Timeliness of Insurer’s Guarantee Fund claim: 90-day decadence period runs from communication of final judgment, not pronouncement
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the Insurer's Guarantee Fund (FGF), thereby upholding the Court of Appeal's decision that partially annulled the FGF's decision rejecting the claimant's payment request and ordering the FGF to resolve the claim on its merits, with the claimant prevailing. The dispute arose after the FGF rejected the claimant's request for compensation for damages from a 2013 traffic accident, arguing that the request was filed outside the 90-day decadence period calculated from the date of pronouncement of the final appellate criminal judgment (June 11, 2018), rather than from the date of its communication or redaction. The High Court held that the 90-day term under Law No. 213/2015 and ASF Norm No. 16/2015 is a procedural decadence term for an mandatory administrative procedure, not a material right, and that the time limit should be calculated from the date the final judgment was communicated to the parties (August 21, 2018), not merely pronounced, finding that the claimant's request filed on September 25, 2018 was timely. The court further ruled that the claimant's injury constituted the birth of the right prior to the insurer's bankruptcy, and the FGF's possession of the claim file did not negate the need for a separate payment request, but the FGF failed to prove that it had notified the claimant of the regulatory deadlines while the parties were in ongoing litigation.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 552 alin. (1) din C. proc. pen, art. 552 alin. (1) C. proc. pen, art. 522 alin. (1) din C. proc. pen, art. 397 C. proc. pen, art. 19 C. proc. pen; Timeliness of Insurer’s Guarantee Fund claim: 90-day decadence period runs from communication of final judgment, not pronouncement: The dispute arose after the FGF rejected the claimant's request for compensation for damages from a 2013 traffic accident, arguing that the request was filed outside the 90-day decadence period calculated from the date of pronouncement of the final appellate criminal judgment (June 11, 2018), rather than from the date of its communication or redaction. The High Court held that the 90-day term under Law No. 213/2015 and ASF Norm No. 16/2015 is a procedural decadence term for an mandatory administrative procedure, not a material right, and that the time limit should be calculated from the date the final judgment was communicated to the parties (August 21, 2018), not merely pronounced, finding that the claimant's request filed on September 25, 2018 was timely. The court further ruled that the claimant's injury constituted the birth of the right prior to the insurer's bankruptcy, and the FGF's possession of the claim file did not negate the need for a separate payment request, but the FGF failed to prove that it had notified the claimant of the regulatory deadlines while the parties were in ongoing litigation.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural rule invoked in the dispositive as the basis for the High Court to dismiss the appeal.
Civil procedure article cited in the dispositive to govern the effect of the appellate decision.
Full text
Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată reclamanta A. a solicitat anularea Deciziei nr. 17847 din 14.11.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea FGA să soluţioneze cererea de plată în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărării ce se va pronunţa în prezenta cauză, urmând a emite o nouă decizie de admitere a cererii de plată a despăgubirilor stabilite în baza sentinţei penale nr. 290 pronunţată la data de 27.03.2018 de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2017, sentinţă rămasă definitivă prin decizia penală nr. 867 din data de 11.06.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, cu obligarea FGA la plata sumelor stabilite prin sentinţa menţionată.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1332 din 8 aprilie 2019, a admis în parte contestaţia formulată de A., în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat parţial Decizia nr. 17847/14.11.2018, sub aspectul respingerii ca tardiv formulate a cererii de plată înregistrate sub nr. x/25.09.2018 şi, totodată, a obligat pârâtul să soluţioneze pe fond cererea.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a declarat recurs.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că analiza cererii de plată şi a dosarului de daună s-a realizat ţinând seama de prevederile legale, respectiv art. 14 alin. (1) din Legea speciala nr. 213/2015 şi art. 20 alia. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care impun depunerea la FGA a cererii de plată înăuntrul termenului legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, respectiv de la data naşterii dreptului- termenul de 90 de zile fiind unul de decădere, iar sancţiunea nerespectării acestui termen prevăzut de legea specială şi norma de aplicare a acesteia fiind decăderea din dreptul de a obţine plata de despăgubiri din disponibilităţile FGA, cererea de plată fiind respinsă ca tardiv formulată.
Faţă de situaţia de fapt dovedită cu înscrisurile administrate în dosarul primei instanţe, reiese că petenta a depus cererea de plată înregistrată la FGA cu nr. x/25.09.2018 ulterior împlinirii termenului de decădere de 90 de zile calculat de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 290/27.03.2018 pronunţată de Judecătoria Sector 2 în dosarul nr. x/2017, a rămas definitivă la data de 11.06.2018, care este data pronunţării deciziei 867 de către Curtea de Apel Bucureşti.
