Guarantee fund insolvency indemnity upheld: CASCO exclusion inapplicable on port internal roads, damages and costs awarded

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 21 noiembrie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa ("Compania", "CNAPMC"), în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA", "Fondul"), a solicitat anularea Deciziei nr. 10517 din data de 01.11.2017, emisă de pârât.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1609 din 3 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

(ii) a anulat Decizia nr. 10517/01.11.2017, emisă de pârât;

(iii) a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 3667,9 RON cu titlu de despăgubiri;

(iv) a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 RON cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1609 din 3 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul susţine că instanţa de fond nu a avut în vedere documentele din dosarul de daună, respectiv planşele fotografice din care rezultă că accidentul s-a produs într-o zonă care nu este drum deschis circulaţiei publice, iar trecerea peste calea ferată nu este amenajată corespunzător. Contractul de asigurare se completează cu condiţiile speciale, pe care FGA le-a avut în vedere la momentul analizării cererii de plată, iar art. 3.3. lit. g) din condiţiile speciale stipulează că nu se acordă despăgubiri pentru avarii produse în timpul circulaţiei în afara drumurilor publice.

De asemenea, arată recurentul-pârât, instanţa de fond a interpretat greşit documentul de introducere în reparaţie ca o recunoaştere a asigurătorului în sensul că avaria produsă reprezintă un risc asigurat.

Recurentul-pârât mai susţine că instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită de obligare a FGA la plata despăgubirilor, consecinţa corectă a anulării deciziei fiind aceea a obligării FGA la reanalizarea cererii de plată, câtă vreme actul administrativ nu conţine vreo verificare sub aspectul sumelor solicitate. O altă soluţie ar conduce la imixtiunea instanţei în atribuţiile Fondului, respectiv la negarea competenţei exclusive a FGA de a analiza cererea de plată, stabilită conform Legii nr. 213/2015 şi Normei ASF nr. 16/2015.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata-reclamantă Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Totodată, în şedinţa publică de la termenul de judecată din 29 septembrie 2021, intimata-reclamantă a invocat, oral, excepţia nulităţii recursului, apreciind că motivele de nelegalitate invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând, cu prioritate, potrivit art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi-a întemeiat calea de atac pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., iar intimata-reclamantă a susţinut că motivele invocate nu se subsumează niciunui caz de casare din cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recursul nu este afectat de o cauză de nulitate, întrucât criticile expuse de pârât se circumscriu cazului de casare reglementat de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Recursul nu cuprinde motive de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinţei recurate ori la existenţa unor motive străine sau contradictorii în cuprinsul acesteia, subsumate pct. 6 ale aceluiaşi articol, însă, întrucât se invocă critici referitoare la greşita aplicare sau interpretare a dispoziţiilor legale incidente, calea de atac urmează a fi analizată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., consecutiv respingerii, ca neîntemeiate, a excepţiei nulităţii recursului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziţii se încadrează criticile formulate, astfel cum s-a arătat anterior), Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, pentru considerentele ce se succed:

Problema litigioasă asupra căreia este chemată să se pronunţe instanţa de control judiciar o reprezintă aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 3.3 lit. g) din Condiţiile speciale privind asigurarea de avarii şi furt a autovehiculelor aparţinând persoanelor juridice, care stipulează că "Nu se acordă despăgubiri pentru: avarii produse in timpul circulaţiei în afara drumurilor publice", în raport de prevederile contractului de asigurare încheiat între reclamantă şi asigurătorul A. S.A. ("A.") şi de condiţiile în care s-a produs accidentul pentru care se solicită plata despăgubirii.

Din perspectiva condiţiilor contractuale, Înalta Curte reţine că între reclamantă şi asigurătorul A. s-a încheiat Contractul de asigurare a bunurilor proprietate publică şi privată din cadrul C.N.A.P.M. S.A. Constanta nr. 14051/31.03.2015, în urma desfăşurării unei proceduri de achiziţie publică. Prin Anexa nr. 2 la contractul de asigurare, care cuprinde asigurarea facultativă (CASCO) a unui număr de 84 de autovehicule, inclusiv cel în speţă, s-a stipulat încheierea unei asigurări facultative atotcuprinzătoare (CASCO), inclusiv furt total sau parţial pe teritoriul României sau în străinătate Conform ofertei Anexa 2 - Autovehicule, pagina 3, s-a prevăzut:

"Riscuri acoperite pentru obiectivele de mai sus: Eurocasco-pachetul PREMIUM: Condiţiile din prezenta oferta prevalează în fata condiţiilor de asigurare generale şi specifice înaintate."

