Guaranty Fund’s statutory 20% interest reduction invalid where final civil judgment fixes penalty interest and bankruptcy bars post-opening accrual

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea Deciziei nr. 16623/28.08.2018, în ceea ce priveşte cuantumul sumei admisă ca despăgubire şi obligarea pârâtului la plata sumei de 4.912,60 RON, la care urmează a se aplica dobânda legală penalizatoare începând cu data de 28.08.2018 şi până la data plăţii efective, conform dispoziţiilor O.G. nr. 13/2011.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 594 din 18 februarie 2019, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat în parte Decizia nr. 16623/28.08.2018 şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a diferenţei de dobândă legală aferentă debitului principal, calculată de la data de 12.11.2015 până la data de 16.02.2017, fără aplicarea diminuării de 20% prevăzută de art. 3 din Ordinul 11/2013.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond atât reclamanta A. S.R.L. cât şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor au declarat recurs.

I. Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., susţine că instanţa de judecată a interpretat greşit legislaţia aplicabilă în cauză.

Soluţia instanţei este contradictorie, neexistând o analiză temeinică a contestaţiei şi în principal a corectitudinii solicitărilor intimatei-reclamante.

Instanţa reţine în prima parte a motivării hotărârii că prin cererea de plată adresată pârâtului FGA reclamanta a solicitat achitarea despăgubirilor, a sumei reprezentând cheltuieli de judecată şi a sumei în cuantum de 9.300 RON dobânda legală calculată de la data de 12.11.2015 până la data deschiderii procedurii falimentului S.C. B. (16.02.2017). În realitate, prin cererea de plată, petenta a solicitat plata sumei de 75.526 RON, stabilită prin sentinţa civilă nr. 753/2017, sentinţa care prevedea că data de referinţă a calcului dobânzii este data de 12.11.2015 până la achitarea efectivă a debitului. Astfel, situaţia reţinută de instanţa are în vedere o ipostază greşită a solicitărilor formulate în cauză, fapt ce conduce şi la o interpretare greşită a dispoziţiilor legale.

După cum lesne se poate observa, nici cuantumul şi nici modalitatea (care este stabilită de lege) de calcul nu au fost stabilite prin hotărârea pronunţată în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Craiova.

În mod corect, FGA a considerat că se impune diminuarea dobânzii legale cu 20% fiind aplicabile dispoziţiile art. 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală in relaţiile dintre profesionişti, FGA neputând fi asimilată cu o întreprindere cu scop lucrativ. În cuprinsul hotărârii recurate, instanţa face referiri la Ordinul nr. 11 din 13 martie 2013 care priveşte aprobarea Regulamentului pentru autorizarea electricienilor, verificatorilor de proiecte, responsabililor tehnici cu execuţia, precum şi a experţilor tehnici de calitate şi extrajudiciari în domeniul instalaţiilor electrice. Admiţând că este vorba, despre o eroare materială, fiind vorba despre Ordonanţa nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţiile băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, instanţa de judecată considerând nelegală ajustarea de 20% a ratei dobânzii, reţine în mod cu totul eronat, pe de-o parte pentru faptul că fost stabilit deja prin hotărâre judecătorească, pe de altă parte pentru că hotărârea a fost dată în contradictoriu cu asigurătorul B. S.A., aceasta fiind o întreprindere cu scop lucrativ în sensul prevederilor Noului C. civ.

Mai mult, prima instanţă interpretează într-o manieră proprie dispoziţiile Legii 213/2015, arătând că nu pot fi relevante trimiterile din actul administrativ la dispoziţiile art. 1, 2 pct. 1 şi art. 3 din Legea 213/2015 întrucât: "reclamanta nu solicita sancţionarea FGA cu plata beneficiului nerealizat prin neexecutarea unei obligaţii de plată, ci solicită FGA executarea unei hotărâri judecătoreşti prin care asigurătorul CASCO a fost sancţionat cu suportarea beneficiului nerealizat."

Această teză susţinută de către judecătorul fondului, nu poate fi primită, întrucât FGA nu poate fi confundat cu un organ de executare, rolul său fiind clar delimitat de prevederile Legii 213/2015 şi a Normei 16/2015.

FGA garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri şi nu executarea hotărârilor judecătoreşti.

Sentinţa pronunţată în dosarul nr. x/23.01.2017 soluţionat de Judecătoria Craiova stabileşte despăgubirile ce trebuie acordate petentei şi o dobândă legală calculată de la data de 12.11.2015-data formulării notificării deschiderii dosarului de daună- până la data efectuării plăţii. În dispozitiv, precum şi în cuprinsul hotărârii neexistând precizări cu privire la modalitatea de calcul a dobânzii, întrucât aceasta decurge din lege.

Recurentul mai susţine că nu este un organ de executare, ci doar o schemă de garantare ce vine în sprijinul asiguraţilor păgubiţi ca urmare a intrării în faliment a societăţii de asigurare.

2. Recurenta-reclamantă A. S.R.L. în motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. precizează că deşi instanţa a reţinut că debitorul B. are calitate de întreprindere în scop lucrativ, şi raportat la calitatea acestuia se analizează dobânda legală penalizatoare ce se datorează raportat la dispoziţiile O.G. nr. 13/2011, cu toate acestea instanţa a respins acţiunea cu privire la obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare pentru raporturi între profesionişti, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011, potrivit cărora:" în raporturile dintre profesionişti ... dobânda legală penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 8 puncte procentuale."