Prin urmare, petenta avea posibilitatea de a depune o cerere de plată la FGA înăuntrul termenului de decădere de 90 de zile care a început să curgă de la data naşterii dreptului de creanţă, adică de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 290/27.03.2018, care este data pronunţării decizie 567 de apel dată de Curtea de Apel Bucureşti, în condiţiile în care sunt incidente dispoziţiile art. 552 alin. (1) din C. proc. pen. ("Hotărârea instanţei de apel rămâne definitivă la data pronunţării acesteia, atunci când apelul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de apel") şi până la data de 10.09.2018.
În sensul aplicării dispoziţiilor art. 552 alin. (1) din C. proc. pen. s-a pronunţat în mod constant şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a dispus respingerea ca inadmisibilă a unei cereri de recurs, cu următoarea motivare: "deciziile pronunţate în apelurile soluţionate potrivit alin. (1) sunt definitive, în condiţiile art. 552 alin. (1) C. proc. pen.." (a se vedea decizia penală nr. 1327/30.09.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul penal nr. x/2012).
Prin urmare, nu pot fi reţinute argumentele potrivit cărora: "creanţa de asigurări pretinsă de reclamantă nu este o creanţă născută ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, deoarece dreptul de creanţă se naşte în patrimoniul asiguratului prin producerea riscului asigurat, aşadar de la data de 10.01.2013, numai realizarea acestuia fiind condiţionată de parcurgerea procedurilor legale, administrative sau jurisdicţionale" fiind contrar dispoziţiilor exprese ale art. 522 alin. (1) din C. proc. pen., care arată în mod lămurit care este data rămânerii definitive a hotărârilor penale.
În totală contradicţie cu aprecierea potrivit căreia "în materia decăderii, deşi nu este caz de întrerupere legală a termenului", instanţa concluzionează că cererea formulată de reclamantă a fost în mod greşit respinsă ca tardivă, deşi este pe deplin dovedit şi acceptat faptul că a fost formulată cu depăşirea termenului de 90 de zile.
În acest caz FGA a preluat de la asigurătorul B. S.A. şi dosarul de daună respectiv dar, pentru ca şi creditorii de asigurare să fie despăgubiţi sunt obligaţi să parcurgă o procedură administrativă necontencioasă obligatorie, procedură respectată de reclamantul din cauza dedusă judecăţii.
Deschiderea procedurii de faliment împotriva B. S.A. s-a făcut prin încheierea pronunţată la data de 03.12.2015 în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civila, devenind definitivă la data de 28.04.2016, termen de la care încep a se calcula cele 90 zile (pentru creanţele născute anterior rămânerii definitive), conform prevederilor mai sus menţionate.
În cauza de faţă, sentinţa penală nr. 290/27.03.2018 pronunţată de Judecătoria Sector 2 în dosarul nr. x/2017, modificata prin Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 867 a rămas definitivă la data de 11.06.2018, petenta înţelegând să formuleze cererea de plată la data de 25,09.2018, peste termenul de 90 zile stabilit de legislaţie.
Dreptul de creanţă al reclamantei s-a născut ulterior rămânerii definitive hotărârii de deschidere a procedurii falimentului asigurătorului, si anume la data la care a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva (25.09.2018).
În opinia recurentei-reclamante, i s-a născut creanţa ulterior rămânerii deschiderii procedurii de faliment - 28 aprilie 2016 însă, acesta a formulat cererea de plată prevăzută de disp. art. 14, alin. (1) din L 213/2015 şi art. 20, alin. (1) din Norma 16/2015 a ASF dar, această cerere a fost adresată FGA pe data de 25.09.2018 cu mult după expirarea celor 90 de zile de la naşterea dreptului de creanţă, respectiv data de 11.06.2018, data pronunţării Curţii de Apel Bucureşti, şi nu data comunicării respectivei decizii.
În mod greşit instanţa de fond nu a avut în vedere şi dispoziţiile art. 552 si art. 553 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora decizia penală este definitivă şi poate fi pusă în executare de la momentul pronunţării sale, iar nu de la comunicarea sa.
În cazul dedus judecăţii FGA nu a respins cererea de plată ca fiind prescris vreun drept material la acţiune ci, a constatat ca reclamanta a formulat şi adresat cererea de plată după expirarea termenului de 90 de zile, ultima zi în care aceasta putea să formuleze cererea de plată şi să o înregistreze la FGA fiind 10.09.2018.
În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta, la data de 10.01.2013, a fost victima unui accident rutier, de producerea căruia s-a făcut vinovat conducătorul auto C., în urma căruia a suferit leziuni care au necesitat 110-120 de zile de îngrijiri medicale.
Prin sentinţa penala nr. 290/27.03.2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul penal nr. x/2017, s-a decis, printre altele, "În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 19 C. proc. pen. cu aplicarea art. 1349 şi 1357 din C. civ., şi raportat la art. 54-55 din Legea nr. 136/1995, obliga partea responsabila civilmente S.C. B. S.A., prin lichidator judiciar D., la plata către partea civilă A. a sumei de 582,65 de RON, cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudicii materiale, si a sumei de 50.000 euro (in echivalent în RON fata de cursul BNR la data plăţii), cu titlu de daune morale."
