Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4122/2021 AI generated

Law Firm's Late Appeal Rejected as Time-Barred; Sheltered-Unit Authorization Revocation Annulled for Nonexistent Legal Basis

Case Number Decizia nr. 4122/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the applicant-law firm's request for reinstatement of the appeal deadline and its appeal as time-barred, while rejecting the disability authority's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision that annulled the authority's decision withdrawing the firm's protected-unit operating authorization, but refused to annul the earlier suspension decision. The dispute concerned administrative review of two decisions revoking the firm's authorization to operate as a sheltered/protected unit under disability-employment legislation. The court held that the first-instance ruling was adequately reasoned, that the legal basis cited in the challenged administrative act (Article III of Order No. 1372/2010) did not exist because the sanction provision was contained in Article III of the amending Order No. 1601/2018 and had not been incorporated into the base act under Article 62 of Law No. 24/2000, and that the applicant failed to prove justified impediment for the late appeal, as procedural documents were validly served at the old address under Articles 172 and 163 of the Civil Procedure Code. Costs of 1,000 RON were awarded against the appellant authority.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 186 alin. (1) din C. proc. civ, art. 172 din C. proc. civ, art. 62 din Legea nr. 24/2000, art. 186 din C. proc. civ, art. 10 alin. (1) din C. proc. civ; Law Firm's Late Appeal Rejected as Time-Barred; Sheltered-Unit Authorization Revocation Annulled for Nonexistent Legal Basis: The dispute concerned administrative review of two decisions revoking the firm's authorization to operate as a sheltered/protected unit under disability-employment legislation. The court held that the first-instance ruling was adequately reasoned, that the legal basis cited in the challenged administrative act (Article III of Order No. 1372/2010) did not exist because the sanction provision was contained in Article III of the amending Order No. 1601/2018 and had not been incorporated into the base act under Article 62 of Law No. 24/2000, and that the applicant failed to prove justified impediment for the late appeal, as procedural documents were validly served at the old address under Articles 172 and 163 of the Civil Procedure Code. Costs of 1,000 RON were awarded against the appellant authority.

Keywords

AI generated
administrative revocation of decision procedural deadline article of civil procedure cassation review withdrawal of legal petition annulment of termination

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

General legal basis for deciding on the appeals in the dispositive.

art. 20 din Legea nr. 554/2004

Legal basis for dismissing the claimant's appeal as late because the appeal deadline was not met.

art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

Used to support the finding that the claimant's late appeal is subject to dismissal for being out of time.

art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Ground of appeal invoked by the defendant and rejected as unfounded regarding lack of reasoning.

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Ground of appeal invoked by the defendant and rejected as unfounded regarding incorrect application of the law.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05.12.2019 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Cabinet de Avocat A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Dizabilităţi din cadrul M.M.J.S., anularea Deciziei Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Dizabilităţi din cadrul M.M.J.S., nr. 608/17.05.2019, prin care s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a reclamantului, nr. 780/2011, precum şi încetarea aplicabilităţii Ordinului M.M.J.S. nr. 1119/04.03.2011 de autorizare ca unitate protejată pentru Cabinet de Avocat A..

De asemenea, reclamantul a solicitat anularea ca nelegală şi netemeinică a Deciziei Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Dizabilităţi din cadrul M.M.J.S., nr. 152/07.03.2019, prin care s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare nr. x/2011 a reclamantului, precum şi încetarea aplicabilităţii Ordinului M.M.J.S. nr. 1119/04.03.2011, de autorizare ca unitate protejată pentru Cabinet de Avocat A., cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 26 din 27 februarie 2020, a admis în parte cerere formulată de reclamantul Cabinet de Avocat A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Dizabilităţi din cadrul M.M.J.S. şi, în consecinţă: a anulat Decizia nr. 608/17.05.2019 emisă de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Dizabilităţi din cadrul M.M.J.S.; a respins cererea de anulare a Decizie nr. 152 din 07.03.2019 emisă de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Dizabilităţi din cadrul M.M.J.S. şi a obligat pârâtul la plata, în favoarea reclamantului Cabinet de Avocat A., a sumei de 250 RON reprezentând cheltuieli de judecată parţiale.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Drepturile persoanelor cu Dizabilităţi, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Reclamantul Cabinet de Avocat A. a formulat cerere de repunere în termenul de recurs, însoţită de motivarea căii de atac, criticând sentinţa de fond pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

