Classification of medical and nursing roles in special education as auxiliary teaching staff for salary purposes under the Romanian Framework Law on Salaries

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Sibiu a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, modificarea Ordinului Comun nr. 3058/943/2018, emis de pârâţi, în sensul includerii în acesta a funcţiilor medicale şi auxiliare din învăţământul special şi special integrat care nu se regăsesc în anexa I, Familia ocupaţională de funcţii bugetare - Învăţământ" la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume: medic, asistent medical şi infirmieră.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 110/2019 din 23 aprilie 2019, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată prin întâmpinare, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Judeţul Sibiu, în numele membrei A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, a obligat pârâţii să completeze art. 1 al Ordinului comun nr. 3058/943/2018 în sensul includerii în Cap. 1, pct. 6 al Anexei I - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Învăţământ" la Legea-cadru nr. 153/2017, a funcţiei didactice auxiliare de asistent medical în învăţământul special şi special integrat şi a respins acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ Judeţul Sibiu în numele membrelor B., C. şi D. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond atât recurenţii-reclamanţi Sindicatul Liber din Învăţământ Judeţul Sibiu în numele şi pentru A., Sindicatul Liber din Învăţământ Judeţul Sibiu în numele şi pentru B., Sindicatul Liber din Învăţământ Judeţul Sibiu în numele şi pentru D., Sindicatul Liber din Învăţământ Judeţul Sibiu în numele şi pentru C., Sindicatul Liber din Învăţământ Judeţul Sibiu cât şi recurenţii-pârâţi Ministerul Educaţiei (fost Ministerul Educaţiei Naţionale) şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (fost Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale) au declarat recurs.

I. Ministerul Educaţiei, prin recursul formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că personalul medical: medic şi asistent medical beneficiază, începând cu 1 martie 2018, potrivit prevederilor art. 38 alin. (3) lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, de drepturile salariale pentru anul 2022. Începând cu aceeaşi dată cele două funcţii nu mai beneficiază de sporul de stabilitate şi de sporul pentru învăţământ special potrivit art. 4 din Anexa I, Cap. I, lit. B) din Legea-cadru nr. 153/2017, având în vedere că aceste categorii profesionale primesc începând cu 1 martie 2018, drepturile salariale pentru anul 2022, specifice anexei II "Sănătate" şi nu mai fac parte din categoria personalului didactic auxiliar.

Se mai arată că Ministerul Educaţiei Naţionale a făcut propunerea de introducere a funcţiei de asistent social în categoria funcţiilor didactice auxiliare în Ordinul Comun al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale nr. 3058/943/2018 privind reglementarea funcţiilor cu statut de personal didactic auxiliar care nu se regăsesc în Anexa I "Familia ocupaţională de funcţii bugetare învăţământ " a Legii - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În conformitate cu prevederile art. 38 alin. (3) lit. d) din Legea-cadru nr. 153/2017: "Prin excepţie de la lit. a), începând cu 1 martie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, de care beneficiază personalul didactic din unităţile/instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat, inclusiv unităţile conexe, precum şi personalul din cadrul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în învăţământul Superior, se majorează cu 20% faţă de nivelul acordat pentru luna februarie 2018, cu respectarea prevederilor alin. (6)

Prin aplicarea prevederilor art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, funcţia de infirmier se regăseşte la Anexa II-Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Sănătate şi asistenţă socială".

Se mai susţine că, funcţia de infirmier nu face parte din categoria funcţiilor didactice auxiliare în Legea-cadru nr. 153/2017, Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi nici în Ordinul Comun al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Ministerului Muncii şi Justiţiei sociale nr. 3058/943/2018 privind reglementarea funcţiilor cu statut de personal didactic auxiliar care nu se regăsesc în Anexa I "Familia ocupaţională de funcţii bugetare învăţământ" a Legii -cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, iar la data de 1 ianuarie 2019, personalul nedidactic urmează să beneficieze de creşterea salarială de 1/4 din diferenţa salariilor 2022 -31 decembrie 2018.

II. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, în motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că în mod greşit instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de modificare a Ordinului MEN/MMJS nr. 3058/943/2018, fără să ţină cont de prevederile legale privind modificarea unui act normativ, precizate în întâmpinare.

Pe fondul cauzei, se susţine că solicitările reclamantului sunt neîntemeiate pentru considerente avute în vedere de direcţia cu atribuţii exprese în interpretarea şi aplicarea legislaţiei în domeniu.

Astfel, din iulie 2017 până în prezent, salarizarea personalului bugetar se face potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede la art. 1 alin. (3) că "drepturile salariale ale personalului plătit din fonduri publice sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute de prezenta lege."

La art. 14 din Cap. I lit. B) Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ -Anexa 1 Familia ocupaţională de funcţii bugetare "învăţământ" la Legea-cadru nr. 53/2017, se menţionează că, "pentru funcţiile didactice auxiliare, care nu se regăsesc în prezenta anexă, se vor utiliza salariile de bază din anexele la prezenta lege, corespunzător fiecărui domeniu de activitate din sistemul bugetar. Ministerul Educaţiei Naţionale, în colaborare cu Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, va emite, în termen de 30 de zile de la publicarea prezentei legi, un nou ordin privind reglementarea funcţiilor cu statut de personal didactic auxiliar, aplicându-li-se în mod corespunzător celelalte prevederi aplicabile personalului didactic".

În aceste condiţii, a fost emis Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi al ministrului muncii şi justiţiei sociale nr. 3058/943/2018 privind reglementarea funcţiilor cu statut de personal didactic auxiliar care nu se regăsesc în anexa I "Familia ocupaţională de funcţii bugetare învăţământ" la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Se mai precizează că Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale nu are competenţa de a stabili funcţiile care intră în categoria de personal didactic auxiliar, ci doar verifică din punct de vedere tehnic, pentru conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 153/2017, funcţiile cu statut de personal didactic auxiliar la propunerea Ministerului Educaţiei Naţionale.

III. Sindicatul Liber din Învăţământ Judeţul Sibiu în numele şi pentru A., B., D., C., prin recursul formulat întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 şi pct. 4 C. proc. civ., arată că în acţiunea promovată a solicitat obligarea pârâţilor la modificarea ordinului, în sensul includerii funcţiilor de medic, asistent medical, infirmieră din învăţământul special şi special integrat, în categoria funcţiilor cu statut de personal didactic auxiliar care nu se regăsesc în anexa I "Familia ocupaţională de funcţii bugetare învăţământ" la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Aceste funcţii cu statut de personal didactic auxiliar care nu se regăsesc în anexa I "Familia ocupaţională de funcţii bugetare învăţământ" la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt enumerate în anexa Ia Ordinul nr. 3058/943/2018, nu în art. 1 al acestuia.

Având în vedere acest fapt şi acela că nu se punea problema modificării unei anexe a Legii nr. 153/2017, soluţia potrivită ar fi trebuit să fie "completarea Ordinului nr. 3058/943/2018 în sensul includerii în anexă a funcţiei de asistent medical în învăţământul special şi special integrat."

Este evident că astfel cum este formulat dispozitivul hotărârii atacate este şi inaplicabil, pârâţii neavând posibilitatea în mod legal să modifice Legea nr. 153/2017, lege organică.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente.

4. Apărările formulate în cauză

Sindicatul Liber din Învăţământ Judeţul Sibiu a formulat întâmpinare prin care arată că, în recursul formulat, Ministerul Educaţiei Naţionale pur şi simplu reia susţinerile din întâmpinarea înaintată instanţei de fond, fără a ţine seama de argumentele pertinente ale primei instanţe referitoare la obiectul de reglementare al ordinului atacat, şi anume, recunoaşterea statutului de personal didactic auxiliar pentru funcţiile care nu se mai regăsesc în Legea nr. 153/2017.

În ceea ce priveşte susţinerile M.E.N. referitoare la faptul că funcţia de infirmier nu ar fi una de personal didactic auxiliar, recurentul precizează că în data de 13.06.2019 a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul M.E.K./M.M.J.S. nr. 4024/889/2019 prin care această funcţie este introdusă în categoria funcţiilor cu statut de personal didactic auxiliar (Nr. crt. 145-146).

