Revision rejected: No res judicata conflict from prior vindication ruling on heating asset transfer decisions

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată şi hotărârile pronunţate în cauză

Astfel cum s-a reţinut în decizia atacată, obiectul acţiunii judiciare, după disjungerea petitului nr. 3 al cererii de chemare în judecată şi a cererii reconvenţionale de la termenul din data de 02.07.2020, a fost reprezentat de anularea unui număr de patru hotărâri emise de Consiliul local Iaşi, respectiv: H.C.L. nr. 133 din 01.04.2002, H.C.L. nr. 136 din 29.04.2002, H.C.L. 211/24.06.2002 şi H.C.L. 272/22.07.2002.

Prin sentinţa civilă nr. 957/08.10.2020 a Tribunalului Iaşi, s-a admis excepţia tardivităţii acţiunii, invocată de către pârâtă prin întâmpinare, şi s-a respins ca tardivă acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Iaşi, în contradictoriu cu Centrala Electrică de Termoficare Iaşi S.A. şi Consiliul Local Iaşi, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a H.C.L. nr. 133/2002, nr. 136/2002, nr. 211/2002 şi nr. 272/2002.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din 02.07.2020 a formulat recurs Municipiul Iaşi, solicitând, în principal casarea sentinţei şi a încheierii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la secţia civilă a Tribunalului Iaşi, iar în subsidiar a solicitat casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la secţia de contencios administrativ ca urmare a respingerii excepţiei tardivităţii acţiunii.

2. Hotărârea supusă revizuirii

Prin Decizia nr. 238 din data de 26 februarie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestată în cauză, cu majoritate, s-a respins recursul formulat de Municipiul Iaşi, în contradictoriu cu Centrala Electrică de Termoficare Iaşi S.A., prin lichidator judiciar A.. şi pârâtul Consiliul Local al municipiului Iaşi împotriva încheierii din 02.07.2020 a Tribunalului Iaşi.

S-a admis recursul declarat de Municipiul Iaşi, în contradictoriu cu pârâta Centrala Electrică de Termoficare Iaşi S.A., prin lichidator judiciar A.. şi pârâtul Consiliul Local al municipiului Iaşi împotriva sentinţei nr. 957/08.10.2020 a Tribunalului Iaşi, care a fost casată în parte, în sensul că a fost respinsă excepţia tardivităţii în privinţa H.C.L. 133/2002, 136/2002 şi 211/2002 şi trimisă cauza spre rejudecare în privinţa acestor H.C.L. Totodată, s-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

În referire la recursul împotriva încheierii din 02.07.2020, a constatat că acesta este nefondat, deoarece excepţia necompetenţei funcţionale a fost invocată în termen având în vedere că la primul termen părţile nu puteau pune concluzii, fiind formulate şi admise cereri de amânare. Totodată, ţinând cont de faptul că acţiunea are mai multe capete de cerere principale, printre care şi unul care are ca obiect anularea unui act administrativ, şi anume H.C.L. nr. 272/2002, a constatat că a operat prorogarea de competenţă, secţia de contencios administrativ şi fiscal fiind competentă cu privire la cererea de anulare a celor patru hotărâri de consiliu local contestate.

Cât priveşte recursul promovat împotriva sentinţei nr. 957 din 08.10.2020, instanţa a reţinut faptul că Hotărârii Consiliului Local nr. 272/2002, fiind act administrativ, îi sunt aplicabile condiţiile şi termenele stabilite de Legea nr. 554/2004, acţiunea cu privire la aceasta nefiind imprescriptibilă, termenul de contestare fiind împlinit. În privinţa celorlalte trei hotărâri de consiliu local, respectiv: H.C.L. nr. 133/01.04.2002, H.C.L. nr. 136/29.04.2002 şi H.C.L. nr. 211/24.06.2002, a reţinut că, nefiind vorba despre acte administrative, este aplicabil regimul dreptului comun, prima instanţă, în rejudecare, urmând să cerceteze pe fond cauza, fără aplicarea Legii contenciosului administrativ.

