Clawback contribution calculation base including third-party commercial margins and adequacy of CNAS notification motivation for pharmaceutical marketing authorization holders

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 11.05.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: anularea notificării nr. x/05.02.2018, prin care C.N.A.S. i-a comunicat datele în vederea stabilirii, declarării şi achitării contribuţiei clawback aferentă trimestrului IV al anului 2017; anularea adresei nr. x/08.03.2018, prin care C.N.A.S. a răspuns contestaţiei administrative formulate de reclamantă împotriva notificării sus-menţionate; obligarea CNAS la comunicarea valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (F.N.U.A.S.S.) şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor acesteia în trimestrul IV al anului 2017.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 906 din 11 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond şi-a întemeiat argumentele pe o interpretare şi aplicare greşită a normelor de drept material ce reglementează stabilirea contribuţiei clawback, în special art. 3 şi art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011.

3.1. A criticat recurenta hotărârea de fond, sub un prim aspect referitor la greşita respingere de către prima instanţă a motivului de nelegalitate privind nemotivarea notificării, apreciind partea că în mod eronat a reţinut instanţa faptul că notificarea comunicată cuprinde elementele prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011.

Astfel, în contextul evocării practicii Curţii de Apel Bucureşti şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la această problemă de legalitate, în sensul statuării conform căreia modalitatea în care sunt comunicate informaţiile de către C.N.A.S. în aplicarea art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, nu dă contribuabilului posibilitatea să verifice corectitudinea datelor, recurenta-reclamantă a susţinut că prima instanţă nu a analizat argumentele prezentate în acţiunea introductivă cu privire la modalitatea netransparentă în care sunt comunicate elementele prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011, respectiv valoarea consumului de medicamente suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii.

De asemenea, recurenta-reclamantă a făcut trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, exemplificând în acest sens Hotărârea nr. 39766/05 pronunţată în cauza Serkov vs. Ucraina, prin care s-a reţinut că lipsa de transparenţă în fiscalitate afectează încrederea publicului în lege, iar opţiunile de interpretare ale autorităţii administrativ-fiscale sau cu atribuţii jurisdicţionale compromit predictibilitatea normei fiscale, susţinând sub acest aspect că în ipoteza în care legislaţia naţională oferă interpretări ambigue sau multiple, se aplică principiul in dubio contra fiscum.

A mai susţinut recurenta-reclamantă, în referire la argumentul instanţei de fond potrivit căruia o eventuală problemă de transparenţă ar avea drept sursă legislaţia secundară ce reglementează modalitatea de colectare a datelor privind consumul, că nu a înţeles să conteste sistemul de raportare instituit de art. 5 alin. (4), alin. (6) şi alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 deoarece nu este destinatara acestor norme.

În realitate, contrar reţinerii primei instanţe, reclamanta a contestat faptul că pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu i-a permis accesul, prin comunicarea unor date adecvate, la modalitatea în care se construieşte consumul de medicamente într-un trimestru, reiterând susţinerile potrivit cărora societatea reclamantă nu vinde medicamente direct către pacienţi, vânzarea făcându-se în primul rând către distribuitori, care le vând farmaciilor, spitalelor şi centrelor de dializă, acestea din urmă fiind cele care acordă medicamentele în mod compensat/gratuit către pacienţi.

A concluzionat recurenta-reclamantă pe aspectul evidenţiat, subliniind faptul că notificarea este motivată doar formal în drept iar în fapt nu conţine nicio motivare, astfel că nu a beneficiat de un drept efectiv de a contesta datele comunicate de către CNAS, din moment ce nu a avut posibilitatea reală de a verifica modul de calcul utilizat de pârâtă. Aşadar, contrar susţinerilor pârâtei, aceasta avea la dispoziţie toate informaţiile necesare pentru a oferi plătitorilor contribuţiei clawback informaţii complete şi transparente asupra bazei de calcul a contribuţiei, având în vedere că farmaciile, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă raportează lunar la casele de asigurări de sănătate consumul de medicamente.

În opinia părţii, CNAS avea obligaţia să verifice existenţa îndeplinirii condiţiilor pentru plata contribuţiei clawback, respectiv: existenţa valabilă a autorizaţiei de punere pe piaţă pentru un anume medicament; autorizaţia de punere pe piaţă pe numele destinatarului; existenţa medicamentului în CANAMED; existenţa medicamentului pe listele de compensare; verificarea faptului că medicamentul a fost suportat din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate sau din bugetul Ministerului Sănătăţii, iar nu din alte surse.

Pentru considerentele expuse în susţinerea acestei critici de nelegalitate, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei sub acest aspect, apreciind că, în situaţia nemotivării aplicării dispoziţiilor incidente în materia contribuţiei clawback, nu are posibilitatea să verifice raţionamentul CNAS la emiterea notificării, acesta constituind în sine un motiv pentru anularea actului administrativ.