3.1. Prin cererea de repunere în termenul de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 186 alin. (1) din C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că în temeiul dispoziţiilor art. 158 raportat la art. 172 din C. proc. civ., a solicitat comunicarea actelor de procedură la sediul av. B. din Cluj Napoca, str. x sc. 2 ap. 30, judeţul Cluj, motivat de faptul că începând cu data de 1.03.2020 şi-a mutat sediul cabinetului de avocatură, îndeplinindu-şi totodată şi obligaţia de a aduce la cunoştinţa părţii adverse schimbarea locului de comunicare a actelor de procedură, conform adresei nr. x/2020. Cu toate acestea, instanţa de fond a procedat la comunicarea hotărârii la vechiul sediu din Cluj-Napoca, judeţul Cluj astfel că a luat cunoştinţă de sentinţa de fond abia la data de 23.06.2020, când a intrat în posesia motivelor de recurs formulate de pârâtă, motiv pentru care solicită repunerea în termenul de declarare a recursului.

Prin memoriul de recurs a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii în totalitate a acţiunii şi anularea Deciziei nr. 152 din 7.03.2019 emisă de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Dizabilităţi din cadrul M.J.S., petit cu privire la care prima instanţă a reţinut, în esenţă, că nu ar fi fost motivat.

3.2. Recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Drepturile persoanelor cu Dizabilităţi a invocat prin recursul său motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată a acţiunii formulate de reclamant.

Susţine recurenta că motivarea instanţei constă doar în prezentarea situaţiei de fapt, urmată de expunerea pe larg a necesităţii motivării actelor administrative, fără a-şi susţine argumentaţia pe un raţionament raportat la situaţia de fapt şi de drept a cauzei deduse judecăţii. Deşi instanţa era obligată să facă aprecieri cu privire la toate susţinerile părţilor, iar acestea să fie coerente, unitare iar motivele să susţină soluţia din dispozitiv, nu face nicio referire la apărările sale din întâmpinare.

De asemenea, arată că hotărârea a fost dată şi cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. III din Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1.372/2010 privind aprobarea Procedurii de autorizare a unităţilor protejate, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, prin Ordinul nr. 1061/2018 a fost modificat şi completat Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1.372/2010 ocazie cu care a fost introdus art. III care prevede că "în situaţia în care unitatea protejată autorizată nu depune o nouă cerere pentru eliberarea autorizaţiei de funcţionare ca unitate protejată, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi va retrage, la expirarea termenului prevăzut la art. II, autorizaţia emisă în temeiul prevederilor anterioare". Articolul II prevede că "Până la data de 31 decembrie 2018, unităţile protejate autorizate în baza Procedurii de autorizare a unităţilor protejate, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1.372/2010, au obligaţia să solicite autorizarea ca unitate protejată, în condiţiile prezentului ordin".

Pentru a eluda aceste dispoziţii intimata-reclamantă a invocat o pretinsă neînţelegere a actului normativ care a stat la baza actului administrativ contestat, iar această afirmaţie a fost însuşită de instanţă, care afirmă că art. III din Ordinul nr. 1.372/2010 nu există, ignorând dispoziţiile art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care prevăd că "dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervenţiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază"

4. Apărările formulate în cauză

Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi a depus întâmpinare cu privire la recursul formulat de recurentul-reclamant, prin care a arătat că lasă la aprecierea instanţei solicitarea de repunere în termenul de recurs, solicitând respingerea ca nefondat a recursului, motivat de faptul că suspendarea autorizaţiei de funcţionare prin Decizia nr. 152/2019 emisă de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Dizabilităţi s-a făcut în mod legal iar reclamantul nu a indicat niciun motiv de nelegalitate a acestuia.

Reclamanta Unitatea Protejată Autorizată Cabinet de avocat A. a formulat la rândul său întâmpinare cu privire la recursul declarat de către Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, solicitând respingerea acestuia, motivat de faptul că instanţa a reţinut în mod corect că actul administrativ contestat nu era motivat şi că la data emiterii actului administrativ, nu în textul Ordinului nr. 1372/2010 nu exista art. III invocat de recurentă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând cu prioritate cererea de repunerea în termenul de recurs, formulată de către recurenta-reclamantă Unitatea Protejată Autorizată Cabinet de avocat A., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă.

Astfel, potrivit art. 186 din C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, actul de procedură fiind necesar a fi îndeplinit în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, odată cu cererea de repunere în termen.

Aşadar, repunerea în termen este condiţionată de dovada împiedicării de a acţiona în termenul legal imperativ, din cauza unor motive temeinic justificate, iar aceste motive trebuie să intervină în interiorul termenului legal în care partea trebuia să acţioneze. Deopotrivă, motivele prezentate trebuie să constituie impedimente obiective, care nu au permis părţii să acţioneze în termenul legal şi să excludă culpa părţii, chiar dacă nu au intensitatea forţei majore.