3. Cererea de revizuire

Împotriva acestei hotărâri pârâta S.C. Centrala Electrică de Termoficare Iaşi S.A.,prin lichidator judiciar A., a formulat cerere de revizuire, invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea Deciziei nr. 238/2021 a Curţii de Apel Iaşi şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea cererii revizuenta a arătat, în esenţă, că decizia contestată a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 649/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2012.

În primul rând, sub aspectul admisibilităţii căii de atac a revizuirii pentru încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, revizuenta a susţinut, în contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, că practica şi doctrina sunt unanime în a recunoaşte că Legea nr. 310/2018 a adus o modificare substanţială în materia revizuirii, constând în extinderea motivului referitor la existenţa unor hotărâri potrivnice, în sensul că acesta vizează şi încălcarea autorităţii de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al acesteia şi care se concretizează în nesocotirea considerentelor decizorii prin care s-a tranşat o chestiune litigioasă.

Astfel, a evidenţiat că scopul extinderii protecţiei de către legiuitor, prin revizuirea hotărârilor şi în privinţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, este asigurarea coerenţei şi credibilităţii justiţiei, asigurându-se astfel posibilitatea anulării celei din urmă hotărâri, cu consecinţa, după caz, a trimiterii cauzei spre rejudecare.

A enunţat revizuenta dispoziţiile art. 430 şi art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., a făcut trimitere la decizia de speţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă nr. 549/2018 şi a susţinut motivele pentru care calea de atac a revizuirii în care invocă încălcarea efectului pozitiv al autorităţii lucrului judecat este admisibilă.

Sub aspectul incidenţei în cauză a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., coroborat cu art. 513 alin. (4) din acelaşi act normativ, revizuenta a susţinut contrarietatea dintre Decizia nr. 649/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Decizia nr. 238/2021 a Curţii de Apel Iaşi, menţionând că aceasta se regăseşte la nivelul considerentelor decizorii în referire la stabilirea naturii juridice a H.C.L. nr. 133/2002 şi H.C.L. nr. 136/2002.

Astfel, prin sentinţa nr. 726/2017 pronunţată în dosarul nr. x/2012, Tribunalul Iaşi a reţinut că H.C.L. nr. 133/2002, astfel cum a fost completată prin H.C.L. nr. 136/2002, nu ar fi avut ca efect ieşirea bunurilor în litigiu din proprietatea publică a Municipiului Iaşi şi intrarea lor în patrimoniul C.E.T. S.A. Iaşi, soluţie menţinută de Curtea de Apel Bacău prin Decizia nr. 759/2018.

Prin această hotărâre instanţa de apel a reţinut, contrar susţinerilor revizuentei din prezenta cauză, că H.C.L. nr. 133/2002 şi H.C.L. nr. 136/2002 ar fi nelegale şi că nulitatea acestora putea fi analizată şi pronunţată de instanţa de fond chiar şi în lipsa unei cereri de constatare a nulităţii hotărârilor Consiliului local. A mai reţinut instanţa de apel că partea se poate apăra şi pe calea excepţiei de nelegalitate în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, înlăturând criticile părţii potrivit cărora constatarea nelegalităţii hotărârilor Consiliului local nu ar fi putut fi pronunţate de către instanţa de fond.

Prin urmare, a susţinut revizuenta, în cadrul dosarului nr. x/2012 Curtea de Apel Bacău a reţinut că H.C.L. nr. 133/2002 şi H.C.L. nr. 136/2002 sunt acte administrative cu caracter individual, aspect necontestat în cauză, iar prin Decizia nr. 649/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a admis recursul formulat de Centrala Electrică de Termoficare Iaşi S.A. şi s-a respins acţiunea în revendicare formulată de Municipiul Iaşi, reţinându-se, în esenţă, că titlul de proprietate al C.E.T. Iaşi S.A. nu ar putea fi anulat pe calea unei acţiuni în revendicare.

În continuare, revizuenta a expus considerentele apreciate relevante din cuprinsul Deciziei nr. 649/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, arătând că instanţa supremă a reţinut în mod constant şi explicit natura juridică de acte administrative a Hotărârilor Consiliului Local nr. 133/2002 şi nr. 136/2002, în contextul în care, la termenul de dezbateri, pusese în discuţia părţilor aspectele privind contestarea actelor administrative menţionate şi a invocării excepţiei de nelegalitate a acestora, mijloc procesual specific actelor administrative, părţile fiind interpelate să-şi exprime opinia în raport cu interpretarea instanţelor anterioare, a art. 4 din Legea nr. 554/2004, aplicat într-o formă modificată ce nu era în vigoare la data introducerii acţiunii.

