Insolvency proceedings not constituting an automatic "irregularity" for FEADR funding recovery without proof of culpable breach and budgetary prejudice

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 20.01.2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar B., a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fosta Agenţie de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit):

- anularea Deciziei nr. 19654/14.07.2016, comunicată administratorului judiciar la data de 18.07.2016, cu consecinţa anulării titlului de creanţă constând în Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 23.05.2015, referitor la proiectul "Extinderea şi modernizarea capacităţii de procesare a fabricii de produse lactate din localitatea C., judeţul Hunedoara", în baza Contractului de finanţare x din 04.12.2008 - nr. 14526/25.05.2016, acte emise de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

- suspendarea actului administrativ unilateral-Decizia nr. 19654/14.07.2016, precum şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/25.05.2016, încheiat la data de 23.05.2015, până la pronunţarea instanţei de fond.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 172 din 19 iulie 2017, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.A, prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, şi a anulat Decizia nr. 19654/14.07.2016 emisă de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, precum şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/25.05.2016 întocmit de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat recurenta-pârâtă a susţinut, în contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt şi a normelor legale incidente în cauză, că prin argumentul potrivit căruia "insolvenţa nu este în sine o neregulă" instanţa de fond a încălcat normele de drept material cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011, precum şi dispoziţiile legale prin care se reglementează procedura acordării finanţării nerambursabile prin FEADR.

În contextul enunţării prevederilor art. 36, art. 26 şi art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 şi a evidenţierii deschiderii procedurii insolvenţei împotriva societăţii reclamante începând din data de 09.02.2016, a susţinut recurenta că pentru demararea procedurilor de recuperare a ajutorului financiar acordat este suficientă o schimbare a situaţiei financiare a proiectului asumat de beneficiarul fondurilor europene, respectiv deschiderea asupra acestuia a procedurii insolvenţei în forma generală sau simplificată, indiferent de existenţa sau inexistenţa culpei acestuia în declanşarea acestei proceduri.

În opinia părţii, constituie neregulă intrarea în procedura de insolvenţă a beneficiarului de fonduri prin FEADR, precum şi înstrăinarea bunurilor ce fac obiectul proiectului finanţat prin FEADR, constituind astfel încălcări ale clauzelor contractului de finanţare şi ale prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, sancţionate cu declararea neeligibilităţii cheltuielilor aferente şi cu declanşarea procedurii de constituire şi recuperare a creanţelor bugetare.

Sub acest aspect recurenta-pârâtă a arătat că, în calitate de autoritate contractantă, are dreptul şi obligaţia corelativă de a exercita supravegherea modului de derulare a fiecărui proiect şi de a dispune măsurile preventive şi sancţionatorii stabilite în legislaţia specială şi clauzele contractului de finanţare, oricând pe durata de valabilitate a contractului de finanţare, aspect cunoscut şi asumat de beneficiar prin semnarea contractului de finanţare.

A enunţat dispoziţiile art. 33 alin. (1), alin. (2) şi alin. (8) din Regulamentul nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanţarea politicii agricole comune naţionale, precum şi prevederile art. 1 alin. (3) din Contractul-cadru, opinând în sensul că intrarea în insolvenţă a debitorului reprezintă un criteriu de declarare a neeligibilităţii cheltuielilor, determinând astfel declanşarea procedurilor de constituire şi recuperare a debitului.

De asemenea, culpa nerespectării criteriului general de eligibilitate constând în pierderi financiare şi datorii restante înregistrate la bugetul de stat şi bugetele locale revine în totalitate beneficiarului finanţării prin FEADR, în speţă intimatei-reclamante A. S.A., care avea obligaţia să notifice Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale cu privire la situaţia intrării societăţii în procedura insolvenţei, pe întreaga durată a contractului de finanţare.