3.2. A criticat recurenta-reclamantă sentinţa de fond şi din perspectiva greşitei respingeri de către prima instanţă a motivului de nelegalitate referitor la modul de stabilire a bazei de calcul a contribuţiei clawback.

Astfel, în referire la problema raportării valorii consumului la valoarea de compensare a medicamentelor, a susţinut că instanţa de fond a interpretat în mod greşit art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, făcând trimitere la practica Curţii Constituţionale cu privire la constituţionalitatea modului de interpretare pe care CNAS îl dă prevederilor O.U.G. nr. 77/2011, opinia părţii fiind aceea că prima instanţă a reţinut în mod greşit că, " consumul total trimestrial de medicamente la care se referă formula de calcul prevăzută în art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, reprezintă, în realitate, valoarea consumului aferent vânzărilor, iar nu valoarea vânzărilor".

A apreciat recurenta că în mod greşit a determinat CNAS baza de calcul a contribuţiei ca fiind egală cu valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu cu valoarea vânzărilor plătitorului de contribuţie, încălcând astfel dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2011, precum şi principiul constituţional al justei aşezări a sarcinilor fiscale, contribuţia nefiind astfel aşezată asupra unei baze de impunere care să fie raportată asupra veniturilor contribuabilului.

Interpretând dispoziţiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, recurenta-reclamantă a susţinut că modul de stabilire a contribuţiei are în vedere mecanismul potrivit căruia valoarea consumului de medicamente suportate din F.N.U.A.S.S. şi din bugetul Ministerului Sănătăţii aferent vânzărilor plătitorului de contribuţie, necesare pentru stabilirea contribuţiei se comunică fiecărui contribuabil de către CNAS, în conformitate cu art. 3 alin. (3) şi art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011.

Astfel, a arătat partea, valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie este diferită de valoarea de compensare a medicamentelor (valoarea suportată din F.N.U.A.S.S.), acest lucru rezultând din împrejurarea că deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă au obligaţia să-şi stabilească taxa, stabilirea neputând fi privită ca o simplă înmulţire a procentului "p" cu o valoare comunicată de CNAS.

În schimb, CNAS a comunicat reclamantei o bază de calcul ce se raportează la valoarea de compensare a medicamentelor, valoare ce cuprinde şi adaosurile comerciale ale altor entităţi de pe lanţul de comercializare-distribuitori şi farmacii, neexistând niciun temei legal pentru a decide că prin "valoarea consumului aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie" ar trebui înţeles "valoarea compensărilor" acordate de către CNAS pentru medicamentele suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii.

A mai susţinut recurenta-reclamantă că reglementarea actuală este diferită de reglementarea aplicabilă în trimestrele I-III din 2012 când art. 31 definea "valoarea vânzărilor" în funcţie de care se calcula atunci taxa, prin referire la valoarea de compensare. În opinia sa, din interpretarea literală a textului menţionat, valoarea consumului aferent "vânzărilor fiecărui plătitor" înseamnă valoarea vânzărilor pe care fiecare plătitor (deţinător de autorizaţie de punere pe piaţă) le face, cu alte cuvinte vânzărilor pe care le face, în special distribuitorilor.

De asemenea, a arătat că din interpretarea sistematică şi teleologică a textului în discuţie, rezultă că legiuitorul a impus CNAS să comunice doar consumul şi nu valoarea consumului, deoarece CNAS şi casele judeţene nu au cunoştinţă de valorile vânzărilor iniţiale, astfel că pârâta nu avea cum să calculeze, în mod legal, valoarea vânzărilor aferente fiecărui plătitor de contribuţie.

În continuare, partea a susţinut că interpretarea adoptată de CNAS contravine principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, acest principiu impunându-se a fi interpretat în sensul că un contribuabil poate fi obligat să suporte numai sarcini fiscale aferente propriei activităţi ori unor beneficii proprii, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, evidenţiindu-se sub acest aspect Deciziile nr. 39/2013 şi nr. 477/2004.

Altfel spus, modalitatea de stabilire şi de calcul al taxei clawback, prin raportare la valoarea medicamentelor în momentul în care acestea sunt puse pe piaţă de către contribuabil, încalcă şi principiul certitudinii impunerii fiscale, prevăzut de art. 3 lit. b) din Codul fiscal, deoarece baza de calcul a contribuţiei trimestriale include sume variabile, stabilite de ceilalţi participanţi din lanţul de distribuţie şi de comercializare a medicamentelor.