În speţă, recurenta-reclamantă invocă faptul că deşi a solicitat, potrivit dispoziţiilor art. 158 raportat la art. 172 din C. proc. civ., comunicarea actelor de procedură la sediul avocatului, sentinţa atacată nu i-a fost comunicată la domiciliu indicat, aşa încât a luat cunoştinţă de aceasta la data de 23.06.2020, când i-au fost comunicate motivele de recurs formulate de către pârâtă.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 172 din C. proc. civ., "dacă în cursul procesului una dintre părţi şi-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoştinţeze instanţa, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum şi partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoştinţare, procedura de citare pentru aceeaşi instanţă este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare,,.

În speţă, reclamanta a indicat o altă adresă pentru comunicarea actelor de procedură printr-o înştiinţare depusă după închiderea dezbaterilor, care însă nu este de natură a produce consecinţe juridice asupra exercitării în termen a recursului, câtă vreme nu a fost depusă în timpul judecăţii, potrivit dispoziţiilor anterior citate, ceea ce echivalează practic cu neaducerea la cunoştinţa instanţei a schimbării domiciliului procesual.

Înalta Curte aminteşte că, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din C. proc. civ. "părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să îşi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia". De asemenea, art. 12 alin. (1) din acelaşi cod prevede că "drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi,,.

Ca urmare, în condiţiile în care, într-adevăr, a intervenit o schimbare de domiciliu începând cu data de 1.03.2020, aşa cum susţine partea, aceasta era obligată să ia toate măsurile pentru a încunoştinţa instanţa anterior închiderii dezbaterilor, care au avut loc la data de 13.02.2020, încunoştinţarea instanţei după pronunţarea hotărârii şi la aproape două săptămâni după pretinsa modificare a domiciliului, demonstrând cu puterea evidenţei, doar lipsa de diligenţă a părţii şi nu existenţa unor motive temeinic justificate pentru neexercitarea căii de atac în termenul legal.

În consecinţă, Înalta Curte constată că actul procedural al comunicării sentinţei recurate a fost legal îndeplinit la vechiul domiciliul indicat de reclamanta-recurent în cererea de chemare în judecată, în condiţiile art. 163 alin. (3) şi (8) din C. proc. civ. şi că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada unor motive temeinice care să o fi împiedicat să exercite calea de atac în termenul imperativ prevăzut de lege, context în care cererea de repunere în termen apare ca fiind neîntemeiată.

Faţă de data comunicării sentinţei, respectiv 16.03.2020 (fl. 47 dosar fond), recursul depus de reclamantă la data de 10.07.2020 apare ca fiind tardiv, având în vedere că termenul de recurs, calculat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu dispoziţiile art. 42 alin. (7) din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi cele ale art. 1 din Decretul nr. 240/20020 privind prelungirea stării de urgenţă, a expirat la data de 2 iunie 2020.

Ca urmare, Înalta Curte, reţinând că instituirea unor termene de decădere pentru efectuarea diferitelor acte de procedură face parte dintre limitările admise de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în exercitarea dreptului de acces la justiţie, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, faţă de dispoziţiile art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca tardiv recursul formulat de reclamanta-recurentă.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs a recurentei-pârâte Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., este nefondat în raport de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod, potrivit cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

În acest context, Înalta Curte subliniază că motivarea hotărârii constituie o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc, precum şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Altfel spus, motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, reţinând insuficienta motivare a actului administrativ contestat, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că a analizat probele dosarului şi dispoziţiile legale aplicabile, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, explicând raţionamentul pe baza căruia a ajuns la fiecare dintre concluziile reţinute. Contrar susţinerilor recurentei, motivarea hotărârii nu se rezumă la inexistenţa art. III din Ordinul nr. 1372/2010, acest motiv fiind doar unul dintre multiplele argumente ale judecătorului pentru admiterea acţiunii.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. III din Ordinul MMFPS nr. 1372/2010, aşa cum a fost modificat prin Ordinul MMPS nr. 1061/2018.

Din cuprinsul sentinţei recurate rezultă că motivul admiterii acţiunii şi al anulării Deciziei nr. 608/17.05.2019 de retragere a Autorizaţiei de funcţionare ca unitate protejată nr. 780/04.03.2011, emisă pe numele reclamantei, l-a constituit insuficienta motivare a actului administrativ contestat, judecătorul fondului apreciind că acest fapt a condus la punere în imposibilitate a persoanei vizate să-şi formuleze apărări adecvate.

