Lack of passive procedural standing for State Ministry of Finance in litigation over access to criminal case files and moral damages

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lugoj la data de 25.01.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, să dispună obligarea autorităţii pârâte la comunicarea unei copii de pe dosarul nr. x/2015, precum şi la plata sumei de 100 RON cu titlu de daune morale, întrucât i-a fost refuzat un drept legal.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că a solicitat pârâtei, prin scrisoare recomandată, copierea dosarului nr. x/2015, cerere pentru care a achitat taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 RON, conform chitanţei nr. x din data de 10.04.2018.

Prin sentinţa civilă nr. 1495 din 25 aprilie 2019, Judecătoria Lugoj a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 30 mai 2019, sub nr. x/2019.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 267 din 08 octombrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român şi a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, pârâtul a susţinut că prin hotărârea atacată instanţa de fond i-a respins în mod eronat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, deşi a respins acţiunea formulată de reclamant şi în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Astfel, a apreciat că sentinţa de fond este parţial neîntemeiată în ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor legale incidente în speţă, motiv de nelegalitate circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea opiniei exprimate a arătat că instanţa de fond a omis să analizeze argumentele invocate prin întâmpinarea formulată în cauză, reiterându-le ca atare şi prin cererea de recurs. În esenţă, a susţinut că reclamantul nu a formulat nicio pretenţie în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, în reprezentarea Statului Român, şi a făcut trimitere la prevederile art. 2 lit. c) şi art. 81 din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice.

A mai susţinut recurentul că acţiunea ce face obiectul cauzei pendinte ar putea avea drept fundament o răspundere civilă delictuală şi, în condiţiile în care pretinsul autor al faptei cauzatoare de prejudicii nu este Ministerul Finanţelor Publice în nume propriu sau ca reprezentant al Statului Român, nu poate fi ţinut să răspundă pentru fapta altuia, răspunderea directă reprezentând una dintre cerinţele esenţiale ale răspunderii civile delictuale, în conformitate cu art. 1349 şi urm. din C. proc. civ.

În final a arătat că, atunci când legiuitorul a dorit să angajeze răspunderea Statului Român prin intermediul Ministerului Finanţelor Publice, a prevăzut în mod expres şi fără echivoc acest aspect, un motiv în plus pentru a se aprecia că nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Pentru considerentele expuse, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea parţială a sentinţei de fond şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi a respingerii acţiunii reclamantului faţă de Ministerul Finanţelor Publice pe acest aspect.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare la data de 05.02.2020, prin care a arătat că este de acord cu admiterea recursului pârâtului, solicitând însă casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare. A susţinut că hotărârea Curţii de Apel Timişoara este nelegală cu privire la excepţia invocată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi că în cauză nu există întâmpinarea pârâtei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

Prin notele scrise depuse la dosar la data de 10.09.2021, intimata-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii primei instanţe.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate şi încadrate de parte în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce succed.

Pentru început, Înalta Curte constată că recurentul-pârât a criticat sentinţa de fond din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Potrivit textului de lege invocat: " Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

În literatura de specialitate s-a precizat că, deşi la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare, şi anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că, în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluţia adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

În speţă, este adevărat că recurentul-pârât a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., însă a făcut-o doar formal, fără să dezvolte critici care se circumscriu acestui motiv de nelegalitate. Prin urmare, se observă că nu a arătat în mod concret care sunt argumentele pe care instanţa ar fi trebuit să-şi fundamenteze soluţia pronunţată, care sunt motivele contradictorii sau străine de natura cauzei, susţinând doar că instanţa de fond a omis argumentele sale invocate prin întâmpinare.

În acest context, Înalta Curte reţine că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu este fondat. Împrejurarea că instanţa de fond nu şi-a însuşit argumentele pârâtului nu face incident motivul de nelegalitate referitor la nemotivarea hotărârii, deoarece acest text de lege se referă la pronunţarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă, în esenţă, eventual o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente, aspecte ce vor fi analizate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă ipoteza că hotărârea recurată ar fi nemotivată nu poate fi reţinută.

Cât priveşte cel de-al doilea motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive sunt incidente, conform argumentelor ce succed.

În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit normele de drept aplicabile în speţă, sub aspectul reţinerii calităţii sale procesuale pasive.

Pentru a răspunde criticii recurentului-pârât, Înalta Curte reţine că prin cererea de chemare în judecată reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, obligarea autorităţii pârâte la comunicarea unei copii de pe dosarul nr. x/2015, precum şi plata sumei de 100 RON cu titlu de daune morale, considerând că i-a fost refuzat un drept legal.

Prin sentinţa civilă nr. 267/08.10.2019, recurată în cauză, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român şi a respins acţiunea reclamantului, în contradictoriu cu ambii pârâţi.

Pentru a pronunţa soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, instanţa de fond, deşi a reţinut că este întemeiată, a respins-o cu motivarea că în cauză calitatea procesuală a acestuia trebuie reţinută raportat la cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, prin care reclamantul a solicitat daune morale, şi nu cu privire la capătul principal de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei Î.C.C.J., secţia Penală la trimiterea în copie a dosarului nr. x/2015

Instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte soluţia adoptată de instanţa de fond în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Astfel, Înalta Curte reţine că art. 32 alin. (1) din C. proc. civ., având marginalul "Condiţii de exercitare a acţiunii civile", prevede că "Orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condiţiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenţie; d) justifică un interes", iar art. 36 din acelaşi act normativ statuează în sensul că, "calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

Din interpretarea dispoziţiilor legale enunţate supra rezultă că una dintre condiţiile cerute pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală (legitimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului de a acţiona şi, în acelaşi timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acţiunea.

Spre deosebire de capacitatea procesuală care se apreciază în general, pentru o anumită categorie de persoane, calitatea procesuală se determină în concret, la speţă, în raport de litigiul dedus judecăţii. Altfel spus, numai o anumită persoană poate fi reclamant, respectiv pârât, în cadrul raportului juridic litigios.

În acest context, apreciază Înalta Curte că nu se poate reţine calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, din moment ce, potrivit normelor aplicabile, comunicarea unei copii de pe dosarul nr. x/2015 revenea ca obligaţie Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală astfel că, faţă de modul de formulare a cererii de chemare în judecată, calitatea procesuală pasivă a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice nu se justifică, în timp ce aspectul existenţei efective a obligaţiei de plată a sumei de 100 RON cu titlu de daune morale constituie o chestiune de fond soluţionată potrivit celor reţinute în sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii.

Sub acest aspect urmează a fi avute în vedere şi prevederile art. 3 alin. (1) pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, evocate de recurentul-pârât, potrivit cărora: În realizarea funcţiilor sale, Ministerul Finanţelor Publice are, în principal, următoarele atribuţii: "Reprezintă statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, în faţa instanţelor, precum şi în orice alte situaţii în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ".

Pentru aceste considerente, având în vedere că Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice nu este persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a dat o dezlegare greşită excepţiei analizate, recursul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara sub acest aspect fiind fondat.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Pentru argumentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, reţinând că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în condiţiile în care relevă o greşită interpretare si aplicare a normelor de drept incidente în speţă, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, Înalta Curte va admite recursul formulat de recurentul-pârât, va casa în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi va respinge acţiunea faţă de acesta pe aspectul reliefat, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara împotriva sentinţei nr. 267 din 8 octombrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

Respinge acţiunea reclamantului A., în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 septembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.