Fiscal obligation reduction via internal non-conformity list rather than administrative act; refusal to communicate document as unreasoned administrative act

Şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Ploieşti şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, acţiune împotriva refuzului nejustificat al pârâtelor de a-i comunica actul administrativ care a stat la baza scăderii operate în data de 28.12.2016, cu efecte retroactive din data de 05.07.2015, prin care a solicitat:

- obligarea pârâtelor să-i comunice actul administrativ ce a stat la baza scăderii operate în fişa sintetică a obligaţiilor bugetare în data de 28.12.2016, cu efecte retroactive din data de 05.07.2015;

- recunoaşterea dreptului pretins, respectiv constatarea faptului că la data de 28.12.2016 a operat stingerea obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina sa prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/30.07.2015, stingere ce produce efecte juridice retroactiv, începând cu data de 05.07.2015.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 67 din 16 iulie 2020, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocată de prin întâmpinare, şi, totodată, a respins acţiunea formulate de reclamantă ca neîntemeiată.

3. Recursurile exercitate

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., şi pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Recursul formulat de reclamanta A. SRL

Prima critică, întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă la nemotivarea sentinţei atacate, în privinţa raţiunilor care au stat la baza deciziei de a nu ţine seama de concluziile raportului de expertiză fiscală judiciară din data de 05.03.2020.

Instanţa de fond este obligată să motiveze înlăturarea în totalitate a concluziilor raportului de expertiză care sunt favorabile reclamantei.

Prin motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine încălcarea disp. art. 2 alin. (1) lit. i) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, prin care este definit refuzul nejustificat ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.

Răspunsul transmis în data de 24.05.2018, împreună cu întreaga corespondenţă purtată de reclamantă cu autorităţile publice competente, conturează un refuz nejustificat de a soluţiona cererea.

Cu fiecare răspuns comunicat se confirmă existenţa actului ce a stat la baza scăderii operate în data de 28.12.2016, însă pârâtele refuză să îl comunice.

În răspunsul la plângerea prealabilă se indică faptul că s-a dispus scăderea obligaţiilor fiscale prin referatul înregistrat la Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii constatată la nivelul Regiunii Ploieşti nr. 24085/23.12.2016, a cărui comunicare pârâtele nu o consideră necesară.

Deşi prima instanţă reţine că afirmaţiile reclamantei sunt infirmate de înscrisurile existente la dosar, astfel cum rezultă din Referatul nr. x/23.12.2016, acest act a fost depus la dosar ca urmare a adresei instanţei din data de 19.06.2019, ceea ce confirmă faptul că au existat acte juridice care au produs efecte, dar nu au fost comunicate.

Recurenta-reclamantă susţine încălcarea disp. art. 47 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, care prevăd că actul administrativ trebuie comunicat contribuabilului/plătitorului căruia îi este destinat.

Prima instanţă reţine, în mod greşit că documentul în cauză nu este un act administrativ fiscal, ci este un document intern.

În realitate, operaţiunea de scădere a unor obligaţii fiscale produce efecte juridice faţă de contribuabil şi trebuie comunicată acestuia.

Sentinţa atacată încalcă şi dispoziţiile Cap. III, pct. 2, subpunctul 2.1. lit. h) şi cap. III, pct. 2, subpunctul 2.4. lit. c) din OMFP nr. 2144/2008, ordin intern pus la dispoziţia expertizei de către AJFP Argeş.

Aceste prevederi legale stabilesc că lista neconcordanţelor se aplică atunci când organul fiscal a confruntat sumele din declaraţiile fiscale depuse de contribuabil şi plăţile efectuate pentru perioada supusă inspecţiei, din fişa de evidenţă pe plătitori primită de la compartimentul cu atribuţii de evidenţă pe plătitori, cu cele înregistrate în evidenţa contribuabilului.

Astfel, prima instanţă reţine, în mod eronat, că scăderea obligaţiilor fiscale nu s-a făcut ca urmare a anulării acestora printr-un act administrativ, în sensul art. 46 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, ci ca urmare a constatării dublei impuneri ce s-a realizat prin stabilirea în sarcina contribuabilului a aceloraşi obligaţii fiscale pentru aceeaşi perioadă şi în acelaşi cuantum, scopul Listei neconcordanţelor fiind tocmai acela de a remedia această situaţie şi de a reglementa neconcordanţele dintre evidenţa contabilă a societăţii reclamante şi evidenţa pe plătitor".

Or, susţine recurenta-reclamantă, stabilirea obligaţiilor fiscale, precum şi constatarea ca nedatorate a unor sume poate avea loc numai prin intermediul actelor administrative, acte emise cu scopul de a produce efecte juridice şi nu acte interne, necomunicate contribuabilului.

3.2. Recursul incident formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare fiscală Recurenta-pârâtă susţine aplicarea greşită a disp. art. 2 alin. (1) lit. a), c) şi d), art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, art. 10 alin. (1) şi (4) din O.U.G. nr. 74/2013, art. 13 alin. (1) din H.G. nr. 520/2013, art. 1 pct. 2, pct. 30, pct. 31 şi art. 30 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în sensul că aceasta nu administrează din punct de vedere fiscal contribuabilii, competenţa revenind exclusiv organului fiscal teritorial din cadrul ANAF în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului.

Prin urmare, recurenta-pârâtă susţine greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, nefiind emitenta actului administrativ-fiscal atacat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analiza motivelor de casare

1. Cu privire la recursul declarat de reclamanta A. SRL

Potrivit disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi dispusă în situaţia nemotivării acesteia, prin nemotivare înţelegându-se lipsa totală a considerentelor pe care s-a întemeiat acea hotărâre.