Cu privire la acest aspect prima instanţă a reţinut, în esenţă, că din preambulul deciziei rezultă că aceasta ar fi fost emisă în conformitate cu prevederile art. III din Ordinul MMFPS nr. 1372/29.09.2010 privind Procedura de autorizare a unităţilor protejate, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu prevederile art. 10 alin. (1) lit. a) din Anexa la acest ordin şi având în vedere Legea nr. 448/2006, H.G. nr. 50/2015, Ordinul MMFPS 1372/2010 şi Nota nr. x/15.05.2019. Instanţa a concluzionat că, dacă în privinţa temeiului de drept reglementat de dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. a) din Anexa la Ordinul nr. MMFPS nr. 1372/2010, reclamanta putea înţelege care este temeiul de fapt şi de drept care a stat la baza emiterii deciziei, respectiv nedepunerea raportului de activitate în termenul prescris, acest lucru nu a fost posibil în ceea ce priveşte temeiul de drept reţinut de autoritate, respectiv cel al art. III din Ordinul MMFPS nr. 1372/2010, pentru că un astfel de temei nu există, cel puţin nu în acest ordin, aşa încât reclamanta nu a fost în măsură să înţeleagă care este cel de-al doilea motiv reţinut ca temei al retragerii autorizaţiei de funcţionare ca unitate protejată şi de a-şi formula apărări în acest sens.

De asemenea, instanţa a reţinut că, deşi prin Nota nr. x/15.05.2019, la care Decizia contestată face trimitere, se arată că potrivit art. II din Ordinul ministrului muncii şi justiţiei sociale nr. 1601/2018 pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul nr. 1372/2010, până la data de 31.12.2018 unităţile protejate autorizate în baza procedurii de autorizare aprobată prin Ordinul nr. 1372/2010 menţionat, au avut obligaţia să solicite autorizarea ca unitate protejată, în condiţiile prevederilor legislative din Anexa la Ordinul nr. 1601/2018 şi că potrivit art. III din acest din urmă ordin, în situaţia în care unitatea protejată autorizată nu depune o nouă cerere pentru eliberarea autorizaţiei de funcţionare ca unitate protejată, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi va retrage, la expirarea termenului prevăzut la art. II, autorizaţia emisă în temeiul prevederilor anterioare, simpla trimitere la nota menţionată nu este de natură să conducă la concluzia că actul administrativ este motivat, cu atât mai mult cu cât această notă nu a fost comunicată reclamantei.

Înalta Curte constată că raţionamentul instanţei este corect, inclusiv în ceea ce priveşte inexistenţa art. III în cadrul Ordinului nr. 1372/2010, criticile formulate de recurenta-pârâtă nefiind fondate.

Astfel, Ordinul nr. 1601/2018 pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1.372/2010 privind aprobarea Procedurii de autorizare a unităţilor protejate cuprindea trei articole, respectiv I, II şi III. Prin articolul I s-au adus modificări şi completări art. 2 alin. (2) şi articolelor 3, 4, 5, 6 şi 8 din Anexa la Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1372/2010, în timp ce articolul II a stabilit obligaţia unităţilor protejate deja autorizate de a solicita, până la data de 31.12.2018, autorizarea în condiţiile acestui nou ordin, iar art. III stabilea sancţiunea nedepunerii unei noi cereri de autorizare până la expirarea termenului stabilit.

Ca urmare, în conformitate cu dispoziţiile art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, invocate de recurentă, au fost încorporate în Ordinul nr. 1372/2010, respectiv în anexa la acesta, doar dispoziţiile cuprinse în art. I din Ordinul nr. 1601/2018, nu şi cele din art. II şi III din acest ultim ordin, care aveau o existenţă de sine stătătoare.

Rezultă astfel că sancţiunea pentru neîndeplinirea obligaţiei unităţilor protejate de a solicita o nouă autorizare, era prevăzută de art. III din Ordinul nr. 1601/2018 şi nu de art. III din Ordinul nr. 1372/2010, aşa cum s-a indicat în actul administrativ contestat, acesta din urmă neconţinând un asemenea articol.

În consecinţă, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite nici motivele de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură, fiind nefondate şi criticile circumscrise acestui motiv de casare.

Pentru considerentele anterior expuse, în baza art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul reclamantei va fi va fi respins ca tardiv, iar cel al pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, formulată de reclamantul Cabinet de Avocat A..

Respinge recursul formulat de reclamantul Cabinet de Avocat A. împotriva sentinţei nr. 26 din 27 februarie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv.

Respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii împotriva sentinţei nr. 26 din 27 februarie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii să plătească intimatului-reclamant suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 septembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.