În speţă, la data intrării în procedura insolvenţei, beneficiarul A. S.A. nu mai respecta regulile de finanţare impuse prin FEADR şi astfel nu mai îndeplinea unul dintre criteriile de eligibilitate şi selecţie ce trebuia menţinut pe întreaga durată de valabilitate a contractului de finanţare, respectiv acela de a nu fi în stare de insolvenţă, necesitatea respectării acestui criteriu fiind cunoscută de către societatea reclamantă încă de la momentul depunerii cererii de finanţare.

Astfel, evocând prevederile art. 5b privind metoda de recuperare a sumelor provenite din ajutorul de stat din cadrul Regulamentului Consiliului Concurenţei privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor în dificultate, a susţinut recurenta că intrarea societăţii reclamante în procedura insolvenţei reprezintă o abatere de la legalitatea, regularitatea şi conformitatea normelor de aplicare a P.N.D.R., iar suma acordată de A.F.I.R. beneficiarului A. S.A. în baza contractului de finanţare, constituie o cheltuială neeligibilă ce trebuie recuperată conform legislaţiei naţionale în vigoare, fiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Sub aspectul evidenţiat recurenta a mai arătat că proiectele realizate prin Programul PNDR nu pot beneficia de finanţare nerambursabilă în cazul în care perioada de valabilitate a contractului de finanţare suferă o modificare substanţială constând în încetarea investiţiei, în conformitate cu art. 3 alin. (1) şi art. 14 alin. (2) din Anexa I la Prevederile Generale la contractul de finanţare, în caz contrar beneficiarul fiind obligat la restituirea întregii finanţări.

Totodată, pornind de la noţiunea de neregulă în accepţiunea Regulamentului CE nr. 2988/1995, a menţionat că recuperarea prejudiciului produs din culpa intimatei-reclamante este obligatorie pentru derularea Programului FEADR în condiţiile impuse de Comunitate, prin actele normative emise de aceasta şi ratificate de Guvernul României în vederea gestionării legale a fondurilor alocate.

În plus, a susţinut că prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 impun autorităţilor care gestionează fondurile europene obligaţia de a exclude integral sau parţial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate şi declarate de beneficiari pe acelea care nu respectă condiţiile de legalitate, regularitate şi conformitate, precum este şi situaţia în cauza dedusă judecăţii, în baza procedurii reglementate de art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

Prin urmare, în contextul normativ incident în materia acordării fondurilor europene nerambursabile, respectiv a prevederilor Ghidului informativ privind FEADR aferent Măsurii 123 şi a clauzelor Contractului de finanţare, asumate şi cunoscute de intimata-reclamantă încă din momentul formulării cererii de finanţare prin semnătura aplicată, recurenta a considerat că societatea reclamantă era obligată să respecte cu stricteţe criteriile de eligibilitate şi condiţiile impuse de acest cadru normativ, fiind singura răspunzătoare pentru orice neregularitate în derularea contractului şi sancţionată corespunzător prin recuperarea obligatorie a prejudiciului produs din culpa sa.

În fine, recurenta a subliniat că a acţionat conform prevederilor contractuale, cu respectarea obligaţiilor ce îi revin în conformitate cu prevederile legale în materia administrării fondurilor europene, emiterea procesului-verbal de constatare nefiind consecinţa voinţei sale unilaterale, ci rezultatul conduitei defectuoase a intimatei-reclamante în derularea contractului de finanţare, aspect ignorat de către instanţa de fond, care a pronunţat o soluţie nelegală.

Pentru considerentele expuse, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa respingerii ca neîntemeiată a acţiunii reclamantei S.C. A. S.A.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 20.01.2020, intimata-reclamantă S.C. A. S.A., în reorganizare, prin administrator judiciar B., a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii de fond ca temeinică şi legală.

