Suspendability of hunting quotas for migratory birds: lack of scientific evaluation methodology and imminent ecological harm under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş la data de 05.10.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A., organizaţie neguvernamentală de protecţie a mediului, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, suspendarea în parte a Ordinului nr. 1400/13 iulie 2020 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru unele specii de faună de interes cinegetic, la care vânătoarea este permisă, pentru perioada 15 mai 2020 - 14 mai 2021, act administrativ emis de pârât.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 70 din 28 octombrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta Asociaţia "A.", în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, şi a dispus suspendarea în parte a executării art. 2 alin. (1) şi art. 18 din Ordinul nr. 1400/2020 (privind aprobarea cotelor de recoltă pentru unele specii de faună de interes cinegetic, la care vânătoarea este permisă, pentru perioada 2020 - 14 mai 2021 şi publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 613/13 iulie 2020) cu referire la Anexa nr. 4 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 613bis/13 iulie 2020), Centralizator nr. 4, coloana 5 - Gâscă de vară (specia de gâscă Anser anser) şi coloana 6 - Gârliţa mare (specia de gâscă Anser albifrons), până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 483 şi urm. din C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate.

3.1. În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-pârât a susţinut nelegalitatea hotărârii de fond, sub un prim aspect referitor la soluţia de respingere a excepţiei lipsei de obiect a cauzei.

Astfel, a arătat că sunt neîntemeiate argumentele instanţei de fond în fundamentarea soluţiei de respingere a excepţiei invocate, în sensul că nu cunoaşte care au fost raţiunile indicate de reclamant în acea cauză şi nici considerentele Curţii de Apel Braşov care au determinat-o să adopte soluţia evocată. A considerat recurentul că instanţa avea posibilitatea, pe de o parte să acceseze sistemul informatic pentru a studia hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Braşov, iar pe de altă parte să-i pună în vedere obligaţia de a depune la dosarul cauzei înscrisurile necesare şi relevante sub acest aspect.

În acest context, recurentul a apreciat că instanţa de fond a încălcat normele de drept incidente, precum şi obligaţia de a manifesta rol activ în soluţionarea cauzei, în aplicarea dispoziţiilor art. 22 din C. proc. civ., deoarece, la o simplă comparare a sentinţei Curţii de Apel Braşov nr. 55/2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 cu sentinţa pronunţată în cauza pendinte se poate observa că la data pronunţării acesteia din urmă, prevederile art. 4 şi ale anexei 4 din ordinul contestat erau deja suspendate.

Ca urmare, se impunea admiterea excepţiei lipsei de obiect a cauzei pentru aceste petite,nefiind posibilă suspendarea unor prevederi dintr-un act administrativ care erau deja suspendate, în considerarea acestor argumente recurentul înţelegând să solicite instanţei de control judiciar să admită recursul, să caseze sentinţa recurată şi, în rejudecarea cauzei, să admită excepţia lipsei de obiect a acţiunii.

3.2. Sentinţa de fond a fost criticată de recurentul-pârât şi sub aspectul soluţiei de respingere a lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii, în acest sens arătând că instanţa de fond nu a înţeles să se pronunţe asupra acestei excepţii, astfel încât, în conformitate cu dispoziţiile art. 498 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. a încălcat atribuţiile puterii judecătoreşti, nepronunţându-se asupra tuturor aspectelor invocate, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea acestei critici recurentul a mai susţinut că reclamanta nu a făcut dovada şi nici nu a invocat vreun drept sau interes legitim privat vătămat prin actul administrativ a cărui suspendare a solicitat-o, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004. Sub acest aspect a subliniat că acţiunile persoanelor fizice ori juridice de drept privat se pot întemeia, de regulă, pe încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime legate de aceste drepturi şi doar în mod excepţional legea conferă posibilitatea să fie admise inclusiv cererile unei persoane fizice sau a unei persoane juridice de drept privat care au drept temei încălcarea unui temei legitim public, cu condiţia ca afirmarea încălcării acestuia să aibă un caracter subsidiar faţă de invocarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim privat.

A opinat în sensul că reclamanta nu a invocat niciun drept concret sau interes legitim vătămat prin actul administrativ contestat, susţinerile acesteia reprezentând simple supoziţii în sprijinul unui demers juridic întreprins cu rea-credinţă de către o persoană juridică de drept privat fără calitate şi doar prin raportare generală asupra unor obiective menţionate în statutul acesteia şi în actul constitutiv doar cu titlu exemplificativ.

În final, a evocat considerentele Deciziei nr. 8/02.03.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în aplicarea cărora instanţa de fond ar fi trebuit să efectueze o verificare riguroasă a existenţei unei legături directe între actul administrativ supus controlului de legalitate şi scopul direct şi obiectivele asociaţiei intimate, considerând că reclamanta nu a făcut dovada interesului public sau privat.

3.3. Recurentul-pârât a formulat critici şi sub aspectul neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, considerând că în mod eronat a reţinut instanţa de fond că s-a demonstrat în speţă existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.

Pornind de la consideraţiile de ordin teoretic expuse şi trimiterile la jurisprudenţa instanţei supreme în materie, recurentul-pârât a susţinut că reclamanta nu a dovedit existenţa cazului bine justificat şi paguba iminentă şi nici modalitatea în care a fost vătămată prin emiterea ordinului contestat, argumentele invocate fiind simple aspecte cu caracter general, de natură subiectivă, care nu au demonstrat atingerea adusă.

3.3.1. Astfel, prin prisma constatării îndeplinirii cerinţei existenţei unui caz bine justificat sentinţa de fond este nelegală deoarece prima instanţă a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, prin care au fost transpuse prevederile Directivei Păsări în ceea ce priveşte speciile de păsări admise la vânătoare, metodele de vânătoare admise pentru speciile de păsări, perioadele în care vânătoarea este admisă, precum şi activităţile/acţiunile interzise, cât şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice aprobată prin Legea nr. 49/2011, cu modificările ulterioare.

