Admissibility of challenge to public domain certification under 6-month limitation period for third-party knowledge

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta S.C. AEM S.A. a formulat în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Municipiul Timişoara prin Primar şi Primarul Municipiului Timişoara, plângere împotriva H.G. nr. 849/2009 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş, şi a Hotărârii Guvernului nr. 1016/2005 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş, anexa 2 - bunuri imobile poziţia 3883, actualizată, solicitând instanţei să dispună anularea parţială a hotărârii atacate, respectiv anularea poziţiei 3883 din Anexa 2 privind completarea la inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Timişoara, privind imobilul situat în Timişoara, p-ţa G-ral Gh. Domăşnean nr. 5, judeţ Timiş (fostă Calea x), înscris în CF nr. x Timişoara (CF vechi x) nr. Top. x.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 148 din 6 mai 2019, a admis excepţia tardivităţii plângerii prealabile, invocată de pârâtul Guvernul României şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. AEM S.A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Municipiul Timişoara, prin Primar şi Primarul Municipiului Timişoara, - acţiune având ca obiect anularea parţială a H.G. nr. 849/2009 (pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş, şi a Hotărârii Guvernului nr. 1016/2005 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş), respectiv anularea poziţiei 3883 din Anexa 2 privind completarea la inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Timişoara, privind imobilul situat în Timişoara, p-ţa G-ral Gh. Domăşnean nr. 5, judeţ Timiş (fostă Calea x), înscris în Cartea Funciară nr. x Timişoara (C.F. vechi x), cu nr. top. x.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta S.C. AEM S.A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se susţine aplicarea greşită de către instanţa de fond a prevederilor art. 7 din Legea 554/2004, art. 76,77 din Legea 71/2011, art. 25 din Legea 7/1996, art. 193 alin. (1) noul C. proc. civ. cu consecinţa încălcării dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ. şi ale art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale.

Astfel, recurenta precizează că este succesoarea în drepturi a A., fiind cea care a construit parcarea (platforma betonată aflată în faţa sediului societăţii) aşa cum rezultă din Autorizaţia de construcţie nr. x din 29.06.1973; nr. 10/S din 25.02.1988, contractul de antrepriza nr. x/1998 si anexa la contract, PV de avizare CTE nr. 24/1988, devizele de lucrări+ tabele de calcul; PV de recepţia lucrărilor de amenajare parcare şi drum acces în întreprindere.

Prin H.G. nr. 849/2009, anexa nr. 2, inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Timişoara - Secţiunea bunuri imobile - s-a completat în mod eronat cu imobilul al cărui proprietar este A..

În paza documentaţiei, antreprenorul Consiliul Popular al Judeţului Timiş, Direcţia Judeţeană Drumuri şi Poduri, secţia Buziaş, a executat lucrările iar societatea a fost aceea care a achitat integral contravaloarea acestora.

În toate documentele de plată şi execuţie a lucrărilor la rubrica benefici ar este trecut A., totodată recepţia lucrărilor fiind făcuta de beneficiarul A..

De la data recepţiei lucrărilor şi până în prezent AEM S.A., a folosit şi achitat anual impozitul către municipiul Timişoara, comportându-se ca un bun proprietar.

Actul vătămător pentru AEM S.A., este H.G. nr. 849/2009 întrucât aceasta atestă regimul juridic aplicabil bunurilor respective şi aduce atingere dreptului de proprietate ori interesului legitim, în sensul art. 1 Legea nr. 554/2004.

Recurenta mai susţine că este de necontestat faptul că proprietara construcţiei ce face parte din imobilul situat în Timişoara, care figurează la poziţia 3883 în Anexa 2 a H.G. nr. 849/2009 privind completarea H.G. nr. 977/2002, modificată şi completată la rândul său prin H.G. nr. 1016/2002, având ca obiect atestarea domeniului public al judeţului Timişoara şi a unităţilor administrativ teritoriale componente.

