Statutory 30% cap on judicial allowances and legislative discretion to modify supplementary salary rights under Law No. 153/2017.

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi pe paratul Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând anularea deciziei nr. 55/22.06.2018 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, anularea Hotărârii nr. 8/17.09.2018 emise de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi emiterea unei noi decizii de salarizare, prin care să fie stabilite în mod corect:

- salariul de bază, pe baza unei valori de referinţă sectorială de 463,5 RON, cu majorarea acestuia cu 25% cu începere din data de 01.01.2018 şi cu aplicarea ulterioară a plafonării prevăzute de art. 38, alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

- sporurile la nivelurile maxime: spor pentru condiţii grele, vătămătoare sau periculoase de 15%, spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25% şi spor de confidenţialitate de 5%.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1607 din 24 aprilie 2019, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a respins acţiunea introdusă de reclamantele A. şi B., împotriva pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins acţiunea formulată împotriva pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantele B. şi A. şi au declarat recurs.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea cadru 153/2017, în mod obligatoriu, creşterea de 25% trebuia aplicată la salariile prevăzute în plată la data de 31.12.2017, scopul acestei prevederi legale fiind în primul rând de a compensa impactul asupra salariului brut creat de modificările aduse prin O.U.G. nr. 79/2017.

De asemenea, analizând conţinutul Legii cadru nr. 153/2017 se poate observa faptul că, în cuprinsul acesteia, se face vorbire doar despre creşteri salariale, nicidecum despre scăderi ale salariului.

Scopul legii a fost acela de a creşte salariile personalului plătit din fonduri publice şi nicidecum de a le diminua prin diminuări de sporuri sau aplicări greşite ale acestora sau nerecunoşterea drepturilor legale .

În acest sens, art. 37 alin. (1) din lege face vorbire doar despre situaţia ipotetică a creşterilor salariale:

"Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare, a sporurilor, a creşterilor salariale, a premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competenţa ordonatorilor de credite."

Astfel, în cazul personalului bugetar, reducerea salariilor este posibilă, însă ea trebuie prevăzută de lege şi trebuie motivată de o cauză serioasă, în cazul personalului din societăţile cu capital de stat şi cele private, unde salariile nu sunt prevăzute de lege, principiul referitor la reducerea lor trebuie interpretat prin filtrul prezentei hotărâri a CCR, în sensul că reducerile salariale se fac conform cu art. 41 alin. (3) din Codul Muncii (cu acordul părţilor) însă doar cu respectarea condiţiilor prevăzute de instanţa constituţională.

Situaţia legislativă exemplificativă în cauză este Legea 118/2010, în care s-a stabilit clar faptul că sunt operate reduceri salariale şi totodată care sunt considerentele în baza cărora s-au operat reducerile salariale. Contrar prevederilor Legii nr. 118/2010, Legea 153/2017 nu stabileşte scăderi salariale ci doar eventuale plafonări. Majorarea salariilor cu 25% începând cu 01.01.2018 apare ca o necesitate a asigurării unui venit salarial cel puţin similar cu cel existent la data de 31.12.2017 pentru a nu se crea discriminări între categoriile similare de personal şi nici a nu se ajunge la scăderi salariale în afara cadrului analizat de CCR prin decizia nr. 872 din 25 iunie 2010.

Potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din acelaşi act normativ, în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

Pe de o parte, dreptul de a beneficia de aceste trei sporuri a fost recunoscut prin hotărâri judecătoreşti definitive, fiind inclusiv achitate retroactiv sumele reprezentând cuantumul lor, chiar şi dobânzi legale, iar, pe de altă parte, au fost acordate şi pentru viitor prin legile de salarizare succesive, respectiv Legea nr. 330/2009 şi Legea nr. 284/2010, tot ca efect al hotărârilor judecătoreşti care prevedeau acordarea lor şi pentru viitor.

Prin urmare, nu poate fi acceptată o situaţie defavorabilă în ceea ce priveşte personalul care, în precedent, a îndeplinit condiţiile necesare pentru a-i fi acordate anumite sporuri specifice, drept recunoscut de legiuitor, iar în prezent, deşi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, aceste sporuri nu îi mai sunt recunoscute integral, ori sunt recunoscute discriminatoriu, deşi au la bază dispoziţii legale care prevăd aceste drepturi şi pentru viitor.

De aceea, în ceea ce priveşte salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate care depăşesc plafonul stabilit pentru anul 2022, apreciem că prevederile art. 38 alin. (3) lit. a) nu se aplică, întrucât, art. 38 alin. (6) prevede o normă derogatorie sub aspectul aplicării majorării de 25% la salariul de bază în sensul că, dacă în urma majorării se depăşeşte salariul de bază prevăzut în Anexa V pentru anul 2022, se va aplica din 01.01.2018 acest salariu de bază.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară, precum şi decizii pronunţate de Curtea Constituţională a României.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantele au calitatea de grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Neamţ.

Prin decizia nr. 55/22.06.2018 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-au recalculat drepturile salariale cuvenite reclamantelor, cu începere din data de 01.01.2018, în temeiul Legii nr. 153/2017, pe baza unei valori de referinţă sectorială de 463,5 RON, stabilindu-li-se un salariu de bază brut plafonat la nivelul celui din anul 2022, iar cele 3 sporuri (spor pentru condiţii grele, vătămătoare sau periculoase, spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi spor de confidenţialitate) au acordate în cuantum total de 30% din salariul de bază.

Reclamantele au formulat contestaţie administrativă împotriva deciziei, aceasta fiind însă respinsă, ca neîntemeiată prin Hotărârea nr. 8/17.09.2018 emisă de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Drepturile salariale ale recurentelor-reclamante au fost stabilite având la bază drepturile aferente lunii decembrie 2017, respectiv cuantumul brut al salariului de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, majorate cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017.

Din coroborarea art. 38 alin. (2) şi (6) cu art. 25 din acelaşi act normativ rezultă că sporurile acordate de ordonatorii de credite nu pot depăşi 30% din fondul lunar de salarii.

Sporurile pentru condiţii grele, vătămătoare sau periculoase, de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi de confidenţialitate se stabilesc, conform legii, în procent de până la 25, 15 sau 5.

Prin urmare, fiecare spor poate fi acordat până la maximul procentului reglementat, cu condiţia ca împreună să nu depăşească 30% din salariul de bază, fapt care este posibil prin reducerea unuia sau mai multor sporuri, astfel încât totalul să se încadreze în acest prag.

În acest sens, la nivelul Ministerului Public s-a hotărât acordarea sporului de 10% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, de 5% pentru confidenţialitate şi 15% pentru condiţii grele, vătămătoare sau periculoase.

Prin Deciziile nr. 818 - 821 din 03.07.2008, publicate în M. Of. nr. 537 din 16.07.2008, Curtea Constituţională a admis excepţiile de neconstituţionalitate invocate de Ministerul Justiţiei şi a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În considerentele Deciziei nr. 289 din 07.06.2005, publicată în M. Of. nr. 586 din 07.07.2005, Curtea Constituţională a reţinut că "legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ţinând seama şi de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp".

Totodată, instanţa de contencios constituţional a statuat că:

"sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia nr. 693 din 17.10.2006, publicată în M. Of. nr. 915 din 10.11.2006).

În raport cu cel reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 1607 din 24 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2021.