În temeiul acestui din urmă act normativ, România are obligaţia de a transmite Comisiei Europene, la intervale de trei ani, rapoarte asupra punerii în aplicare a legislaţiei interne adoptate, în baza art. 12 alin. (1) din Directiva Păsări.

În referire la scopul adoptării Legii nr. 407/2006, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că Directiva Păsări cuprinde un mod de stabilire al cotelor de recoltă pentru speciile migratoare, în realitate acest act normativ reglementând activitatea de management a faunei cinegetice şi de practicare a vânătorii, inclusiv pentru unele specii de păsări migratoare pentru care Directiva Păsări acordă dreptul de recoltare.

A învederat că Directiva Păsări nu prevede o metodologie ştiinţifică pentru evaluarea efectivelor speciilor de păsări migratoare care să se desfăşoare pe teritoriile statelor membre şi nici pentru stabilirea mărimii cotelor de recoltă, în acelaşi sens fiind şi legislaţia naţională aplicabilă, respectiv: Legea nr. 407/2006, O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice şi O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului. În acest sens, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că art. 4 pct. 7 din O.UG. nr. 57/2007 se referă la speciile de interes comunitar care, dacă sunt încadrate ca "periclitate", "vulnerabile" sau "rare", trebuie interzise la vânătoare, în opinia recurentului anexa nr. 5C la O.U.G. nr. 57/2007 cuprinzând specii de interes comunitar a căror vânătoare este permisă.

De asemenea, recurentul-pârât a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că pentru emiterea actului normativ trebuie efectuate studiile prevăzute în Anexa nr. 8 la O.U.G. nr. 57/2007, aceste studii fiind realizate de către entităţi precum reclamanta, contracost sau în parteneriate, în baza unor studii comandate de către autoritatea publică centrală pentru mediu şi nu de autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare, rezultatele respective fiind folosite pentru raportările pe care România trebuie să le facă Comisiei Europene.

A făcut trimitere la art. 17 alin. (2) din Legea nr. 407/2006 care prevede că evaluarea anuală se realizează doar pentru speciile sedentare de faună cinegetică şi a opinat în sensul că lipsa unor criterii ştiinţifice pe baza cărora să fie aprobate cote de recoltă la speciile de păsări sălbatice nu revocă obligaţia Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor de a aproba cote de recoltă.

Sub aspectul reliefat, instanţa de fond nu a luat în considerare argumentele pârâtului, reţinând doar că datele prezentate pe site-ul International Union for Conservation of Nature şi estimările efectivelor de păsări prezentate în Atlasul speciilor de păsări de interes comunitar din România ediţia 2015, întocmit de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor nu sunt cuprinse într-un document la care se referă Anexa nr. 8 la O.U.G. nr. 57/2007, fără a lua în considerare că datele furnizate de acest site au fost transmise şi de către România în baza obligaţiilor ce îi revin în baza directivelor europene.

Cât priveşte modul de stabilire a cotelor de recoltă ca medie a cotelor aprobate în ultimii 5 ani, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că acesta nu este fundamentat pe o bază ştiinţifică, fără să precizeze dacă există sau i-a fost prezentată o astfel de bază ştiinţifică, limitându-se să facă doar trimitere la principiile prevăzute de O.U.G. nr. 57/2007, care nu reglementează o astfel de modalitate.

Nici în ceea ce priveşte evaluarea populaţiilor speciilor de păsări migratoare instanţa de fond nu a interpretat şi aplicat în mod corect legea, aceasta neţinând cont de faptul că nivelul populaţiilor speciilor de păsări migratoare se stabileşte la nivel regional sau global din cauza deplasărilor transfrontaliere ale acestora în cursul unui an, iar studiile şi cercetările prevăzute în Anexa nr. 8 la O.U.G. nr. 57/2007 se realizează pe perioade lungi de timp şi nu anual cum prevede Legea nr. 407/2006.

În legătură cu argumentele instanţei de fond pe aspectele învederate, considerate nelegale de către recurentul-pârât, partea a enunţat prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, art. 6 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ şi art. 33 alin. (3), alin. (4) şi alin. (8) din O.U.G. nr. 57/2007, considerând că le-a respectat întocmai.

În plus, a arătat că Ordinul nr. 1400/2020, contestat în cauză, reglementează doar cotele maxime admise a se recolta în afara ariilor de protecţie specială şi nu vizează speciile ce fac obiectul protecţiei în ariile speciale de conservare cuprinse în fondurile cinegetice, toate susţinerile privind lipsa protejării acestor specii de păsări migratoare fiind lipsite de fundament deoarece protecţia este asigurată chiar prin Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 şi prin O.U.G. nr. 57/2007 în temeiul căreia au fost înfiinţate parcuri naţionale, parcuri naturale şi situri de importanţă comunitară, în toate aceste arii protejate practicarea vânătorii realizându-se cu respectarea planurilor de management sau fiind interzisă.

Conchizând pe marginea criticilor formulate, recurentul-pârât a susţinut că ordinul contestat a fost emis cu respectarea prevederilor legale, argumentele expuse de către instanţa de fond în dovedirea existenţei unui caz bine justificat care să răstoarne prezumţia de legalitate a acestuia neavând niciun fundament.

Referitor la argumentul instanţei de fond potrivit căruia pârâtul nu a făcut dovada că studiile şi cercetările prevăzute de O.U.G. nr. 57/2007 ar fi fost avute în vedere la emiterea Ordinului nr. 1400/2020, partea a susţinut în primul rând că această probă ar fi trebuit să fie administrată de către reclamantă, fiind un aspect de fond ce nu poate contura o aparenţă în sensul cazului bine justificat. Pe de altă parte, recurentul-pârât a susţinut că nici art. 17 din Legea nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi nici art. 33 alin. (8) din O.U.G. nr. 57/2007 nu prevăd în sarcina sa obligaţia realizării studiilor respective. În acest sens, a apreciat că soluţia instanţei de fond este nelegală câtă vreme evaluarea speciilor de păsări migratoare nu se poate realiza la nivel de fond cinegetic, aspect recunoscut de autorităţile europene în domeniu şi de B..