Prin urmare, a considerat că Înalta Curte a statuat cu putere de lucru judecat că H.C.L. nr. 133/2002 şi nr. 136/2002 sunt acte administrative, reţinând că în raport de acestea ar fi putut să fie invocată excepţia de nelegalitate conform art. 4 din Legea nr. 554/2002, excepţie neinvocată, şi, totodată, că această excepţie ar fi fost oricum incompatibilă cu calitatea de reclamant a Municipiului Iaşi.

Contrar celor reţinute cu putere de lucru judecat de Înalta Curte, revizuenta a arătat că în dosarul nr. x/2012 Curtea de Apel Iaşi a exprimat o poziţie diametral opusă în privinţa naturii juridice a H.C.L. 133/2002 şi 136/2002, precum şi asupra aplicabilităţii legii contenciosului administrativ în raport de aceste două acte.

Aşa fiind, prin Decizia nr. 238/2021 a Curţii de Apel Iaşi, a cărei revizuire o solicită, instanţa a reţinut că acele două hotărâri de consiliu local nu au caracteristicile actului administrativ, toate măsurile dispuse fiind acte de gestiune, cu caracter comercial, nefiind emise în regim de putere publică. Totodată, pornind de la natura juridică a celor două hotărâri instanţa a reţinut că, nefiind acte administrative, pentru contestarea acestor hotărâri nu sunt aplicabile termenele din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar acţiunea este imprescriptibilă.

Conchizând, revizuenta a arătat că este evidentă contrarietatea dintre hotărârile evocate, în condiţiile în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, prin Decizia nr. 649/2019, că H.C.L. nr. 133/2002 şi nr. 136/2002 au natura juridică a unor acte administrative, cărora le sunt aplicabile căile de atac reglementate de Legea nr. 554/2004, forma în vigoare la momentul introducerii acţiunii, iar Decizia nr. 238/2021 a Curţii de Apel Iaşi, ulterioară, a contrazis cele reţinute cu putere de lucru judecat prin hotărârea iniţială, reţinând că natura juridică a celor două hotărâri de consiliu local nu ar fi de acte administrative, ci de acte juridice civile, cărora nu le-ar fi aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, a solicitat admiterea cererii de revizuire şi anularea în parte a Deciziei nr. 238/2021 a Curţii de Apel Iaşi, doar în ceea ce priveşte H.C.L. 133/2002 şi H.C.L. 136/2002, şi trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului, pentru analizarea cauzei deduse judecăţii cu luarea în considerare a caracterului de acte administrative al celor două hotărâri de consiliu local.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 20.09.2021, intimatul Municipiul Iaşi prin Primar a solicitat, în principal respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, având în vedere că nu se încadrează în condiţiile impuse în mod expres, strict şi limitativ în art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., iar în subsidiar ca nefondată, considerând că niciunul dintre argumentele invocate de revizuentă nu poate fi reţinut în sensul validării condiţiilor impuse de motivul de revizuire evocat.

La termenul din data de 23 septembrie 2021, la care au avut loc dezbaterile asupra cauzei, Înalta Curte a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, apreciind că aspectele invocate în susţinerea acesteia se încadrează în motivul indicat, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii

Examinând cererea de revizuire prin prisma aspectelor invocate în susţinerea acesteia, a apărărilor intimatului formulate prin întâmpinare, precum şi a prevederilor art. 513 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că revizuirea formulată este nefondată, în considerarea argumentelor ce succed.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Cazul de revizuire menţionat vizează situaţia în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar în temeiul art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Raţiunea reglementării acestui motiv de revizuire constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanţele au pronunţat soluţii contrare în dosare diferite, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi. Revizuirea nu poate fi însă admisă atunci când hotărârile a căror contrarietate se invocă nu conţin toate elementele pentru a se reţine existenţa puterii de lucru judecat, întrucât obiectul litigiilor este diferit.