În esenţă, intimata-reclamantă a susţinut că în mod corect a reţinut instanţa de fond nelegalitatea actelor administrative contestate, întrucât recurenta-pârâtă nu a făcut dovada prejudiciului adus bugetului Uniunii Europene în urma deschiderii procedurii generale a insolvenţei societăţii reclamante.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile recurentei-pârâte subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a argumentelor invocate în apărare de intimata-reclamantă prin întâmpinarea formulată în cauză, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat de parte este nefondat, pentru considerentele ce succed.

În temeiul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în continuare.

În esenţă, criticile recurentei-pârâte vizează interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/29 iunie 2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente, precum şi a prevederilor legale incidente în materia acordării finanţării nerambursabile prin FEADR, respectiv a clauzelor Contractului de finanţare nr. x/04.12.2008 încheiat între A.P.D.R.P. (în prezent A.F.I.R.), în calitate de autoritate contractantă, şi reclamanta A. S.A., în calitate de beneficiar, prin prisma intrării societăţii reclamante sub incidenţa Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare.

Concret, chestiunea de drept relevantă în speţă este aceea dacă intrarea în insolvenţă a beneficiarului finanţării reprezintă ca atare o încălcare a prevederilor contractuale şi dacă acesta a fost sancţionat exclusiv pentru declanşarea procedurii de insolvenţă.

În acest sens, se observă că recurenta a susţinut că intrarea beneficiarului de fonduri nerambursabile sub incidenţa Legii nr. 85/2006 reprezintă o încălcare a contractului de finanţare, fiind astfel suficientă o schimbare a situaţiei financiare a proiectului asumat de beneficiarul fondurilor europene, respectiv deschiderea procedurii insolvenţei în forma generală sau simplificată asupra beneficiarului, indiferent de culpa sau nu a acestuia în declanşarea acestei proceduri, pentru ca autoritatea contractantă să procedeze la demararea procedurilor de recuperare a ajutorului financiar acordat.

Totodată, a susţinut că intrarea în stare de insolvenţă a debitorului reprezintă un criteriu de declarare ca neeligibil a acestuia, de natură a determina declanşarea procedurii de constituire şi recuperare a debitului.

Prima instanţă a reţinut că prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din 23.05.2016, pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a constatat că, începând cu data de 09.02.2016, reclamanta se află sub incidenţa Legii nr. 85/2014, prin deschiderea procedurii generale de insolvenţă şi, în aceste condiţii, echipa de control a constatat că investiţia realizată de reclamantă în cadrul proiectului "Extinderea şi modernizarea capacităţii de procesare a fabricii de produse lactate din localitatea C., judeţul Hunedoara" a devenit neeligibilă deoarece, prin intrarea în insolvenţă s-au încălcat dispoziţiile contractuale, suma neeligibilă datorată fiind stabilită la un cuantum de 2.964.622,34 RON. De asemenea, a reţinut că la data controlului proiectul era finalizat, iar plăţile efectuate în integralitate.

Prin urmare, este de observat faptul că procesul-verbal a fost emis exclusiv pe considerentul deschiderii procedurii, fără a se analiza cauzele intrării în insolvenţă, iar în contractul de finanţare încheiat între părţi nu s-a prevăzut explicit că împrejurarea declanşării procedurii insolvenţei faţă de reclamantă constituie neregulă şi determină retragerea finanţării, prin procesul-verbal contestat fiind reţinute dispoziţiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, pârâta concluzionând că deschiderea procedurii insolvenţei constituie în sine o neregulă, nefiind necesară întrunirea altor condiţii.

Din cuprinsul Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/25.05.2016, întocmit de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, şi al Deciziei nr. 19654/14.07.2016 de soluţionare a contestaţiei, rezultă că motivul de fapt care a stat la baza emiterii acestor acte administrative îl constituie deschiderea procedurii generale de insolvenţă în privinţa beneficiarului S.C. A. S.A.

Autoritatea publică pârâtă a concluzionat că societatea reclamantă a intrat sub incidenţa Legii nr. 85/2006, ceea ce constituie o neregulă, conform prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, motiv pentru care a demarat procedura de recuperare a ajutorului financiar nerambursabil acordat în baza contractului de finanţare.

