CNCD lack of jurisdiction over alleged discrimination arising from interpretation and application of competition law

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantul A., judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând anularea Hotărârii nr. 254/27.06.2018 emise de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi obligarea acestuia să soluţioneze pe fond sesizarea înregistrată sub nr. x/13.06.2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 17/CA din 25 ianuarie 2019, a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Consiliul Superior al Magistraturii, a dispus anularea Hotărârii nr. 254/27 06 2018 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a obligat CNCD la soluţionarea, pe fond, a cererii înregistrată sub nr. x/13 06 2017.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării au declarat recurs.

I. Consiliul Superior al Magistraturii prin motivele de recurs formulate, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că reclamantul nu a invocat chestiuni ce ar putea fi considerate discriminatorii care să derive din prevederi normative legale sau regulamentare şi nici aspecte care să privească propriu-zis aplicarea şi/sau interpretarea unor dispoziţii normative, ci faptul că, în legătură cu organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la care s-a înscris, în aplicarea aceloraşi dispoziţii normative, i s-a aplicat, fără nici o justificare obiectivă, un tratament diferit, discriminatoriu, faţă de cel puţin un alt participant la acelaşi concurs ori un tratament discriminatoriu prin aplicarea unor criterii diferite de apreciere faţă de cele avute în vedere în cazul altor candidaţi, criterii care nu se regăsesc în lege sau în regulament.

Recurentul mai precizează că sesizarea reclamantului vizează o situaţie care decurge din modalitatea de desfăşurare a concursului şi de punctare a candidaţilor la concursul pentru promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aspecte care sunt reglementate prin Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 74/2012, cu modificările şi completările ulterioare.

În acest context, pretinsul tratament discriminatoriu invocat se raportează, de fapt, la prevederile unor acte normative, astfel încât nu se poate determina o eventuală incidenţă a unui comportament de natura celor reglementate de prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Prin urmare, recurentul consideră că instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material incidente în cauză şi a constatat în mod greşit că discriminarea invocată de reclamant nu este echivalentă cu o problemă de interpretare şi aplicare a legii, atribut exclusiv al instanţei de judecată.

II. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că prin hotărârea anulată de instanţa de fond, CNCD prin Colegiul director, a admis excepţia de necompetenţă materială în ce priveşte interpretarea şi aplicarea legii, reţinând că, în raport de jurisprudenţa CEDO în ceea ce priveşte art. 14, privind interzicerea discriminării, ipoteza generică de tratament diferit ia naştere prin efectul interpretării de către CSM a legislaţiei aplicabilă desfăşurării concursului şi se materializează prin aplicarea acestei interpretări şi în cazul intimatului-reclamant.

Or, în exercitarea competenţelor sale determinate de prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, CNCD nu se poate pronunţa asupra unor aspecte de legalitate/temeinicie a unor interpretări/aplicări făcute de CSM a actelor normative aplicabile desfăşurării concursului.

Se mai susţine că C.N.C.D. nu se poate subroga instanţelor de judecată pentru a face aprecieri în legătură cu aspectele de fond ale petiţiei care decurg din modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale precum şi consecinţele juridice ce decurg dintr-o asemenea interpretare/aplicare.

Prin urmare, nu este de competenţa CNCD de a tranşa aspect de aplicare şi interpretare a legii, care au consecinţe vătămătoare, discriminatorii, dar care reprezintă în fapt litigii (în cazul de faţă de o posibilă interpretare/aplicare eronată a legislaţiei aplicabilă desfăşurării concursului de promovare în funcţie de judecător la ÎCCJ) ce sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti.

Din întreg materialul probator administrat în cauză a rezultat că handicapul, rasa, naţionalitatea, etnia, limba, religia, categoria socială, convingerile, sex, orientarea sexuală, vârsta, apartenenţa la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu al reclamantului nu au avut niciun fel de relevanţă în cauză, motivul depunctării la concursul privind promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind "posibila interpretare eronată a unor prevederi legale" de către reclamatul de discriminare.