FGA, în decizia contestată a procedat la calculul dobânzii legale penalizatoare ca fiind 5.484,95 RON (adică dobânda penalizatoare standard) la care a aplicat o diminuare de 20%, rezultând o sumă de 4.387,96 RON, sumă pe care a şi achitat-o.

Însă, raportat la calitatea de profesionişti a reclamantei şi a B., suma ce trebuia achitată era de 9.300,56 RON.

Cuantumul dobânzii legale penalizatoare pentru raporturi între profesionişti pentru perioada 12.11.2015 - 16.02.2016 este de 9.300,56 RON, modul de calcul fiind" exemplificat în Anexă.

Cum din această sumă de 9.300,56 RON au fost achitaţi doar 4.387,96 RON rezultă o diferenţă de 4.912,60 RON, adică exact suma cu care a fost investită instanţa de fond.

Cu privire la respingerea de către instanţa de fond a cererii de obligare a pârâtului FGA la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă sumei de 4.912,60 RON începând cu data emiterii Deciziei nr. 16623, respectiv 28.08.2018 şi până la data plăţii efective, recurenta consideră că instanţa în mod nelegal a respins acest capăt de cerere, motivând că raportat la dispoziţiile art. 80 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 nu ar mai putea fi stabilite dobânzi după data deschiderii procedurii insolvenţei faţă de debitoarea B..

În mod evident aceasta este o interpretare eronată a textului de lege, deoarece pârâtul FGA a determinat soluţia de diminuare a sumelor pe care reclamanta trebuia să le primească şi nu B..

În opinia recurentului nu are aplicabilitate, în cauză, temeiul de drept invocat de către judecătorul fondului, întrucât nu se discută despre o dobândă/penalitate aplicată asupra unei creanţe stabilită de către debitoarea aflată în insolvenţă- B., amiabil, ci despre o situaţie generată. Prin urmare, în mod abuziv a fost stabilit un cuantum diminuat al despăgubirilor, aflându-ne aşadar, în cazul în care s-a produs o exercitare nelegală a atribuţiilor conferite de către lege recurentului FGA.

În susţinerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate

În cauză, atât reclamanta cât şi pârâtul au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinările depuse la dosar, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza şi va răspunde prin considerente comune.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta este titulara unui drept de creanţă împotriva asiguratorului B., aspect dovedit cu sentinţa civilă nr. 753/23.01.2017 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia civilă nr. 198/05.03.2018 a Tribunalului Dolj, prin care asiguratorul a fost obligat la plata de despăgubiri în sumă de 75.526 RON, dobânda legală calculată de la data de 12.11.2015 la data achitării efective a debitului şi cheltuieli de judecată în sumă totală de 6.957 RON (fond şi apel).

Prin cererea de plată adresată pârâtului FGA reclamanta a solicitat achitarea despăgubirilor, a sumei reprezentând cheltuieli de judecată şi a sumei în cuantum de 9300 RON, dobândă legală calculată de la data de 12.11.2015 până la data deschiderii procedurii falimentului S.C. B. (16.02.2017).

Cu privire la cuantumul dobânzilor solicitate, pârâtul FGA a procedat la reducerea acestuia până la suma de 4.387,86 RON, aplicând prevederile art. 3 din O.G. nr. 13/2011.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că aplicarea acestei reduceri procentuale de 20% este nelegală, în condiţiile în care cuantumul dobânzii legale şi modalitatea de calcul a acesteia fusese anterior stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă.

De asemenea, temeinic şi legal s-a reţinut că obligat, la plata dobânzii legale, a fost asiguratorul B., iar nu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, pentru a putea fi avută în vedere calitatea acestuia din urmă, de persoană fără scop lucrativ.

Recurenta-reclamantă deţinea deja un titlu executoriu prin care se stabilise anticipat cuantumul obligaţiei de plată, astfel că recurentul-pârât FGA, în executarea propriilor obligaţii prevăzute de art. 2 pct. 1 şi 3 din Legea nr. 213/2015 avea obligaţia de a respecta întocmai obligaţiile stabilite prin hotărâri definitive, în măsura în care acestea constituie creanţă de asigurare în baza legii.

Prin urmare, în mod corect s-a dispus anularea în parte a deciziei contestate şi obligarea pârâtului la plata către reclamantă a diferenţei de dobândă legală aferentă debitului principal, calculată de la data de 12.11.2015 până la data de 16.02.2017, fără aplicarea diminuării de 20% prevăzută de art. 3 din Ordonanţa nr. 13/2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect a aplicat şi dispoziţiile art. 80 alin. (1) din Legea 85/2014, care prevăd că:

"(1)Nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 103."

Astfel, rezultă că după data intrării în faliment a unei societăţi, orice accesoriu nu mai poate fi adăugat sumei datorate. Recurenta-reclamantă susţine iniţial că s-a făcut o interpretare eronată a textului de lege amintit, fără a preciza care ar fi această eroare.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală pe care o va menţine.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. şi de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 594 din 18 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2021.