De asemenea, a susţinut că sunt neîntemeiate argumentele instanţei de fond conform cărora nu a făcut dovada verificărilor în mod real a calculelor efectuate în teritoriu şi respectarea instrucţiunilor comunicate, această probă revenindu-i reclamantei pe cererea de suspendare şi nu pârâtului. Pe de altă parte, a considerat că acest probatoriu vizează aspecte ce ţin de fondul cauzei şi care excedează cadrului procesual pendinte.

A mai criticat recurentul-pârât sentinţa instanţei de fond şi din perspectiva reţinerii greşite, cu referire la art. 10 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Ordinul nr. 1400/2020, a nerespectării dispoziţiilor comunitare şi a recomandărilor Consiliului, considerând că Recomandările, neavând caracter obligatoriu, nu sunt de natură să afecteze legalitatea şi valabilitatea unui act normativ. Totodată, instanţa de fond a reţinut în mod greşit şi lipsa unui studiu ştiinţific în elaborarea Ordinului contestat în cauză, un asemenea aspect nefiind de natură a atrage nelegalitatea unui act normativ, fiind o chestiune ce ţine de fondul pricinii deduse judecăţii.

În opinia recurentului, criteriile ştiinţifice de fundamentare a cotei de recoltă trebuiau stabilite de autorităţi ştiinţifice, nu de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, care nu are asemenea atribuţii, aspectul că aceste autorităţi nu au stabilit astfel de criterii ştiinţifice pe baza cărora să fie aprobate cote de recoltă la speciile de păsări migratoare nepresupunând şi obligarea acestuia să nu mai aprobe cote de recoltă, deoarece ar contraveni legii şi ar putea fi încadrată ca infracţiune.

A expus recurentul considerente referitoare la scopul emiterii Directivei Păsări şi la obiectul său de reglementare, făcând trimitere şi la actele normative naţionale prin care au fost transpuse la nivel naţional prevederile convenţiilor şi tratatelor internaţionale în domeniu, susţinând că legislaţia europeană nu prevede o metodologie ştiinţifică pentru evaluarea speciilor de păsări migratoare la nivelul fiecărui teritoriu al statelor membre şi nici pentru stabilirea mărimii cotelor de recoltă în funcţie de acest criteriu.

În acest context, pârâtul a stabilit cotele de recoltă pentru speciile de păsări migratoare cu luarea în considerare, atât a tendinţei populaţiilor acestor specii la nivel european şi naţional, prezentată pe site-ul Internatiobal Union for Conservation of Nature, cât şi estimările efectivelor de păsări prezentate în Atlasul speciilor de păsări de interes comunitar din România ediţia 2015 întocmit de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - Direcţia Biodiversitate.

A precizat recurentul că, potrivit Directivei Păsări, speciile admise la vânătoare menţionate în Anexa nr. 1 a Legii nr. 407/2006 a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic sunt considerate neameninţate şi nevulnerabile, fiind admise la vânătoare, unele în mod explicit pentru România în Anexa II partea B a Directivei.

În plus, a menţionat că aprobarea cotelor de recoltă nu încalcă principiile prevenţiei şi al precauţiei deoarece nivelul cotelor este mic în raport cu nivelul populaţiei, iar prin legislaţia internă, în acord cu Directivele şi Regulamentele europene, sunt prevăzute măsuri mai restrictive de vânare, în sensul că sezoanele de recoltare sunt reduse, iar prin Ordinul nr. 1400/2020 este prevăzut un număr maxim de exemplare ce se pot recolta de către fiecare vânător înscris în autorizaţie, măsuri care oferă garanţia conservării speciilor şi exploatarea durabilă a acestora.

A evocat recurentul dispoziţiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 407/2006, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 13 din 09 ianuarie 2020, în temeiul cărora evaluarea se va efectua doar cu privire la speciile de păsări sedentare şi nu migratoare, astfel că şi din această perspectivă soluţia instanţei de fond este una nelegală, în cauză nefiind dovedite aspecte de natură a înlătura prezumţia de legalitate a Ordinului nr. 1400/2020.

3.3.2. Cât priveşte nelegalitatea soluţiei pronunţate de instanţa de fond în referire la îndeplinirea condiţiei existenţei unei pagube iminente, recurentul a susţinut că aceasta a aplicat în mod eronat prevederile art. 14 alin. (1) şi alin. (2) lit. s) din Legea nr. 554/2004 la situaţia particulară a cauzei.

Astfel, instanţa de fond nu a reţinut existenţa unui prejudiciu material, patrimonial, concret, în referire la Anexele nr. 3, 4 şi 5 din Ordinul contestat susţinând doar riscul recoltării prin vânătoare a unor specii de păsări, iar în referire la art. 4 din Ordin, riscul modificării cotelor de către structurile teritoriale, făcând referire exclusiv la consecinţe greu de reparat, fără a individualiza în mod concret aceste repercusiuni, inclusiv cu privire la art. 10 din Ordin reţinând doar generic posibilitatea unor consecinţe greu de reparat.

A mai susţinut recurentul că iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, deoarece îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă presupune dovedirea iminenţei producerii pagubei invocate, considerând astfel ca fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii ale reclamantei expuse în cererea de chemare în judecată.