În plus, prin modul în care CNAS aplică O.U.G. nr. 77/2011 sunt încălcate criteriile echităţii, proporţionalităţii, rezonabilităţii şi nediscriminării, întrucât deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă ajung să suporte o sarcină fiscală nedeterminată de propriul lor venit, ci de cel al altor entităţi, având în vedere că din bugetul F.N.U.A.S.S. şi din cel al Ministerului Sănătăţii nu este suportat doar preţul de vânzare al deţinătorului de autorizaţie de punere pe piaţă, ci preţul final cu care medicamentul ajunge la pacient, preţ care include şi adaosurile comerciale ce constituie veniturile distribuitorilor şi farmaciilor.

În referire la critica evidenţiată a arătat recurenta că distribuitorii şi farmaciile nu sunt simpli interpuşi, ci urmăresc propriile avantaje comerciale, iar deţinătorul de autorizaţie de punere pe piaţă nu poate influenţa adaosurile comerciale aplicate ulterior de distribuitori şi farmacii astfel încât să stabilească preţul final al medicamentului, neavând astfel posibilitatea de a negocia un anume adaos comercial cu distribuitorii sau cu farmaciile, toate acestea fiind stabilite prin procedura reglementată în Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 75/2009.

Din perspectiva încălcării principiului proporţionalităţii recurenta a susţinut că mecanismul de calcul al preţului medicamentului şi modul de stabilire a adaosurilor comerciale au determinat o obligaţie stabilită cu nerespectarea condiţiei proporţionalităţii contribuţiei, în aprecierea acestui principiu solicitând a se avea în vedere că nu există mai multe categorii de deţinători de autorizaţii de punere pe piaţă din punct de vedere al obligaţiei de a suporta contribuţia clawback.

3.3. În final, recurenta-reclamantă a susţinut nelegalitatea hotărârii de fond din perspectiva respingerii în mod eronat de către prima instanţă a argumentelor sale referitoare la încălcarea CEDO, reiterând criticile privind încălcarea art. 14 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

În dezvoltarea criticilor formulate a susţinut că prima instanţă nu a examinat argumentele referitoare la textele indicate, limitându-se să aprecieze că în materie de fiscalitate statul are o marjă de apreciere care exclude aplicarea garanţiilor prevăzute de convenţie, în opinia sa instanţa de fond fiind obligată să realizeze un control de convenţionalitate in concreto, în funcţie de circumstanţele concrete ale speţei şi de modul în care normele atacate afectează în mod real persoana interesată.

A evocat jurisprudenţa recentă a instanţei europene în materie de discriminare, arătând în acest sens că s-a statuat în sensul că există discriminare şi în ipoteza în care, "fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, Statele nu aplică un tratament diferit persoanelor a căror situaţie este diferită în mod sensibil".

Concluzionând pe acest aspect, recurenta a afirmat că adoptarea şi aplicarea unui act normativ care instituie un tratament identic pentru toţi destinatarii săi, în pofida faptului că aceştia se află în situaţii sensibil diferite, reprezintă o formă de discriminare contrară art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În speţă, deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă suportă, în afară de contribuţia clawback aferentă veniturilor realizate din propria activitate, şi contribuţia aferentă adaosurilor comerciale practicate de ceilalţi operatori economici implicaţi în lanţul de distribuţie a medicamentelor, respectiv distribuitorii şi farmaciştii, conform mecanismului pe baza căruia se realizează distribuţia medicamentelor în România.

Aşadar, ceea ce legiuitorul nu poate să facă fără să înlăture principiul nediscriminării, este să stabilească o taxă în sarcina deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă pentru a acoperi deficitul creat, în mod evident, de activitatea altor agenţi economici care să nu fie obligaţi să participe la acoperirea acestui deficit, această situaţie creată de O.U.G. nr. 77/2011 reprezentând exemplul concret de discriminare între deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă şi ceilalţi agenţi economici.

Cât priveşte încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, recurenta-reclamantă a susţinut că stabilirea şi încasarea unei taxe reprezintă o ingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor, protejat de art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, în speţă demonstrând că ingerinţa nu este prevăzută de lege şi nu este nici proporţională cu scopul urmărit, actul administrativ contestat fiind nelegal.

Pentru motivele expuse, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

4. Apărările formulate în cauză

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte la data de 20.03.2020, însă aceasta nu a formulat întâmpinare. În schimb, partea intimată a depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca temeinică şi legală.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivele de casare subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în cele ce succed.

Recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit normele de drept material ce reglementează stabilirea contribuţiei clawback, în special prevederile art. 3 şi art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011.

Din această perspectivă a considerat că în mod greşit a respins motivele de nelegalitate invocate, referitoare la nemotivarea notificării şi la modul de stabilire a bazei de calcul a contribuţiei clawback, precum şi argumentele privind încălcarea CEDO în materie de discriminare, criticând soluţia primei instanţe şi prin prisma neanalizării modului în care a aplicat pârâta C.N.A.S. dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2011, cu încălcarea criteriilor esenţiale în materie fiscală ce vizează echitatea, proporţionalitatea, rezonabilitatea şi nediscriminarea.

