RCA guarantee fund liability: non-application of limitation interruption by payment notification under Decree No. 167/1958 Articles 16–17

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 21.03.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 16448/20.08.2018 şi obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 RON cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier produs la data de 26.04.2011.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 819 din 20 noiembrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatoarea A., împotriva Deciziei nr. 16448/20.08.2018, emisă de intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal, recurenta reclamantă A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului promovat recurenta-reclamantă a susţinut, în contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt şi a expunerii unor considerente de ordin teoretic referitoare la daunele morale, respectiv a prevederilor legale ce reglementează prescripţia extinctivă, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, în esenţă, a arătat că, în fapt, în data de 26.04.2011, pe DJ 506 A, conducătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare x, din cauza faptului ca a încercat evitarea impactului cu un câine, care a pătruns pe partea carosabilă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a ieşit de pe carosabil şi a intrat într-un copac, moment în care autoturismul s-a răsturnat şi a luat foc.

În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a numitei A., pasagera în autoturism, care a fost diagnosticată după cum urmează: politraumatism prin accident rutier; fractura-luxaţie cominutiva astragal drept; fractura închisă 1/3 gamba stânga, fără deplasare; contuzie buco-maxilo-facială; traumatism cranio-facial; fractura dentare; plăgi excoriate fata antebraţ şi mână bilateral; osteonecroza a 1/3 posterioare a astragalului, a calcaneului, a epifizei distal tibieale; artroză glezna dreapta secundată; impotenta funcţională.

Nimeni si nimic nu poate pune la îndoiala faptul că, recurenta A. a resimţit în mod negativ urmările accidentului rutier din data de 26.04.2011, mai ales că, aceasta avea la momentul producerii accidentului rutier vârsta de doar 14 ani. Trauma psihică care se răsfrânge asupra acesteia este de natură a conduce la instalarea unor sechele emoţionale ireversibile, ce îşi vor pune amprenta asupra existentei viitoare a acesteia.

Recurenta a învederat că, în raport cu dispoziţiile art. 17, odată cu întreruperea cursului prescripţiei începe să curgă o nouă prescripţie, astfel că prezenta acţiunea, ar fi fost prescrisă, cel mai devreme, în data de 26.04.2017.

"ART. 17. întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o. După întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie."

În concluzie, consideră că, soluţia instanţei este netemeinică şi nelegală, dând o aplicarea greşit normelor de drept materiale care guvernează prezenta cauza, prin neaplicarea dispoziţiilor cuprinse în Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, prin omiterea normelor cu caracter imperativ ce se impun a fi aplicate în vederea soluţionării echitabile a prezentei cauzei.

Totodată, prin motivare, instanţa conchide asupra faptului că, potrivit art. 13 alin. (6) din Legea 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, dreptul la acţiune împotriva acestuia se prescrie în termen de 5 ani de la data naşterii dreptului, însă precizează că acest termen nu este aplicabil prezentului litigiu, întrucât prescripţia dreptului la acţiune era împlinită înainte de a se naşte în sarcina F.G.A. a obligaţiei de achita despăgubirile, fără a ţine cont de înscrisurile care fac dovada întreruperii termenului de prescripţie .

Prezenta acţiune nu era prescrisă la momentul în care a fost notificat F.G.A., iar art. 13 lin. (6) din Legea 213/2015 trebuie aplicat în vederea soluţionării cererii recurentei într-un mod echitabil.

De asemenea, consideră că, în prezenta cauză, sunt încălcate dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd obligaţia judecătorului de a stărui prin toate mijloacele aflarea adevărului, prin aplicarea corectă a legii, având în vedere că, instanţa de judecată nu ţine cont de probele administrate, înscrisurile depuse la dosar, şi totodată, omite aplicarea unor dispoziţii incidente în prezentul litigiu.

În aceste condiţii, aplicarea greşită a dispoziţiilor legale, de către instanţa investită cu soluţionarea contestaţiei, a condus la privarea recurentei de dreptul de a obţine despăgubiri pentru prejudiciul suferit exclusiv din culpa unui terţ, a încălcării dreptului la un proces echitabil şi a principiului legalităţii.

Având în vedere toate cele prezentate, recurenta a solicitat să se dispună admiterea prezentului recurs, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea contestaţiei formulate împotriva Deciziei FGA nr. 19249/19.02.2019.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 22, art. 483 şi urm. C. proc. civ., art. 1387, art. 1393 C. civ., Legea nr. 213/2015, Legea nr. 554/2004, Decretul lege nr. 167/1958.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate, a susţinerilor părţilor, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine că, recursul este fondat, urmând a-l admite, pentru următoarele considerente:

Recurenta reclamantă şi-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Sunt întemeiate criticile recurentei vizând neintervenţia prescripţiei extinctive, Înalta Curte reţinând că instanţa de fond nu a făcut o aplicare judicioasă a dispoziţiilor art. 16, 17 din Decretul nr. 167/1958, act normativ în vigoare la data emiterii poliţei RCA.

Potrivit art. 16 din Decretul sus amintit:

"Prescripţia se întrerupe:

a) prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia.

În raporturile dintre organizaţiile socialiste, recunoaşterea nu întrerupe curgerea prescripţiei;

b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent;

c) printr-un act începător de executare.

Prescripţia nu este întreruptă, dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea".

Art. 17 din Decretul nr. 167/1958 prevede:

"Întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o.

După întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie.

În cazul când prescripţia a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată ori de arbitrare sau printr-un act începător de executare, noua prescripţie nu începe să curgă cât timp hotărîrea de admitere a cererii nu a rămas definitivă sau, în cazul executării, până la îndeplinirea ultimului act de executare".

În speţă, în data de 17.04.2014, deci înainte de împlinirea termenului de prescripţie, conform prevederilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, recurenta reclamantă, prin Centrul European de Despăgubiri, a formulat o Notificare de plată a despăgubirilor în cuantum de 200.000 RON, ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 26.04.2011, înregistrată la S.C. B. S.A. sub nr. x din 25.04.2014, filele x verso, 70 dosar fond, instituţie care a avizat dosarul de daună nr. x, recunoscând astfel, culpa asiguratului şi obligaţia de plată a creanţei recurentei, şi prin calculul sumelor ipotetice care pot fi acordate recurentei cu titlu de despăgubiri morale şi materiale.

Înalta Curte reţine astfel că, a fost întrerupt cursul prescripţiei extinctive, în acord cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, fapt, care reiese, aşa cum s-a reţinut anterior, din actele dosarului.

Mai mult, în raport de prevederile art. 17 din Decretul nr. 167/1958, odată cu întreruperea prescripţiei, începe să curgă o nouă prescripţie.

Aşa fiind, prima instanţă a pronunţat o soluţie nelegală, prin neaplicarea dispoziţiilor cuprinse în Decretul nr. 167/1958, prin omiterea normelor cu caracter imperativ ce se impun a fi aplicate, reţinându-se legalitate actului administrativ în litigiu, respectiv Decizia nr. 16448/20.08.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care a fost respinsă cererea de plată formulată de către recurentă, pe motiv de împlinire a termenului de prescripţie, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Prin urmare, aspectele invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa în totalitate sentinţa recurată şi, rejudecând:

Va admite acţiunea reclamantei A..

Va anula Decizia nr. 16448/20.08.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Va obliga pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să soluţioneze pe fond cererea de despăgubiri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 819 din 20 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în totalitate sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite acţiunea reclamantei A..

Anulează Decizia nr. 16448/20.08.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să soluţioneze pe fond cererea de despăgubiri.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 septembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.