Salary differential claims against the state: jurisdiction limits, inflation indexation, and legal interest for delayed budgetary salary payments

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamanta A. în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune a solicitat:

- anularea dispoziţiilor din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei;

- obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou Ordin în ceea ce o priveşte, prin care să fie stabilite drepturile salariale ale reclamantei în concordanţă cu dispoziţiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază;

- obligarea Ministerului Justiţiei (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispoziţiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunţată în dosar, precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei;

- obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale ale reclamantei, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflaţiei;

- obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) şi alin. (2)1 din Ordonanţa Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;

- obligarea Ministerului Justiţiei şi a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata cheltuielilor ce le voi face cu acest proces şi pe care le voi justifica în termenul legal.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 687/2019 din 22 februarie 2019, a luat act de renunţarea reclamantei la judecarea capetelor 1 şi 2 ale cererii de chemare în judecată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active în privinţa capătului de cerere referitor la obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei, în calitate de ordonator principal de credite să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator secundar de credite) sumele necesare plăţii drepturilor salariale în conformitate cu dispoziţiile noului ordin de salarizare, a respins cererea de obligare a pârâtului Ministerul Justiţiei în calitate de ordonator principal de credite să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator secundar de credite) sumele necesare plăţii drepturilor salariale în conformitate cu dispoziţiile noului ordin de salarizare ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă şi a obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata către reclamantă a diferenţelor dintre drepturile salariale neachitate stabilite iniţial prin Ordinul nr. 603/C/2018 şi ulterior prin Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018 sume care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie precum şi la plata dobânzii legale care va fi calculată de la data scadenţei până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune a declarat recurs.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii.

În opinia recurentului, această condiţie nu este îndeplinită în cauză, întrucât acordarea diferenţelor salariale în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, asupra cărora s-a pronunţat instanţa de fond, nu a format obiectul cererii de chemare în judecată.

Era necesar ca instanţa de fond să fie învestită cu o cerere având ca obiect o astfel de solicitare în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv instanţa să analizeze fondul cauzei, condiţie care nu este îndeplinită în cauză, întrucât instanţa a fost învestită cu anularea (rectificarea) OMJ nr. 603/C/2018.

În luna ulterioară emiterii OMJ nr. 3396/C/2018, respectiv în luna septembrie 2018, a fost deja efectuată pentru intimata-reclamantă, plata diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 şi cele încasate.

Ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcţiei Naţionale de Probaţiune (astfel cum a fost stabilit prin art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018 care face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018) şi, în luna ulterioară emiterii OMJ nr. 3396/C/2018, au fost achitate drepturile salariale acordate intimatei-reclamante prin acest act administrativ. Prin urmare, în lipsa unui un refuz nejustificat din partea pârâţilor DNP şi MJ în sensul dispoziţiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, premisa necesară care condiţionează legala învestire a instanţei, acordarea diferenţelor rezultate în urma emiterii O.M.J. nr. 3396/C/2018 s-a realizat cu încălcarea normelor de drept material, fiind incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Dreptul fiind deja acordat de către pârâţii DNP şi MJ, instanţa nu a avut posibilitatea efectuării unei cercetări a fondului dreptului, motiv pentru care a luat act de renunţarea reclamantei la judecata capetelor de cerere privind anularea Ordinului MJ nr. 603/C/2018.

Având în vedere că demersurile reclamantei au vizat OMJ nr. 603/C/2018 şi OMJ nr. 3396/C/2018 care nu a fost contestate sub nici un aspect, instanţa de fond şi-a depăşit limitele învestirii.

Prin urmare, în mod greşit a dispus instanţa de fond actualizarea drepturilor salariale cu rata inflaţiei, care, deşi reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plăţii, neexistând o obligaţie legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menţionate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii.

În mod similar, soluţia instanţei privind obligarea DNP la plata dobânzilor legale este criticabilă având în vedere că acestea reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu putem vorbi de o neexecutare a acesteia, motiv pentru care nu se justifică nici plata acestora.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta a solicitat obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale în conformitate cu noul ordin emis, actualizat cu rata inflaţiei precum şi acordarea dobânzii legale stabilite de O.U.G. nr. 13/2011.

La data de 30.08.2018 pârâtul Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2883/C respectiv Ordinul 3396/C prin care a stabilit drepturile salariale ale personalului de probaţiune şi implicit şi ale reclamantei începând cu data de 01.01.2018.

Înalta Curte constată că pârâţii nu au invocat şi dovedit că până la această dată au fost achitate integral reclamantei diferenţele dintre drepturile salariale stabilite iniţial şi cele stabilite prin ordinele ulterioare. Conform susţinerilor reclamantei au fost achitate diferenţele aferente perioadei ianuarie- iunie 2018 precum şi salariul aferent lunii august, fără a fi achitate drepturile aferente lunii iulie şi actualizarea sumelor cu dobânda legală şi indicele de inflaţie.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune să achite reclamantei diferenţele dintre drepturile salariale stabilite iniţial prin Ordinul nr. 603/C/2018 şi ulterior prin Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, respectiv Ordinul nr. 2883/C, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie.

De asemenea, se constată că, în ceea ce priveşte plata dobânzii legale, instanţa de fond în mod temeinic şi legal a avut în vedere decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin care s-a stabilit: "În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.’’

În raport cu cel reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 687/2019 din 22 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2021.