În continuare a prezentat argumentele pentru care consideră că soluţia instanţei de fond are efecte clare în plan economic, ecologic şi social, enumerând, printre altele, afectarea bugetului de stat, a bugetelor locale şi a fondului pentru mediu prin neîncasarea sumelor de la gestionarii fondurilor cinegetice, ca urmare a imposibilităţii respectării clauzelor contractuale; prin plata despăgubirilor pentru pagubele pe care exemplare din speciile de faună cinegetică admise la vânătoare le produc culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice, în condiţiile în care vânarea lor nu se poate realiza din cauza suspendării cotelor de recoltă; crearea de prejudicii gestionarilor fondurilor cinegetice prin imposibilitatea valorificării cotelor de recoltă.

Faţă de argumentele prezentate şi în raport de probatoriul administrat în cauză, recurentul a susţinut că nu s-a demonstrat existenţa unor suspiciuni în ceea ce priveşte legalitatea actului administrativ contestat şi nici nu s-a făcut dovada existenţei unui prejudiciu iminent, apreciind că soluţia dispusă de instanţa de fond este nelegală.

Conchizând asupra nelegalităţii hotărârii recurate, recurentul-pârât a evidenţiat faptul că, prin soluţia pronunţată, instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut - plus petita, având în vedere că reclamanta a solicitat suspendarea executării dispoziţiilor Anexei 4 centralizator 4, coloanele 5 şi 6, precum şi a dispoziţiilor art. 2 şi art. 4 din Ordinul nr. 1400/2020, iar instanţa a dispus: "suspendarea, în parte, a executării art. 2 alin. (1) şi art. 18 ale Ordinului contestat (privind aprobarea cotelor de recoltă pentru unele specii de faună de interes cinegetic, la care vânătoarea este permisă, pentru perioada 2020-14 mai 2021 şi publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 613/13 iulie 2020) cu referire la Anexa nr. 4 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 613bis/13 iulie 2020), Centralizator nr. 4, coloana 5 - Gâscă de vară (specia de gâscă Anser şi coloana 6 - Gârliţa mare (specia de gâscă Anser albifrons), până la pronunţarea instanţei de fond".

Prin urmare, a solicitat instanţei de control judiciar să constate faptul că intimata-reclamantă nu a cerut anularea art. 18 din Ordinul contestat, aspect ce confirmă nelegalitatea sentinţei de fond, instanţa pronunţându-se şi asupra unor lucruri care nu au fost solicitate, rezultând astfel că a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi a depăşirii atribuţiilor puterii judecătoreşti, motive de nelegalitate în aplicarea cărora a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în conformitate cu dispoziţiile art. 498 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin notele de şedinţă formulate în cauză la data de 17.02.2021, intimata-reclamantă A. a solicitat, în principal anularea cererii de recurs pentru lipsa calităţii de reprezentant a semnatarului acesteia, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca temeinică şi legală.

Recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a depus în cauză note scrise, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei de fond şi rejudecarea cauzei în sensul respingerii cererii de suspendare a Ordinului Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 1400/2020.

În referire la măsura suspendării actului administrativ atacat a solicitat să se constate că aceasta a încetat de drept având în vedere că reclamanta a introdus cererea de anulare a Ordinului abia la data de 18.03.2021, cu depăşirea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Totodată, a solicitat să se constate calitatea de reprezentant al ministerului a domnului secretar general adjunct C., în baza Ordinului nr. 2346/24.12.2020 anexat notelor scrise, precum şi admiterea excepţiei lipsei de obiect a cererii de suspendare a intimatei-reclamante.

La termenul de dezbateri din data de 23 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant al recurentului, faţă de precizările formulate de parte şi dovedite cu înscrisurile anexate.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin notele de şedinţă depuse de intimata-reclamantă şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor este nefondat, pentru considerentele ce succed.

În fapt, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A., organizaţie neguvernamentală de protecţie a mediului, a solicitat suspendarea în parte a Ordinului nr. 1400/13 iulie 2020 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru unele specii de faună de interes cinegetic, la care vânătoarea este permisă, pentru perioada 15 mai 2020 - 14 mai 2021, act administrativ emis de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Concret, reclamanta a solicitat anularea dispoziţiilor Anexei 4, centralizator 4, coloanele 5 respectiv 6 (cotele aprobate pentru speciile de gâscă de vară, Anser anser şi gârliţa mare, Anser albifrons) precum şi a dispoziţiilor art. 2, respectiv art. 4 din Ordin.

Prin Ordinul nr. 1400/13 iulie 2020, a cărui suspendare se solicită, emis în temeiul prevederilor art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, au fost stabilite cotele de recoltă pentru speciile de faună sălbatică de interes cinegetic la care vânătoarea este permisă pentru perioada 15 mai 2020-14 mai 2021.

Soluţionând cauza, instanţa de fond a admis cererea formulată de reclamantă şi a dispus suspendarea, în parte, a executării art. 2 alin. (1) şi art. 18 a Ordinului nr. 1400/2020 (privind aprobarea cotelor de recoltă pentru unele specii de faună de interes cinegetic, la care vânătoarea este permisă, pentru perioada 2020 -14 mai 2021 şi publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 613/13 iulie 2020) cu referire la Anexa nr. 4, coloana 5 - Gâscă de vară (specia de gâscă Anser anser) şi coloana 6 - Gârliţa mare (specia de gâscă Anser albifrons), până la pronunţarea instanţei de fond.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.

5.1. Recurentul-pârât a criticat sentinţa de fond, sub un prim aspect referitor la soluţia de respingere a excepţiei lipsei de obiect a cauzei. Astfel, a arătat că sunt neîntemeiate argumentele instanţei de fond în fundamentarea soluţiei de respingere a excepţiei invocate, în sensul că nu cunoaşte care au fost raţiunile indicate de reclamant în dosarul nr. x/2020 şi nici considerentele Curţii de Apel Braşov care au determinat-o să adopte soluţia evocată.