Pentru a răspunde criticilor formulate Înalta Curte reţine, sub aspectul situaţiei de fapt stabilite în cauza pendinte, că la data de 07.02.2018 reclamanta a primit din cartea pârâtei Casa Naţională de Asigurări de Sănătate notificarea nr. x/05.02.2018 (Anexa nr. 1) prin care i-a fost comunicată o serie de date pe baza cărora ar trebui să stabilească, să calculeze, să declare şi să achite contribuţia clawback aferentă trimestrului IV al anului 2017, astfel cum este reglementată în O.U.G. nr. 77/2011.

Prin notificarea menţionată pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate i-a comunicat reclamantei că valoarea procentului "p" pentru trimestrul IV 2017 este de 23,45 %, unde elementele CTt şi Bat din formula de calcul a procentului "p" prevăzută la art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 aprobată prin Legea nr. 184/2015 şi la art. 7 din O.G. nr. 17/2012, nu includ taxa pe valoarea adăugată, Bat este de 1.515 milioane RON, iar CTt este de 1.979.169.890,94 RON. Totodată, i-a adus la cunoştinţă că din valoarea consumului total trimestrial de medicamente (CTt) s-a exclus valoarea consumului pentru medicamentele prevăzute la art. 12 din O.U.G. nr. 77/2011, pentru care s-au încheiat contracte cost-volum/cost-volum-rezultat, în condiţiile legii, precum şi valoarea consumului de medicamente prevăzute la art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, cuprinse în lista medicamentelor derivate din sânge uman sau plasmă umană, aprobată prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 402/2018.

De asemenea, pârâta a comunicat reclamantei că valoarea aferentă consumului de medicamente pentru trimestrul IV 2017, suportat din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (F.N.U.A.S.S.) şi din bugetul Ministerului Sănătăţii pentru medicamentele din lista depusă pentru care se datorează contribuţia trimestrială este prevăzută în anexă şi conţine TVA, urmând ca aceasta să fie dedusă de fiecare persoană obligată la plata contribuţiei trimestriale, conform prevederilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011.

La data de 16.02.2018 reclamanta a formulat contestaţie împotriva notificării menţionate, iar prin adresa nr. x/08.03.2018 (Anexa nr. 3), pârâta a formulat un răspuns contestaţiei, comunicând reclamantei o serie de apărări pretins a fi imprecise raportat la elementele de nelegalitate invocate, enunţând dispoziţiile din O.U.G. nr. 77/2011 ce reglementează modul de calcul a contribuţiei clawback.

În contextul în care reclamanta a susţinut că notificarea emisă de C.N.A.S. nu conţine nicio explicaţie pentru care valoarea consumului de medicamente reprezintă o anumită sumă, considerând-o nemotivată, precum şi faptul că actul respectiv nu îi oferă niciun indiciu sau o referire la documentele financiar-contabile pentru a avea posibilitatea să verifice data eliberării medicamentelor şi modul de calcul al contribuţiei pentru a putea aprecia asupra legalităţii Notificării, aceasta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anularea Notificării nr. x/05.02.2018, prin care CNAS i-a comunicat datele în vederea stabilirii, declarării şi achitării contribuţiei clawback aferentă trimestrului IV al anului 2017; anularea adresei nr. x/08.03.2018, prin care CNAS a răspuns contestaţiei administrative formulate de reclamantă împotriva notificării; solicitând obligarea C.N.A.S. la comunicarea valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor acesteia în trimestrul IV al anului 2017.

Raportat la situaţia de fapt stabilită în cauză prin probatoriul administrat, Înalta Curte constată că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente în materie.

Prima instanţă şi-a fundamentat soluţia de respingere a acţiunii reclamantei pe dispoziţiile art. 3 şi art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, reţinând, în esenţă, că informaţiile privind vânzările de medicamente, utilizate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru calculul consumului trimestrial individual, sunt cele provenite de la canalele de eliberare prevăzute de art. 1 şi art. 5 alin. (4) din ordonanţă, respectiv farmaciile cu circuit deschis, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă.

Totodată, în contextul evidenţierii modului de transmitere şi centralizare a informaţiilor privind consumul de medicamente, a reţinut că pârâta a pus la dispoziţia reclamantei datele privind codurile medicamentelor, valoarea, data raportării, numele furnizorului şi codul acestuia, casa de sănătate şi canalele de eliberare, însă aceasta din urmă nu a arătat în mod concret în ce constau erorile privind raportările efectuate.

