. Aceste criterii au fost invocate şi în privinţa faptelor de discriminare încadrate pe dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, prezentate la pct. I din petiţie, iar în urma analizei susţinerilor părţilor şi a materialului probator, pârâtul CNCD a reţinut că niciunul dintre aspectele invocate nu se circumscriu art. 2 alin. (1) şi art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000.

Relevante în acest sens sunt pct. 5.9 şi 5.10 din hotărârea contestată, prin care CNCD concluzionează că desfacerea contractului de muncă nu s-a bazat pe criteriul cetăţeniei sau apartenenţei etnice şi nici pe cel al vechimii în muncă, în raport de înscrisurile depuse în dosar, CNCD expunând şi situaţia statistică pe care angajatorul a comunicat-o cu privire la cetăţenia şi vechimea în muncă a celor 659 angajaţi ai companiei în decembrie 2014. Totodată, CNCD a reţinut că însăşi petenta a susţinut că i s-a transmis că restructurarea postului s-a datorat faptului că a supărat o persoană din conducere, iar analiza conflictelor personale excede competenţelor autorităţii pârâte.

Instanţa de fond a susţinut că CNCD şi-a limitat analiza faptelor de discriminare la datele statistice comunicate de angajator, probatoriu apreciat a fi insuficient. Înalta Curte reţine că aceste date nu au reprezentat singurul suport probator al hotărârii CNCD, autoritatea menţionând în mod expres că a avut în vedere şi înscrisurile depuse la dosar, iar în paginile 2-4 ale actului administrativ sunt indicate şi filele din dosarul administrativ unde află aceste înscrisuri, precum şi susţinerile tuturor părţilor. Aşadar, datele statistice referitoare la cetăţenia şi vechimea în muncă a angajaţilor companiei au fost avute în vedere în contextul întregului probatoriu administrat de părţi, iar CNCD le-a apreciat a fi relevante în analiza criteriilor interzise reclamate de petentă, astfel încât nu se poate reţine că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Înalta Curte constată că recurentul-pârât CNCD a analizat petiţia reclamantei prin prisma atât a faptelor de discriminare, cât şi a faptelor de hărţuire, având în vedere că aceleaşi criterii interzise au fost sesizate în ambele cazuri, iar autoritatea a constatat că nu s-a dovedit existenţa lor, iar în plus a arătat că, la baza desfacerii contractului de muncă, pare să se fi aflat un eventual conflict personal, aspect care excede cadrului legislativ referitor la interzicerea discriminării. Este de observat că diferenţa dintre discriminarea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi hărţuirea prevăzută de art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000 constă în aceea că prima este reprezentată de orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, pe când cea de-a doua este reprezentată de orice comportament care determină crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv, însă, în ambele cazuri, trebuie să fie dovedită existenţa unuia sau mai multora dintre criteriile interzise. Or, câtă vreme petiţia reclamantei a privit aceleaşi fapte de pretinsă discriminare, considerate a se circumscrie şi hărţuirii, iar CNCD le-a analizat şi a stabilit că nu s-a dovedit discriminarea reclamantei de către persoanele indicate, prin raportare la criteriile cetăţeniei, apartenenţei etnice şi vechimii în muncă, atunci nici hărţuirea nu este confirmată, întrucât nu există legătura de cauzalitate dintre crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv şi criteriile invocate de reclamantă.

Totodată, simpla existenţă a unor comportamente care pot afecta din punct de vedere psihic şi emoţional o persoană la locul de muncă nu poate conduce la constatarea existenţei hărţuirii, în măsura în care din probele administrate nu rezultă că respectivele comportamente au avut la bază un criteriu de discriminare. Prin urmare, analiza eventualelor consecinţe pe care le pot produce asemenea comportamente, dar care nu au la bază un criteriu discriminatoriu, nu se poate realiza în cadrul special reprezentat de O.G. nr. 137/2000.

Întrucât petiţia reclamantei a fost analizată sub toate aspectele de discriminare şi hărţuire invocate, Înalta Curte constată că actul administrativ atacat îndeplineşte cerinţa motivării, fiind emis în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, neputând fi decelată vreo cauză de nulitate referitoare la analizarea parţială (incompletă) a sesizării sau la administrarea unui probatoriu insuficient.

Lipsa motivării actului administrativ a fost singurul motiv de nelegalitate a hotărârii CNCD reţinut de instanţa de fond în sentinţa recurată, astfel încât netemeinicia acestui motiv conduce la concluzia nelegalităţii soluţiei de anulare şi a caracterului fondat al recursurilor declarate de pârâţii B. S.R.L. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar va dispune reformarea sentinţei recurate, în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, această soluţie privind atât capătul principal de cerere, referitor la anularea Hotărârii CNCD nr. 363/19.08.2015, cât şi capetele accesorii, care urmează soarta capătului principal, fără a mai fi necesară analizarea aspectelor referitoare la lipsa obiectului petitului referitor la restabilirea situaţiei anterioare sau a admisibilităţii petitului referitor la constatarea faptelor de discriminare sau hărţuire.

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta A., Înalta Curte reţine că pârâta B. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii, apreciind că motivele invocate nu se cuprind în cazul de casare pe care se întemeiază recursul. Contrar acestor susţineri, Înalta Curte constată că recursul îndeplineşte cerinţa motivării, prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., criticile formulate încadrându-se în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, ca neîntemeiată.

Pe recurs, Înalta Curte reţine că acesta priveşte doar sentinţa prin care s-a respins cererea de completare formulată în temeiul art. 444 alin. (1) C. proc. civ.. Deşi îndreptat împotriva sentinţei de respingere a cererii de completare, recursul reclamantei cuprinde critici privitoare la o soluţie pronunţată prin sentinţa principală, respectiv aceea de respingere a capătului de cerere în despăgubiri, iar Înalta Curte constată că soluţionarea prin sentinţa principală a acestui capăt de cerere a fost corect reţinută prin sentinţa de completare nr. 4560/2018.

Pe de altă parte, şi în raport de soluţia de admitere a recursurilor declarate de pârâţi împotriva sentinţei principale şi de respingere în tot a acţiunii, se impune respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat. Câtă vreme soluţia instanţei de recurs este aceea de respingere în tot a acţiunii, inclusiv a petitelor accesorii, partea nu se mai poate referi la o nepronunţare asupra unui capăt de cerere accesoriu.

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâţii B. S.R.L. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Totodată, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantă, invocată de recurenta-pârâtă B. S.R.L. şi va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâţii B. S.R.L. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 970 din 21 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, B. S.R.L., C., D., E., H., F. şi G., ca neîntemeiată.

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta A..

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 4560 din 8 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2021.