Prin urmare, a considerat că instanţa de fond a încălcat normele de drept incidente, precum şi obligaţia de a manifesta rol activ în soluţionarea cauzei, în aplicarea dispoziţiilor art. 22 din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că susţinerile recurentului sub acest aspect nu pot fi primite, deoarece soluţia instanţei de fond este justă, fiind amplu şi temeinic argumentată, în acord cu dispoziţiile legale incidente situaţiei de fapt existente.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că practica judiciară anterioară noului C. civ. a consacrat soluţia de respingere a cererii ca rămasă fără obiect, atunci când ceea ce s-a dedus judecăţii a fost deja executat de pârât de bună voie, înainte de finalizarea procesului, urmarea unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată. Deşi nu este consacrată legislativ, o atare soluţie îşi menţine aplicabilitatea şi se justifică şi sub imperiul noului C. proc. civ., fiind dedusă pe cale de interpretare din prevederile art. 194 lit. c) din C. proc. civ. referitoare la obiectul cererii de chemare în judecată (corespondent al art. 112 pct. 3 din vechiul C. proc. civ.).

Raportat la aceste considerente, se constată că în prezenta cauză nu este incidentă ipoteza premisă a interpretărilor consacrate, fiind evident că nu a intervenit o executare de bună voie a obiectului cererii deduse judecăţii şi nicio altă împrejurare ulterioară introducerii cererii de chemare în judecată în acest sens.

Pe de altă parte, privită din perspectiva unei excepţii ce vizează condiţia cumulativă de exercitarea acţiunii introductive, şi anume formularea unei pretenţii, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că excepţia invocată ar putea fi primită dacă pretenţia reclamantei ar fi fost satisfăcută ca efect al suspendării executării Ordinului nr. 1400/2020 într-o altă cauză, în care reclamanta nu a fost parte. Însă, în condiţiile în care nu a fost posibilă aprecierea situaţiei de fapt exacte reţinută de Curtea de Apel Braşov în cauza evocată şi nici motivele de fapt şi de drept invocate în hotărâre, în mod corect a reţinut instanţa de fond că pretenţia reclamantei există şi este actuală, cu atât mai mult cu cât sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Braşov este supusă controlului judiciar.

În speţă, recurentul-pârât a invocat excepţia lipsei de obiect a cererii de suspendare prin raportare la soluţia Curţii de Apel Braşov pronunţată prin sentinţa nr. 55/2020, în sensul suspendării executării art. 4 din Ordinul Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 1400/13.07.2020, precum şi a Anexelor nr. 3, nr. 4 şi nr. 5 ale aceluiaşi ordin, susţinând acesta că nu poate fi suspendată o dispoziţie dintr-un act administrativ care este deja suspendată.

Din lecturarea sentinţei civile nr. 55/2020 a Curţii de Apel Braşov rezultă că obiectul cauzei respective constă în solicitarea de suspendare în tot a executării prevederilor Anexei nr. 3 la Ordinul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 1400/13.07.2020, intitulată "Centralizatorul nr. 3 privind cotele de recoltă aprobate pentru perioada de vânătoare 2020/2021, la speciile porumbel gulerat, porumbel de scorbură, turturică, guguştiuc, ieruncă, prepeliţă, ciocârlie de câmp, graur, sturzul de vâsc, sturzul cântător, sturzul viilor, sturzul de iarnă şi stăncuţa"; suspendarea în tot a executării prevederilor Anexei nr. 4 la Ordinul nr. 1400/13.07.2020, intitulată "Centralizatorul nr. 4 privind cotele de recoltă aprobate pentru perioada de vânătoare 2020/2021, la speciile de gâscă de vară, gârliţa mare, raţă mare, raţă mică,raţă fluierătoare, raţă cu cap castaniu, raţă moţată, raţă pestriţă, raţă sunătoare, raţă lingurar, raţă suliţar, raţă cârâitoare şi raţă cu cap negru"; suspendarea în tot a executării prevederilor Anexei nr. 5 la Ordinul nr. 1400/13.07.2020, intitulată "Centralizatorul nr. 5 privind cotele de recoltă aprobate pentru perioada de vânătoare 2020/2021, la speciile: lişiţa, găinuşa de baltă, sitar de pădure, becaţina comună, becaţina mică, cioară grivă, cioara grivă sudică, cioară de semănătură, coţofană şi gaiţă"; suspendarea executării prevederilor art. 4 din Ordinul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 1400/13.07.2020 şi suspendarea executării prevederilor art. 10 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din acelaşi ordin.

Cât priveşte aspectele de nelegalitate invocate, se observă că acestea vizează, cel puţin în referire la solicitarea de suspendare a executării Anexei nr. 4 la Ordinul nr. 1400/13.07.2020, intitulată "Centralizatorul nr. 4 privind cotele de recoltă aprobate pentru perioada de vânătoare 2020/2021, la speciile de gâscă de vară, gârliţa mare, raţă mare (. . . . . . . . . .)", încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 407/2006 şi ale art. 6, art. 7, art. 8 alin. (4), art. 20, art. 30 şi art. 31 din Legea nr. 24/2000, susţinând reclamanta, în esenţă, că aceste prevederi sunt nefundamentate şi neclare, printre atribuţiile administratorului faunei de interes cinegetic prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a)-v) nefiind enumerată şi atribuţia de a delega structurilor teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare, "analizarea, aprobarea şi reaşezarea cotelor de recoltă aprobate" prin ordinul emis în baza art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 407/2006.