5.1. În referire la criticile recurentei-reclamante privind nemotivarea actului contestat,Înalta Curte apreciază că existenţa sau inexistenţa unei motivări suficiente trebuie raportată şi la actul administrativ comunicat în concret, la dispoziţiile legale aplicabile, pentru a se determina dacă reclamanta, în calitatea sa de contribuabil, avea datele necesare suficiente pentru a înţelege raţiunile sarcinii fiscale.

Potrivit art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 "Valoarea procentului "p" se comunică persoanelor prevăzute la art. 1 de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, odată cu consumul trimestrial prevăzut la art. 5 alin. (7)", iar conform textului indicat, "Casa Naţională de Asigurări de Sănătate transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. 1, până la finele lunii următoare expirării trimestrului pentru care datorează contribuţia, valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente care include şi T.V.A. suportat din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, pe baza raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate".

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante şi în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că notificarea atacată cuprinde elementele prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011, respectiv referiri la dispoziţiile legale aplicabile, precum şi datele pe care legea le prevede a fi comunicate către reclamantă, date care să-i permită determinarea sarcinii fiscale şi raţionamentul din spatele acesteia. Pe de altă parte, notificarea datelor de consum nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, iar întocmirea ei nu reclamă exigenţa motivării în fapt sau în drept.

Valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente, determinată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pe baza raportărilor transmise de casele judeţene de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică pe care o gestionează, comunicată conform art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, poate fi contestată conform art. 6 din acelaşi act normativ, caz în care se emite un act administrativ, calificat ca atare de lege şi care, în măsura producerii unei vătămări drepturilor sau intereselor legitime unei persoane, poate fi supus controlului de legalitate conform Legii nr. 554/2004.

Ca urmare, notificarea valorii aferente consumului centralizat de medicamente nu întruneşte elementele unui act administrativ, acesta nefiind în măsură să producă efecte juridice prin el însuşi, constituind, în fapt, o operaţiune administrativă care precede şi pregăteşte un alt act administrativ, nefiind supus exigenţei legale a motivării.

Condiţia motivării trebuie să se regăsească la decizia de soluţionare a contestaţiei, calificată de legiuitor ca fiind un act administrativ, exigenţă îndeplinită de Adresa nr. x/08.03.2018, prin care C.N.A.S. a soluţionat contestaţia administrativă formulată împotriva notificării şi a oferit răspuns criticilor formulate de reclamantă.

A mai invocat recurenta-reclamantă nelegalitatea hotărârii de fond din perspectiva însuşirii unui act nemotivat în fapt, pe care instanţa nu l-ar fi verificat în mod real prin raportare la argumentele expuse prin acţiunea introductivă, referitoare la lipsa de transparenţă a modalităţii în care sunt comunicate elementele prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011, respectiv valoarea consumului de medicamente suportate din F.N.U.A.S.S. şi din bugetul Ministerului Sănătăţii.

Înalta Curte reţine că nu pot fi primite aceste critici, apreciindu-le nefondate, deoarece aspectele la care recurenta face referire nu reprezintă, în realitate, o motivare în fapt a actului administrativ contestat, ci ar avea ca efect comunicarea unor date suplimentare, respectiv raportările făcute de casele judeţene de asigurări de sănătate, date pe care O.U.G. nr. 77/2011 nu le menţionează ca fiind obligatorii de comunicat contribuabilului de către C.N.A.S.

De altfel, consumul de medicamente pentru trimestrul în discuţie, suportat din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii aferent vânzărilor reclamantei în calitate de plătitor de contribuţie pentru care se datorează contribuţia trimestrială comunicat acesteia conform art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli din domeniul sănătăţii, se întemeiază pe raportările caselor de asigurări de sănătate judeţene.

Această valoare se obţine, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, prin centralizarea consumului la nivel naţional pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, aferente medicamentelor din lista depusă la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă pentru care se datorează contribuţia trimestrială.

În conformitate cu prevederile art. 2 din Ordinul comun MS/CNAS nr. 1518/890 din 3 noiembrie 2011 pentru aprobarea formularului de raportare a consumului de medicamente, furnizorii de servicii medicale răspund de corectitudinea şi exactitatea datelor raportate caselor de asigurări de sănătate. Prin urmare, acest mecanism este unul care are la bază raportări însuşite şi asumate pentru corectitudinea lor de către furnizorii de servicii medicale, validate de casele de asigurări de sănătate şi transmise C.N.A.S., iar aceste date au fost transmise recurentei.

Aşadar, C.N.A.S. a pus la dispoziţia recurentei-reclamante informaţiile a căror comunicare a fost reglementată de legiuitor ca fiind obligatorie, astfel că, incluzând în notificarea contestată toate datele prevăzute cu caracter obligatoriu de prevederile legale incidente, nu se poate susţine cu suficient temei că informaţiile furnizate de C.N.A.S. sunt netransparente.