În opinia sa, excepţia inadmisibilităţii pe care Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale o reiterează este neîntemeiată, având în vedere că nu se pune problema modificării ordinului de către instanţa de judecată, ci de obligarea autorităţilor emitente la modificarea acestuia, procedură permisă de legislaţia aplicabilă.

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamanţilor, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinări, Înalta Curte apreciază că recursurile formulate de recurenţii-pârâţi Ministerul Educaţiei şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale sunt fondate, motiv pentru care le va admite, va casa sentinţa atacată şi, pe cale de consecinţă, va respinge în tot acţiunea reclamanţilor.

De asemenea, va admite excepţia nulităţii recursului formulat de reclamanţi, din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi va respinge recursul din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., ca nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte recursul formulat de recurenţii-reclamanţi

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Ordinul Comun nr. 3058/943/2018 au fost reglementate funcţiile cu statut de personal didactic auxiliar care nu se regăsesc în Anexa I, Cap. I, pct. 6 a Legii-cadru 153/2017, acestea fiind prevăzute în Anexa la prezentul ordin. De asemenea, se mai prevede că personalul încadrat pe aceste funcţii are statut de personal didactic auxiliar şi beneficiază de celelalte prevederi aplicabile personalului didactic auxiliar, prevăzute la lit. B) a Capitolului I al Anexei la Legea-cadru nr. 153/2017 (art. 3).

Potrivit menţiunilor din preambul, Ordinul a fost emis având în vedere dispoziţiile art. 14 din Anexa I, Capitolul I, Subcapitolul II B. "Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ" a Legii-cadru nr. 153/2017.

Potrivit acestui articol pentru funcţiile didactice auxiliare, care nu se regăsesc în prezenta anexă, se vor utiliza salariile de bază din anexele la prezenta lege, corespunzător fiecărui domeniu de activitate din sistemul bugetar. Ministerul Educaţiei Naţionale, în colaborare cu Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale va emite, în termen de 30 de zile de la publicarea prezentei legi, un nou ordin privind reglementarea funcţiilor cu statut de personal didactic auxiliar. Acestora li se vor aplica în mod corespunzător celelalte prevederi aplicabile personalului didactic.

S-a susţinut că şi funcţiile de medic şcolar, asistent medical şi infirmier în învăţământul special şi special integrat sunt funcţii didactice auxiliare şi că trebuiau reglementate prin Ordinul Comun nr. 3058/943/2018.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a respins excepţia inadmisibilităţii reţinând că Legea 554/2004 stabileşte cadrul procesual al litigiului de contencios administrativ, reglementând în detaliu categoriile de subiecte care pot avea calitate procesuală activă, persoanele sau entităţile care pot fi chemate în judecată, obiectul acţiunii, condiţiile de exercitare a dreptului la acţiune şi limitele controlului judecătoresc asupra actelor administrative.

De asemenea, potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, pot fi supuse controlului de legalitate actele administrative tipice sau asimilate, acţiunea în contencios administrativ putând avea ca obiect anularea totală sau parţială a unui act administrativ, obligarea autorităţii publice să rezolve o cerere, să emită sau să modifice un act administrativ etc.

Prin urmare, în mod corect s-a reţinut că obiectul acţiunii se circumscrie prevederilor art. 8 din Legea 554/2004, excepţia inadmisibilităţii fiind respinsă.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că funcţia de asistent medical este prevăzută în Anexa nr. 2 la Legea-cadru nr. 153/2017.

Dispoziţiile art. 44 pct. 36 din Legea nr. 153/2017 prevăd că la data intrării în vigoare -1 iulie 2017- se abrogă orice alte dispoziţii contrare prezentei legi. Abrogarea reprezintă anularea, suprimarea unei dispoziţii legale, şi are ca rezultat scoaterea din vigoare, în total sau în parte, a unui act normativ printr-un alt act normativ de aceeaşi valoare juridică sau de o valoare juridică superioară.

În cuprinsul Legii nr. 153/2017 s-a utilizat formularea "se abrogă orice alte dispoziţii contrare prezentei legi".