În practica judiciară s-a reţinut că instanţa învestită cu calea de atac de retractare a revizuirii nu are atribuţia să aprecieze care dintre hotărârile potrivnice conţine soluţia corectă, ci doar să verifice şi să constate dacă prin ultima hotărâre s-a nesocotit puterea de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre.

În examinarea motivului de revizuire care sancţionează încălcarea autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri, urmează a se avea în vedere şi prevederile legale care reglementează această instituţie.

Astfel, dispoziţiile art. 431 din C. proc. civ. reglementează efectele lucrului judecat, referindu-se în alin. (1) la efectul negativ al lucrului judecat, iar potrivit art. 431 alin. (2) din acelaşi act normativ, autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca ataşându-se şi considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susţin dispozitivul, ci şi a celor decizorii. În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit şi efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, care opreşte o nouă judecată în fond, doar dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă şi care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii, nu se cere în mod necesar existenţa unei triple identităţi de acţiune (obiect, cauză, părţi).

Constatând că instituţia autorităţii de lucru judecat protejează, atât efectul negativ (imposibilitatea reluării aceleiaşi judecăţi, pentru a se statua în sens contrar), cât şi efectul pozitiv al lucrului judecat (un aspect litigios care, odată tranşat jurisdicţional, nu poate fi contrazis de o judecată ulterioară), se reţine că motivul invocat pe calea prezentei cereri de revizuire este nefondat.

Înalta Curte apreciază că pentru a fi incident acest motiv de revizuire este necesar ca anumite considerente care dezleagă una şi aceeaşi chestiune litigioasă să intre în contradicţie, cu precizarea că prin contrarietate nu trebuie să se înţeleagă orice diferenţă de argumentare, ci doar că aceeaşi problemă litigioasă a primit în cele două cauze rezolvări opuse.

În speţă, revizuenta invocă existenţa unei contrarietăţi, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., între hotărârile pronunţate în două litigii referitoare la verificarea legalităţii Hotărârilor Consiliului local nr. 133/2002 şi nr. 136/2002.

Potrivit susţinerilor revizuentei, se impune în cauză efectul obligatoriu al Deciziei nr. 649/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul nr. x/2012, prin care partea consideră că a fost tranşată chestiunea naturii juridice a actelor contestate ca fiind acte administrative, contrar celor reţinute de Curtea de Apel Iaşi în Decizia nr. 238/2021, a cărei revizuire o solicită, în sensul că aceste acte ar fi de natură civilă şi nu le-ar fi aplicabile prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Mai exact, partea a susţinut existenţa contrarietăţii la nivelul considerentelor hotărârii referitoare la stabilirea naturii juridice a H.C.L. nr. 133/2002 şi H.C.L. nr. 136/2002.

În acest context este de observat faptul că primul proces, soluţionat definitiv prin Decizia nr. 649/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2012, a avut ca obiect acţiunea în revendicare formulată în temeiul art. 563 C. civ. de către reclamantul Municipiul Iaşi prin Primar, în contradictoriu cu S.C. Centrala Electrică de Termoficare (C.E.T.) Iaşi S.A.

Concret, reclamantul Municipiul Iaşi, reprezentat de Primar, a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta S.C. Centrala Electrică de Termoficare (C.E.T.) S.A. Iaşi, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea acesteia să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilele centralele de termoficare CET I şi CET II - Holboca, precum şi toate instalaţiile aferente, identificate în protocolul de predare-primire a Sucursalei Electrocentrale Iaşi (CET I şi CET II), intabularea, în favoarea reclamantului, a dreptului de proprietate privind imobilele respective şi/sau rectificarea corespunzătoare a Cărţii Funciare.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin H.G. nr. 104/2002 privind transmiterea unor centrale electrice de termoficare din domeniul privat al statului şi din patrimoniul S.C. "Termoelectrica" S.A. în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora, a fost aprobat transferul centralelor CET I Iaşi şi CET II Iaşi - Holboca din domeniul privat al statului şi din patrimoniul SC "Termoelectrica" S.A. - Sucursala Electrocentrale Iaşi în domeniul public al Municipiului Iaşi şi în administrarea Consiliului Local Iaşi.

