Masked commercial communication in public interest broadcast: Intent to promote versus social purpose and absence of advertising contract under Audiovisual Law

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 7 mai 2018, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului ("CNA"), a solicitat anularea Deciziei nr. 240/17.04.2018, emisă de pârât, înlocuirea deciziei cu somaţie publică şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 148 din 1 octombrie 2018, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 148 din 1 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, în sensul anulării deciziei atacate sau înlocuirii deciziei cu somaţie publică.

În motivarea recursului, reclamanta susţine că instanţa de fond a făcut o incorectă aplicare în cauză a dispoziţiilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, fără a avea în vedere că intenţia societăţii nu a fost aceea de a face publicitate mascată şi că nu a mai fost sancţionată anterior pentru o astfel de faptă.

Arată recurenta-reclamantă că fapta reţinută în sarcina sa nu reprezintă publicitate mascată, intenţia fiind aceea a prezentării, în emisiunea "Zona de impact" din data de 14.11.2017, a activităţii unui om de afaceri din localitate, care a angajat tineri sau persoane din categorii sociale defavorizate în cadrul pizzeriei pe care o conduce, acesta fiind şi motivul menţionării denumirii firmei respective. Prezentarea băuturii energizante a fost făcută deoarece acest produs era premiul acordat în emisiune, în cadrul unui concurs telefonic, iar rolul concursului era acela de a atrage mai mulţi spectatori, pentru o mai bună promovare a emisiunii şi a acţiunii de angajare a tinerilor din categorii sociale defavorizate.

Mai susţine recurenta-reclamantă că difuzarea emisiunii nu a condus la încheierea de contracte de publicitate cu firma respectivă, nici înainte, nici după emisiune, neexistând un interes material în pretinsa promovare.

În concluzie, arată recurenta, au fost respectate prevederile art. 29 alin. (1) raportate la art. 1 pct. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, faptele sale neîncadrându-se în categoria comunicărilor comerciale audiovizuale.

Recurenta-reclamantă prezintă şi critici referitoare la proporţionalitatea sancţiunii, susţinând că, între sancţiune şi gravitatea faptei nu există un raport direct de proporţionalitate, neprecizându-se în ce constă pericolul social al faptei pentru a se aplica direct sancţiunea amenzii. Măsura aplicării amenzii este disproporţionată, în condiţiile în care, în cazuri similare, s-a aplicat măsura somaţiei publice (somaţie aplicată postului B. pentru nerespectarea art. 29 alin. (1) din Legea audiovizualului), iar postul TV1 Satu Mare nu a mai fost sancţionat anterior de CNA.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului nu a depus întâmpinare faţă de cererea de recurs formulată de reclamantă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziţii se încadrează criticile formulate în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru considerentele ce se succed:

În ceea ce priveşte faptele reţinute în sarcina recurentei-reclamante, care constituie temeiul aplicării sancţiunii amenzii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 1 pct. 15 şi 16 şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, constatând că prezentarea în cadrul emisiunii "Zona de impact" din data de 14.11.2017 a unor detalii de natură publicitară/comercială reprezintă comunicare audiovizuală cu conţinut comercial mascat.

În recurs, reclamanta a reluat argumentele expuse în faţa instanţei de fond, susţinând, în esenţă, că emisiunea nu a avut un scop publicitar nedaclarat, ci s-a urmărit prezentarea activităţii unui om de afaceri local, care a angajat în cadrul pizzeriei tineri din categorii sociale defavorizate, iar prezentarea de produse (băutură energizantă) s-a făcut în cadrul unui concurs cu premii.

Aceste argumente nu pot fi primite, informaţiile şi comentariile cu caracter de promovare a imaginii, produselor şi serviciilor societăţii comerciale aparţinând omului de afaceri local invitat în emisiune (C. S.R.L. România, pizzeria D.), depăşind cadrul unei informări a publicului cu privire la problema de interes public referitoare la asigurarea de locuri de muncă pentru persoane defavorizate. Prezentatorul emisiunii a înfăţişat telespectatorilor, în mod repetat, aspecte referitoare la activitatea societăţii deţinute de invitatul său, punând accentul nu pe problema socială invocată, ci pe modalitatea de dezvoltare şi extindere a afacerii, subliniind (într-un mod admirativ) dezvoltarea activităţii pizzeriei într-o perioadă scurtă de timp, achiziţia unei flote de livrări, timpul scurt de primire de către client a comenzii, raportul calitate-preţ, etc.