Aşadar, după cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, condiţiile contractuale convenite de reclamantă şi asigurător derogă de la condiţiile standard şi se aplică cu prioritate, chiar şi faţă de condiţiile speciale invocate de recurentul-pârât FGA, astfel încât acesta nu poate opune cu succes prevederile art. 3.3 lit. g) din Condiţiile speciale, pentru a respinge cererea de plată formulată de intimata-reclamantă.

Chiar în ipoteza în care s-ar considera că sunt aplicabile dispoziţiile contractuale din condiţiile speciale, Înalta Curte reţine că accidentul care s-a soldat cu avarierea autovehiculului asigurat, proprietatea reclamantei (marca B. cu nr. de înmatriculare x), s-a produs pe un drum public, în sensul O.U.G. nr. 195/2002. Astfel, reclamanta îndeplineşte funcţia de autoritate portuară în porturile pe care le administrează, având drept de liberă trecere,; drumurile aflate în interiorul porturilor maritime sunt drumuri tehnologice de incintă şi se circumscriu categoriei drumurilor publice, autovehiculele şi pietonii care circulă pe drumurile interioare ale porturilor maritime trebuind să se conformeze dispoziţiilor prevăzute în O.G. nr. 22/1999, modificată şi completată, privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare. Totodată, chestiunea vizând apartenenţa drumurilor portuare la drumurile publice a făcut obiectul analizei instanţelor judecătoreşti, care s-au pronunţat în sensul acestei încadrări, Înalta Curte reţinând, cu titlu de exemplu, decizia penală nr. 254/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi decizia nr. 90/2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi familie.

În concluzie, avarierea autovehiculului asigurat s-a produs pe un drum public, obligaţia contractuală a asigurătorului fiind aceea de a despăgubi asiguratul pentru paguba suferită, iar a garantului legal Fondul de Garantare a Asiguraţilor de a plăti această despăgubire, solicitată conform cererii de plată nr. x/05.09.2016, potrivit Legii nr. 213/2015, ca urmare a intrării în faliment a asigurătorului.

Neîntemeiat este şi argumentul referitor la interpretarea efectelor documentului de introducere în reparaţie a autovehiculului, recurentul-pârât negând că emiterea acestui document are valoarea unei recunoaşteri, din partea asigurătorului, a încadrării avariei în riscul asigurat. Or, acceptând realizarea reparaţiilor autovehiculului de către o unitate autorizată, poziţia exprimată de asigurător este clară în sensul recunoaşterii producerii evenimentului asigurat, iar, pe de altă parte, recurentul-pârât nu a indicat efectul juridic diferit pe care consideră că îl produce emiterea acestui document.

Cât priveşte nelegalitatea obligării directe a pârâtului FGA la plata sumei solicitate prin cererea de plată, Înalta Curte constată că nu au fost nesocotite atribuţiile exclusive ale autorităţii pârâte de a analiza cererea de plată, câtă vreme, din actele aflate în dosarul administrativ, rezultă atât efectuarea reparaţiilor de către reclamantă cu acordul asigurătorului (conform documentului de introducere în reparaţie), cât şi cuantumul acestor reparaţii . Totodată, din cuprinsul deciziei emise de recurentul-pârât rezultă că singurul motiv al respingerii cererii de plată este acela al neîncadrării evenimentului în riscul asigurat, fără a se formula motive de respingere referitoare la incertitudinea creanţei.

Prin urmare, în speţă, reclamanta a dovedit existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, iar reluarea procedurii administrative, după anularea deciziei contestate, doar în scopul reanalizării creanţei de către autoritatea pârâtă, ar fi reprezentat un demers de un formalism excesiv, de natură a prelungi în mod nerezonabil termenul de soluţionare definitivă a cererii de plată a reclamantei Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa, depusă cu mai mult de cinci ani în urmă.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1609 din 3 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2021.