În speţă, recurenta-reclamantă susţine lipsa motivării numai în privinţa raţiunilor ce au stat la baza sentinţei de a nu ţine seama de concluziile raportului de expertiză fiscală judiciară din data de 05.03.2020.

Critica este nefondată, deoarece observându-se considerentele sentinţei atacate, se reţine că la filele x din cuprinsul acestora, judecătorul a expus argumentele pentru care concluziile expertizei sunt eronate.

În privinţa aplicării greşite a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, subsumată motivului de casare întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru existenţa unui refuz nejustificat din partea autorităţii de a rezolva cererea.

Obiectul acţiunii îl reprezintă solicitarea de obligare a pârâtelor de a comunica actul administrativ care a stat la baza scăderii operate în data de 28.12.2016, cu efecte retroactive din 05.07.2016 şi recunoaşterea dreptului pretins, respectiv constatarea că la data de 28.12.2016 a operat stingerea obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei prin decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/30.07.2015, stingere ce produce efecte juridice retroactiv, începând cu data de 05.07.2015.

Recurenta-reclamantă susţine că, în răspunsul la plângerea prealabilă se indică faptul că s-a dispus scăderea obligaţiilor fiscale prin referatul înregistrat la Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constatată la nivelul regiunii Ploieşti nr. 24085/23.12.2016, act care se regăseşte la dosar.

Recurenta-reclamantă susţine însă şi existenţa altor acte juridice care au produs efecte juridice faţă de aceasta, dar care nu i-au fost comunicate.

Înalta Curte reţine că referatul de care face vorbire recurenta-reclamantă reprezintă însăşi Lista neconcordanţelor - Anexa 8, comunicată de organele de inspecţie fiscală din cadrul AJFP Argeş, cu nr. de înregistrare x/14.12.2016 la AJF Argel şi cu nr. de înregistrare 24085/22.12.2016 la Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constatată la nivelul Regiunii Ploieşti.

Lista neconcordanţelor a fost comunicată recurentei-reclamante în data de 26.12.2016, în vederea reglării evidenţei contabile.

Aşadar, din actele dosarului rezultă inexistenţa unui act administrativ-fiscal care să poarte nr. 24085/22.12.2016, înscrisul reprezentând adresa de înaintare a Fişei neconcordanţelor către intimata-pârâtă Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii constatată la nivelul regiunii Ploieşti.

Cu privire la încălcarea disp. art. 47 alin. (1) Codul de procedură fiscală care prevăd că actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului/plătitorului pentru aceleaşi argumente dezvoltate anterior, Înalta Curte va constata că aspectele de nelegalitate invocate sunt nefondate.

Existenţa unui alt înscris denumit SCA 24085 şi care are natura juridică a unui act administrativ fiscal reprezintă doar o presupunere făcută de către recurentul-reclamant, infirmată de probele administrate în cauză.

Referitor la încălcarea dispoziţiilor precizate din cuprinsul OMFP nr. 2144/2008, conform cărora lista neconcordanţelor se aplică atunci când organul fiscal a confruntat sumele din declaraţiile fiscale depuse de contribuabil şi plăţile efectuate pentru perioada supusă inspecţiei, din fişa de evidenţă pe plătitori primită de la compartimentul cu atribuţii de evidenţă pe plătitori, cu cele înregistrate în evidenţa contribuabilului, se constată că acţiunea formulată nu a avut drept obiect eventuala anulare a listei neconcordanţelor.

Afirmaţia instanţei de fond în sensul că scăderea obligaţiilor fiscale s-a făcut prin intermediul listei neconcordanţelor şi nu ca urmare a anulării unui act administrativ fiscal rămâne fără consecinţe juridice, deoarece lista neconcordanţelor a fost comunicată contribuabilului, iar prezenta cauză nu are de rezolvat chestiunea calificării naturii juridice a acestui act din moment ce recurenta-reclamantă a pretins, neîntemeiat că există un alt act administrativ fiscal prin intermediul căruia s-a realizat operaţiunea de scădere a obligaţiilor fiscale.

Urmează a se respinge recursul ca nefondat.

2. Cu privire la recursul incident formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

Recurenta-pârâtă susţine greşita respingere a excepţie lipsei calităţii procesuale pasive şi aplicarea greşită a disp. art. 2 alin. (1) lit. a), c), d), art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, art. 10 alin. (1), (4) din O.U.G. nr. 74/2013, art. 1 pct. 2, pct. 30, pct. 31, art. 29 şi art. 30 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANAF, cu motivarea că reclamanta a formulat cereri la care nu a primit răspuns pozitiv, către toate autorităţile fiscale pârâte.

Prin urmare, prin acţiunea introductivă nu s-a solicitat anularea unui act administrativ-fiscal, ci constatarea refuzului nejustificat de soluţionare a unei cereri, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF a fost unită cu fondul cauzei, iar în cazul în care instanţa de fond constata că cererea este întemeiată, urma să aprecieze, în concret, cărei autorităţi fiscale îi revenea obligaţia de a răspunde reclamantei.

În speţă, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată, astfel că nu a mai fost necesar ca prima instanţă că stabilească dacă pârâta ANAF are vreo obligaţie legală în sensul solicitat de reclamantă.

Prin urmare, recursul va fi respins ca nefondat.

Faţă de cele expuse, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 67 din 16 iulie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.