Totodată, a susţinut că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 133/01.04.2002 privind includerea, în domeniul public al Municipiului Iaşi, şi administrarea de către Consiliul Local Iaşi a CET I şi CET II, precum şi înfiinţarea S.C. "Termoelectrica" S.A., astfel cum a fost rectificată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 136/29.04.2002 privind rectificarea şi completarea H.C.L. nr. 133/2002 şi constituirea Comisiei de preluare a Centralelor Electrice de Termoficare Iaşi, pe bază de protocol încheiat între părţi, Consiliul Local Iaşi a aprobat înfiinţarea CET Iaşi sub forma unei societăţi pe acţiuni, deţinută integral de Municipiul Iaşi.

Cel de-al doilea litigiu, soluţionat definitiv prin Decizia nr. 238/26.02.2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, a avut ca obiect o acţiune în constatarea nulităţii absolute a Hotărârilor Consiliului Local Iaşi nr. 133/2002, nr. 136/2002, nr. 211/2002 şi nr. 272/2002, privind pe recurentul Municipiul Iaşi, Centrala Electrică de Termoficare Iaşi S.A., prin lichidator judiciar A. şi Consiliul Local Iaşi, demersul reclamantului vizând verificarea modalităţii de emitere a actelor contestate, pretins a fi lovite de nulitate absolută.

Aşa cum s-a arătat, revizuenta a invocat contrarietatea dintre cele două hotărâri din perspectiva aspectelor reţinute prin considerentele decizorii referitoare la natura juridică a H.C.L. nr. 133/2002 şi H.C.L. nr. 136/2002.

Sub aspectul reliefat nu pot fi reţinute alegaţiile revizuentei în sensul că prin Decizia nr. 649/2019 pronunţată în dosarul nr. x/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a statuat cu putere de lucru judecat asupra naturii juridice a H.C.L. nr. 133/2002 şi nr. 136/2002 reţinând astfel că ar fi acte administrative. Din considerentele deciziei evocate, verificate prin raportare la susţinerile revizuentei, rezultă că instanţa supremă nu a procedat la o analiză a celor două hotărâri de consiliu local sub aspectul naturii lor juridice, ci a soluţionat cauza în limitele învestirii sale, procedând la verificarea legalităţii hotărârii atacate, pronunţată într-o acţiune în revendicare întemeiată pe dispoziţiile C. civ.

Într-adevăr, din considerentele evocate de parte în susţinerea cererii de revizuire rezultă că instanţa supremă a utilizat sintagma "acte administrative", însă această referire a fost făcută în contextul susţinerilor părţii în legătură cu soluţia dată acţiunii în revendicare, făcând referire la titlul de proprietate evocat de recurenta C.E.T. Iaşi S.A. ca fiind unul preferabil şi reţinând astfel susţinerea părţii potrivit căreia titlul respectiv este reprezentat de mai multe acte administrative necontestate (O.U.G., H.C.L. Iaşi), precum şi de actul constitutiv întocmit în baza acestora.

În realitate, astfel cum se observă din considerentele deciziei Înaltei Curţi, instanţa a făcut referire la actele contestate prin raportare la susţinerile recurentei, neprocedând la o analiză efectivă a naturii juridice a acestor acte din perspectiva prevederilor Legii contenciosului administrativ, chestiune care, în mod evident, excedează competenţei sale materiale, fiind atribuită unei instanţe specializate în materia contenciosului administrativ.

Nu pot fi primite nici susţinerile revizuentei în sensul că această contrarietate ar rezulta din împrejurarea că Înalta Curte a pus în discuţia contradictorie a părţilor, la termenul de dezbateri din data de 21.02.2019, limitele învestirii sale, respectiv dacă Municipiul Iaşi a formulat acţiune în revendicare sau a înţeles să atace şi actele constitutive ale C.E.T. Iaşi S.A., şi anume Hotărârile Consiliului Local care stau la baza înfiinţării societăţii, deoarece din considerentele expuse la pag. 42-43 din Decizia nr. 649/2019 a Înaltei Curţi se desprinde concluzia că instanţa a pus în discuţie aceste chestiuni pentru lămurirea aspectelor de ordin procesual necesare soluţionării cauzei, verificându-şi astfel competenţa de soluţionare a cauzei din perspectiva modalităţii învestirii primei instanţe de către Municipiul Iaşi.