În schimb, prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei pendinte, reclamanta A. a solicitat suspendarea în parte a actului administrativ menţionat, invocând nelegalitatea prevederilor Anexei nr. 4, centralizator 4, coloanele 5 respectiv 6 (cotele aprobate pentru speciile de gâscă de vară, Anser anser şi gârliţa mare, Anser albifrons) precum şi a prevederilor art. 2 şi art. 4, din perspectiva încălcării principiului constituţional al neretroactivităţii legii, reglementat prin art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din C. civ., potrivit cărora legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare şi nu are putere retroactivă. De asemenea, a susţinut că stabilirea cotelor de recoltă prin normele contestate, pentru speciile de păsări indicate, s-a făcut cu încălcarea Directivei 79/409/EC, denumită Directiva Păsări şi transpusă în legislaţia naţională în O.U.G. nr. 57/2007.

În acest context, este evident că situaţia din cele două dosare este diferită raportat la obiectul cererii de chemare în judecată şi, mai cu seamă la temeiul de drept al acesteia, instanţele judecătoreşti fiind învestite cu analizarea unor aspecte de nelegalitate distincte, astfel că nu se poate susţine cu suficient temei lipsa de obiect a cererii de suspendare, câtă vreme situaţia reliefată în dosarul Curţii de Apel Braşov este diferită de cea existentă în cauza pendinte.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că nu se putea decela cu uşurinţă lipsa de obiect a cererii de suspendare prin simpla comparare, în urma accesării sistemului informatic, a dispozitivului sentinţei nr. 55/2020 a Curţii de Apel Braşov, cu pretenţiile formulate de reclamantă în cauza pendinte, câtă vreme se impunea examinarea cu acurateţe a obiectului cererii de chemare în judecată şi a temeiului de drept pe care partea şi-a fundamentat acţiunea.

În consecinţă, soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei lipsei de obiect a cererii de suspendare este corectă, având în vedere argumentele expuse prin raportare la informaţiile deţinute şi în lipsa dovezilor pe care, de altfel, avea obligaţia să le administreze partea care a invocat lipsa de obiect a cererii de suspendare, în acord cu principiul reglementat de art. 249 din C. proc. civ., susţinerile recurentului potrivit cărora instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 22 din Codul de procedură neverificându-se în această situaţie.

Prin notele scrise depuse în dosarul de recurs, recurentul-pârât a susţinut şi faptul că măsura suspendării actului administrativ atacat a încetat de drept, întrucât intimata-reclamantă a introdus cerere de anulare a Ordinului Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 1400/13.07.2020 abia la data de 18.03.2021, peste termenul de 60 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Cu privire la aceste susţineri Înalta Curte reţine, pe de o parte că nu au fost formulate prin cererea de recurs, ci prin notele scrise depuse în cauză, iar pe de altă parte constată că, potrivit art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004,"(...) În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate".

În speţă, procedura de suspendare prevăzută de textul legal invocat vizează numai executorialitatea actului administrativ pentru perioada 2020-14 mai 2021, iar nu şi valabilitatea acestuia, care face obiectul judecăţii pe fondul acţiunii în anulare.

5.2. Recurentul-pârât a criticat sentinţa de fond şi din perspectiva nepronunţării de către prima instanţă asupra excepţiei lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii, considerând că, în conformitate cu dispoziţiile art. 498 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., a încălcat atribuţiile puterii judecătoreşti, nepronunţându-se asupra tuturor aspectelor invocate.

Înalta Curte nu poate primi această critică, pe care o apreciază nefondată, deoarece judecătorul fondului a analizat excepţia invocată de parte şi a respins-o motivat, argumentându-şi în mod judicios soluţia pronunţată.

Sub acest aspect este de observat că reclamanta A. şi-a justificat legitimarea procesuală în cauză prin scopul stabilit de Statutul Asociaţiei şi legătura acestuia cu obiectul cauzei, invocând O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, modificată şi aprobată prin Legea nr. 265/2006, prin art. 5 lit. d), art. 20 alin. (6), precum şi art. 2 pct. 4 din Legea nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenţiei de la Aarhus. A susţinut astfel că este o asociaţie neguvernamentală de protecţie a mediului având drept scop statutar protecţia mediului, a avifaunei în special în vederea dezvoltării durabile a comunităţilor locale şi sprijinirea eforturilor societăţii civile pentru stimularea resurselor proprii, iar potrivit Statutului asociaţiei are ca obiectiv promovarea protecţiei mediului.

Pentru aprecierea legitimării procesuale active a reclamantei sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), r) şi s), precum şi art. 8 alin. (1) şi alin. (12) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 8/2020.

Ca urmare, în virtutea efectelor obligatorii ale considerentelor deciziei menţionate, contrar susţinerilor recurentului-pârât potrivit cărora reclamanta nu a făcut dovada şi nici nu a invocat vreun drept sau interes legitim privat vătămat prin actul administrativ a cărui suspendare o solicită, Înalta Curte reţine că din probatoriul administrat în cauză rezultă că există o legătură directă între actul administrativ emis de pârât, în referire la prevederile a căror executare este solicitată, prin care se stabilesc cotele de vânătoare pentru anumite specii de păsări şi care pun în pericol mediul înconjurător sub aspectul biodiversităţii avifaunei, şi scopul direct şi obiectivul A., potrivit statutului acesteia, referitoare la dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale şi promovarea protecţiei mediului, fiind demonstrat astfel interesul legitim privat.

În acest punct este necesar a se aminti faptul că noţiunea de "interes legitim care poate fi ocrotit pe calea contenciosului administrativ" nu se confundă cu noţiunea de "interes" în sensul de condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în dreptul procesual civil, cu aceea de folos practic urmărit de reclamant prin promovarea acţiunii, deoarece stabilirea existenţei unei vătămări aduse unui drept ori unui interes legitim se face pe baza probelor administrate, fiind o chestiune de fond în litigiul administrativ.

În speţă, cum reclamanta a demonstrat interesul legitim privat, pretins a fi vătămat prin actul administrativ atacat, invocând, în subsidiar, şi interesul public al realizării legale a competenţei autorităţii publice pârâte, precum şi al dezvoltării comunităţilor locale şi sprijinirea eforturilor societăţii civile pentru stimularea resurselor proprii, Înalta Curte constată că legitimarea procesuală activă a A. a fost dovedită în cauză, soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes a reclamantei, invocată de pârât, fiind adoptată de către instanţa de fond cu interpretarea corectă a dispoziţiilor legale incidente.