Atât reclamanta cât şi partea responsabilă civilmente S.C. B. S.A., prin lichidator judiciar D. au formulat apel împotriva soluţiei pronunţate de către instanţa de fond.
La data de 11.06.2018, instanţa de apel a pronunţat decizia penală nr. 867, prin care a hotărât admiterea ambelor apeluri, în sensul reducerii cuantumului daunelor morale de la 50.000 euro la 40.000 euro, precum şi obligarea părţii responsabila civilmente la plata către reclamantă a sumei de 1.003 RON, taxe expertize.
Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/25.09.2018, reclamanta a solicitat plata despăgubirilor stabilite în dosarul nr. x/2017, al Judecătoriei Sector 2.
Fondul de Garantare a Asiguraţilor i-a comunicat Decizia nr. 17847/14.11.2018, decizie prin care s-a dispus respingerea cererii de plată ca fiind tardivă.
Pârâtul a considerat că reclamantei i s-a născut creanţa ulterior rămânerii deschiderii procedurii de faliment - 28 aprilie 2016 însă, acesta a formulat cererea de plată prevăzută de disp. art. 14, alin. (1) din L 213/2015 şi art. 20, alin. (1) din Norma 16/2015 a ASF dar, această cerere a fost adresată FGA la data de 25.09.2018 cu mult după expirarea celor 90 de zile de la naşterea dreptului de creanţă, respectiv data de 11.06.2018, data pronunţării Curţii de Apel Bucureşti, şi nu data comunicării respectivei decizii.
Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod temeinic a admis cererea reclamantei, constatând că preluarea de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor a dosarelor de dauna, a evidenţei complete a dosarelor de daună, precum şi evidenţelor tehnico-operative şi contabile (bazele de date, registrele, corespondenţa, orice document referitor la acestea), conform art. 18 din Norma nr. 16/2015, are ca scop protejarea intereselor asiguraţilor, a creditorilor de asigurare în general, iar gestionarea acestor evidenţe are ca scop nu soluţionarea automată a cererilor de despăgubire, care se poate face de către FGA numai în baza unei cereri de plată distincte, ci şi utilizarea acestora în procedura de lichidare judiciară în măsura în care creditorii s-au înscris la masa credală.
De asemenea, instanţa de fond în mod corect a constatat faptul că pentru reclamantă creanţa de asigurări pretinsă nu este o creanţă născută ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, deoarece dreptul de creanţă se naşte în patrimoniul asiguratului prin producerea riscului asigurat, aşadar de la data de 10.01.2013, numai realizarea acestuia fiind condiţionată de parcurgerea procedurilor legale administrative sau jurisdicţionale.
Înalta Curte apreciază, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, că termenul de 90 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în care persoana îndreptăţită trebuie să formuleze cererea de plată, este un termen procedural, de decădere, aplicabil unei proceduri administrative obligatorii conform legii speciale, iar nu un termen de drept material, în care o persoană să opteze sau nu pentru un drept substanţial astfel încât acesta să fie pierdut în caz de pasivitate, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 213/2015, "creditorul de asigurări poate urma separat şi procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014 în vederea recuperării creanţei sale din activele asigurătorului aflat în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depăşeşte plafonul de garantare prevăzut la art. 15 alin. (2)".
De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect şi temeinic faptul că reprezintă "motive temeinic justificate" împrejurările invocate de titularul unui drept constând în contravaloarea daunelor acordate ca urmare a: infirmităţilor permanente produse în urma evenimentului rutier, având în vedere că nu există nicio dovada a aducerii de către asigurător la cunoştinţa reclamantei a măsurilor şi dispoziţiilor stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiară, deşi aceştia se aflau într-un proces pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, iar după obţinerea pe cale jurisdicţională a unui titlu executoriu, cererea de plată trebuia însoţită de copia acestuia.
Or, aşa cum corect a constatat instanţa de fond, decizia penală definitivă (prin care a fost redus cuantumul despăgubirilor) a fost redactată la data de 20.07.2018, fiind comunicată părţilor la data de 21.08.2018, iar faţă de acest moment, cererea de plată a fost înregistrata la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/25.09.2018 în termenul de 90 de zile.
Prin urmare, instanţa de fond în mod corect a admis în parte contestaţia şi, pe cale de consecinţă, a anulat parţial decizia nr. 17847/14.11.2018, sub aspectul respingerii ca tardiv formulate a cererii de plată înregistrate sub nr. x/25.09.2018, obligând pârâta la soluţionarea cererii de plată.
În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1332 din 8 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2021.