Probation staff wage equalization and validity of inflation indexation and legal interest for deferred salary differences

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, rectificarea Ordinelor Ministrului Justiţiei nr. 542/C/2018 şi nr. 603/C/2018, în sensul recalculării corecte a salariului pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 347,109 RON, reprezentând valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, si stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie, obligarea pârâţilor la reconsiderarea perioadei de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, aşa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează: începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 RON; începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017, obligarea pârâţilor la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri, a dobânzilor aferente acestora, precum şi actualizarea sumelor rezultate la rata inflaţiei, obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii despăgubirilor aferente, atât a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 cât şi a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 5094 din 05 decembrie 2018, a admis în parte acţiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, a respins acţiunea în privinţa capetelor de cerere nr. x, 2, 4 ca fiind rămase fără obiect, a respins ca neîntemeiate capetele de cerere nr. x şi 6 din petitul acţiunii de chemare în judecată, a admis acţiunea în ceea ce priveşte obligarea pârâtei DNP la plata către reclamantă a despăgubirilor reprezentând diferenţele salariale cuvenite ca urmare a emiterii ordinelor rectificatorii, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă perioadei, respectiv de la data scadenţei fiecărui venit salarial şi până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune a declarat recurs.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii.

În opinia recurentului, această condiţie nu este îndeplinită în cauză, întrucât acordarea diferenţelor salariale în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, asupra cărora s-a pronunţat instanţa de fond, nu a format obiectul cererii de chemare în judecată.

Era necesar ca instanţa de fond să fie învestită cu o cerere având ca obiect o astfel de solicitare în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv instanţa să analizeze fondul cauzei, condiţie care nu este îndeplinită în cauză, întrucât instanţa a fost învestită cu anularea (rectificarea) OMJ nr. 603/C/2018.

În luna ulterioară emiterii OMJ nr. 3396/C/2018, respectiv în luna septembrie 2018, a fost deja efectuată pentru intimata-reclamantă, plata diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 şi cele încasate.

Ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcţiei Naţionale de Probaţiune (astfel cum a fost stabilit prin art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018 care face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018) şi, în luna ulterioară emiterii OMJ nr. 3396/C/2018, au fost achitate drepturile salariale acordate intimatei-reclamante prin acest act administrativ. Prin urmare, în lipsa unui un refuz nejustificat din partea pârâţilor DNP şi MJ în sensul dispoziţiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, premisa necesară care condiţionează legala învestire a instanţei, acordarea diferenţelor rezultate în urma emiterii O.M.J. nr. 3396/C/2018 s-a realizat cu încălcarea normelor de drept material, fiind incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Dreptul fiind deja acordat de către pârâţii DNP şi MJ, instanţa nu a avut posibilitatea efectuării unei cercetări a fondului dreptului, motiv pentru care a luat act de renunţarea reclamantei la judecata capetelor de cerere privind anularea Ordinului MJ nr. 603/C/2018.

Având în vedere că demersurile reclamantei au vizat OMJ nr. 603/C/2018 şi OMJ nr. 3396/C/2018 care nu a fost contestate sub nici un aspect, instanţa de fond şi-a depăşit limitele învestirii.

Prin urmare, în mod greşit a dispus instanţa de fond actualizarea drepturilor salariale cu rata inflaţiei, care, deşi reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plăţii, neexistând o obligaţie legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menţionate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii.

În mod similar, soluţia instanţei privind obligarea DNP la plata dobânzilor legale este criticabilă având în vedere că acestea reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu putem vorbi de o neexecutare a acesteia, motiv pentru care nu se justifică nici plata acestora.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că sensul reglementărilor proprii O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările şi completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016 este ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Aşadar, premisa de aplicare a textului legal este faptul stabilirii la autoritatea/instituţia publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate şi celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, atunci când titularii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Astfel, faţă de 09.04.2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, se confirmă la unul dintre ordonatorii principali de credite din familia ocupaţională "Justiţie" - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - existenţa unui nivel de salarizare stabilit prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON ca efect al unei hotărâri judecătoreşti, valoare de referinţă recunoscută ulterior şi de partea pârâtă Ministerul Justiţiei prin ministrul justiţiei.

Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 a confirmat caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială.

Subsecvent, a fost emis şi OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, prin care a fost modificat OMJ nr. 603/C/2018 şi au fost stabilite noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018. La art. 3 al acestuia s-a specificat că sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probaţiune menţionat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadrul nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea.

Prin urmare, instanţa de fond în mod corect a reţinut că reclamanta are dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferenţa dintre venitul pe care l-ar fi obţinut şi venitul efectiv plătit.

În privinţa cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflaţie, precum şi a cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare, instanţa constată că prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Prin urmare, în mod corect a dispus instanţa de fond ca sumele datorate să fie actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei nr. 5094 din 05 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2021.