Contrar susţinerilor recurentei şi în acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, instanţa de control judiciar apreciază că pârâta a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât simpla deschidere a procedurii insolvenţei în privinţa reclamantei nu reprezintă în sine o neregulă, care determină automat restituirea ajutorului financiar nerambursabil acordat societăţii.

Conform art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, prin derogare de la dispoziţiile art. 36 şi art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 15 zile de la data luării la cunoştinţă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă a unui beneficiar, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să demareze activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanţare din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora.

Înalta Curte constată că dispoziţiile enunţate supra obligă autorităţile competente în gestionarea fondurilor europene să demareze activitatea de: a) constatare a neregulilor; b) stabilire a creanţelor bugetare pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanţare din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora, premisa demarării acestei activităţi constituind-o intrarea în procedura insolvenţei a beneficiarului finanţării.

Aşadar, se reţine că prima obligaţie a autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene este aceea de a începe activitatea de constatare a eventualelor nereguli apărute în derularea contractului, fără a prezuma că intrarea în insolvenţă reprezintă de plano o neregulă care a prejudiciat bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora. A doua obligaţie a autorităţilor competente în gestionarea fondurilor europene este aceea de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din neregulile constatate, fiind, ca atare, o activitate subsecventă constatării unor nereguli.

În consecinţă, prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 reglementează obligaţii ale autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene şi procedura de urmat pentru identificarea unor astfel de nereguli în cazul beneficiarilor pentru care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă.

De altfel, aşa cum rezultă şi din Decizia nr. 342/24.09.2013, invocată în cauză, considerente reiterate şi în Decizia nr. 195/2015 a Curţii Constituţionale, recurenta-pârâta trebuia să analizeze în concret dacă în activitatea beneficiarului contractului s-au înregistrat nereguli de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene şi care să fi determinat intrarea în insolvenţă, distinct de constatarea deschiderii procedurii insolvenţei.

Într-adevăr, prin decizia nr. 342/24.09.2013 invocată de recurenta-pârâtă, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, însă considerentele acesteia sunt obligatorii şi se impun a fi respectate, în egală măsură, ca şi menţiunile dispozitivului acesteia.

Astfel, aşa cum s-a arătat, prin decizia nr. 342/24.09.2013 Curtea Constituţională a constatat compatibilitatea art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 cu prevederile Constituţiei motivând că, "prima obligaţie a autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene este aceea de a începe activitatea de constatare a eventualelor nereguli apărute în derularea contractului, fără a prezuma că intrarea în insolvenţă reprezintă de plano o neregulă care a prejudiciat bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora. A doua obligaţie a autorităţilor competente în gestionarea fondurilor europene este aceea de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din neregulile constatate, fiind, deci, o activitate subsecventă constatării unor nereguli, şi fiind evident că nu pot fi imputate sumele acordate în cadrul contractului fără ca beneficiarul să nu aibă nicio culpă la intrarea în insolvenţă".

A mai reţinut Curtea Constituţională că, "orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi al stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii, ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acesteia", iar "instanţa de judecată este chemată să analizeze în concret dacă în activitatea beneficiarului contractului s-au înregistrat nereguli de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene, distinct de simplul fapt al deschiderii procedurii insolvenţei, şi care, eventual, au condus la intrarea în insolvenţă, precum şi să facă aplicarea art. 36 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 66/2011".