Prin urmare, se constată că în cuprinsul hotărârii pe care revizuenta o opune nu s-a tranşat chestiunea litigioasă a naturii juridice de acte administrative a Hotărârilor Consiliului Local nr. 133/2002 şi nr. 136/2002, nefiind incident astfel motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece nu se verifică condiţia încălcării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în accepţiunea art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

Or, nu se poate reţine contrarietatea de hotărâri în condiţiile în care o problemă litigioasă nu a primit în cele două cauze rezolvări opuse, chiar dacă în ambele procese au fost evocate Hotărârile Consiliului Local Iaşi, pretinsa contrarietate fiind rezultatul unei interpretări greşite date considerentelor hotărârii Înaltei Curţi de către parte.

Astfel fiind, revizuenta circumscrie noţiunii de contrarietate pretinsa modalitate diferită de soluţionare a naturii juridice a H.C.L. nr. 133/2002 şi nr. 136/2002, în două litigii purtate între aceleaşi părţi, susţinere care nu se verifică, cele două procese având obiecte juridice distincte, respectiv acţiune în revendicare întemeiată pe dispoziţiile C. civ. şi acţiune în constatarea nulităţii absolute a unor hotărâri de consiliu local din perspectiva modalităţii de emitere a acestora.

Aşadar, în mod neîntemeiat susţine revizuenta că s-ar fi constatat de către Înalta Curte, cu putere de lucru judecat, natura juridică de acte administrative a H.C.L. nr. 133/2002 şi nr. 136/2002, între Decizia nr. 238/26.02.2021 a Curţii de Apel Iaşi şi Decizia nr. 649/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă neexistând o contrarietate pentru a se reţine incidenţa în cauză a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Condiţia impusă de textul de lege invocat drept temei al cererii are în vedere caracterul forţei obligatorii a unei hotărâri judecătoreşti, pe calea extraordinară a revizuirii putând fi schimbată o hotărâre judecătorească definitivă numai în condiţiile şi cazurile expres prevăzute de lege, în caz contrar aducându-se atingere principiului securităţii raporturilor juridice, componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Sub acest aspect este de observat faptul că revizuenta invocă, pe de o parte, pretinsa nesocotire a efectelor unei hotărâri judecătoreşti şi, pe de altă parte, faptul că se impunea recunoaşterea şi aplicarea puterii de lucru judecat în raport de pretinsa recunoaştere a naturii juridice de acte administrative a H.C.L. nr. 133/2002 şi nr. 136/2002, ceea ce nu poate fi acceptat.

În realitate, prin cererea de revizuire se urmăreşte schimbarea soluţiei pronunţate în faza procesuală a recursului prin Decizia nr. 238/26.02.2021, aceasta fiindu-i nefavorabilă părţii sub aspectul excepţiei tardivităţii contestării H.C.L. nr. 133/2002, nr. 136/2002 şi nr. 211/2002, care a fost respinsă în considerarea faptului că aceste hotărâri de consiliu local nu sunt acte administrative, iar pentru contestarea acestora nu sunt aplicabile termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, acţiunea fiind astfel imprescriptibilă.

Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în mod constant, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei. Revizuirea nu poate avea semnificaţia unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative, condiţie care, în prezenta cauză, nu este realizată.

În egală măsură, se reţine că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, care exclude posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile în absenţa unui "defect fundamental" (Cauza Mitrea contra României, Hotărârea din 29.07.2008, Cauza Lungoci contra României, Hotărârea din 26.01.2006 etc.).

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra revizuirii

Faţă de considerentele expuse la pct. II.1 din prezenta decizie, constatând că, în speţă, nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 513 din acelaşi act normativ Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. Centrala Electrică de Termoficare Iaşi S.A., prin lichidator judiciar A., împotriva Deciziei nr. 238 din 26 februarie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată astăzi, 23 septembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.