5.3. Cu privire la fondul cauzei deduse judecăţii, a criticat recurentul-pârât hotărârea primei instanţe din perspectiva depăşirii atribuţiilor puterii judecătoreşti de către instanţa de fond în adoptarea soluţiei de suspendare a Ordinului nr. 1400/13.07.2020, critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., considerând acesta că prin soluţia pronunţată instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut raportat la solicitarea reclamantei din cererea de chemare în judecată şi dispozitivul sentinţei recurate.

Astfel, a susţinut recurentul, intimata-reclamantă nu a cerut suspendarea art. 18 din Ordinul contestat, aspect ce confirmă nelegalitatea sentinţei de fond, instanţa pronunţându-se şi asupra unor lucruri care nu au fost solicitate.

Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., întrucât motivul de casare referitor la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti priveşte nerespectarea unor competenţe jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, respectiv săvârşirea, de către instanţa de judecată, a unor acte aflate în sfera autorităţii legislative sau executive, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Se reţine astfel că recurentul a invocat, subsumat acestui caz de casare, că prima instanţă a dispus suspendarea şi a altor prevederi ale Ordinului nr. 1400/2020, contestat în cauză, prevederi a căror suspendare nu a fost solicitată de către reclamantă, susţinând că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut - plus petita. Sub acest aspect este important a se observa faptul că, spre deosebire de reglementarea anterioară, situaţiile de plus petita sau ultra petita au fost suprimate ca motive de recurs, dar au fost prevăzute, alături de minus petita, ca motive de revizuire.

Independent de cele arătate, procedând la verificarea sentinţei de fond din perspectiva susţinerilor recurentului-pârât, se constată că acestea nu se verifică, deoarece judecătorul fondului a reţinut, astfel cum rezultă din considerentele expuse în partea finală a hotărârii pronunţate, că "art. 4 alin. (1) din Ordin se referă la modificarea condiţiilor ecologice din cuprinsul fiecărui fond cinegetic, în funcţie de care, la solicitarea gestionarilor fondurilor cinegetice sau a structurilor teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspuns de vânătoare, pot fi reaşezate cotele de recoltă aprobate prin Ordin, nu face obiectul concret al solicitării de suspendare solicitată de reclamantă"; or, "în măsura în care se va pronunţa asupra suspendării executării art. 2 alin. (1) din acelaşi ordin, care se referă la aprobarea cotelor de recoltă, este evident că o reaşezare a acestor cote nu mai poate avea loc". Totodată a reţinut că, "pentru a suspenda în parte dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Ordin, precum şi dispoziţiile din Anexa 4 - Centralizatorul nr. 4, poziţiile 5 şi 6 referitoare la speciile de gâscă de vară şi gârliţa mare, solicitate de reclamantă şi analizate prin prisma argumentelor şi apărărilor părţilor şi a probelor administrate în cauză, va avea în vedere, implicit, şi dispoziţiile art. 18, cu referire la Anexa 4, poziţiile 5 şi 6".

Astfel fiind, în condiţiile în care art. 18 din Ordinul nr. 1400/2020 se referă la faptul că anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din respectivul ordin, iar reclamanta a solicitat suspendarea unor dispoziţii din Anexa nr. 4, Înalta Curte constată că în mod judicios a procedat judecătorul fondului la analizarea cererii de suspendare şi cu privire la dispoziţiile art. 18 din Ordin, dat fiind faptul că are legătură implicită cu dispoziţiile a căror suspendare a fost solicitată de reclamantă, criticile recurentului-pârât din această perspectivă fiind nefondate.

5.4. În referire la criticile recurentului-pârât privind nelegalitatea soluţiei pronunţate de instanţa de fond asupra cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 1400/13.07.2020 din perspectiva îndeplinirii condiţiilor intrinseci privitoare la existenţa cazului bine justificat şi a prevenirii unei pagube iminente, critici subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Înalta Curte reţine, cu titlu introductiv, că legiuitorul a instituit, prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile instituită prin art. 7 din acelaşi act normativ, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a actului administrativ contestat.

Astfel, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond, iar potrivit art. 15 din acelaşi act normativ, aceeaşi cerere se poate adresa instanţei competente şi prin cererea de anulare a actului administrativ.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Din prevederile generale ale Legii contenciosului administrativ rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

În atare situaţie, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

5.4.1. Reţine Înalta Curte că prin motivele de recurs invocate recurentul-pârât a formulat critici, în primul rând sub aspectul nelegalităţii soluţiei pronunţate de instanţa de fond cu privire la îndeplinirea condiţiei existenţei cazului bine justificat.

În referire la condiţia existenţei cazului bine justificat, în accepţiunea legii, instanţa de control judiciar reţine că, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a statuat că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ. Cu alte cuvinte, analiza cazului bine justificat trebuie să se limiteze la o cercetare a aparenţei dreptului, deoarece în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu este permisă prejudecarea fondului.

Sub acest aspect legea nu face distincţie între motivele de nelegalitate substanţială, de drept material, şi cele de nelegalitate procedurală, esenţial fiind însă ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă la nivelul aparenţelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei.

