Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4181/2021 AI generated

Applicability of the 30% aggregate bonus ceiling over individual entitlements in post-2018 public sector salary calculations

Case Number Decizia nr. 4181/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of two auxiliary legal staff members (clerks) from the National Anti-Corruption Directorate (DNA), thereby upholding the lower court’s decision to reject their claim against the Public Ministry and DNA; this final judgment confirmed that the contested 2018 administrative decision, which capped certain salary bonuses, was legally valid. The dispute concerned the calculation of salary bonuses (specifically for difficult working conditions, risk, and confidentiality) under the 2018 public sector wage reform, where the appellants argued that they were entitled to individual bonuses totaling up to 45% based on the framework law, whereas the administration applied a stricter collective limit. The court held that Article 25 of Law No. 153/2017 acts as a special, derogatory norm imposing a mandatory budgetary ceiling, stipulating that the cumulative sum of all bonuses, compensations, and allowances for a budget-holding authority cannot exceed 30% of the total base salaries and classification allowances, a limit that overrides individual entitlements to prevent exceeding the statutory wage cap for the relevant year.

Legislator headnote

AI generated

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Applicability of the 30% aggregate bonus ceiling over individual entitlements in post-2018 public sector salary calculations: The dispute concerned the calculation of salary bonuses (specifically for difficult working conditions, risk, and confidentiality) under the 2018 public sector wage reform, where the appellants argued that they were entitled to individual bonuses totaling up to 45% based on the framework law, whereas the administration applied a stricter collective limit. The court held that Article 25 of Law No. 153/2017 acts as a special, derogatory norm imposing a mandatory budgetary ceiling, stipulating that the cumulative sum of all bonuses, compensations, and allowances for a budget-holding authority cannot exceed 30% of the total base salaries and classification allowances, a limit that overrides individual entitlements to prevent exceeding the statutory wage cap for the relevant year.

Keywords

AI generated
calculation of salary wage entitlement budgetary classification public administration statutory limits law reforms

Cited Legislation

AI generated
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017
În mod greşit Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 reprezintă norma specială în materie
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
Cited in conjunction with the Law on Administrative Disputes to finalize the decision on the appeal.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Provides the procedural basis for dismissing the appeal as unfounded.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Cited in conjunction with the Law on Administrative Disputes to finalize the decision on the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Reclamanţii A. şi B., personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în contradictoriu cu intimaţii: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie, au solicitat anularea Deciziei nr. 51 din data de 27.02.2018 emisă de procurorul şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, cu obligarea intimaţilor la recalcularea drepturilor salariale şi la plata diferenţelor restante.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1410 din 11 aprilie 2019, a respins ca nefondată acţiunea promovată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanţii A. şi B. au declarat recurs.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că argumentele aduse de instanţa de fond în considerentele sentinţei atacate nu răspund într-un mod complet şi satisfăcător criticilor de nelegalitate aduse Deciziei nr. 51/27.02.2018 emisă de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, interpretarea dată textelor legale invocate fiind eronată.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, "începând cu data de 1 ianuarie 2018 cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum si cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Din interpretarea textului de lege rezultă faptul că în anul 2018, cuantumul brut al sporurilor va fi determinat prin majorarea cu 25% a cuantumului sporurilor avut în luna decembrie 2017, cuantum acordat cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite şi care nu va putea depăşi procentul de 30% prevăzut de art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Articolul 25 alin. (1) din legea-cadru prevede că "suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

În ceea ce priveşte salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate care nu depăşesc plafonul stabilit pentru anul 2022, modalitatea de calcul a cuantumului sporului nu comportă interpretare, textul fiind de strictă interpretare, respectiv majorarea acestuia cu 25% faţă de luna decembrie 2017.

Referitor însă la salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate care depăşesc plafonul stabilit pentru anul 2022, prevederile art. 38 alin. (3) lit. a) nu se aplică, întrucât art. 38 alin. (6) cuprinde o normă derogatorie sub aspectul aplicării majorării de 25% la salariul de bază în sensul că, dacă în urma majorării se depăşeşte salariul de bază prevăzut în Anexa V pentru anul 2022, se va aplica din 01.01.2018 acest salariu de bază.

Ori, câtă vreme salariul de bază acordat cu 01.01.2018 este cel prevăzut a fi avut în plată în anul 2022, reiese fără putere de tăgadă faptul ca inclusiv cuantumul total al sporurilor trebuie determinate prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017 pentru această categorie de personal, respectiv: aplicarea art. 4 alin. (1) prin raportare la art. 1 lit. c) din Capitolul VIII Reglementari specifice personalului din sistemul justiţiei al Anexei V la legea-cadru, aplicarea art. 5 din acelaşi capitol.

De aici, rezultă că, în cazul în care salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate care depăşesc plafonul stabilit pentru anul 2022, sporurile trebuie stabilite şi aplicate potrivit dispoziţiilor legii-cadru şi calculate individual pentru fiecare angajat, indiferent de procentul acestora (mergând până la maximul prevăzut de lege), singura limitare impusa de lege rămânând cea prevăzută la art. 25, respectiv, ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depăşească 30% din suma salariilor de bază stabilită pe ordonator de credite, iar nu pe fiecare angajat în parte.

Astfel, art. 4 alin. (1) prevede că pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul auxiliar de specialitate beneficiază de acordarea unui spor de până la 15%, iar art. 5 stabileşte şi un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar.