Recurentul mai subliniază că acele comportamente considerate discriminatorii şi care sunt sancţionabile contravenţional nu pot fi echivalate sau asimilate cu situaţiile ce implică modificarea, completarea, respectiv adoptarea unor prevederi legale de către legiuitor şi subsecvent modalitatea de interpretare şi aplicare corectă a acestora, în cauză interpretarea şi aplicarea legilor 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Legea nr. 317/20074 privind CSM şi/sau Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare în funcţia de judecător la ÎCCJ.

În susţinerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii, practică judiciară, precum şi decizii pronunţate de Curtea Constituţională.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, susţinând că soluţia CNCD în ce priveşte petiţia pe care a formulat-o şi considerentele pe care se întemeiază sunt nelegale, în esenţă, în raport de obiectul solicitării, actul emis de pârâtul CNCD echivalând cu refuzul de a soluţiona o cerere adresată unui organism cu activitate administrativ jurisdicţională învestit cu atribuţii speciale în conformitate cu prevederile O.G. nr. 137/2000, aşa cum a apreciat şi Curtea de Apel Constanţa.

Intimatul mai susţine că atât în cererea adresată Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, cât şi în memoriul depus ca răspuns la aspectele invocate de CSM prin punctul de vedere comunicat CNCD, nu a invocat chestiuni ce ar putea fi considerate discriminatorii care să derive din prevederi normative legale sau regulamentare şi nici aspecte care să privească propriu-zis aplicarea şi/sau interpretarea unor dispoziţii normative, ci faptul că, în legătura cu organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la care s-a înscris, în executarea aceloraşi dispoziţii normative, i s-a aplicat, fără nici o justificare obiectivă, un tratament diferit, discriminatoriu, faţă de cel puţin un alt participant la acelaşi concurs ori un tratament discriminatoriu prin aplicarea unor criterii diferite de apreciere faţă de cele avute în vedere în cazul altor candidaţi, criterii care nu se regăsesc în lege sau în regulament.

În opinia intimatului, hotărârea nr. 254/27.06.2018 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nesocoteşte competenţa acestei autorităţi, prevăzută de O.G. nr. 137/2000 republicată, iar excepţia necompetenţei materiale a CNCD, invocată de CSM, este neîntemeiată şi trebuia să fie respinsă în acest sens.

Petiţia adresată Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, limitele argumentelor invocate şi ale explicaţiilor şi precizărilor formulate expres intră în sfera atribuţiilor CNCD, aceasta fiind raţiunea pentru care a fost înfiinţat prin O.G. nr. 137/2000, aspectele învederate trebuind să fie analizate în fond de Consiliu.

Se mai susţine că instanţa de fond în mod temeinic şi legal a reţinut că "hotărârea contestată în prezenta cauză apare în vădită contradicţie cu practica Consiliului cu privire la chestiuni similare cercetate cu alte ocazii, aşa cum rezultă din hotărârile depuse de reclamant ataşat cererii de chemare în judecată."

Prin urmare, intimatul consideră că toate aspectele pe fondul discriminării invocate de recurentul Consiliul Superior al Magistraturii sunt inutile, cel puţin pentru această fază procesuală, în raport de obligarea recurentului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să soluţioneze pe fond sesizarea înregistrată sub nr. x/13.06.2017.

De asemenea, intimatul mai subliniază faptul că practica judiciară invocată de recurenţi nu are legătură cu prezenta cauză.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Hotărârea nr. 254/27 06 2018, recurentul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a admis excepţia de necompetenţă invocată de recurentul Consiliul Superior al Magistraturii şi a lăsat nesoluţionată cererea reclamantului înregistrată sub nr. x/13 06 2017.

În considerentele hotărârii atacate, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut că jurisdicţia pe care o exercită în conformitate cu prevederile O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, este o jurisdicţie care se bazează pe principiul independenţei organului care emite actul faţă de părţile în litigiu, cu asigurarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.