Totodată, raportările efectuate de către casele judeţene de asigurări de sănătate către C.N.A.S. în conformitate cu prevederile Ordinului C.N.A.S. nr. 927/2011 pentru aprobarea machetei de raportare de către Casele de Asigurări de Sănătate a consumului centralizat de medicamente, sunt situaţii valorice centralizate pe canalele de eliberare (farmacii cu circuit deschis, unităţi sanitare cu paturi si centre de dializă). Aceste documente nu sunt întocmite distinct pe fiecare medicament (cod CIM) sau deţinător APP/reprezentanţi legali ai acestora, astfel încât nu oferă informaţii relevante legate de consumul trimestrial individual al fiecărui plătitor de contribuţie şi de consumul centralizat aferent medicamentelor.

Aşadar, actele normative incidente nu stabilesc în sarcina C.N.A.S. obligaţia urmăririi trasabilităţii unui medicament pe piaţă, astfel încât la nivelul acesteia să existe informaţii legate de activitatea comerciala a unui deţinător de autorizaţie de punere pe piaţă. În acest context, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, nu se verifică ipoteza unei interpretări ambigue sau multiple dată de legislaţia naţională unor drepturi şi obligaţii ale contribuabililor, pentru a se reţine aplicabilitatea principiului in dubio contra fiscum.

Pe cale de consecinţă, coroborând valoarea procentului "p" cu modalitatea de calcul a acestuia prevăzută la art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 şi valoarea totală de consum afişată pe site-ul C.N.A.S., aceasta din urmă nu a făcut decât să respecte prevederile legale referitoare la modalitatea de calcul a procentul "p" instituită de O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legislaţiei secundare aferente.

Or, în condiţiile în care calculul procentului "p" notificat recurentei-reclamante a respectat la momentul emiterii actului administrativ atacat legislaţia în vigoare, precum şi actele normative emise pentru punerea în aplicare a legislaţiei principale şi care nu au fost atacate şi anulate pentru nelegalitate, Înalta Curte nu poate stabili că modalitatea de calcul încalcă drepturile subiective ale recurentei, iar solicitarea recurentei-reclamante, de a-i fi comunicate şi alte informaţii pe care le apreciază necesare în scopul stabilirii contribuţiei pe care o datorează, este lipsită de suport legal.

Cât priveşte jurisprudenţa pronunţată în materie, Înalta Curte reţine că deciziile de speţă evocate de către recurenta-reclamantă sunt pronunţate în speţe similare, în care a fost demonstrată nemotivarea în fapt sau insuficienta motivare în fapt a actului contestat, respectiv transmiterea datelor într-o manieră care nu permitea contribuabilului posibilitatea să verifice modul de stabilire a datelor care îi sunt comunicate, aspecte care nu se regăsesc în cauza pendinte.

În cauză nu s-a probat lipsa elementelor prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011, astfel că nu se poate reţine acest motiv de nelegalitate, criticile părţii formulate din această perspectivă fiind nefondate.

5.2. În privinţa susţinerilor recurentei referitoare la încălcarea principiilor certitudinii impunerii şi predictibilităţii fiscale, Înalta Curte reţine că aceste principii sunt definite în art. 3 alin. (1) lit. b) şi e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în vigoare la momentul emiterii notificării contestate, ca fiind reprezentate de certitudinea fiscală, respectiv de elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine şi să poată determina influenţa deciziilor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.

Totodată, principiul predictibilităţii fiscale asigură stabilitatea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor obligatorii, pentru o perioadă de timp de cel puţin un an, în care nu pot interveni modificări în sensul majorării sau introducerii de noi impozite, taxe şi contribuţii obligatorii. Acest principiu are în vedere calitatea legii fiscale şi nu conduita organului fiscal în procedura de aplicare a legii prin emiterea de acte administrative corespunzătoare, analiza respectării acestui principiu presupunând analiza dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011, competenţă care excedează atribuţiilor instanţelor judecătoreşti.

Aşadar, nu se poate susţine că O.U.G. nr. 77/2011 este un act normativ care să fi fost emis cu nerespectarea principiului predictibilităţii fiscale, deoarece prin acest act normativ au fost stabilite obligaţiile de plată, termenele în care se poate face plata acestora şi modul de calcul al taxei clawback.

Totuşi, sub acest aspect prezintă relevanţă, astfel cum în mod judicios a reţinut şi judecătorul fondului, jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, chemată să verifice constituţionalitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011.

Potrivit statuărilor instanţei de contencios constituţional, care a făcut trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sub acest aspect, un stat contractant se bucură de o marjă largă de apreciere atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, cu condiţia existenţei unui just echilibru între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.