Pe de o parte, dreptul de a beneficia de aceste trei sporuri a fost recunoscut prin hotărâri judecătoreşti definitive, fiind inclusiv achitate retroactiv sumele reprezentând cuantumul lor, chiar şi dobânzi legale, iar, pe de altă parte, au fost acordate şi pentru viitor prin legile de salarizare succesive, respectiv Legea nr. 330/2009 şi Legea nr. 284/2010, tot ca efect al hotărârilor judecătoreşti care prevedeau acordarea lor şi pentru viitor.

De asemenea, la data de 31.12.2017 personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea a beneficiat de acordarea celor trei sporuri, elemente componente ale salariului, chiar dacă au fost plafonate şi nu au fost acordate în procent integral de 45%.

În mod greşit Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 reprezintă norma specială în materie

Prevederile art. 25 Capitolul III, Secţiunea III a Legii nr. 153/2017 limitează sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor, indemnizaţiilor şi a altor drepturi, însă această dispoziţie reprezintă norma generală în materia drepturilor salariale. Mai mult, suma totală a sporurilor nu este prevăzută pentru fiecare salariat în parte, ci pentru ordonatorul principal de credite, raportat la fondul de salarii.

În prezent, la nivelul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea s-a creat o stare de discriminare în urma aplicării neunitare a dispoziţiilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în sensul că salariile personalului auxiliar de specialitate sunt calculate diferit.

Astfel, încă din luna martie 2018, un grefier din cadrul unei judecătorii din raza Curţii de Apel Bucureşti beneficiază de un salariu net mai mare decât cel al unui grefier cu aceeaşi vechime/grad/gradaţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie.

Argumentul instanţei de fond conform căruia nu poate proceda în mod legal la înlăturarea prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 este contrazisă chiar norma de drept comunitar cuprinsă în art. 14 alin. (1) lit. a) din Directiva 2000/43/CE din 29 iunie 2000 a Consiliului Uniunii Europene care obligă statele membre să ia măsuri pentru abrogarea oricărei dispoziţii ce contravine principiului egalităţii de tratament.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară, precum şi decizii pronunţate de Curtea Constituţională.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanţii au calitatea de grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Prin Decizia nr. 51 din data de 27.02.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - procurorul şef al DNA, s-a dispus efectuarea unor rectificări în cuprinsul Deciziei nr. 534/19.12.2017 a şefului DNA, în sensul că, începând cu data de 01.01.2018, personalul auxiliar de specialitate din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie beneficiază de spor de condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în procent de 15% din salariul de bază, respectiv de spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi un spor de confidenţialitate de 15% din salariul de bază.

Reiese, aşadar, că majorarea cu 25%, începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază şi a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte, de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depăşească 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Pe cale de consecinţă, prin actul contestat, cuantumul brut al indemnizaţiilor de încadrare, cuantumul brut al sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru confidenţialitate, precum şi cuantumul sporului pentru condiţii deosebite de muncă acordate pentru luna decembrie 2017 au fost majorate cu 25%, un număr de grefieri fiind limitaţi la indemnizaţia de încadrare stabilită de legea nouă pentru anul 2022.

În cazul reclamanţilor, sporurile au fost calculate prin raportare la indemnizaţia de încadrare corect stabilită, aspect necontestat în cauză, însă, în mod corect, prin limitarea cuantumului total al sporurilor la 30%.

Norma de plafonare în discuţie are caracter special, limita prevăzută neputând fi depăşită prin aplicarea normelor generale invocate de către reclamant, care reglementează principiile care stau la baza sistemului de salarizare reglementat prin Legea nr. 153/2017, printre care şi modalitatea de stabilire individuală a sporurilor.

Totodată, reclamanţii au invocat faptul că din modul în care este redactat textul de lege în ansamblul său (Legea cadru 153/2017) se poate desprinde concluzia că li se pot plăti sporuri de până la cel mult 45%, însă legea limitează nivelul sporurilor de un maxim de 30% din totalul fondului de salarii pe angajator, ceea ce înseamnă, în opinia reclamanţilor, că unii angajaţi pot să beneficieze de acel maxim de 45% sporuri, în timp ce alţii nu ar putea în cazul în care s-ar ajunge la depăşirea acelui maxim de 30% pe angajator.

În condiţiile în care legea prevede, per total, o valoare bugetară a sporurilor de maxim 30% din valoarea salariului de bază, este evident că, pe categorii de personal, salariaţii care, urmare a aplicării legii, au atins salariul maxim prevăzut pentru anul 2022 si care au dreptul la sporurile prevăzute de lege trebuie să se încadreze în limita prevăzută de art. 25, acest mod de calcul aplicându-se şi reclamanţilor.

Prin Deciziile nr. 818 - 821 din 03.07.2008, publicate în M. Of. nr. 537 din 16.07.2008, Curtea Constituţională a admis excepţiile de neconstituţionalitate invocate de Ministerul Justiţiei şi a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În considerentele Deciziei nr. 289 din 07.06.2005, publicată în M. Of. nr. 586 din 07.07.2005, Curtea Constituţională a reţinut că "legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ţinând seama şi de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp".

Totodată, instanţa de contencios constituţional a statuat că "sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acorda, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia nr. 693 din 17.10.2006, publicată în M. Of. nr. 915 din 10.11.2006).

În jurisprudenţa sa, C.E.D.O. a reţinut că "este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare" (Hot. din 08.11.2005, pron. în cauza Kechko c. Ucrainei).

De asemenea, aceeaşi instanţă a stabilit că "statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluţii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit" (Hot. din 08.12.2009, pron. în cauza Wieczorek c. Poloniei).

În raport cu cel reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 1410 din 11 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2021.