În speţă, organele de control au făcut aplicarea art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 potrivit căruia în termen de 15 zile de la data luării la cunoştinţă de hotărârea prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă a unui beneficiar trebuie demarată activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheind procesul-verbal fără a motiva în concret de ce deschiderea procedurii de insolvenţă contravine condiţiilor finanţării şi criteriilor de eligibilitate.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că nu este suficientă deschiderea procedurii insolvenţei asupra beneficiarului pentru a se demara procedura de recuperare a ajutorului financiar acordat, această situaţie reprezentând exclusiv premisa îndeplinirii de către autoritatea contractantă a obligaţiei de a începe activitatea de control şi, doar în ipoteza constatării existenţei unor nereguli, de a proceda la constatarea neregulilor identificate şi la stabilirea creanţelor bugetare rezultate.

În speţă, nu poate fi primită alegaţia recurentei-pârâte în sensul că simpla intrare a societăţii reclamante în procedura insolvenţei ar reprezenta o neregulă, contravenind condiţiilor stipulate în contractul de finanţare şi constituind astfel un criteriu de neeligibilitate a beneficiarului finanţării nerambursabile, deoarece nu este susţinută de un suport probator şi nu este fundamentată legal, fiind rezultatul greşitei interpretări de către parte a dispoziţiilor incidente în materie.

Sub acest aspect este relevant art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 care defineşte neregula ca fiind: "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit."

Noţiunea de neregulă este definită, de asemenea, în art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, dispoziţii care au aplicabilitate directă în legislaţia naţională, ca fiind "orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui ofertant economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general."

La rândul său, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în jurisprudenţa sa, a apreciat că şi "abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii" (C-465/10 pct. 47), "statul fiind în măsură să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanţării" (C-465/10 pct. 32), regula generală fiind aceea că orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obţinut prin comiterea unei nereguli (C-199/03 pct. 15), dar cu aplicarea principiului proporţionalităţii, principiu consacrat de jurisprudenţa acestei curţi.

În legislaţia naţională principiul proporţionalităţii este reglementat prin art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit căruia orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte resursele angajate în constatarea neregulilor, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli,ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv.

Totodată, potrivit art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, "orice acţiunea întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi al stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii, ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acesteia."

Aplicând cadrul normativ evidenţiat cauzei deduse judecăţii Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de fond, că Procesul-verbal de stabilire a creanţelor bugetare contestat este nelegal, având în vedere că la baza emiterii acestuia a stat exclusiv motivul intrării în insolvenţă a societăţii reclamante.

În speţă, intrarea societăţii reclamante în procedura insolvenţei nu reprezintă o neregulă în accepţiunea legii, conţinutul activităţii de constatare a neregulilor neputând fi redus la simpla constatare de către autoritatea pârâtă a împrejurării că reclamanta se află sub incidenţa Legii nr. 85/2006, premisa demarării procedurii de recuperare a ajutorului financiar nerambursabil, fără a se reţine existenţa unor nereguli distinct de simpla intrare a societăţii în insolvenţă.

De asemenea, deşi pârâta a considerat că se impune aplicarea sancţiunii declarării neeligibilităţii cheltuielilor aferente contractului de finanţare şi declanşarea procedurii de constituire şi recuperare a prejudiciului, aceasta nu a administrat dovezi pentru a-şi susţine opinia conform căreia, ca urmare a intrării societăţii reclamante în procedura generală a insolvenţei, a fost prejudiciat bugetul Uniunii Europene şi au fost efectuate cheltuieli necuvenite.

Or, câtă vreme la momentul deschiderii procedurii insolvenţei etapa de cofinanţare şi de execuţie a contractului era încheiată, proiectul fiind finalizat, măsura retragerii totale a finanţării nerambursabile acordate reclamantei pentru simplul fapt că a intrat în procedura insolvenţei nu respectă principiul proporţionalităţii consacrat de jurisprudenţa europeană şi naţională, nefiind o măsură oportună şi necesară.

Pe de altă parte, recurenta-pârâtă interpretează greşit considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 342/24.09.2013, susţinând că, indiferent de culpa sau nu a beneficiarului finanţării europene nerambursabile în declanşarea procedurii insolvenţei, acest eveniment reprezintă o schimbare a situaţiei financiare a proiectului asumat de acesta, constituind astfel premisa demarării procedurii de recuperare a ajutorului financiar acordat.