A reţinut Curtea Constituţională că "reglementarea criticată a fost determinată de un interes public general, respectiv pentru asigurarea accesului neîntrerupt al populaţiei la medicamentele cu şi fără contribuţie personală acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naţionale de sănătate, şi ţinând cont de necesitatea implementării unui sistem de contribuţie sustenabil pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanţare a sistemului public de sănătate în regim de urgenţă, în vederea asigurării asistenţei medicale a populaţiei. În acest context şi pentru realizarea unui just echilibru între interesul general arătat şi drepturile particularilor vizaţi prin reglementarea criticată, modul de calcul al contribuţiei stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 a fost reglementat în considerarea regimului juridic distinct al deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor. Astfel, spre deosebire de distribuitori şi farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deţinătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piaţă a medicamentelor, au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuţiei în discuţie, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menţionate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuţiei dă expresie, aşadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia şi avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deţinătorilor de APP."

Referitor la principiul predictibilităţii fiscale, Curtea Constituţională a mai precizat că "deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuţiei trimestriale reglementate de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2011. Aceasta întrucât, potrivit art. 851 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, "Ministerul Sănătăţii Publice stabileşte, avizează şi aprobă, prin ordin al ministrului sănătăţii publice, preţurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în România, cu excepţia medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală (OTC)." În aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit aşadar modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus."

Având în vedere considerentele acestei decizii, Înalta Curte constată că este corectă determinarea valorii consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie pornind de la valoarea de compensare din preţul final al acestor medicamente, iar faptul că, atât preţul de referinţă, cât şi preţul de decontare, se stabilesc prin raportare la preţul de vânzare cu amănuntul, în structura căruia nu intră doar preţul de producător, ci şi adaosul de distribuitor, nu este un aspect de nelegalitate, deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă cunoscând preţurile maxime ale medicamentelor şi influenţa adaosurilor, pe care le pot negocia, pentru plata unei contribuţii într-un cuantum mai redus.

În memoriul său de recurs, recurenta-reclamantă a criticat notificarea emisă şi, implicit, soluţia instanţei de fond, fiind nemulţumită şi de faptul că valoarea la care s-a calculat taxa nu are legătura cu veniturile sale, întrucât se referă la veniturile altor persoane (adaosuri comerciale). Din această perspectivă a susţinut că interpretarea adoptată de C.N.A.S. contravine principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, acest principiu impunându-se a fi interpretat în sensul că un contribuabil poate fi obligat să suporte numai sarcini fiscale aferente propriei activităţi ori unor beneficii proprii.

A mai arătat recurenta că o interpretare precum cea susţinută de CNAS şi reţinută de instanţa de fond, respectiv aplicarea procentului "p" la valoarea adaosurilor comerciale percepute pe lanţul de distribuţie şi care reprezintă venituri ale altor entităţi şi taxarea deţinătorului de APP cu privire la aceste venituri ce nu sunt ale sale, reprezintă o măsură nelegitimă de impunere care încalcă principiile justei aşezări a sarcinilor fiscale prevăzut în art. 56 alin. (2) din Constituţia României.

Se observă că aceeaşi argumentaţie a fost folosită de recurentă şi în susţinerea încălcării art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

5.3. În referire la acest motiv de nelegalitate, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011 au obligaţia plăţii taxei de clawback deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, respectiv producătorii şi importatorii de medicamente care au pus efectiv pe piaţă medicamentele şi obţin profit din vânzarea acestora.

Norma legală cuprinsă la art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, instituie o formulă de calcul fundamentată pe valoarea consumului de medicamente suportate, potrivit legii, din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

Prin raportare la art. 1 şi art. 5 alin. (4) şi (7) din acelaşi act normativ, noţiunea de "consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie" se defineşte ca fiind acel consum aferent vânzărilor portofoliului fiecărui deţinător de APP şi vizează consumul centralizat de medicamente suportat din F.N.U.A.S.S. şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv consumul raportat de farmacii, unităţile sanitare cu paturi şi centre de dializă, care include adaosuri comerciale şi TVA.

Înalta Curte observă că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011:" Deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii legali ai acestora au obligaţia de a plăti trimestrial pentru medicamentele incluse in programele naţionale de sănătate, precum si pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite in tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, o contribuţie trimestrială calculată conform prezentei ordonanţe de urgenţă, contribuţie care, începând cu data de 30.09.2011, s-a calculat conform art. 3 din Ordonanţă, respectiv:

(1)Contribuţia trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

2)Procentul "p" se calculează astfel: P= CTt-BAt/CTt x 100, unde:

CTt = valoarea consumului total trimestrial de medicamente pentru care există obligaţia de plată prevăzută la art. 1, suportată din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, raportată Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate de casele de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate, din care se exclude consumul pentru medicamentele prevăzute la art. 12 pentru care se încheie contracte cost-volum/cost-volum-rezultat din sume suplimentare alocate în bugetul Fondului Unic de Asigurări Sociale de Sănătate;

BAt = bugetul aprobat trimestrial, aferent medicamentelor suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, unde CTt şi BAt nu includ taxa pe valoarea adăugată, iar BAt este de 1.515 milioane RON."