În esenţă, criticile recurentului circumscrise reţinerii îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat au vizat greşita interpretare a prevederilor legale ce reglementează modalitatea de stabilire a cotelor de recoltă pentru speciile de păsări migratoare, aşa cum prevede Directiva 79/409/CE, transpusă în legislaţia naţională prin Legea nr. 407/2006 şi O.U.G. nr. 57/2007, învederând partea faptul că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că legalitatea stabilirii cotelor de vânătoare pentru speciile de păsări menţionate în Anexele nr. 3,4 şi 5 din Ordin este pusă sub semnul îndoielii, date fiind indiciile de nesocotire a prevederilor actelor normative de rang superior şi nedovedirea existenţei unei baze ştiinţifice şi faptice rezultate din evaluarea şi cercetarea temeinică a impactului stabilirii acestor cote asupra biodiversităţii şi utilizării durabile a populaţiilor speciilor de păsări al căror areal natural de distribuţie include teritoriul României.

De asemenea, criticile părţii vizează reţinerea greşită de către prima instanţă a lipsei dovezilor referitoare la verificările efectuate de pârât în mod real a calculelor din teritoriu, constatând astfel nelegalitatea studiilor şi cercetărilor la care se referă Anexa nr. 8 din O.U.G. nr. 57/2007.

Relativ la considerentele expuse, recurentul a apreciat că ordinul contestat reglementează doar cotele maxime admise a se recolta în afara ariilor de protecţie specială şi nu vizează speciile ce fac obiectul protecţiei în ariile speciale de conservare cuprinse în fondurile cinegetice, astfel încât susţinerile părţii adverse şi reţinerile instanţei de fond nu sunt de natură a înlătura prezumţia de legalitate a Ordinului nr. 1400/13.07.2020 contestat în cauză.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât şi în acord cu instanţa de fond, al cărei raţionament logico-juridic îl împărtăşeşte, Înalta Curte reţine că, în raport cu circumstanţele de fapt ale cauzei, există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ în măsura în care, la o analiză sumară, acesta apare a fi emis fără a avea la bază o metodologie de evaluare a cotelor de vânătoare pentru speciile de păsări gâsca de vară şi gârliţa mare, menţionate în Anexele corespunzătoare din Ordinul nr. 1400/2020 contestat în cauză.

Aspectele evidenţiate în cuprinsul actului normativ atacat, precum şi afirmaţiile pârâtului cu privire la modul în care a procedat la evaluarea cotelor, neconcretizate în prezentarea unor elemente clare din care să rezulte o metodologie ştiinţifică de evaluare, nu susţin argumentul părţii în sensul că ar fi fost avute în vedere criterii de evaluare a cotelor de recoltare şi nu reprezintă un temei suficient pentru a demonstra prezumţia de legalitate a actului contestat.

În egală măsură, Înalta Curte are în vedere şi faptul că prin sentinţa civilă nr. 54 din 31 august 2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, s-a respins ca nefondată excepţia lipsei de interes a reclamantei, invocată de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor; s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, având ca obiect anularea parţială a Ordinului nr. 1400/13.07.2020; s-a dispus anularea art. 2 alin. (4) şi art. 4 din Ordinul nr. 1400/13.07.2020 în ceea ce priveşte dispoziţiile privind speciile de gâscă de vară şi gârliţă mare, precum şi anularea dispoziţiilor Anexei 4, centralizator 4, coloanele 5 şi 6 din acelaşi Ordin privind cotele aprobate pentru speciile de gâscă de vară şi gârliţă mare.

Pronunţarea acestei hotărâri judecătoreşti are aptitudinea de a genera o "îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ", în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, astfel încât este îndeplinită condiţia "cazului bine justificat", hotărârea menţionată, chiar dacă nu este definitivă, constituind un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate ţinând cont de faptul că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Aşadar, Ordinul nr. 1400/13.07.2020 al Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, a cărei suspendare parţială se solicită prin prezentul demers judiciar, a trecut prin filtrul de judecată al primei instanţe, care, administrând probatoriul pe fondul cauzei, a apreciat că se impune anularea sa în limitele solicitate.

5.4.2. Înalta Curte constată că este îndeplinită şi condiţia pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, criticile recurentului-pârât din această perspectivă fiind, de asemenea, nefondate.

Pentru a răspunde criticilor recurentului Înalta Curte reţine că, într-adevăr, condiţia pagubei iminente presupune producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, dar, cu toate acestea, contrar susţinerilor recurentului-pârât, prejudiciul nu trebuie să fie unul concret, dovedit cu certitudine absolută, fiind suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenţia unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul şi în situaţia dedusă judecăţii.

În speţă, este de necontestat că punerea în executare a unui act administrativ prin care au fost stabilite cote de recoltare pentru speciile de păsări gâsca de vară şi gârliţa mare, în absenţa unei metodologii concrete de evaluare care să respecte principiul conservării biodiversităţii faunei cinegetice şi păstrării echilibrului ecologic şi care să asigure protecţie, management şi utilizare durabilă a populaţiilor de păsări şi să fie aptă să protejeze, nu numai interesul legitim privat al reclamantei, ci şi interesul legitim public, conduce la consecinţe de natură să perturbe grav populaţiile de păsări menţionate şi să demonstreze iminenţa prejudiciului greu sau imposibil de reparat.

Din această perspectivă, nu pot fi primite nici susţinerile recurentului-pârât referitoare la efectele produse de sentinţa de fond în plan economic, ecologic şi social, câtă vreme măsura suspendării executării actului administrativ contestat vizează tocmai satisfacerea nevoilor comunitare şi sprijinirea eforturilor societăţii civile pentru stimularea resurselor proprii, iar prezumţia de legalitate a actului contestat a fost răsturnată pe baza unor indicii solide, în mod argumentat reţinute.

Pe cale de consecinţă, în raport de criticile formulate, Înalta Curte, în acord cu opinia instanţei de fond, constată că probele administrate în cauză oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ în discuţie şi fac verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat în cazul particular supus evaluării, nefiind astfel demonstrată nelegalitatea hotărârii criticate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 din C. proc. civ., sentinţa primei instanţe fiind la adăpost de orice critică de natură a determina reformarea acesteia.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Pentru argumentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-pârât şi va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei nr. 70 din 28 octombrie 2020 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 septembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.