Potrivit statuărilor instanţei constituţionale, "(…..) instanţa de judecată este chemată să analizeze în concret dacă în activitatea beneficiarului contractului s-au înregistrat nereguli de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene, distinct de simplul fapt al deschiderii procedurii insolvenţei, şi care, eventual, au condus la intrarea în insolvenţă, precum şi să facă aplicarea art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011."

În consecinţă, instanţa de control judiciar împărtăşeşte opinia instanţei de fond potrivit căreia răspunderea beneficiarului nu poate fi antrenată decât de existenţa culpei, aspect care nu rezultă din cuprinsul procesului-verbal, deoarece nu s-a demonstrat că insolvenţa a fost provocată de culpa intimatei-reclamante, sarcina probei culpei acesteia în ceea ce priveşte starea de insolvenţă revenind autorităţii care a întocmit actul de control. Or, aceasta a învederat doar că beneficiarul a intrat în procedura insolvenţei, nerespectând astfel criteriile de eligibilitate şi că a înstrăinat bunurile ce fac obiectul proiectului finanţat prin FEADR, fără a-şi întemeia această din urmă afirmaţie pe un suport probator.

De altfel, aceste imputări aduse reclamantei reprezintă doar o reproducere a unor clauze contractuale, fără a fi învederate fapte culpabile concrete, ci doar o deducere a existenţei faptelor imputate din starea de insolvenţă. În lipsa oricăror alte informaţii relative la cauzele ce au provocat insolvenţa, simpla deschidere a procedurii nu echivalează cu o acţiune sau inacţiune prin care să se fi încălcat obligaţiile impuse de contractul de finanţare şi de normele dreptului comunitar, incidente în speţă, şi care să fi avut ca efect prejudicierea bugetului Uniunii Europene.

În fine, nu poate fi reţinută nici critica recurentei-pârâte în sensul că instanţa de fond a ignorat faptul că emiterea procesului-verbal de constatare nu este consecinţa voinţei unilaterale a autorităţii contractante, ci rezultatul conduitei defectuoase a intimatei în derularea contractului de finanţare, care nu a respectat obligaţiile pe care şi le-a asumat prin semnarea contractului de finanţare, deoarece din considerentele sentinţei atacate rezultă că judecătorul fondului a analizat criticile reclamantei formulate din perspectiva dispoziţiilor art. 123 alin. (1) şi art. 341 din Legea nr. 85/2014, şi le-a apreciat întemeiate, argumentându-şi opinia.

Aşa fiind, în mod judicios a reţinut că, în ipoteza în care ar fi existat în contractul de finanţare o prevedere prin care starea de insolvenţă să fi fost considerată o culpă de natură a determina încetarea valabilităţii contractului şi rambursarea finanţării, o asemenea clauză ar fi invalidată prin aplicarea dispoziţiilor art. 341 din Legea nr. 85/2014, coroborate cu prevederile art. 123 alin. (2) din acelaşi act normativ. Totodată, din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că reclamanta nu şi-a respectat obligaţiile contractuale, câtă vreme aceasta nu şi-a încetat activitatea şi nu a modificat obiectul investiţiei, finalizând proiectul, aspect confirmat, de altfel, şi de către recurenta-pârâtă.

În acest context, reţinând că deschiderea procedurii de insolvenţă nu reprezintă prin ea însăşi o neregulă, în sensul art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, iar în cazul intimatei-reclamante nu au fost dovedite nereguli de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora, în acord cu opinia exprimată de prima instanţă, Înalta Curte constată că demersul recurentei-pârâte de constatare a neregulii şi de stabilire a creanţei bugetare este nelegal, consecinţa fiind anularea actelor administrative contestate.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Pentru considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, constatând că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat şi va menţine sentinţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei nr. 172 din 19 iulie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 septembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.