În calitate de constructor al parcării, este îndreptăţită a dobândi un drept de proprietate asupra terenului aferent construcţiei, în temeiul H.G. nr. 834 din 14 decembrie 1991, privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat

Nici Hotărârea de Guvern nr. 849/2009 contestată şi nici nota de fundamentare în baza căreia a fost emisă nu conţin motivele care au determinat calificarea terenului în discuţie ca fiind de uz sau de interes public şi nici care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat de către autoritatea deliberativă a unităţii administrativ-teritoriale că se impunea trecerea imobilului în domeniul public al Municipiului Timişoara.

În mod evident, în absenţa probării împrejurării că trecerea imobilului înscris în CF nr. x Timişoara (CF vechi x) nr. Top. x, în domeniul public al Municipiului Timişoara s-a realizat pe temeiul unui interes public sau pentru cauză de utilitate publică, cu nesocotirea dreptului prevăzut de lege în beneficiul recurentei de a dobândi proprietatea atât a terenului aferent construcţiilor cât şi a construcţiilor edificate se impune anularea parţială a H.G. nr. 849/2009 - poziţia 3883 din anexa 2 care priveşte imobilul din Timişoara.

Prin natura sa juridică actul de atestare a bunurilor aparţinând domeniului public local creează drepturi noi, deci poate vătăma un drept al unui particular, iar hotărârile Guvernului emise au efect asupra proprietăţii altor persoane, astfel că H.G. nr. 849/2009, a adus atingere unui drept recunoscut de lege sau vreunui interes legitim.

Plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, se va introduce în termen de 30 de zile din momentul în care persoana vătămată a luat cunoştinţă, pe orice cale, de conţinutul actului. Pentru motive temeinice, plângerea prealabilă se poate formula şi peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data la care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de conţinutul acestuia.

Mai mult, adresa mult invocată de pârâţi, nu conţine nicio informaţie legată de "conţinutul actului unilateral normativ", ci este un simplu răspuns la adresa prin care comunicase actele solicitate de pârâţii Municipiul Timişoara şi Primarul Municipiului Timişoara, de a depune autorizaţiile de construire pentru bariere, respectiv face doar o referire lacunar despre H.G. nr. 849/2009 şi că acest imobil se află în proprietatea lor.

Chiar şi în ipoteza în care instanţa ar asimila adresa nr. CT2018-2441/23.05.218 emisă de Municipiul Timişoara şi înregistrată la AEM S.A. sub nr. x/06.06.2018 ca fiind una din "oricare cale" prin care putea să ia la cunoştinţă de conţinutul actului unilateral şi anume H.G. nr. 849/2009, raportat şi la data la care a înregistrat la Secretariatul General al Guvernului plângerea prealabilă prin care se solicita anularea parţială a H.G. nr. 849/2009 - şi anume 08.11.2018, tot este înăuntrul termenului de decădere de 6 luni.

Se mai arată că, Guvernul României, la soluţionarea plângerii prealabile, înregistrată sub nr. x/08.11.2018, nu a invocat tardivitatea, ci doar menţionează faptul că:

"analizând temeinicia şi legalitatea acestuia în raport cu aspectele semnalate, apreciază ca plângerea prealabilă este neîntemeiată" şi nicidecum tardiv introdusă.

Recurenta mai precizează că nu i s-a comunicat niciodată actul normativ - H.G. nr. 849/2009, iar data la care "ar fi luat la cunoştinţă de acest act normativ, doar ca număr, nu ca şi conţinut", ar fi 06.06.2018. fiind incidente astfel dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea 554/2004.

De asemenea, acţiunea a fost introdusă la data de 23.01.2019, deci înăuntrul termenului de 1 an, termen de decădere conform dispoziţiilor art. 11 alin. (5), ale aceleaşi Legi nr. 554/2004

Dacă prin reglementările statuate prin Decretul nr. 115/1938 şi ulterior prin Legea 7/1996, înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară avea un efect declarativ, scopul primordial al acestei operaţiuni juridice fiind acela de a asigura opozabilitatea dreptului înscris faţă de terţi, din noua perspectivă legislativă înscrierea dobândeşte un caracter constitutiv, drepturile reale asupra imobilelor, supuse înscrierii potrivit legii, putându-se dobândi, atât între părţi, cât şi fată de terţi, numai prin înscrierea în cartea funciară, în temeiul actului sau faptului ce justifica înscrierea.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară, precum şi decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

În motivarea hotărârii judecătoreşti se regăsesc toate susţinerile invocate de partea reclamantă, astfel că sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurenta-reclamantă A.. S.A. a solicitat anularea poziţiei 3883 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 849/2009 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş şi a H.G. nr. x pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş.