Abrogarea implicită este reglementata în cadrul art. 67 intitulat "Evenimente legislative implicite", care la alin. (1) prevede că "în cazuri deosebite, în care la elaborarea şi adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite"

Norma juridică nouă (Legea nr. 153/2017, Ordinul nr. 3058/943/2018) reglementează diferit în comparaţie cu norma juridică veche (Ordinul nr. 5573/2011), dispoziţiile sale fiind în contradicţie şi Incompatibile cu cele anterioare.

Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că personalul din unităţile şi din instituţiile de învăţământ este format din personal didactic, didactic auxiliar şi nedidactic.

Personalul didactic este format din personalul didactic de predare, personal didactic auxiliar şi personal didactic de conducere, de îndrumare şi control, fiind direct implicat în procesul de predare-învaţare la toate nivelurile de studiu.

De asemenea, la art. 249 din Legea educaţiei naţionale sunt stabilite categoriile de personal didactic auxiliar, fără a face vreo menţiune referitoare la includerea funcţiei de asistent medical în această categorie de personal. Funcţia de asistent medical este prevăzută în Anexa nr. 2 la Legea-cadru nr. 153/2017.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod greşit a admis acţiunea pe acest aspect.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că personalul didactic auxiliar este format din bibliotecar, documentarist, redactor, informatician, laborant, tehnician, pedagog şcolar, instructor de educaţie extraşcolară, asistent social, corepetitor, mediator şcolar, secretar, administrator financiar (contabil), instructor-animator, administrator de patrimoniu, medic şcolar şi asistent medical.

Potrivit art. 33 din acelaşi act normativ, infirmiera face parte din personalul nedidactic, art. 251 din Legea 1/2001 dă dreptul Ministerului Educaţiei Naţionale, ca în colaborare cu Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, să stabilească şi să reglementeze noi funcţii didactice, respectiv didactice auxiliare.

Aşadar, chiar dacă medicul şcolar şi asistentul medical nu se regăsesc în enumerarea art. 249 din Legea 1/2001, aceste funcţii sunt încadrate în categoria personalului didactic auxiliar de către art. 32 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a învăţământului special şi special integrat.

De asemenea, în mod corect a reţinut instanţa de fond că niciunul dintre membrii de sindicat în numele cărora a fost formulată acţiunea nu este medic şcolar şi se impune a fi respinsă solicitarea de completare a ordinului în sensul reglementării şi a acestei funcţii.

În ceea ce priveşte funcţia de infirmier, Înalta Curte constată că în mod corect aceasta nu a fost reglementată prin Ordinul comun al Ministerului Educaţiei Naţionale şi al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale întrucât aceasta face parte din personalul nedidactic.

Prin urmare, constatând criticile formulate de recurenţii-pârâţi ca fiind întemeiate, Înalta Curte va admite recursurile şi, pe cale de consecinţă, va respinge, în tot, acţiunea reclamanţilor.

În ceea ce priveşte recursul formulat de recurenţii-reclamanţi din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deşi este invocat, acest motiv de recurs nu este însoţit de argumentele prin care să se demonstreze în care dintre ipotezele reglementate de textul legal mai sus menţionat s-ar încadra critica de nelegalitate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, alături de celelalte menţiuni prevăzute cu caracter imperativ, şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Prin textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat mai multe ipoteze de nelegalitate, de natură să atragă casarea unei hotărâri judecătoreşti, însă simpla invocare a acestui articol nu este de natură a conduce la concluzia că cerinţa imperativă a dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. a fost îndeplinită în cauză de către recurenta-reclamantă.

Pentru a conduce la casarea hotărârii atacate pe acest motiv de critică, recursul nu se poate limita la o simplă indicare "de formă" a textului art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cerinţa legală a "dezvoltării motivelor" implicând determinarea criticilor punctuale şi indicarea pretinselor greşeli de judecată săvârşite de instanţă, cerinţă nerespectată de către recurent cu ocazia invocării acestui prim motiv de recurs, ceea ce conferă susţinerilor recurentului doar o aparenţă de motivare, însă nu reprezintă un argument suficient pentru a provoca o analiză de legalitate a hotărârii recurate pe acest motiv de recurs.