Totodată, prezentarea băuturii energizante produse de firma C. S.R.L. România, deşi făcută în cadrul unui concurs cu premii, a fost realizată într-o modalitate cu evident scop de promovare a produsului, prin prezentarea unor informaţii referitoare la conţinutul produsului, de natură a atrage/a îndemna consumatorii în vederea achiziţionării sale ("câştigătorul va primi 10 energizante care conţin toate vitaminele pe care vi le prescrie medicul de familie când sunteţi răciţi, când vă doare capul, stomacul, ficatul", "omul are nevoie de vitamine, că vine iarna şi în pragul iernii e bună cura de vitamine"),

Prevederile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 504/2002 interzic "comunicările audiovizuale cu conţinut comercial mascat", iar în speţă factorul volitiv a fost manifestat prin intenţia de a atrage atenţia spre numele şi activităţile/produsele societăţii comerciale deţinute de invitat, iar modalitatea în care a fost moderată emisiunea, prin afirmaţiile şi comentariile prezentatorului, denotă o asumare a unor elemente care, în acest caz, constituie o formă de publicitate mascată, de care publicul telespectator a luat cunoştinţă.

Este nerelevantă, pentru reţinerea existenţei faptei contravenţionale, împrejurarea că între postul TV şi societatea comercială a cărei activitate şi produse au fost promovate nu au fost încheiate contracte de publicitate/promovare nici înainte, nici după difuzarea emisiunii, neexistând un interes material în promovare. Potrivit art. 1 pct. 16 din Legea nr. 504/2002, reprezentările prin cuvinte sau imagini, care se circumscriu comunicărilor audiovizuale cu conţinut comercial mascat, "sunt considerate intenţionate mai ales atunci când se fac în schimbul unei plăţi sau a unei contraprestaţii"; aşadar, legea nu exclude ca acţiunea de promovare să fie realizată chiar în lipsa unui interes material, cum ar fi încheierea de contracte publicitare, ci doar prezumă existenţa intenţiei de promovare, atunci când pentru acţiunile respective există o contraprestaţie.

Pentru aceste motive, Înalta Curte reţine că situaţia de fapt descrisă prin decizia atacată corespunde realităţii, fiind constatată în mod corect de către intimatul-pârât săvârşirea faptei contravenţionale de către recurenta-reclamantă. Pe cale de consecinţă, sentinţa instanţei de fond, prin care s-a menţinut decizia contestată, este legală, urmând a fi respinse, ca nefondate, criticile formulate în calea de atac cu privire la neîncadrarea faptei în prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 504/2002.

În ceea ce priveşte proporţionalitatea sancţiunii aplicate, Înalta Curte constată că, şi în acest caz, instanţa de fond a făcut o corectă analiză a prevederilor legale incidente şi a modului în care acestea au fost aplicate de intimatul-pârât la emiterea deciziei contestate.

Potrivit art. 90 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, fapta contravenţională poate fi sancţionată cu amendă de la 10.000 RON la 200.000 RON, iar potrivit art. 90 alin. (4) din acelaşi act normativ, individualizarea sancţiunii se face ţinându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum şi de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an.

Înalta Curte constată că aceste criterii de individualizare au fost corect aplicate prin decizia contestată, iar sancţiunea pecuniară a fost stabilită la valoarea minimă a amenzii.

Cât priveşte posibilitatea înlocuirii amenzii cu somaţie publică, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a constatat în mod corect că gravitatea faptei nu permite o astfel de înlocuire şi ar putea încuraja reclamanta să nesocotească în continuare norma legală.

Înalta Curte mai reţine că lipsa unei alte sancţiuni aplicate de CNA a servit la orientarea amenzii spre minimul permis de lege, iar invocarea de către recurenta-reclamantă a unei situaţii similare, în care autoritatea pârâtă a optat spre emiterea unei somaţii publice, nu este e natură să justifice înlocuirea deciziei cu somaţie publică şi în speţa de faţă. Această înlocuire este posibilă în condiţiile art. 90 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, atunci când efectele faptei sunt minore, ceea ce presupune o analiză specifică, de la caz la caz; ca atare, deşi aceeaşi faptă de publicitate mascată, prohibită de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 504/2002, poate fi reţinută de CNA în privinţa mai multor radiodifuzori, aplicarea sancţiunii contravenţionale sau emiterea somaţiei publice se hotărăşte în raport de împrejurările specifice în care a fost comisă fapta contravenţională şi de efectele pe care le-a determinat, similitudinea dintre situaţia reclamantei şi cea a altor radiodifuzori fiind limitată doar la încadrarea juridică a faptei.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 148 din 1 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2021.