Instanţa de fond a reţinut, în mod legal, faptul că actul administrativ contestat, respectiv H.G. nr. 849/2009, are caracter individual, întrucât identifică în mod concret imobilele care fac parte din domeniul public al unor localităţi, fără să conţină norme sau criterii pentru determinarea acestor imobile în mod abstract, care să fie aplicabile unui număr nedeterminat de asemenea bunuri.

Recurenta-reclamantă a depus la dosarul cauzei o plângerea prealabilă înregistrată la Registratura Generală a Guvernului României în data de 08.11.2018. sub nr. x/08.11.2018.

Printre înscrisurile depuse de recurenta-reclamantă la dosarul cauzei se regăseşte şi adresa Municipiului Timişoara - Direcţia Clădiri Terenuri şi Dotări Diverse - Biroul Clădiri Terenuri nr. CT2018-2441/23.05.20l8, înregistrata la S.C. AEM S.A. sub nr. x/06.06.2018, prin care societatea reclamantă era înştiinţată, printre altele, de faptul că:

"Terenul cu nr. top. x, înscris în CF x Timişoara (CF vechi x) cu suprafaţă de 6000 mp şi descriere "spaţiu verde, alei şi parcare " face parte din domeniul public al Municipiului Timişoara atestat prin H.G. nr. 849/2009.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."

De asemenea, potrivit art. 7 alin. (3) din aceeaşi lege:

"este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. Plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, se va introduce în termen de 30 de zile din momentul în care persoana vătămată a luat cunoştinţă, pe orice cale, de conţinutul actului. Pentru motive temeinice, plângerea prealabilă se poate formula şi peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data la care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de conţinutul acestuia. Termenul de 6 luni prevăzut în prezentul alineat, precum şi cel prevăzut la alin. (1) sunt termene de prescripţie."

Reclamanta fiind un terţ în raport cu dispoziţiile H.G. nr. 849/2009 - care reglementează domeniul public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş municipiului Timişoara, acestea fiind instituţiile destinatare ale actului respectiv - îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

Din textul art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, rezultă că termenul pentru declanşarea procedurii prealabile începe să curgă pentru reclamantă "din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale," de actul a cărui nulitate o invocă.

Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut că, în cauză, recurenta nu a efectuat plângerea prealabilă în termenele expres prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Procedura prealabilă este reglementată de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune şi trebuie îndeplinită obligatoriu în termenul prevăzut de dispoziţiile legale invocate, în caz contrar sancţiunea fiind respingerea acţiunii ca inadmisibilă în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din C. proc. civ.

Având în vedere faptul că recurenta a depus plângerea prealabilă înregistrată la Registratura Generală a Guvernului României în data de 08.11.2018, sub nr. x/08.11.2018, prin raportare la data publicării H.G. nr. 849/2009 -19.10.2009, în mod corect s-a reţinut că plângerea prin care s-a solicitat anularea parţială a acestui act administrativ nu respectă termenul de 30 de zile stabilit de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, în toate cazurile, potrivit art. 11 alin. (2) din lege, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1) (în speţă 6 luni), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului (termen de decădere).

Aşadar, având în vedere că data publicării hotărârii a cărei anulare a fost solicitată de reclamantă este 19 octombrie 2009 (în Monitorul Oficial nr. 699/2009), iar acţiunea a fost depusă la data de 10.01.2019, Înalta Curte apreciază că în mod temeinic şi legal s-a constatat că acţiunea a fost formulată cu depăşirea termenelor stabilite cu caracter imperativ prin dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă AEM S.A. împotriva sentinţei civile nr. 148 din 06 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2021.