Înalta Curte constată că, în cauză, recurentul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în mod corect a reţinut faptul că acele comportamente considerate discriminatorii nu pot fi echivalate sau asimilate cu procesul legislativ ce implică adoptarea, completarea sau abrogarea unor prevederi legale de către legiuitor, Parlamentul României sau Guvernul şi nici modului de interpretare şi aplicare a legii de către organele statului. Relativ la "obiectul petiţiei", în mod temeinic a considerat că fapta de discriminare invocată de petent este echivalentă cu o problemă de interpretare şi aplicare a legii, atribut exclusiv al instanţelor de judecată.

Sesizarea priveşte o situaţie care decurge din modalitatea de desfăşurare şi punctare a candidaţilor la concursul pentru promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aspecte reglementate prin legea 303/2004 şi prin Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 74/2012.

Astfel, prin Hotărârea nr. 1558/15.12.2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat organizarea concursului de promovare în funcţia de judecător la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada 3 ianuarie -31 mai 2017.

Intimatul a participat la respectivul concurs, candidând pentru posturile vacante din cadrul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme.

Înalta Curte constată că intimatul, deşi îşi desfăşoară activitatea ca judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a înscris la concursul pentru promovarea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, secţie diferită ca specializare în raport cu cea la care funcţionează.

Niciun alt candidat nu s-a aflat într-o situaţie similară cu cea a intimatului, respectiv de a se înscrie la concursul pentru promovare la instanţa supremă la o secţie având altă specializare decât cea la care îşi desfăşoară activitatea.

La proba constând în evaluarea lucrărilor candidaţilor, intimatul, având codul de candidat 1050, a obţinut 31,5 puncte, iar la proba interviului a obţinut 11,93 puncte, fiind declarat respins.

În cadrul raportului de evaluare întocmit pe baza actelor depuse de candidat sau care privesc activitatea acestuia, la criteriul "coerenţă în exprimare", comisia de evaluare a acordat intimatului 9 puncte reţinând, pe de o parte, că în hotărârile supuse evaluării exprimarea este coerentă şi elaborată, termenii juridici fiind adecvat utilizaţi pentru materiile în care au fost pronunţate (dreptul muncii şi al asigurărilor sociale, drept civil - o hotărâre, drept penal - o hotărâre), iar, pe de altă parte, că nepronunţarea hotărârilor judecătoreşti în materia contenciosului administrativ nu permite Comisiei de evaluare să verifice măsura în care candidatul stăpâneşte noţiunile juridice proprii specializării pentru care candidează.

La criteriul "argumentaţie din punctul de vedere al clarităţii şi logicii", au fost acordate 8 puncte intimatului, Comisia de evaluare arătând că nu există elemente care să permită evaluarea nivelului de conceptualizare şi valorificare jurisprudenţială a instituţiilor juridice cu care operează contenciosul administrativ şi fiscal, care constituie obiectul de activitate al secţiei pentru care candidatul s-a înscris la concurs. Doar în hotărârea nr. 7, trimisă de colegiul de conducere al curţii de apel, a reţinut Comisia de evaluare că sunt analizate elemente ale unui raport juridic fiscal în soluţionarea unui conflict negativ de competenţă. Totodată, Comisia de evaluare a observat că cele mai multe hotărâri supuse evaluării au fost pronunţate în litigii având ca obiect: contestaţii împotriva unor dispoziţii de concediere, drepturi salariate, nulitatea contractului colectiv de muncă, stabilirea sau recalcularea pensiilor de asigurări sociale şi antrenarea răspunderii patrimoniale a salariaţilor.

Prin Hotărârea nr. 645/12.06.2017, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a validat rezultatele concursului de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada 3 ianuarie - 31 mai 2017.

Prin petiţia nr. 3168/13.06.2017 adresată Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, intimatul a solicitat să se constate şi să fie sancţionate faptele discriminatorii decurgând din depunctarea sa la proba constând în "evaluarea hotărârilor judecătoreşti" şi la proba interviului din cadrul concursului de promovare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, organizat în perioada 3 ianuarie-31 mai 2017.

Prin Hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 254/27.06.2018, ce face obiectul cauzei de faţă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale.