Se observă astfel, aşa cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului, că modalitatea de constituire a procentului "p" şi valoarea indicelui BAt sunt stabilite prin ordonanţă de guvern şi nu prin actele administrative emise de pârâtă, astfel încât nu pot forma obiectul unor critici de nelegalitate.

Totodată, se constată că potrivit art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, "CNAS transmite în format electronic persoanelor care au obligaţia plăţii acestei taxe, până la finele lunii următoare expirării trimestrului, consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate".

Ca urmare, este neîndoielnic că formula de calcul menţionată în notificarea contestată respectă în totalitate şi prevederile art. 7 din O.G. nr. 17/2012, o eventuală nelegalitate rezultată din nerespectarea normelor legale care reglementează această operaţiune nefiind invocată în cauză.

De asemenea, criticile recurentei reclamante privind aplicarea taxei la valoarea provenită din veniturile altor persoane (adaosuri comerciale), iar nu la veniturile contribuabilului, nu atrag nelegalitatea notificării.

În fapt, recurenta nu a urmărit prin demersul său judiciar înlăturarea actului administrativ pentru aceea că a fost emis cu nesocotirea normelor legale interne, ci înlăturarea însăşi a normei legale interne care a permis, în accepţiunea sa, existenţa unei situaţii de incertitudine fiscală, considerând aceasta că dispoziţiile atacate sunt neconvenţionale în măsura în care deţinătorii de APP sunt obligaţi să acopere partea de deficit cauzată nu de acţiunile lor, ci de marjele distribuitorilor, farmaciilor şi spitalelor private, iar intervenţia distribuitorilor şi farmaciilor este obligatorie prin lege.

Pe de altă parte, faptul că reclamanta nu poate verifica, în concret, datele primare pe care pârâta le-a folosit la stabilirea taxei şi modalitatea în care s-a ajuns la datele comunicate reprezintă, în realitate, o critică la adresa cadrului legislativ, care nu poate fi pus în discuţie în cauza pendinte.

Astfel, nu poate fi analizată pe calea unui litigiu în anularea unui act administrativ individual, legalitatea unui sistem normativ de raportare al C.N.A.S., întrucât instanţa de contencios administrativ şi-ar depăşi atribuţiile jurisdicţionale.

Deşi recurenta precizează în mod expres în recursul său că nu înţelege să conteste cadrul legislativ, respectiv dreptul statului de a impune taxe şi impozite, acceptând că ar trebui să existe o contribuţie trimestrială fixată în sarcina deţinătorilor de APP, în fapt, instanţa observă că prin argumentele invocate se tinde spre înlăturarea de la aplicare a unor texte de lege în vigoare, sub pretextul unei imprecizii sau a faptului că sunt neconvenţionale. Concret, s-a precizat că nemulţumirea recurentei constă în aceea că pârâta C.N.A.S. nu îi permite accesul, prin comunicarea unor date adecvate şi informaţii complete şi transparente asupra bazei de calcul a contribuţiei, la modalitatea în care se construieşte consumul de medicamente într-un trimestru şi nici nu a efectuat un control intern asupra acestor date.

Or, în maniera în care a procedat la comunicarea datelor din notificările contestate, intimata pârâtă a respectat întocmai dispoziţiile legale ce reglementează stabilirea taxei în sarcina părţii recurente, astfel încât susţinerile de mai sus nu se pot transpune în reale motive de nelegalitate ale actului administrativ, fiind, în realitate, critici la adresa actului normativ.

Pe de altă parte, anumite erori petrecute în trecut în privinţa raportărilor efectuate de furnizori pentru consumul unor medicamente nu pot avea consecinţe directe asupra notificării din prezenta cauză, aceasta neputând fi viciată în absenţa unor elemente concrete de nelegalitate, ce nu au fost demonstrate.

În fine, având în vedere vasta jurisprudenţă a instanţei de contencios constituţional, potrivit căreia au caracter obligatoriu nu numai dispozitivul, ci şi considerentele deciziilor acesteia, Înalta Curte apreciază că nu sunt întemeiate nici criticile recurentei-reclamante referitoare la nelegalitatea includerii adaosului comercial practicat de farmacii şi distribuitori în calculul contribuţiei clawback şi, implicit, la încălcarea art. 14 şi art. 1 din Protocolul 1 la CEDO, cu privire la interzicerea discriminării.

Faţă de aceste considerente, constatând că nu a fost demonstrată nelegalitatea sentinţei civile criticate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Pentru argumentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă şi va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 906 din 11 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 septembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.