Prin urmare, sancţiunea prevăzută de normele procedurale în vigoare, pentru lipsa oricăreia dintre menţiunile la care se referă art. 486 alin. (1) lit. a) şi c), este nulitatea, astfel cum prevăd dispoziţiilor art. 488 alin. (3) teza întâi C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi, pe cale de consecinţă, va anula recursul din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul formulat din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată netemeinicia acestui motiv de recurs, pentru considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.:

"când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti".

Cu alte cuvinte, când instanţa a săvârşit un "exces de putere".

Instanţa săvârşeşte un "exces de putere" când, fie pronunţă o hotărâre judecătorească fără nicio competenţă în acea problemă, fie chiar şi numai când ea săvârşeşte orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanţelor prin lege.

Într-o încercare de definire a sintagmei "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti", s-a considerat că aceasta semnifică intruziunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească.

Aceasta s-ar putea produce când instanţa săvârşeşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, când consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când critică pe legiuitor, când aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare, când se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.

În practica instanţei supreme s-a statuat că prin exces de putere nu se pot înţelege decât acele atingeri aduse de judecători principiilor constituţionale care determină, în interesul general, limitele în care trebuie să se restrângă diferitele puteri, iar nu orice violare de lege sau abateri de la simple reguli de competenţă.

Conform doctrinei, "excesul de putere" derivă din trecerea abuzivă a "barierelor" între funcţiile ce revin autorităţilor publice şi el este un exces faţă de limitele fixate prin norme constituţionale.

"Necompetenţa" derivă din încălcarea sau ignorarea atribuţiilor de jurisdicţie ce revin diferitelor categorii de instanţe, astfel cum aceste atribuţii au fost stabilite prin normele de procedură, în interiorul sistemului instanţelor judecătoreşti.

Deci, "excesul de putere" semnifică un conflict de atribuţii între instanţe şi alte autorităţi, iar "necompetenţa" un conflict de atribuţii între instanţele judecătoreşti.

Astfel spus, "excesul de putere" constă în încălcarea de către judecători a principiului separaţiei puterilor în stat, în imixtiunea lor în atribuţiile puterii legislative sau executive.

Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, nu ne aflăm în niciuna din ipotezele prezentate mai sus, motiv pentru care va respinge recursul formulat din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., ca nefondat

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi, va casa în parte, sentinţa atacată, în sensul că va respinge, în tot, acţiunea reclamanţilor, va admite excepţia nulităţii motivului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocată din oficiu, va anula recursul formulat de recurenţii-reclamanţi din perspectiva motivului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi va respinge recursul formulat din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Ministerul Educaţiei (fost Ministerul Educaţiei Naţionale) şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (fost Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale) împotriva sentinţei nr. 110/2019 din 23 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa atacată, în sensul că respinge, în tot, acţiunea reclamanţilor.

Admite excepţia nulităţii motivului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocată din oficiu.

Anulează recursul din perspectiva motivului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulat de recurenţii-reclamanţi Sindicatul Liber din Învăţământ Judeţul Sibiu în numele şi pentru A., Sindicatul Liber din Învăţământ Judeţul Sibiu în numele şi pentru B., Sindicatul Liber din Învăţământ Judeţul Sibiu în numele şi pentru D., Sindicatul Liber din Învăţământ Judeţul Sibiu în numele şi pentru C., Sindicatul Liber din Învăţământ Judeţul Sibiu, împotriva sentinţei nr. 110/2019 din 23 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., formulat de recurenţii-reclamanţi Sindicatul Liber din Învăţământ Judeţul Sibiu în numele şi pentru A., Sindicatul Liber din Învăţământ Judeţul Sibiu în numele şi pentru B., Sindicatul Liber din Învăţământ Judeţul Sibiu în numele şi pentru D., Sindicatul Liber din Învăţământ Judeţul Sibiu în numele şi pentru C., Sindicatul Liber din Învăţământ Judeţul Sibiu, împotriva sentinţei nr. 110/2019 din 23 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2021.