Înalta Curte apreciază că în mod corect a apreciat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării că nu se poate subroga instanţelor de judecată pentru a face aprecieri în legătură cu aspectele de fond ale petiţiei care decurg din modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, precum şi consecinţele juridice ce decurg dintr-o asemenea interpretare.

În acest sens fiind practica constată a Curţii Constituţionale care a statuat că modalitatea de interpretare şi aplicare a legii este atributul suveran al instanţelor judecătoreşti în opera de înfăptuire a justiţiei, iar controlul acestei interpretări se realizează prin exercitarea căilor de atac.

Situaţia invocată, în cauză, pune în discuţie drepturile subiective ale intimatului-reclamant în strânsă legătură cu interpretarea, implicit aplicarea unor noţiuni care sunt reglementate de legiuitorul naţional prin acte normative speciale precum şi modalitatea de desfăşurare a concursului de promovare în funcţie de judecător la ÎCCJ.

Înalta Curte reţine că nimeni nu poate invoca principiul nediscriminării pentru a obţine un anumit tratament, cu încălcarea legii. Dimpotrivă, în fiecare litigiu, reclamantul va trebui să probeze legalitatea şi temeinicia cererii sale, ce nu se poate baza pe invocarea discriminării sau a egalităţii de tratament, ci pe argument de interpretare şi aplicare corectă a legii, atribut suveran al instanţelor judecătoreşti în opera de înfăptuire a justiţiei aşa cum a statuat Curtea Constituţională.

Interpretarea şi aplicarea corectă a legii reprezintă un scop legitim, în raport cu care nu se poate reţine existenţa unui tratament discriminatoriu în căzul în care tratamentul mai puţin favorabil este rezultatul unei posibile interpretări/aplicări eronate de către CSM a legislaţiei aplicabilă desfăşurării concursului de promovare în funcţie de judecător la ÎCCJ.

Înalta Curte apreciază că în cauză nu există un tratament diferenţiat aplicat părţii, în raport cu ceilalţi candidaţi la concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de natură să restrângă dreptul de a promova al intimatului-reclamant.

În lumina dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, republicată, discriminarea poate fi invocată numai în raport de anumite situaţii identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane.

În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Aşa cum s-a statuat şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în concordanţă cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul constituţional al egalităţii în drepturi, presupune identitate de soluţii numai pentru situaţii identice, acest principiu neopunându-se Ia stabilirea unor soluţii diferite pentru persoane aflate în situaţii distincte.

Însă, intimatul-reclamant nu s-a aflat într-o situaţie similară niciunuia dintre ceilalţi candidaţi în cadrul aceluiaşi concurs de promovare, respectiv de a se înscrie la concursul pentru promovare la o secţie având altă specializare decât cea la care îşi desfăşoară activitatea.

Aşa cum a reţinut Curtea Constituţională în Decizia nr. 997/2008, adoptarea unor hotărâri de către Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării prin care s-ar constata existenţa unor situaţii discriminatorii ce îşi au izvorul direct în conţinutul unor norme legale, ar pune în discuţie legitimitatea acestui organ de a interfera în competenţele legislativului, prin înlăturarea aplicabilităţii unor acte normative şi instituirea aplicării altora, fiind deci încălcat principiul separaţiei puterilor în stat.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că plângerea formulată de intimatul-reclamant nu este de competenţa materială a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în raport cu atribuţiile acestuia stabilite de art. 20 din O.G. nr. 137/2000, republicată.

În consecinţă, Înalta Curte constată că, în cauză, criticile formulate de recurenţi sunt fondate, judecătorul fondului apreciind în mod greşit starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată fiind susceptibilă de criticile formulate, aceasta fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile recurenţilor sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, motiv pentru care o va casa şi, pe cale de consecinţă, va respinge acţiunea reclamantului.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentinţa atacată, şi, rejudecând, va respinge acţiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.

Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga intimatul-reclamant la plata sumei de 100 RON, reprezentând taxă de timbru, către recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Consiliul Superior al Magistraturii şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 17/CA din 25 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată, şi, rejudecând, respinge acţiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.

Obligă intimatul-reclamant la plata sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2021.